marți, 28 iulie 2009

Analiza sondajelor. Pronosticul meu pentru alegerile anticipate

Voi expune mai jos rezultatele I sondaj al Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor din RM (ASM) şi cele ale Barometrului Opiniei Publice din iulie (BOP), special ca să le puteţi compara:

I ASM: PCRM - 29.7%, PL - 13.3%, PLDM - 12.8%, AMN - 7.9%, PDM - 7.1%.
BOP : PCRM - 31.1%, PL - 13.2%, PLDM - 7.2%, AMN - 2.6%, PDM - 9.6%.

Singurele concluzii care se pot extrage este că comuniştii sunt susţinuţi de către 30% din electorat, iar PL de un nr. constant puţin mai mare de 13% din totalul alegătorilor. Rezultatele celorlalte partide sunt contradictorii.
În privinţa nr. alegătorilor din RM, acesta oficial e de 2,7 mln, din care suntem nevoiţi să scoatem 600 mii alegători plecaţi peste hotare (după datele prezentate de serviciul grăniceri ai RM), deoarece aceştia nu sunt reflectaţi în sondaje, şi cel mai probabil că nici nu vor vota (la 5 aprilie au votat 15-20 mii peste hotare, dacă nu mă greşesc - prea puţin din nr. total de 600 mii). Ne rămân 2,1 mln de alegători, din care mai omitem aproximativ 300.000 incluşi artificial de către comunişti în liste special pentru a frauda alegerile.

Astfel, obţinem o cifră de 1,8 mln alegători reali, ce sunt prezenţi în R. Moldova. Cele 30% ale PCRM reprezintă deci aproximativ 540.000 de alegători, ce vor vota pentru dânşii, în cazul PL 13,3% echivalând cu un electorat aproximativ de 240.000 oameni.

Al II sondaj ASM a prezentat procentajele partidelor din contul alegătorilor ce şi-au exprimat opţiunile politice, astfel acesta nu poate fi comparat cu primele 2 sondaje. În schimb, putem transforma procentele din primele 2 sondaje, excluzând indecişii şi cei care nu vor vota. În cazul BOP avem numai 66,5% intervievaţi care şi-au exprimat opţiunile politice (22,4% indecişi, 4,8% nu votează, nu au răspuns la sondaj 6,3%). În cazul I sondaj ASM 23,4% din alegători sunt indecişi. În rezultatul transformării avem:

I ASM: PCRM - 38.8%, PL - 17.4%, PLDM - 16.7%, AMN - 10.3%, PDM - 9.3%.
BOP: PCRM - 46.7%, PL - 19.85%, PLDM - 10.8%, AMN - 3.9%, PDM - 14.4%.
II ASM: PCRM -38.5%, PL - 17.7%, PLDM - 12.8, AMN - 9.8%, PDM - 12.8%, PSD - 6.1%.

Ţin să menţionez că din cele 3 sondaje cel mai puţin am încredere în BOP, din cauza faptului că rezultatele acestuia erau cunoscute încă înainte de a fi publicate (vezi aici), plus analizând dinamica rezultatelor se observă că ratingul PCRM-ului sare mereu nejustificat înaintea alegerilor (şi în februarie 2005, şi în martie 2009), parcă special de a justifica scorurile înalte ale comuniştilor obţinute în alegeri prin fraudare (şi în 2005, şi la 5 aprilie comuniştii au fraudat alegerile).

În rest, în baza comparării rezultatelor de mai sus, mi-am şi făcut pronosticul prezentat într-un articol mai jos:
PCRM - 40%, PL - 18%, PLDM - 13%, AMN - 9%, PDM - 12%, PSD (marea necunoscută) - 5%, PPCD - 2.5%, PEAVM - 0.5%.

Exprimat în numere de alegători, dintr-un număr aproximativ de 1,3 mln de alegători (48% din 2,7 mln incluşi în liste, sau 72% din nr real de alegători prezenţi în RM: 1,8 mln) ce se presupune că vor vota mâine, avem următoarele cifre:
PCRM - 520.000 alegători, PL - 234.000 alegători, PLDM - 170.000, AMN - aproximativ 120 mii, PDM - aproximativ 155 mii, PSD - în jurul a 65 mii, PPCD - 32 mii, PEAVM - maximum 6 mii de votanţi.

În caz de fraudă (mi-e greu să exclud că comuniştii, după ce au fraudat de două ori cu succes alegerile parlamentare, şi în 2005, şi la 5 aprilie, nu vor încerca şi nu vor face şi acum), PCRM va lua în jurul a 45%, iar PDM - 15% (ţin să cred, opinia mea părtinitoare, că Lupu este un proiect comunist, astfel că comuniştii ar putea special să fraudeze pentru PDM pentru a nu crea suspiciuni opoziţiei în cazul unui scor prea înalt al lor - observaţi şi saltul înalt, mai ales în BOP, al PDM în sondaje: se pregăteşte o fraudare în special pentru ei?).

Pot da doar câteva indicii, care ar putea demonstra sigur fraudarea gravă a alegerilor:
1) Dacă PCRM va lua peste 600.000 de voturi, la sigur alegerile vor fi fost fraudate;
2) Dacă PDM va lua un scor mai bun decât PLDM, ceea ce natural nu ar trebui să se întâmple.

Atât. În rest, să ne ajute mâine Dumnezeu!

4 comentarii:

  1. Am citit răspunsul. Scrie şi tu ce-ai mai făcut toată luna august, pe unde ai fost şi unde te-ai ascuns de arşiţă :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Vezi cum sunt numiti jurnalistii sportivi din Moldova de catre Ilie Cebanu (fiul presedintelui FMF) pe blogul sau. Cred ca iti va da un imbold sa revii in circuit :)

    RăspundețiȘtergere
  3. www.moldfootball.com
    aici gasesti blogul, care este in limba rusa nu stiu de ce

    RăspundețiȘtergere