duminică, 9 mai 2010

Adevăraţii eroi ai neamului nostru


"Vara lui 1941. O femeie din Orhei stă în faţa unui mormânt proaspăt descoperit de câinele familiei. Acoperiţi de pământ sunt opt tineri, dintre care unul încă respiră. Mai apucă să articuleze câteva cuvinte răzleţe despre nişte crime odioase făptuite de ocupanţii sovietice... Femeia ascultă îngrozită. Se sperie să vorbească şi duce cu ea această taină, mai departe, ca pe un talisman.

Taina se va dezvălui, iar mărturisirea femeii va vedea lumina tiparului 60 de ani mai târziu, când, după o poveste ca un roman, doi cercetători exemplari, Petru Bunăcale şi Andrei Calcea, o aşază pe masa cititorilor sub forma unui volum (Osândiţi la nemurire, 1999). Tinerii aceia executaţi sumar şi aruncaţi în pământ erau membrii unei organizaţii ilegale de luptă antisovietică şi anticomunistă de la Liceul "Vasile Lupu" din Orhei. Istoria lor este uluitoare. După ocupaţia bolşevică a Basarabiei, aceştia se organizează şi încep o bătălie, superbă prin gratuitatea ei de moment, împotriva sovieticilor. Atât cît le-a stat în putinţă. Dar infinit mai mult decît se aşteptau ocupanţii. În Orhei încep să apară proclamaţii care demontau sistematic propaganda comunistă sau minciunile cu privire la aşa-zisa "eliberare": "Jos călăul Stalin!", "La luptă, fraţi români!", "Jos NKVD-ul barbar!", "Nu-i credeţi pe ocupanţii bolşevici!", "Plecaţi acasă, barbarilor!".

Culmea acestor acţiuni s-a produs pe vremea sfintelor sărbători de Crăciun. Aceşti tineri de 18 ani îndrăznesc şi reuşesc să dea jos steagul roşu bolşevic de pe instituţiile oficiale şi să arboreze, în schimb, tricolorul. Pe clădirea Comitetului de Partid bolşevic, pe fosta clădire a Primăriei şi, mai ales, pe clădirea NKVD-ului. Nici mai mult, nici mai puţin! Principala instituţie a ocupantului este umilită de către un grup de tineri de 18 ani. De Crăciun, în plină ocupaţie bolşevică, deasupra oraşului Orhei flutura tricolorul românesc, şi nu unul singur, ci trei drapele care fâlfâiau pe cerul înseninat de Ziua Naşterii lui Iisus Hristos.

Represiunea a fost teribilă. În final, această luptă inegală se termină cu arestarea membrilor organizaţiei antisovietice. Pe 31 mai 1941, după ce au fost torturaţi, sunt condamnaţi la moarte prin împuşcare. Ulterior, întreaga organizaţie este dispersată. Unii dintre ei sunt ucişi pe loc, alţii trimişi în Siberia.

...Dincolo de dramatismul situaţiei, povestea adevărată de mai sus nu are - vai! - nimic excepţional. Un episod aproape banal - banalitatea răului! - din Basarabia ocupată şi a cărei istorie este încă departe de a fi scrisă. Această parte de istorie lipseşte aproape cu desăvîrşire din manuale, dezbateri publice sau din agenda instituţiilor oficiale. În orice oraş din R. Moldova întîlneşti astăzi, fără dificultate monumente care amintesc, indecent, aproape, de jertfele ostaşilor Armatei Roşii aşa-zise eliberatoare. Dar nimic, absolut nimic, despre cei care au luptat împotriva ei."

fragment din articolul "O Eternitate fără monument"
din volumul lui Dan Dungaciu: Cine suntem noi?


alt articol pe acelaşi subiect aici

sursa imagine

2 comentarii:

  1. Tinere, D.D. a scris "CâinIle" în loc de "CâinEle" sau dumneata?

    Au suferit mult şi românii basarabeni, dar e mare păcat că n-au tras învăţăminte. Au uitat prin ce au trecut înaintaşii şi pupă cizma care le-a spart capul şi i-a călcat pe gură. N-am în vedere numai cizma rusească - orice cizmă de lichea parvenită, care are doar scopul să facă bani pe seama statului R. Moldova. Dacă nu ar exista acest stat, filfizonii şi aventurierii n-ar avea sursă de venit.
    Scrii pe blog că nu doreşti unirea cu România. Basarabenii vor suferi atâta vreme cât nu-şi vor înţelege priorităţile şi modul în care se pot salva. Păcat de voi, dar nici omorurile, nici deportările, nici 8 ani de neocomunism nu v-au trezit demnitatea umană într-o proporţie suficientă (majoritară).
    Viermele stă în pământ. Omul se înalţă.
    Hristos S-a Înălţat, iubiţi români basarabeni! (Deşteptaţi şi somnambuli, deopotrivă)
    Să vă lumineze Dumnezeu cugetul şi să vă vindece inima!
    Cele bune, Victor Ciobanu! Interesant blog. Cu preţuire şi respect, C. Mironescu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Greşeala mea.

    La moment, şi nici pe termen mediu, nu doresc unirea cu România, pentru că conştientizez că ar face mai multă rău decît bine locuitorilor celor 2 state, acelaşi popor.

    Însă ca finalitate, într-un viitor mai îndepărtat (30-50 ani), sunt pentru, deoarece sunt român şi e normal să-mi doresc reîntregirea neamului meu. Dar acum, cînd doar 20- max 30% din populaţia RM e pro-unire, cu 70% împotrivă, e absurd de vorbit de unire ca un lucru practic. Dar de lucrat în direcţia dată se poate. Şi în acest context, timpul ne mai este şi un aliat.

    RăspundețiȘtergere