luni, 22 iunie 2009

Comuniştii şi limba română

3 ani în urmă susţineam BAC-ul. Primul examen - limba română, dacă mă mai ţine memoria. Personal scrisesem bine, şi chiar dacă aveam ceva greşeli, tindeam la 10. Oricum, lucrarea era cert minimum de 9, gândeam eu. Şi totuşi, aveam temeri: un an în urmă sora mea susţinuse BAC-ul, şi la fel ca şi mine tindea la 9, 10, dar a primit 7, pentru ca după contestare să primească 8.

Nu-mi mai amintesc când, cum, dar ştiu că am luat 7. Explodam de ciudă şi de ură. Când am controlat lucrarea împreună cu diriginta (profesoare de limba română), încă de la primul punct am observat că nu mi s-a acordat punctajul corect. Deşi aveam aceleaşi sinonime ca colegii mei şi exact ca în răspunsurile pentru profesori, eu luasem 3 puncte în loc de 4. Frustrarea îmi era la maximum. Nu mai vorbesc de întreaga lucrare, de care aveam impresia că era controlată superficial, părtinitor şi parcă special puncte nu erau acordate. Nu-mi ajungeau 2 puncte pentru nota 8, şi chiar dacă nu mi-ar fi ajuns mult mai multe, oricum scriam contestare. Am luat 8 pînă la urmă.

Practic mai toţi colegii au luat note mai joase decât mediile lor anuale. Cei mai slabi s-au resemnat cu ce au primit, cei mai puternici au scris contestare, şi care, cum, unii au mai câştigat un bal (de ex. eu). Evenimentul mi-a întărit convingerea că notele la limba română sunt special puse mai joase la elevi, aceasta fiind o politică a comuniştilor. Sora mea o păţise la fel un an mai înainte, iar în 2006 îmi venise şi rândul meu. Şi deşi atunci, în 2006, eram mulţumit cu rezultatul final, cu 8, gândind că câştigasem un bal, astăzi îmi dau seama că eu pierdusem, că în realitate lucrarea mea era de minimum 9 (nimeni nu mă va convinge contrariul), potăile de comuniştii fiind cei care şi-au bătut joc de munca mea.

A trecut timpul şi am uitat de asta. Deşi 2 ani mai târziu un prieten susţinuse şi el BAC-ul, păţind la fel, nu am atras atenţie la fenomen. Anul ăsta însă o verişoară de-a mea a susţinut examenele de clasa a 9. O fată deşteaptă, nu rareori eminentă, ce a luat la primul examen, la matematică, nota maximă. Deşi ea singură recunoscuse că la limba română a scris mai slab, credea că lucrarea era de 8, şi spera ca minimum aceasta notă să o obţină. Astăzi, stupefacţie - a luat 6, şi după cum ea singură a şi observat, erau puncte întregi necontrolate şi ignorate din lucrare.

Ce vreau să spun eu? Notele pe care le iau elevii la susţinerea examenelor de limbă română (BAC, clasa 9) sunt dinadins coborâte, aceasta făcându-se special la ordinul comuniştilor. Aceasta nu este o vorbă aruncată de mine aşa, în vânt, ci un lucru sigur, o certitudine. De ex. eu am luat la celelalte examene, profil real, 2 de 9 şi un 10, asta în condiţiile în care limba engleză era punctul meu cel mai slab şi la care tremuram enorm (la liceu de-abia reuşeam să mă ţin în jurul notei de 8, BAC-ul susţinîndu-l surprinzător pe nota 9), iar de limba română nici nu-mi făceam nici o grijă (şi stupefacţie, am luat 7). Sora mea la fel, a susţinut toate examenele mai sus de 9, dar la română a luat, neverosimil, acelaşi 7. Exemple de tineri ce s-au dezamăgit enorm şi au luat note foarte joase la română cred că cunoaşte-ţi şi singuri, astfel că cred că toţi sunteţi de-acord că rezultatele la examenele de română sunt politizate, fiind special coborâte la ordinul comuniştilor.

Astăzi verişoara mea a primit o lovitură urâtă, pe deasupra fiindu-i probabil şi părinţii, care probabil au mustrat-o. Personal i-am recomandat să întoarcă macazul: să dea vina totalmente pe părinţi. Argumente? Va pasa responsabilitatea din mâinile sale în cele ale părinţilor, ceea ce îi va uşura sufletul, şi cel mai important, poate va cauza remuşcări de conştiinţă părinţilor săi, care îi susţin pe comunişti (mi-e şi ruşine să scriu asta, ţinând cont că de zeci de ori am încercat să-i conving să voteze cu opoziţia, şi nu am reuşit). Interesantă situaţia - din cauza greşelilor părinţilor suferă copii. Paradox: părinţii şi buneii ne vor numai binele, însă votează comuniştii şi ne distrug viitorul. Drăguţ, nu-i aşa?

La final, nu am cum să nu-mi pară rău de situaţia creată, de verişoara mea ce merita o notă mai bună, de rudele mele ce îi distrug viitorul singurului lor copil. Ar cam fi timpul să se trezească, şi să-şi dee seama că anume ei sunt responsabili pentru notele joase ale copilului lor. Şi totodată ei vor fi de vină că copilul lor va fi în viitor undeva departe, peste hotare, în căutarea unei vieţi mai bune, iar ei vor rămâne şi vor muri singuri într-o Moldovă comunistă în care tinerii nu au nici un viitor...

duminică, 21 iunie 2009

Sărăcie de pâine prin magazine

Am intrat azi seara într-un supermarket să cumpăr pâine. În afară de pâinea Preferată de 3 lei şi batoane lungi de 2.4 lei nu mai era nici un soi de pâine. Ambele pâini, de una singură, pot îndestula într-o singură seară maximum 2 guri înfometate. Dar ce să mai vorbeşti de 4 oameni? Sau de mâine dimineaţa?
Am luat numai o pâine Preferată, deoarece în drum spre casă mai există 2 buticuri - poate îmi va cădea ceva.

Într-un butic erau vreo 15 pâini rotunde, toate identice la aspect. La întrebarea cât costă vânzătoarea îmi spune 3.50 şi 4.50 lei. Cer, cum e şi normal, una de 3.50, dar o şi întreb totodată care e diferenţa între pâini, că mie îmi păreau de acelaşi tip. Zice ea că cea mai ieftină e mai sură - tre să ai ochi buni ca să vezi asta.

Mă întreb ce va urma oare? Pâinea ieftină a comuniştilor, de 1.20, 1.50, 1.80 sau cât ar mai costa nu apare niciodată prin buticuri sau prin magazine - doar poate dimineaţa în magazinele Franzeluţa mai sunt de vânzare câteva cutii, rapid fiind vândute sau împărţite. Mi-e interesant însă unde a dispărut pâinea rotundă, albă, de 2.90 (matincă Chişinău se numeşte). Anul trecut numai pâine de 2,90 obişnuiam să cumpăr, anul acesta aceasta e tot mai rară prin magazine, locul ei fiind luat de o pâine rotundă de 3.50.

Practic pâinea de 3.50 este cea pe care eu şi familia mea cel mai des o procurăm, acum observ că a apărut o pâine practic identică după formă şi mărime, de 4.50, care îi ia locul. Ce va urma oare, peste un an, doi vom putea cumpăra deja numai pâine de peste 5 lei, că altele mai ieftine nu vor mai fi în vânzare?
Uf, Doamne, ce urăsc minciunile comuniştilor legate de păinea ieftină care e practic inexistentă. Şi când te gândeşti că mai există proşti care le cred...
Să ne ajute Dumnezeu pe 29 iulie!

sâmbătă, 6 iunie 2009

Despre mai multe

Nu scriu prea des în ultimul timp. Ce e mai rău e că nici nu prea urmăresc ştirile acum pe net, şi nici nu prea citesc ce scriu alţi bloggeri. Cine mă cunoaşte un pic mai bine (a urmărit blogul meu de mai demult), ştie cauza: mă aflu la finalul carierei de student :D, în perioada examenelor de stat. Nu e o perioadă dificilă în sine, doar că presiunea te apasă. 3 ani de studii în care ai muncit, şi nu prea îţi doreşti să iai o notă mică la final. Astfel că internet-ul şi bloggerit-ul a cam trecut pe planul II.
Interesant e că miercuri, când am avut I examen, la Teoria şi practica RI, uitasem şi de faptul că în acea zi se alege preşedintele :). Noroc de un coleg ce putea accesa Unimedia de pe mobil: acesta până la aflarea notelor ne-a ţinut în suspans cu evenimentele. Pe la 12.30-13.00, când am aflat notele de la examen, am avut aproape concomitent două bucurii: trecusem (studenţii) examenul cu brio, precum şi opoziţia l-a susţinut pozitiv pe al său, acela de a nu-şi trăda alegătorii. A fost un moment frumos.

În rest, ieri am avut o deosebită bucurie să aflu că colega mea de blogosferă Eleonora Lisnic m-a premiat cu premiul "Blog Dorado". Deşi e un premiu pur simbolic, mă bucură îndeosebi faptul că acesta mi-a fost oferit în semn de apreciere, admiraţie şi simpatie, asta în ciuda faptului că nu ne-am văzut (eu şi Eleonora) niciodată. Mă bucur mult acest premiu, şi ţin să-i mulţumesc din suflet Eleonorei prin intermediul acestui articol.
Eleonora a primit acest premiu de la brazilianul Claus, căpătând dreptul să premieze, la rândul său, alţi 3 bloggeri. Cei 3 premiaţi de către Eleonora sunt:

Pe final, aş vrea să trec la meciul de astă seară. Din păcate trec totodată şi la nişte sentimente mai urâte. Prima impresie despre Răzvan Lucescu - negativă. Idee nu am cum a pregătit meciul cu Lituania, dar a fost o bătaie de joc. Jucătorii români parcă doreau să arate cine e cel mai egoist şi mai Mutu/Hagi pe teren. Mingea se lovea în ei ca în nişte picioare de lemn, aşa de intehnici erau. Şi leneşi pe deasupra.
Sincer, cred că un tehnician german ar fi fost mult mai binevenit la naţională: avea în primul rând să le scoată fiţele din cap la... nici nu pot să-i numesc jucători de fotbal pe unii, iar în al doilea rând avea să-i pună să mai fugă şi poate storcea toată apa din dânşii. Şi cel mai important, le schimba mentalitatea, că la ce de slabi erau lituanienii, liber 3-4 goluri puteau să primească.
Aşa însă Răzvan e "prieten" cu jucătorii şi-i permite unui Marica să se fiţuiască şi să nu paseze la nimeni - e vedetă bre, că nu degeaba joacă (rezervă) în Germania. Rezultatul: am văzut un meci dintre 2 echipe de calici practic. Şi comentariul a fost neaşteptat de prost!, mai bun decât la Moldova 1, dar net inferior celor de la ProTv. Nu m-am aşteptat la aşa ceva de la TVR.
Şi totuşi, să mă înmoi, victoria este chiar una mare. Pentru că învingând Lituania, ocupanta locului 3 din grupă, România are toate şansele ca la final să ocupe măcar poziţia a treia din grupă, ceea ce ar reprezenta un lucru extraordinar ţinând cont de startul pe care l-am avut. Totuşi gândindu-mă la Serbia şi Franţa, înfrângerile ne sunt garantate cu un asemenea joc. Numai cu Feroe şi Austria putem tinde la victorie. Dar cine ştie, poate Lucescu (junior sau senior :D) va mai remedia ceva din jocul României...