duminică, 20 iulie 2008

Războiul din Transnistria şi extratereştrii

Ieri pe la amiază am privit un fragment din emisiunea "Voenîe tainî" (Taine militare) de la RenTv, unde într-un articol video de 7-10 minute canalul rusesc ne prezenta o "taină militară" din războiul din Transnistria, mai precis din episodul de la Tighina (pentru ruşi Bender).
Conform materialului lor video, armata "opresoare" moldoveană a intrat la 19 iunie în oraş, însoţită de militari români, repet : români, cu scopul de a cuceri oraşul, dedîndu-se la omoruri de populaţie nevinovată.
Cei mai activi erau, desigur, militarii români, care erau majoritatea sniperi şi îndeobşte toţi specialişti. Aceştia (sniperii) împuşcau îndeosebi în populaţia civilă, la 22 iunie 1992 ucigînd enorm de mulţi copii şi tineri care făceau balul de absolvire într-o anumită şcoală - ce mai, nişte criminali românii ăştia. Plus că stăteau trupurile de zile întregi şi putrezeau şi cînd încercau părinţii sau alţi oamenii să se apropie, sniperii îi împuşcau pe loc.
S-au prezentat şi dovezi încă: puştile "româneşti" ale sniperilor, documente scrise în limba română (mă întreb cum au făcut ruşii diferenţă dintre documentele scrise în limba română şi cele în limba "moldovenească"... ce mai, adevăraţi specialişti ruşii ăştia), plus că eroica Armata de eliberare a 14 a reuşit să captureze un sniper român de viu, fiind şi acesta o dovadă).
În timp ce eu mă cruceam şi indignam de cele văzute, mama mea a izbucnit în hohote de rîs. Stupefiat, o întreb:
- De ce rîzi? Ce-i de rîs aicea?
- Încă pe-asta n-am mai auzit-o, să fi luptat românii în Transnistria! şi rîde mai departe.
Atunci am văzut şi eu partea comică a situaţiei, şi am surâs puţin şi eu.

Dacă e să-mi expun realist părerea despre aceasta, vreau nu vreau trebuie să fiu de-acord cu ruşii: în Transnistria au luptat români. Da, nu greşesc deloc, şi mai repet încă-odată: în războiul din Transnistria au luptat enorm de mulţi români, şi anume aceştia fiind ROMÂNII BASARABENI care au luptat pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova, pentru apărarea ei de Armata de Ocupaţie a 14 Rusă.
Dacă e să fiu ironic, probabil că ruşii mai au şi alte "taine militare" în care în războiul din Transnistria au fost implicaţi şi americani şi nu numai, chiar şi marţieni, aceştia din urmă având scopul să extermine specia umană "homo sovieticus" (în traducere oameni fără raţiune) din Transnistria, iar ei ruşii, cu eroica Armată a 14 sunt de fapt salvatorii omenirii de către exterminatorii extratereştri, super-eroi lumii, ce mai.
În rest, nu-mi rămîne decît să le citez fraţilor mei români (implicit&indeosebi celor basarabeni)următoarea frază: "Prin puterea adevărului voi trăi şi voi cuceri universul".
Altfel spus, numai căutînd, respectînd şi promovând adevărul vom putea să progresăm şi să fim cei mai buni. Aşa că trăiţi cu adevărul şi dreptatea în suflet!

sâmbătă, 19 iulie 2008

Cer prea mult?

Am avut azi parte de 2 întîmplări care m-au indignat puţin. În acest articol voi scrie despre prima.
La doar 30 de metri de casa mea se află un magazinuţ-tarabă, în care se vînd atît produse alimentare, cît şi fructe şi legume, astfel că deseori eu sau familia mea facem cumpărături de-acolo. Avînd profit, şi-au extins puţin afacerea, avînd mai multe vînzătoare (vreo 3 sau 4).
Astăzi am comandat 400-500 grame de anumite prăjituri.
"Şto, şto? Ni ponial, cio hoteli?" (Ce, ce? N-am înţeles, ce-aţi vrut?) , mi se adresează o vînzătoare.
Mai că nu m-am răstit în acel moment la ea! Dar am avut noroc că m-am uitat la dînsa şi mi-am dat seama din mimica ei că ea chiar nu m-a înţeles, că astfel avea să pornesc o ceartă nebună legată de limba română şi limba rusă.
Atunci i-am răspuns clar şi răspicat în română: "Vreau jumate de kilogram de aşa prăjituri". De data asta m-a înţeles şi mi-a îndeplinit cererea, apoi cînd i-am cerut o pâine de 2.90 de asemenea şi-a îndeplinit datoria.
Pentru toate acestea trebuia să achit 16 lei şi 10 bani, şi avînd în primul buzunar din portmoneu 2 bancnote a cîte 10 lei şi 5 de cîte una, i-am dat doar 15 lei, spunîndu-i că acuşi îi dau şi restul (mai aveam lei de una şi în alt buzunar). În timp ce deschideam al 2 buzunar şi scoteam bancnota şi bănuţii, ea a numărat rapid banii şi-mi spune ironic "işeo odin lei" (încă un leu), ca şi cum aş fi prost şi nu aş fi înţeles-o.
"- Păi numai ce v-am spus că vă dau şi restul de 1 leu şi 10 bani!", m-am răstit la ea. I-am trîntit banii pe masă, mi-am luat cumpărăturile şi am ieşit dezgustat de-acolo, fără ca măcar să spun mulţumesc, cum obişnuiesc să fac după cumpărături.

Nu am nimic împotriva ruşilor din Republica Moldova care nu cunosc şi nu vor să cunoască limba română, e treaba lor că vor să ştie cu o limbă mai puţin.
Nici cei care o cunosc dar n-o vorbesc nu mă supără, pentru că mulţi ruşi se ruşinează că vorbesc limba română stîlcit şi mai mereu se găseşte cîte o canalie de moldovean care îi ia în rîs. Din acelaşi motiv (plus altele ce-i drept) şi eu refuz să vorbesc în limba rusă, răspunzînd în română chiar dacă sunt întrebat în rusă.
Ceea ce mă supără însă este ca atunci când vorbesc în limba maternă la mine acasă în Moldova să nu fiu înţeles. Deşi nu vorbesc rusa, o înţeleg la perfecţie, putînd răspunde mereu amabil înapoi. Deseori am purtat şi port discuţii foarte normale şi prietenoase cu persoane de etnie rusă, eu vorbind în limba mea maternă iar ei într-alor, înţelegîndu-ne perfect şi nereproşîndu-ne nimic unul altuia. Am colegi de grupă ruşi cu care vorbesc în aşa mod şi mă împac mai bine decât cu unii "fraţi" moldoveni, AŞA CĂ CRED şi CER ca în momentul în care vorbesc în limba maternă în ţara mea, plus în postura de client, să fiu înţeles fără probleme, fără a fi ironizat că aş fi prost că nu aş cunoaşte o anumită limbă.
Sau poate cer prea mult? Nu prea cred asta...

marți, 15 iulie 2008

Dinamo, Braghiş & Muşuc

Împreună cu un prieten m-am antrenat azi pe Dinamo. Când am intrat în stadion, am avut impresia că culturişti aleargă acolo, dar nu atleţi: se antrenau mulţi poliţişti, cu muşchi destul de impozanţi. De asemenea azi pe Dinamo se antrenau şi tineri pompieri: ăştia erau mai firavi însă.
Eu cu colegul meu de antrenament am lucrat timp de-o oră: o încălzire, specialele şi 2 sprinturi a câte 200 metri...cam mic antrenamentul, dar ţinând cont că vara facem numai crossuri a fost destul. Apoi ne-am pornit acasă.
Ajungând la colţul blocului meu, am avut plăcerea să-i văd pe liderii partidului PSD: Braghiş şi Muşuc. Aceştia mergeau pe jos şi se îndreptau spre centru.
Probabil că vederea unor lideri politici nu este un eveniment cine ştie ce notabil, dar pentru mine este prima oară când văd nişte oameni politici trecând prin zona mea, care este în opinia mamei o adevărată văgăună: nici o rută de troleibuz sau microbuz nu trece pe-aici. Mă întreb oare ce căutau ei, ce interese au avut în zonă...
Plus că adevăratul motiv de care am scris acest articol este impresia pe care mi-au lăsat-o aceştia. Nu mă consider un psiholog îndrăcit sau un cititor de oameni, dar deseori mergând pe stradă arunc doar o singură privire la diferiţi oameni şi imi dau seama că fata ceea e timidă, că băiatul cela e mândru sau complexat, că bărbatul cela e înfrânt sau că persoana dată e plictisită, etc.
Ce-i drept, m-am uitat mai prelung la dânşii doi. Muşuc era îmbrăcat în pantaloni la dungă negri şi cămaşă albastră, Braghiş în pantaloni albi şi într-un tricou simplu. Muşuc probabil se îndrepta spre primărie, Braghiş se vedea că era în vacanţă.
Impresia care mi s-a format este aceea că în relaţia dintre cei doi Braghiş este "bărbatul"... altfel spus, ca să nu înţelegeţi că atentez la integritatea orientării lor sexuale, Braghiş este cel care domină, este şeful. Probabil că judecând după ierarhia lor din PSD aşa şi ar fi normal să fie, numai că dacă şi Muşuc se consideră lider ar fi normală o colaborare între ei, nu o subordonare.
Muşuc se străduia să-i explice parcă ceva lui Braghiş, şi din mimica lui parcă îmi dădea impresia că dorea să obţină asentimentul lui Braghiş într-o chestie ceva, or, un lider adevărat trebuie singur să decidă ce face sau nu face, sau să fie sigur de ceea ce vrea să facă, dar nu să caute susţinerea altuia. Braghiş însă era mai dezinvolt şi mai relaxat, şi poate din cauza că e şi înalt îmi părea şi măreţ. Mi-era clar că Muşuc este inferior psihic lui Braghiş.
Poate că m-am înşelat, dar oricum nu-mi pasă. Oricum PSD este un partid de pe lista mea neagră.

sâmbătă, 12 iulie 2008

Cioburi de sticlă

În fiecare dimineaţă îmi plimb câinele pe-afară. Ţinând cont că spaţiul verde este cam limitat prin preajmă, m-am obişnuit să-mi plimb câinele după unul şi acelaşi traseu.
De 2 săptămâni pe traseul pe care-mi plimb câinele au început să apară sticle sfărâmate. Astăzi am numărat tocmai 4 locuri unde au fost stricate sticle în zeci şi sute de cioburi, fiind obligat să le evit pentru ca câinele meu să nu se taie, acesta având deja o experienţă de acest gen mai demult.
Acum mă întreb oare cine sunt canaliile celea care îşi permit să facă o asemenea porcărie? Pentru că a nu arunca o sticlă la gunoi şi a o lăsa în mijlocul drumului dă dovadă de lipsă de cultură civică, pe când aceeaşi sticlă s-o trânteşti în pământ şi s-o sfărîmi dă dovadă de rea-voinţă şi de ticăloşenie, ţinând cont că aceste cioburi de sticlă liber ar putea răni pe cineva, ca de ex. nişte copii ce s-ar putea juca pe-acolo.
Cu ce plăcere aş sfărîma eu nişte sticle de capul acelor ticăloşi. Mare noroc au ei că nu-i cunosc....sau poate mare noroc am eu că nu cunosc aşa canalii...
Acum nu fac decât ca la fiecare plimbare să iau câte un ciob două şi să le pun în buzunar, ca apoi să le arunc la gunoi. Macar cât de cât mai curăţ locurile alea...

marți, 8 iulie 2008

Primul meu articol

Da, după cum vezi acesta e primul meu articol, şi prin el doresc să-i salut pe toţi cei care îmi vizitează blogul întîmplător sau periodic pe viitor, inclusiv şi pe tine.

Acest blog se doreşte a fi unul personal, în care voi publica diferite articole legate de anumite întîmplări mai notabile din viaţa mea, sau imi voi expune părerea asupra unor probleme din societatea noastră mult prea încercată.

Din start vă previn că acest blog ar putea fi încărcat cu o doză mai mare sau mai mică de subiectivism, ţinând cont că nu mă pretez a fi atotcunoscător şi atotştiuitor, dar reprezintă felul meu de a înţelege viaţa, sau ceea ce cred eu că e corect şi drept, aşa că să nu vă supăraţi dacă cele scrise contravin realităţii dumneavoastre... căci fiecare om îşi contruieşte propria sa realitate.

În rest: salut şi numai bine :).