marți, 9 decembrie 2008

Este sau nu Republica Moldova un stat falimentar?

Nu-mi amintesc de unde, când, de la cine, am auzit asemenea poveşti-realităţi:
Prima: cică la o emisiune televizată, sau radio, Serebrian (PDM) şi Godea (PLDM) discutau şi se contrau pe diferite probleme. La un moment dat, Serebrian s-a enervat şi a spus că în genere RM este un stat falimentar. Godea stă şi se gîndeşte puţin, şi apoi îi spune că în acest aspect nu poate să-l contrazică.
A 2: Oazu Nantoi (PDM) ar fi vorbit cu un om, nu-mi amintesc cu cine. Cică Nantoi se plîngea că totul e corupt, că statul nostru e ratat, etc, şi că nu vede nici o soluţie, întrebîndu-se ce e de făcut. Brega (nu ştiu care, da cred că Oleg), care stătea alături, s-ar fi ridicat de pe scaun şi ar fi strigat imediat "Unire!", creînd o situaţie comico-memorabilă.
Nu ştiu dacă aceste situaţii sunt adevărate, şi nici nu cred că totul ar fi fost adevărat, ştiind de regula "telefonului stricat", dar nici nu-mi pasă. Atrage-ţi atenţia la ceea ce e mai îngroşat.
Astăzi în Timpul, într-un articol, Anton Dogaru scrie că: "RM este adesea considerată un stat ratat".
Astfel, întrebarea simplă care mi-o pun şi care vă propun şi vouă să o gîndiţi şi răspundeţi este următoarea: Este sau nu este Republica Moldova un stat falimentar? Este RM un stat viabil, care să existe şi supravieţuiască şi peste 15-30 ani? Este RM statul în care vă închipuiţi să trăiţi şi peste 10-20 ani şi în care să reuşiţi să vă împliniţi toate dorinţele şi visele?
Este RM un stat viitor de succes, care să realizeze statul de drept, democraţia, libera dezvoltare a personalităţii umane, etc (Art. 1 Constituţia)? în care respectarea şi ocrotirii persoanei să constituie o îndatorire primordială a statului (Art 15)?
Vă propun să vă relaxaţi o clipă şi să vă imaginaţi viitorul RM. Atîta tot.
În rest, sper să nu fiu atacat de patrioţii înflăcăraţi ai moldovenismului că aş atenta la existenţa RM. Am pus doar o simplă întrebare "inocentă". Plus că nici propria opinie nu mi-am exprimat-o. Aşa că recomand tuturor, cine vrea, să-şi exprime propriul punct de vedere. Merci anticipat.

P.S. Ţinînd cont că prima oară dau o întrebare cititorilor mei, am hotărît totodată să fac şi un sondaj pe tema dată (Este RM un stat falimentar?), primul meu sondaj de fapt. Cine consideră că RM e un stat falimentar, votează da. Cine crede că nu, alege nu. Şi varianta pentru cei nesiguri: Nu ştiu. Merci anticipat pentru voturi.

Update 29. 12. 2008: am găsit un articol interesant legat de temă. Îl găsiţi aici.

9 comentarii:

  1. Vitalie Ciobanu are o publicatie, culegere de eseuri, foarte apreciata in Romania, numita "Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova".
    Uite inca un argument :|.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cunosc cartea, am observat-o prin librării. N-am citit-o însă pentru a putea trage ceva concluzii.

    RăspundețiȘtergere
  3. vezi asta: http://www.contrafort.md/vitalieciobanu/, sa iti faci o parere.

    RăspundețiȘtergere
  4. Tudor, merci frumos. Apreciez mult gestul tău, dar sunt nevoit din condiţii obiective să te refuz.
    Anul acesta am şi eu teza de licenţă, şi în scurta mea vacanţă de iarnă de doar 2 săptămâni mi-am programat deja cel puţin 2 cărţi, legate de licenţă să citesc. Altfel spus, nu am timp pentru lectură suplimentară. Îmi pare rău. Poate vara vom încerca. Merci încă odată.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa-mi imaginez un viitor in RM...chiar nu pot, Moldova este atit de imprevizibila. Teoretic o ducem bine, desi practic tot (unii) ca voronin care nu dau doi bani pe societatea noastra.
    Vom trai si vom vedea.
    Spre binele nostru sa speram ca NU este...

    RăspundețiȘtergere
  6. cu tot respectul pentru cei care au afirmat precum ca 'moldova este un stat falimentar" - sunt prostii gogonate. Cel putin trebuia de solicitat sa argumenteze, din care motive ei considera astfel, insa din punct de vedere al stiintei politice (de altfel in cadrul careia si a luat nastere acest concept de "failed state") Moldova nu este nici pe aproape stat falimentar. Cred ca Moldova ar avea mult de cistigat, iar opozitia ar fi mai puternica, daca ar fi mai putine lozinci goale si mai mult lucru esential. La Multi Ani!

    RăspundețiȘtergere
  7. Nadiusha: teoretic eu nu o duc deloc bine, practic mă descurc. Probabil din cauza că am mari exigenţe faţă de mine şi ceilalţi.
    Oricum urăsc sistemul în care trăim, deşi îmi imaginez mai mult viitorul în RM. Cum mi-l imaginez, e secret deja :).
    Şi nu se ştie dacă chiar este spre binele nostru ca statul RM să nu fie falimentar... răul şi binele sunt lucruri relative, şi cine ştie care ar fi viitorul nostru în caz că RM ar falimenta... ar putea la nivel de individ să fie chiar mai bine decât ceea ce trăim în prezent.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dumitru: poate că şi sunt prostii gogonate, nu zic nu. Dar nu iesă fum fără foc, zic eu.
    Din privinţa cunoştinţelor mele din ştiinţa politică, am altă opinie. Drept că şi cunoştinţele îmi sunt mai restrînse, căci fac RI dar nu politologie.
    Cred că Republica Moldova ar avea mai mult de câştigat dacă şi conducerea, nu numai opoziţia, ar termina-o cu lozincile goale şi s-ar apuca mai mult să acţioneze decât să vorbească. Aşa însă, conducerea folosind mijloace murdare, obligă şi opoziţia de a recurge la ele pentru a contrabalansa hegemonia comunistă.
    La Mulţi Ani şi Ţie!

    RăspundețiȘtergere