vineri, 12 februarie 2010

Adresează o întrebare lui Victor Parlicov

Victor Parlicov. Cine e dînsul? E directorul general al ANRE, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică. E cel care ne-a ridicat nouă tarifele la căldură, energie electrică şi gaze, dacă e să simplificăm (cu eroare) lucrurile.

Domnul Victor Parlicov este invitatul oficial la sesiunea a VII-a, sîmbătă, ora 10.00, a Clubului de Discuţii Economice ASEM, club al cărui membru sunt şi eu. La şedinţă pot participa doar membrii Clubului, dar doresc să dau posibilitate şi cititorilor blogului meu să-i acorde întrebări domnului Victor Parlicov, ţinînd cont că ridicarea tarifelor e o problemă destul de spinoasă pentru societatea noastră, mulţi oameni avînd destule întrebări vizavi de justeţea ridicării tarifelor. Aşa că îmi iau angajamentul ca întrebările pe care mi le daţi să i le dau lui, urmînd ca apoi răspunsurile sale să le public pe acest blog.

Apropo, ţin totodată să menţionez că e I dată cînd fac aşa ceva, interacţionînd cu cititorii mei, dar acţionînd în calitate de intermediar, de aceea nu ştiu cum are să se primească. Dar sper ca totul să fie ok, ţinînd cont că teoretic, pare uşor. Rog însă ca întrebările să fie decente, fără injurii, altfel nu le voi lua în considerare. Se poate şi ar fi chiar binevenit să fie şi provocatoare ;).

P.S.1. Ar fi bine ca întrebările care le veţi da să fie lăsate pînă la ora 9.00 -9.30 mâine dimineaţă, ca eu să reuşesc să le notez. La 10.00 începe sesiunea.

P.S.2. Am observat că într-un comentariu la un articol al lui Cojocari Vitalie, ce l-a luat la păruială pe directorul general al ANRE, Victor Parlicov a menţionat că are o ofertă, aceea că dacă se organizează un online sau offline cu participare masivă, cu sesiune de întrebări, el va participa neapărat şi va răspunde la acestea. Iată şi ocazia - coordonatorii CDE i-au îndeplinit şi lui dorinţa ;).

sursa imagine

4 comentarii:

  1. Vlad, îţi salut iniţiativa şi sper să aibă priză la public. Cred că îi vei putea reprezenta pe cei care vor adresa întrebări la nivel la şedinţa de mâine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Dana:

    Vadim, Vlad - deja a 2 oară îmi încurci numele. Încearcă totuşi să mă diferenţiezi de ceilalţi cunoscuţi ai tăi/să-mi observi numele corect ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Vlad, promit sa nu mai comit asa greseli grave ;)Profesorul meu de actorie se numea Vlad Ciobanu :)

    RăspundețiȘtergere
  4. =)) Victor, hai nu te mai supara :)) Cred ca s-a lungit cam gluma :D

    RăspundețiȘtergere