joi, 7 mai 2009

În ce fel de ţară trăim noi?

Săptămâna trecută am intrat în magazinul Nike din Shopping Malldova. Aveau vreo 5-6 modele de pantofi sport cu preţurile între 1300 şi 2000 lei. Adică, pe lângă faptul că nu aveai din ce alege, şi preţurile erau imense, cât un salariu moldovenesc mediu.
Accesez store.nike.com. Aici pentru bărbaţi sunt peste 800 de modele de încălţăminte!, începând de la 35-40 dolari! (fără reduceri, ghete pentru fotbal) până la adidaşi de 200-300 dolari. Adică o ofertă imensă (peste 800 de modele), cu preţuri în lei moldoveneşti între 400 şi 3500 - modele de adidaşi accesibile şi pentru săraci, nu numai pentru bogaţi. Şi atunci de ce cei de la Nike Moldova aduc vreo 5-6 modele cu preţuri mult peste 1000 de lei?
Cel mai ieftin mobil Nokia, 1202, produs şi la fabrica din România, costă 25 de euro, adică aproximativ 375 lei de-ai noştri. La noi la Conect costă aproape dublu: 721 lei. Oare cât costă drumul din Cluj, România până în Chişinău, încât cei de la Conect au fost "obligaţi" să dubleze preţul?
Îmi spunea recent un coleg, ce a învăţat un an în Turcia, că pe un costum aflat în vânzare în Gemenii se vedea preţul din Turcia: 37 lire turceşti, adică vreo 400 lei. Costumul însă se vindea pentru "moldoveni" cu 1300 de lei. Adică 333% faţă de preţul iniţial!
Astea sunt doar 3 exemple simple despre preţurile din Republica Moldova, pe care le-am observat recent. Cazuri de acest gen sunt cu miile, şi sunt sigur că şi vouă vi s-a întîmplat măcar o dată să vă "minunaţi de preţurile" din ţara noastră.
Şi atunci, îmi apare o aşa întrebare: cum de e posibil ca în statul cu cele mai mici salarii din Europa preţurile la produsele importate să fie de 2, 3, 4 ori mai mari decât preţul iniţial? Ce fel de politică mai e şi asta? Ciudăţenie? Paradox? Bătaie de joc? Şi cum să mai supravieţuieşti atunci?
Nu pot înţelege chestia dată...

PS. La Reebok cică sunt reduceri acum. Ghete de la 499 lei, când mai înainte costau peste o mie. S-ar părea că oferta e una super tare, câştigătoare cu tocmai 50% pentru cumpărătorii moldoveni, numai că... nu mare mi-a fost mirarea să observ pe site-ul oficial Reebok că adidaşii ăia costă în realitate 49,99 dolari, adică vreo 550 de lei. La noi însă preţul lor iniţial era o mie...

32 de comentarii:

  1. toate cele bune. si poate ca intr-o zi ne va fi mai bine. tuturor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate. Cineva se imbogateste pe seama naivitatii noastre...Nu doar la haine suntem fraieriti, ci si la mancare...etc
    M-am saturat de idioti.

    RăspundețiȘtergere
  3. la firmele mai mari, care sunt pur si simplu niste reprezentante deschise la Chisinau, este o simpla spalare de bani. La bisnitari e vorba de prosteala populatiei. La noi asta merge

    RăspundețiȘtergere
  4. faza cu Malldova este ca acolo este arenda foarte mare,si s-ar putea indreptati oleak,in rest e vb de coruptie la noi dintr-o afacere minica vreo 5 persoane iaca si de aici acele preturi exagerat de mari!

    RăspundețiȘtergere
  5. Să vă povestesc şi eu o istorioară. Iarna trecută, am văzut într-un butic o vestă (bumbac100%) care mi-a plăcut. (producător - o firmă renumită în Europa). Pe eticheta ataşată de producător, erau trecute preţurile recomandate pentru vreo 10 ţări din UE. În medie, preţul recomandat pentru vestă era de 19-20 de euro. Buticul, care anunţa o reducere de 15%, mi-a vândut vesta cu 480 de lei /după reducerea de preţ. La cursul de atunci, am plătit pentru vestă vreo 35 de euro. Văzusem eticheta şi eram conştientă că plătesc suprapreţ, dar mi-am zis că, decât să cumpăr ceva ce se vinde în tiraj mare, de la producători suspecţi... Alteori, nu sunt deloc dispusă să procedez aşa. Pur şi simplu, vroiam şi eu atunci o haină nouă, în ajunul Crăciunului. :)
    Da, mare business în RM. Preţuri umflate într-un stat sărac. Cu un salariu de jurnalist, am avut şi zile în care mă gândeam: "să-mi cumpăr azi o portocală sau să mi-o cumpăr mâine?". Şi lăsam "pe mâine".
    Cred că oamenii din RM, mai ales cei cu mai mulţi copii, îşi refuză multe produse alimentare, mai ales fructe şi legume proaspete în perioada rece a anului. Numai cu mere şi cartofi nu te ţii. Cum să avem copii sănătoşi, cu imunitatea puternică, dacă sunt alimentaţi prost? O cutie de iaurt zilnic este un lux pentru numeroşi părinţi. La Paris, un kg de carne de porc poate fi cumpărat şi cu 2 euro în unele zile, când se fac reduceri. Mi-a spus cineva care locuieşte acolo. La Chişinău, costă 75-95 de lei kg.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eleonora, culmea este ca majoritatea celor care au copii subalimentati pentru ca salariu mizer nu le ajunge nici comunalele sa le achite, muncesc din noapte pana-n noapte. In timp ce altii jefuiesc tara dintr-un capat in altul

    RăspundețiȘtergere
  7. E normal sa fie asa cum descrii tu. Da, cit nu ar parea de straniu preturile se dubleaza la noi pentru a putea oferi procentul de reduceri si a nu iesi in minus. E o chestie destul de complexa, eu am facut studii in domeniu , daca vrei poti sa/ti explic mai detaliat intr/un mesaj privat.
    Nu asta e porcaria ci ca lumea este amagita la calitate si prospetimea colectiilor, aici da.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dan Gheorghe:
    păi, ce ne mai rămâne în afară de speranţă.

    RăspundețiȘtergere
  9. Victor:
    suntem fraieriţi nu numai pe seama naivităţii noastre, dar şi a complexelor şi năravurilor proaste pe care le avem - mulţi numai haine "originale" vor să aibă, deşi mai că mor de foame...

    RăspundețiȘtergere
  10. Sandu:
    Spălare de bani, prosteală a populaţiei - deci corupţie. Îmi este curios însă ce profit au firmele ăstea mai mari, dacă tot vând cu preţuri fantastice. Oare câţi cumpărători au, că îi aranjează să vândă cu aşa preţuri?

    RăspundețiȘtergere
  11. Anonim:
    faza cu Malldova mă gândesc să nu deie în curând faliment :). Ultima oară când am fost acolo erau foarte puţini oameni - când am intrat în magazinul de încălţăminte Leonardo eram doar eu şi cele 4 tinere vânzătoare. Comică situaţie.

    RăspundețiȘtergere
  12. Eleonora:
    într-adevăr, ai concluzionat corect: preţuri umflate într-un stat sărac. De produse alimentare - sunt perfect de-acord cu tine. Este pur şi simplu imposibil să te alimentezi destul şi corect în ţara noastră cu salariile pe care le avem. Iar alimentaţia influenţează şi sănătatea, dar şi creşterea intelectuală - cam greu să înveţi când eşti flămând. Astfel se formează un cerc vicios...

    RăspundețiȘtergere
  13. Sandu:
    Paradoxul comunismului de la noi - sunt numeroşi oameni care lucrează şi în 2 locuri pentru a putea supravieţui şi a-şi întreţine familia, dar cel mai mare "comunist" din RM împreună cu progeniturile sale au o avere de deja 2 miliarde de dolari, fiind aproape sigur că dacă mai rămân la conducere următorii 4 ani, clanul Voronin urmând să-şi dubleze sau chiar tripleze averile. Săracul Lenin, se cruceşte şi el de sus când vede ce comunişti avem noi.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ivan Goncearuc:
    e normal pentru RM sau oriunde? Adică când în Occident se fac reduceri 70% preţul produselor oricum e mai mare decât preţul real al lor? Nu cred.
    Plus că numeroase magazine, gen Conect, nu fac niciodată reduceri. Şi atunci cum se explică preţurile umflate ale lor?

    RăspundețiȘtergere
  15. Da, pretul dinstart este cu 100% si mai mult. Doar ca sunt trei feluri de public cumparator. E mult de explicat. Daca te intereseaya lasa/mi id de mess.

    RăspundețiȘtergere
  16. Ivan Goncearuc:
    Cred că înţeleg ideea ta. Şi cred că şi înţeleg de ce aşa se petrece în RM. Dacă, de ex, acele firme ce vând haine originale ar fi reprezentanţii direcţi ai Nike, Puma, etc., ar adăuga preţul transportului şi atât, având profit pe produs ca şi în SUA de exemplu. Ele însă fiind SRL-uri din Moldova, ce doar importă aceste produse, dublează preţul produselor pentru a avea profit şi la reduceri. Astfel noi basarabenii plătim şi pentru profitul firmei producătoare, şi pentru cel al SRL-urlor ce importă produsele.
    Mi-e interesant însă ce e cu cele 3 feluri de public cumpărător. Curiozitate. Dacă doreşti, îmi poţi scrie scurt aici, sau pe emailul ciobanuvict@gmail.com. Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  17. Asta e regula pieţii. Nu există concurenţă pe piaţă din cauză că piaţa RM este mică, şi atunci şi preţurile sunt mai mari. Acelaşi lucru se întâmplă şi în România: dar în proporţii mai mici. Mergeţi la Londra sau la Milano şi veţi vedea preţuri şi mai mici.

    Din nefericire, RM este parte a unei pieţe mici (CSI), care nu este foarte liberă şi este incomparabil mai mică ca piaţa UE.

    RăspundețiȘtergere
  18. Şi deci, în ce fel de ţară trăim noi?

    RăspundețiȘtergere
  19. Agrusu:
    Foarte de-acord cu spusele tale. Într-adevăr, piaţa RM este mică, iar pe deasupra clanul Voronin şi alte mafii cu origini ruseşti o monopolizează şi sugrumă.

    RăspundețiȘtergere
  20. Vitalie:
    Într-un stat de bătaie de joc, dacă e să fiu corect.

    RăspundețiȘtergere
  21. In pietele mai mici obiectiv e mai simplu sa stabilesti tot felul de monopoluri: de bunuri, de servicii, politice, etc. Asa ca obiectiv, economia Moldovei fiind una mica este supusa tuturor acestor riscuri.

    Dar la conducere avem in final pe cine alegem, chiar daca au fraudat alegerile, aceasta frauda a fost posibila si datorita societatii in care traim.

    RăspundețiȘtergere
  22. Pt victor: ziceai la un momet dat ceva d epretul de transport al produselor respective pina in republica. Transport de unde? Creze ca e vorba de haine nike facute in america , armani din Italia sau puma din Germania? Da de unde ! Pina in 2007 -2008 probabil ca s-au produs in Romania in sistem lone iar apoi devenind nerentabil si asta acum probabil va imbracati cu nike-uri si adidas-uri facute in China sau India.

    RăspundețiȘtergere
  23. Lacomia+Invidia+Pusul in buzunar(Spalatul banilor) = Coruptie = Moldova = Kruta = Nam Horosho = Voronin

    RăspundețiȘtergere
  24. Mda...cam acelasi lucru il pot intreba si eu despre Romania...

    RăspundețiȘtergere
  25. Agrusu:
    poporul îşi merită conducătorii - sunt de-acord cu aceasta.
    În privinţa pieţei RM, aceasta aflându-se sub strictul control al comuniştilor, cred că este clar cui trebuie să-i mulţumim pentru aşa preţuri.

    RăspundețiȘtergere
  26. Solovastru:
    Încă din 2006 adidaşii Puma erau importaţi în Chişinău din China sau Vietnam, şi cred că la Nike, Reebok sau Adidas e la fel. Şi mai cred că preţul transportului a mii de pantofi sport si haine nu se ridica la mai mult de 5% din preţul produsului.

    RăspundețiȘtergere
  27. Anonim:
    Ce simplu ai rezumat totul ;)

    RăspundețiȘtergere
  28. Claudiu Savu:
    Am trecut ambele state prin comunism (RM încă mai trece) - şi-acum suportăm consecinţele.

    RăspundețiȘtergere
  29. Daca ar fi preturi mici, al noi ar fi foarte fain de trait! :))

    Iar la capitolul seriozitate, este o intreaga prostie ce se intampla! Trebuie sa existe un control din partea statului, lucrurile nu pot merge asa! Dar punctul trist este ca nimeni nu afce nimic...

    RăspundețiȘtergere
  30. Ignatiuc:
    din contra, mi se pare că statul (comuniştii) prea mult se bagă peste piaţă, neprotejând în schimb deloc consumatorii. Atâta timp cât o parte de piaţă este ocupată de firmele lui Oleşka, Voronin se va băga peste piaţă în defavoarea unei pieţi libere şi concurenţiale.

    RăspundețiȘtergere
  31. transmite salutari prietenului tau vova, care a studiat in turcia si spunei cand vine data viitoare in istanbul in ospetie la patzani sa faca o lista cu ce vreti voi, dar noi vom pune 100 de procente in lok la 333. :)))))
    in rest sunt de acord ca preturile din RiMa sunt exagerate!

    RăspundețiȘtergere
  32. foarte tare mia placut desingu la ei, si telefoanele au garantzie pe toata veatza! www.comect.md

    RăspundețiȘtergere