vineri, 11 iunie 2010

CM 2010


Astăzi se începe campionatul mondial de fotbal 2010, însă pe mine aceasta mă lasă mai mult rece, sau, mai bine spus, nu mă entuziasmează sau înflăcărează atît de mult ca pe ceilalţi. Sunt o serie de mai multe motive şi cauze ce mă fac să fiu mai puţin entuziasmat de competiţie.

În primul rînd, la CM 2010 nu participă România, ceea ce-mi micşorează cu mai bine de 50% interesul faţă de turneul final. Odată ce echipa ta favorită, echipa naţională nu a reuşit să se califice, dispare farmecul principal care te seduce să urmăreşti turneul final. Curios lucru, atunci cînd România participa la un turneu final, şi era eliminată mult mai devreme, interesul faţă de competiţie îmi era constant pînă în finală, şi invers, atunci cînd România nu era calificată la un turneu final, eram destul de dezinteresat de competiţie de la început pînă la sfîrşit...

Al 2 motiv ţine de faptul că în ultimul an am ajuns destul de mult să mă întrăinez de fotbal. Naţionala României este o constantă dezamăgire, la cîrma ei se află un antrenor ce îmi displace, Steaua, datorită lui Becali, este o bătaie de joc, fotbalul românesc e varză, fiind şi extracorupt pe deasupra... astfel că m-am îndepărtat de fotbal, pentru ca să nu mă mai doară.

Al 3 motiv ţine de faptul că meciurile vor fi transmise de Moldova 1. Cunoscîndu-se calitatea comentariilor de-acolo, majoritatea te-ar sfătui să închizi sunetul... dar să urmăreşti un meci de fotbal fără sunet e o plictiseală extraordinară, cel puţin pentru mine. Dar probabil nu e bine să trag concluzii pripite despre calitatea comentatorilor de la Moldova 1, căci anul ăsta poate vor fi unii mai buni, mai profesionalişti, sper...

Al 4 motiv ţine de mentalitatea mea. Personal prefer de zeci de ori mai mult să joc eu fotbal, decît să-i privesc pe alţii cum joacă. De ce să stai să-ţi strici ochii în ecran cînd poţi tu singur să fugi şi să baţi un gol jucînd fotbal cu prietenii tăi? Prefer mai mult să fiu eu activ decît să-i urmăresc pe alţii, care îmi sunt complet străini, cum joacă fotbal... Apropo, un articol adevărat legat de temă, vedeţi aici.

Astfel că, nu ştiu în ce măsură voi urmări meciurile de fotbal de la CM 2010. De ex azi, cînd au loc meciurile Africa de Sud - Mexic şi Uruguay - Franţa, îmi este totuna cine va cîştiga sau pierde. Iar să urmăreşti un meci cînd nu ai nici o favorită este de-a dreptul stupid şi plictisitor în acelaşi timp.

Şi totuşi, am o favorită la acest CM: Spania. Şi nu datorită că ar fi principala favorită la titlu sau cea mai puternică: Spania a fost mereu (din 2002) echipa mea de suflet a doua după cea a României. În acel an, 2002, România nu a participat la mondialul din Coreea de Sud, astfel că am ales Spania a 2 echipă care să-mi placă şi pe care să o susţin la turneele finale, mai ales dacă România nu se califică. Aşa că, Hai Spania! - cred că voi urmări cu plăcere meciurile acestei echipe.

În rest, chiar dacă CM nu mă entuziasmează atît de mult, acesta serveşte de un motiv bun de a mai scrie pe blog, sau de a face careva analize "matematice" (ceea ce îmi place) pe seama posibilelor rezultate ale unor meciuri. Aşa că s-ar putea să scriu destul de des despre CM, publicîndu-mi părerea despre unele jocuri, unele posibile rezultate, etc.

sursa imagine

2 comentarii:

  1. privește numai meciurile Spaniei și totul va fi ok :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Să sperăm că Spania va ajunge pînă în finală, să privesc cît mai multe meciuri ;)

    RăspundețiȘtergere