vineri, 4 iunie 2010

CIA - The World Factbook


Obişnuiesc din cînd în cînd să mai vizitez secţiunea "The World Factbook" de pe situl CIA, pentru a mă mai informa puţin despre statele lumii. De data aceasta am observat o serie de date interesante despre unele state, despre lumea noastră în schimbare şi dezvoltare.

China. PIB-ul nominal al Chinei pe anul 2009 este estimat aproximativ la 4.8 trilioane de dolari, cu o creştere de aproape 9% faţă de anul 2008. PIB-ul nominal al Japoniei, cea de-a doua forţă economică a lumii după Statele Unite, este de 5.1 trilioane, cu doar 300 miliarde de dolari mai mare decît cel al Chinei, şi în descreştere faţă de anul 2008. În ritmurile actuale rapide de creştere economică a Chinei, se poate observa uşor că ori anul acesta, ori anul viitor (2011), China va depăşi Japonia şi va deveni cea de-a doua forţă economică a lumii.

Îmi amintesc o ştire aproximativ din anul 2007-2008, cînd se menţiona că PIB-ul Chinei l-a depăşit pe cel al Germaniei şi că China ar fi devenit a 3 forţă economică a lumii. Atunci analiştii estimau că China va ajunge Japonia la nivelul PIB-ului undeva în jurul anului 2012; se pare însă că China a hotărît să o ia înainte cu un an, doi. Tot aceeaşi analişti, occidentali sau americani, prognozează că China va ajunge Statele Unite după mărimea PIB-ului cam în jurul anilor 2030: nu m-aş mira ca China şi aici să o ia cu vreo 5 ani înainte.
Apropo, după mărimea PIB-ului calculat după paritatea puterii de cumpărare, China deja e a doua din lume, la o distanţă nu prea mare faţă de SUA.

Alt detaliu interesant: populaţia Rusiei este estimată a cădea anul acesta sub cifra de 140 milioane, urmînd a fi în iulie 2010 de aproximativ 139.4 milioane locuitori. Pentru a înţelege amploarea crizei demografice din Rusia, vă pot spune că la începutul anilor 90 Rusia avea o populaţie de aproximativ 148-149 milioane de locuitori - o micşorare cu 8-10 mln a populaţiei în aproximativ 20 de ani.
Dacă ritmurile actuale de descreştere a populaţiei Rusiei se vor menţine, aceasta va ajunge în 2030 la aproximativ 130 mln locuitori, cu o populaţie extrem de îmbătrînită, ceea ce îi va crea mari probleme Rusiei să îşi menţină propriul său teritoriu sub control, darmite să cucerească sau influenţeze altele - ceea ce, privit din interesul naţional al Republicii Moldova, este un lucru de bun augur, ce i-ar putea permite să se debaraseze definitiv de influenţa rusească şi să se alipească la spaţiul european, comunitar.

Şi, ultimul detaliu interesant, deşi India are o populaţie de peste 50 ori mai mare decît a României (1,17 mlrd versus 22 mln), la nivelul veniturilor din buget India o depăşeşte, incredibil, de doar 2.5 ori pe România. Totuşi, ritmurile de creştere economică ale Indiei sunt tot atît de spectaculoase ca şi ale Chinei, astfel că această diferenţă, cum este şi normal, pe viitor va creşte.

În rest, cine doreşte poate să cerceteze mai atent şi mai amplu datele din The World Factbook, pentru a afla o mulţime de alte informaţii interesante, şi paradoxale, despre statele lumii.

sursa imagine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu