miercuri, 20 ianuarie 2010

În sfârşit un antrenor bun!


Nu cred că pentru cineva mai e o noutate faptul că Balint e noul antrenor al selecţionatei Republicii Moldova la fotbal. Probabil că aceasta e de departe cea mai importantă ştire/eveniment de astăzi, fiind totodată şi bună (cel puţin pentru mine). Sincer, mă bucură mult faptul că Balint va fi selecţionerul reprezentativei Republicii Moldova.

De ce? Deoarece cred că Balint este un antrenor bun şi de valoare. Da, sunt de-acord că nu este unul extraordinar, şi poate nici nu cine ştie ce profesor, după cum ar fi auzit Sandu Grecu de la amicii săi jurnalişti din România. Dar, în comparaţie cu valoarea fotbalului moldovenesc, este la sigur peste, astfel încît cred că Naţionala Moldovei va cîştiga (în valoare) cu dînsul ca selecţioner.

În al 2 rînd, eu niciodată nu am fost suporter al Moldovei. Începînd din 1998 încoace mereu am fost un suporter al României, iar de Moldova nu prea mi-a păsat mai niciodată. Iar faptul că la cîrma naţionalei Moldovei se mai aflau nonvalori sau bufoni ca Pasulko sau Dobrovolski nu făcea decît să mă îndepărteze mai mult de echipa reprezentativă a statului meu.

Venirea lui Balint la cîrma naţionalei Moldovei nu face decît să mă apropie de selecţionata noastră. În plus la aceasta, anul 2009 a fost unul al înstrăinării (distanţării) mele faţă de fotbal la general, ca urmare a rezultatelor negative a echipei naţionale a României, precum şi a echipei mele de suflet Steaua Bucureşti.

Faptul că la cîrma selecţionatei României a rămas în continuare Lucescu, un antrenor mediocru (părerea mea), cu care România nu are nicio şansă pentru Euro, combinat cu faptul că la şefia FRF va rămâne aproape la sigur acelaşi om corupt, precum şi şeful Ligii a rămas acelaşi rahat, şi terminînd cu faptul că la Steaua un gunoi, o rîie distruge totul ce are valoare şi importanţă pentru stelişti, nu a condus decît la aceea ca să fiu total indiferent faţă de ceea ce se mai petrece în fotbalul românesc, şi astfel să mă îndepărteze în general de totul ce e legat de fotbal. Nu ştiu dacă vă daţi seama de ceea ce a fost în sufletul meu.

De aici şi terenul liber pentru naţionala Moldovei - faptul că Balint a fost numit selecţionerul echipei noastre nu face decît să-mi dea speranţa că poate, selecţionata Republicii Moldova îmi va ocupa acel gol lăsat de înstrăinarea mea faţă de naţionala României. Şi sincer, nu exclud ca, cu Balint antrenor, să vin şi eu pentru I dată la un meci al reprezentativei ţării noastre şi să susţin echipa naţională. De aceea, nu-mi rămâne decît să spun: Hai Moldova!

Sursa imagine: gsp.ro

2 comentarii:

  1. Da, dintre toți cei care erau dispuși să vină, Balint e alegerea perfecta. Mă bucură și faptul că este român, nu un rus sau ucrainean mediocru

    RăspundețiȘtergere
  2. Victor:

    Cred şi eu că e o alegere perfectă. Sper să nu ne dezamăgim.

    RăspundețiȘtergere