vineri, 6 februarie 2009

Ciobanu contra lui Ciobanu

Nu sunt fan al echipei naţionale de fotbal a Republicii Moldova. În genere, întreg fotbalul republicano-moldovenesc îmi este străin, ceea ce mă face indiferent faţă de evenimentele din el.
Cauzele sunt mai multe şi destul de complexe: echipa naţională îmi creează impresia că joacă orice, dar nu fotbal; ceva mai demult (2-4 ani în urmă) urmărind ceva meciuri ajunsesem la concluzia că jucătorii RM vând meciurile (mai bine primeşti 1000 de euro de la echipa adversă decât 1000 lei primă de la FMF), "prejudecată" ce nici acum nu mi-o pot elimina; corupţia şi haosul din Divizia Naţională (sau cum s-a mai numi ea); faptul că în fruntea FMF se află o persoană agramată şi incultă (părerea mea, căci alţii îl pot considera geniu), al cărui IQ nu-mi dă impresia că e aproape de 90.
Dar totuşi, datorită unui blogger, am ajuns în ultima perioadă să fiu destul de interesat de alegerea noului preşedinte al FMF. Sincer, îmi apăruse o speranţă la schimbare. Pentru prima dată candidau tocmai 5 candidaţi, ceea ce era un record deja din start. Se părea că dictatura lui Pavel Ciobanu va lua sfârşit şi într-adevăr acestuia i se crează o concurenţă în rezultatul căreia va veni la cârma "fotbalului moldovenesc" un om mult mai erudit, cinstit şi corect.
De ce spun schimbare? Pentru că în opinia mea fotbalul în RM nu face decât să retrogradeze, sau în cel mai bun caz să stagneze. Iar Pavel Ciobanu se ocupă cu orişice, dar nu numai cu îmbunătăţirea lui. Se promisese un stadion lîngă circ - numai "mingea" aia mare e acolo. Stadionul republican a fost demolat - s-a contruit/construieşte ceva acolo? Sheriff de nu ştiu câţi ani câştigă campionatul, blaturile fiind atât de "obişnuite" că nici nu se discută despre ele. Echipa naţională e moartă, cauza înfrângerilor fiind "inundaţiile" , dar nu antrenorul de rahat ce îl avem (scuzaţi-mi opinia ce este în disonanţă cu a majorităţii).
Astfel că a vorbi despre "fotbalul moldovenesc" la mine se reducea la un singur cuvânt: corupţie. Iar alegerile de azi îmi creeaseră impresia unei posibile schimbări, o schimbare dorită de mine şi în fotbal, nu numai în domeniul politic.
Dar ceea ce s-a întîmplat azi m-a şocat negativ de-a binelea. Citind de pe Unimedia şi de pe anumite bloguri, am realizat că azi s-a produs doar o mascaradă de ochii lumii, alegerea noului preşedinte al FMF fiind o adevărată batjocură nu numai pentru cei 4 candidaţi, dar şi pentru toţi microbiştii din RM. Ceea ce s-a întîmplat azi mă va obliga şi mai mult "să-mi bag piciorul" în "fotbalul moldovenesc", demonstrându-mi cât de multă corupţie, şi laşitate totodată, este în acest fotbal.
Raportând însă aceasta la alegerile din aprilie, la ce să ne aşteptăm atunci? Pavel Ciobanu este clar că s-a folosit de influenţa sa pentru câştigarea alegerilor, iar comuniştii, cu CCA şi în rezultat cu Moldova 1, Nit, N4 fac la fel, distrugând orice posibilitate a unei concurenţe electorale corecte.
Astfel că ceea ce s-a întîmplat azi, la un nivel mai mic, mă face să mă îngrijorez în privinţa la alegerile din 5 aprilie. Se pare că schimbarea nu este chiar atât de aproape/probabilă...

5 comentarii:

  1. ...Victor-Victor dreptatea e la fundu' marii :) respectiv toti sunt niste oamenii cu foarte multe masti si cind te astepti mai putin atunci te injunghie pe la spate :) asta-i realitatea...asa ca nu te obosi sa gasesti vreun raspuns...
    PS. nici eu nu-s fana mare a fotbalului :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Victor, nu e vorba doar de antrenor la nationala. Pestele stii de unde se strica... iar de nivelul fotbalului practicat de echipa nationala si de valoare asa-zisei "divizii nationale" nu discut. Ar fi o pierdere de timp. De mai bine de jumatate de an ma ocup la ziar de fotbalul romanesc, acum sportul romanesc in general. De 4 luni de cind ma aflu in Cluj am interactionat cu toate nivelele fotbalului romanesc, inclusiv Champions League, dar am avut "fericita" ocazia sa fiu si la meciuri din divizia nationala... Nu ma gindesc nici pe departe la comparatii... Dar... suntem chiar atita de prosti (scuze de expresie) incit nu vedem ca in jurul nostru se mai schimba lumea? Ucraina mai pastreaza sanse sa organizeze un european, Romania cu 2 echipe in CL, Rusia cistigatoare de Cupa UEFA si Super Cupa Europei iar noi nici de turul 1 al Cupei UEFA nu trecem, iar cu echipe din Andorra avem emotii si umplem stadioanele... Dezastru!!! Mi-e frica sa ma gindesc unde mergem...

    P.S. Sunt, neoficial, stelist...

    RăspundețiȘtergere
  3. De ce am impresia ca situatia e identica si in fotbalul romanesc? Din pacate nu (cred) stiu prea multe despre acest Pavel Ciobanu. Pierd multe asa-i? :D

    RăspundețiȘtergere
  4. E urit ce vorbesti despre Dobrovolski. Sa ajuns ca ne batem joc si de cei care au avut cele mai mari rezultate la nationala ... (, cid despre coruptie, ea persista nu numai in fotbal, asa ca nu e fotbalul de vina

    RăspundețiȘtergere
  5. gicu, victor are dreptate. un antrenor fara respect pentru echipa pe care o antreneaza nu are ce cauta la ea!!! trebuie sa intelegi ca dobrovolschi are in spate mult mai mult de o nationala de 24 de jucatori pe care ii ghideaza in meciurile amicale sau oficiale. gindeste-te la alea 4 milioane de basarabeni care tin cu nationala asta si pe care el ii ia in bataie de joc cu rusa ce o vorbeste. Intra pe blog la Sandu Grecu si vei vedea acolo detalii mult mai interesante. Inteleg ca il respecti pentru rezultatele aduse, dar locul moldovei nu este in primele 50 si nu va fi vreodata. Sa nu ne imbatam cu apa rece!!! Asta cit de bun nu ar fi "dobrik"...

    RăspundețiȘtergere