duminică, 2 mai 2010

Master la FRIŞPA


Merită să faci masterul în Moldova? Deşi am o părere, nu am de gînd să mă pronunţ, pentru că nu cunosc calitatea programelor de masterat de la toate universităţile din Moldova, precum şi de la alte facultăţi de la USM, şi nu vreau să mă greşesc. Pot doar să menţionez că în toamna anului trecut m-am întîlnit cu fosta mea dirigintă din liceu, profesoară de limbă română, care mi-a spus că în RM nu merită deloc să faci masteratul, ci numai peste hotare. Eu deja eram atunci în I semestru de masterat la FRIŞPA...

Cum e să faci masterul la FRIŞPA? Merită? Răspunsul meu este categoric: NU! În genere, dacă e să-mi exprim opinia, masterul la FRIŞPA, specialitatea RI, e un faliment total. Universitatea se preface că ne oferă un program de masterat după care ar trebui să învăţăm, profesorii se prefac că ne învaţă, iar studenţii se prefac că învaţă - fraza dată descrie sugestiv situaţia de la universitate.

Lumea e un teatru, cum scria Eminescu în Glossă, şi şi mai rău chiar, masteratul e o bătaie de joc la adresa existenţei umane. De ce e aşa? Pentru că, absurditate, prin simpla prezenţă la lecţii ajungi să degradezi (intelectual, spiritual, etc.). Personal credeam că numai eu am o părere aşa de rea şi de joasă despre masterat, ca urmare a faptului că sunt o persoană cu mari cerinţe faţă de sine şi de alţii (INTJ); dar discutînd şi cu colegii, am rămas surprins puţin să aud de la o fată că şi ea simte că degradează, frecventînd lecţiile la masterat.

Şi atunci, care sunt problemele concrete ale unui program de masterat la FRIŞPA? Şi care sunt soluţiile, pentru a remedia situaţia? Prima problemă, despre care am şi scris pe acest blog (aici), ţine de faptul că programul de masterat studii europene nu prea are în marea sa parte ceva legătură cu studiile europene, fiind creat aiurea. Am scris şi careva soluţii pentru această problemă, aici. Dar problema masteratului nu ţine numai de aceasta, mai sunt cel puţin încă patru aspecte, dimensiuni, care fac ca masterul la FRIŞPA să fie un faliment prin excelenţă.

Iar aceste alte 4 aspecte ţin de:
1) de orarul masterului, de zilele, orele cînd se face masterul;
2) de conţinutul disciplinelor în sine care se predau la master;
3) de profesori;
4) de studenţi.

Astfel că, îmi rămîne să scriu despre încă patru aspecte, patru probleme ale masterului Studii Europene FRIŞPA, şi să propun soluţii, pentru a-mi realiza datoria faţă de patrie şi a mă simţi cu inima împăcată...

P.S. Interesant e că momentele de frustrare maximă faţă de masterat le-am avut în decembrie 2009 şi în martie anul curent. Acum însă, mi-e "pohui" în adevăratul sens al cuvîntului de masterat, pentru că nu merită. Şi poate de aia şi mi-e indiferent dacă voi răni pe cineva spunînd lucrurilor pe nume. Cert e că am rămas cu impresia unei datorii neîmplinite faţă de mine, după momentele de frustrare pe care le-am avut faţă de masterat, astfel că sunt nevoit să scriu aceste articole pentru a mă simţi eliberat de sine.

sursa imagine

8 comentarii:

  1. Bine spus si sa nu te temi ca o sa ranesti pe cineva!
    Corect spus adevarul te elibereaza.
    Cujba chiar ar trebui sa iti citeasca textele despre frispa.
    Doar ce vrea sa mai spun,pina nu arati cu degetul nu se misca nimic, dar citeodata tre sa arati degetul mijlociu....

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc Vlad pentru încurajări :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Victore, poate bagi si tu Ziarul de Fotbal pe banda la tine? Ce zici?

    Apropos, in numarul trecut am publicat si un material de al tau.

    RăspundețiȘtergere
  4. si ce te impedica sa faci un master in strainatate? presupun ca banii o sa fie primul motiv de la care ai sa pleci, dar stii bine ca nu e adevarat
    in plus dupa 3 ani la FRISPA si indiferent in orice alta facultate, studentii care au dorinta de a invata nu au genul asta de atitudine.Si nu e vorba de adevar ci de frustrare personala poate asta ar trebui sa schimbi in primul rind.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ii dau dreptate ultimei persoane care a scris comentariu. Conteaza doar ce vrei sa faci cu adevarat.

    RăspundețiȘtergere
  6. pt Nu contează:

    Nu contează (nu doar numele tău, ci şi mesajul în sine).

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu conteaza/Marina7 mai 2010, 21:52

    Multumesc Victor...

    RăspundețiȘtergere
  8. sunt destul de multe burse pe care le poti obtine ca student la master in RM, (mai ales in tarile francofone, daca vorbesti franceza), asa ca profita de statutul pe care il ai, dupa ce nu mai esti student e ceva mai dificil. pe domeniul tau oferta de mastere trebuie sa fie destul de generoasa, asa ca... foc la ghete

    RăspundețiȘtergere