luni, 11 august 2008

Cadou de AN(TI)NERETULUI

http://adevarul.ro
Vizitând ieri site-ul USM am aflat cu stupefacţie că taxele pentru studii pentru universitate au fost mărite în medie cu 700 - 1000 lei. Urmărind ştirile de seară de la ProTv, mi s-au confirmat temerile, şi anume aceea că familia mea şi multe altele vor fi obligate să achite sume mult mai mari în buzunarele lui VORonin, pardon statului.

După cum a anunţat şi ProTv, universităţile au afişat în acest an taxe pentru studii cu 12 la sută mai mari decât anul precedent. Astfel, dacă anul trecut contractul minim la USM era de 2600 - 2800 lei la biologie, istorie, fizică, etc, anul acesta e de 3500 lei, iar la drept a ajuns la 8000 de lei, asta în condiţiile în care statul în fiecare an limitează numărul de locuri la studii la universităţi. Nu mai vorbesc de Universitatea de Medicină, unde la stomatologie taxa de studii a ajuns la suma impresionantă de 15.000 lei.

Motivul invocat este că au crescut cheltuielile pentru întreţinerea instituţiilor de învăţământ, în realitate existând, după părerea mea, cu totul alte motive ce au cauzat creşterea taxelor de studii. Acestea ar cam fi:

1) Inundaţiile. Se ştie foarte bine că la sfîrşitul lunii iulie biata noastră republicuţă a fost bătută de urgiile soartei. În condiţiile în care şi aşa avem un buget deficitar, de unde Voronin, în plin an preelectoral, să compenseze pierderile materiale ale bieţilor sinistraţi? Desigur că nu din averea de un miliard de dolari a fiului său, ci, ca întotdeauna, din buzunarele contribuabililor. Doar nu degeaba kilowatul de energie electrică a ajuns să coste după inundaţii 1,1 şi 1,2 lei, în condiţiile în care noi îl procurăm cu 40 de bănuţi (4,4 cenţi americani) de la ucraineni şi în ciuda faptului că după semnarea contractului cu Ucraina ministrul Dodon trîmbiţa cât îl ţinea fundul că lumina electrică nu se va scumpi.

Aşa şi taxele de studii au fost mărite, în ciuda faptului că şi pînă la mărirea lor noi plăteam contracte fabuloase de 5000-10000 lei.

2) Presiunea timpului. Se ştie foarte bine că anul viitor vor avea loc alegeri, în care majoritatea populaţiei republicei speră la o schimbare. Această schimbare presupune înlăturarea clanului Voronin de la putere, iar în condiţiile în care timpul trece, lui Voronin şi fiului său le rămâne tot mai puţin timp în "agonisirea de averi cu care să fie fericiţi la bătrâneţe". În aşa o criză a timpului, trebuia de găsit metode în plus de exploatare a poporului, pentru a strînge cîţi mai mulţi bani posibil, căci după 2009 cine ştie ce ar putea urma. Mărirea taxelor de studii se înscrie probabil în această logică.

3) Dorinţa de a fi primul în toate. În primăvara lui 2006 clanul Voronin a sărbătorit atingerea unei averi de 1 miliard de dolari a familiei lor, avere agonisită cu o "enormă trudă" în cei 6 ani "de aur comunişti". De asemenea se cunoaşte că averea primului şi cel mai mare miliardar moldovean, Anatol Stati, se cifrează la aproximativ 2 miliarde de dolari.

Cum e posibil ca Voronin, care se "trage" tocmai din sângele lui Ştefan cel Mare şi care e "urmaşul ideologic direct al primului comunist", Isus Christos, să fie al 2 în "Ţara Moldovei"? Este ceva impardonabil, absurd! Marele ţar Voronin trebuie să fie primul în Moldova, Stati trebuie să fie sub el, că nu degeaba Gabriel, fiul lui Anatol Stati, a făcut puşcărie 11 zile.

4) Anti-intelectualitate. Şi comuniştii bolşevici, şi cei stalinişti şi cei de astăzi au dus mereu o politică anti-intelectualitate. Orice om care termină studii superioare are o probabilitate mai mare să gândească mai eficient şi mai raţional decât cei care nu termină universitatea. Dar comuniştii nu au nevoie de tineri care să gândească, ei au nevoie doar de animale de povară care să trudească şi să-i voteze şi care niciodată să nu se revolte pentru o viaţă mai bună. Numai astfel se explică politica lor de limitare a numărului de locuri la studii la universitate şi mărirea taxelor de studiu.

5) An(ul)tineretului. Şi cel mai important, să nu uităm că ne aflăm în Anul Tineretului, şi ce cadou mai frumos decât mărirea taxelor de studii putea să ne mai facă Voronin pentru noi, tineretul? Eu un altul mai bun nu aş fi putut inventa...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu