duminică, 21 iunie 2009

Sărăcie de pâine prin magazine

Am intrat azi seara într-un supermarket să cumpăr pâine. În afară de pâinea Preferată de 3 lei şi batoane lungi de 2.4 lei nu mai era nici un soi de pâine. Ambele pâini, de una singură, pot îndestula într-o singură seară maximum 2 guri înfometate. Dar ce să mai vorbeşti de 4 oameni? Sau de mâine dimineaţa?
Am luat numai o pâine Preferată, deoarece în drum spre casă mai există 2 buticuri - poate îmi va cădea ceva.

Într-un butic erau vreo 15 pâini rotunde, toate identice la aspect. La întrebarea cât costă vânzătoarea îmi spune 3.50 şi 4.50 lei. Cer, cum e şi normal, una de 3.50, dar o şi întreb totodată care e diferenţa între pâini, că mie îmi păreau de acelaşi tip. Zice ea că cea mai ieftină e mai sură - tre să ai ochi buni ca să vezi asta.

Mă întreb ce va urma oare? Pâinea ieftină a comuniştilor, de 1.20, 1.50, 1.80 sau cât ar mai costa nu apare niciodată prin buticuri sau prin magazine - doar poate dimineaţa în magazinele Franzeluţa mai sunt de vânzare câteva cutii, rapid fiind vândute sau împărţite. Mi-e interesant însă unde a dispărut pâinea rotundă, albă, de 2.90 (matincă Chişinău se numeşte). Anul trecut numai pâine de 2,90 obişnuiam să cumpăr, anul acesta aceasta e tot mai rară prin magazine, locul ei fiind luat de o pâine rotundă de 3.50.

Practic pâinea de 3.50 este cea pe care eu şi familia mea cel mai des o procurăm, acum observ că a apărut o pâine practic identică după formă şi mărime, de 4.50, care îi ia locul. Ce va urma oare, peste un an, doi vom putea cumpăra deja numai pâine de peste 5 lei, că altele mai ieftine nu vor mai fi în vânzare?
Uf, Doamne, ce urăsc minciunile comuniştilor legate de păinea ieftină care e practic inexistentă. Şi când te gândeşti că mai există proşti care le cred...
Să ne ajute Dumnezeu pe 29 iulie!

8 comentarii:

  1. Bine ai revenit! Am asteptat mult urmatorul articol din partea ta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Victore, tu în loc să scrii articole anti-stataliste mai bine te-ai trezi la 6 dimineața, să stai în rând la „Franzeluța”, poate-ți pică și ție o pâine electorală ;).

    RăspundețiȘtergere
  3. Mă bucur şi eu că ai avut timp să postezi pe blog. Nu cumpăr pâine zilnic, dar am observat că a scăzut calitatea pâinii în ultimele luni. Am auzit acest lucru şi de la alţii.
    Eu mănânc cu pâine doar când am poftă sau când îmi vine dorul de o tartină.
    Cumpăram un fel de baghete de la o brutărie privată, dar acum acestea nu mai sunt crocante cum erau pe timpuri. Calitatea făinii e mai proastă, în mod evident. Iar preţul a tot crescut din vara trecută.
    Apropo de "Franzeluţa", în sectorul în care locuiesc eu, se termină şi pâinea mai scumpă cu vreo 2-3 ore până la închiderea magazinului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma alatur cuvintelor lui alex:)

    Dar daca serios, nu cred ca painea aia ar putea fi cumparata si daca ia sta in rand de la 5...

    RăspundețiȘtergere
  5. Alexandru:
    Iaca m-ai luat bine peste picior :D. Cine se scoală mai dimineaţa, mai departe ajunge şi pâine ieftină ar obţine :D.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eleonora:
    Într-adevăr, deşi pâinea de 3.50 şi 4.50 este mai scumpă decât cea de 2.90, ultima este mult mai gustoasă şi mai calitativă decât primele. Din păcate cea de 2.90 deja de după amiază nu se mai găseşte prin magazine, astfel că nu rareori seara eşti obligat să cumperi pâine extrem de scumpe, făcută de firme particulare.

    RăspundețiȘtergere
  7. Victor:
    Ei, na, mă iei şi tu peste picior ca Alex :D
    Totuşi pâinea electorală poate fi cumpărată, dacă vrei tare şi dacă te scoli de dimineaţa, cum mi-a recomandat Alex :). Tatăl meu uneori reuşeşte să o găsească. Eu însă nu sunt atât de harnic să mă plimblu hăt departe pe unde-s magazinele Franzeluţa, când am o duzină de magazinuţe prin apropiere :D. plus că nici garanţia de a o găsi nu o ai 100 de %.

    RăspundețiȘtergere