vineri, 27 august 2010

Cîteva gînduri legate de Ziua Independenţei


- Mamă, cum te simţi de Ziua Independenţei?
- Ca şi mai înainte...
- Dar cum te simţeai înainte?
- Ca trăind într-un stat locuit de măgari, de animale.

Tatăl meu a avut pe timpul Uniunii Sovietice un prieten evreu foarte deştept, care i-a fost cel mai bun prieten din viaţă. Acesta, cînd Republica Moldova şi-a declarat independenţa, i-a prezis: "Ăto ne gosudarstvo, ăto bolşoe G (Gavno)" (Ăsta nu e stat, ci un mare C (cîcat)).

Anul următor, în 1992, cînd vremurile erau înfierbîntate, tatăl meu lucra ca profesor la o şcoală profesională, în care se formau grupe de patrioţi care se duceau ori în Găgăuzia, ori în Transnistria, ca să lupte cu separatiştii. Tatăl meu, ce participase activ cu cei 2 copii ai săi nici de 5 ani la mişcările şi Adunările Naţionale (oare de-aici mi se trage naţionalismul?) de la sfîrşitul anilor '80 - începutul anilor '90, intenţiona să se înscrie, însă prietenul său l-a sfătuit să nu o facă, şi a făcut tot posibilul, şi chiar imposibilul, ca dînsul să nu se ducă să lupte.

Acum, după 19 ani ani de independenţă, tatăl meu este convins 100% în justeţea cuvintelor spuse de către evreu, considerînd Republica Moldova un mare "G", un stat care nu dă 2 bani pe viaţa şi demnitatea cetăţenilor săi, şi pentru care nu merită, şi nu ar fi meritat să-şi dea viaţa.
Acum, după 19 ani de independenţă, tatăl meu îi mulţumeşte lui Dumnezeu că l-a avut la momentul respectiv pe evreul dat de prieten (acesta a emigrat în Israel la începutul anilor '90, tata pierzînd apoi legătura cu el), datorită căruia şi-a putut creşte cei 2 copii sănătos şi întreg, dar nu schilod, sau chiar mai rău, să fi putrezit în pămînt, lăsînd 2 copii orfani.

O mulţime de tineri de pe facebook sărbătoresc azi Ziua Independenţei. Ceea ce nu conştientizează aceştia este că generaţia a 2, anume cea activă, este profund dezamăgită de statul a cărui cetăţenie o au. Generaţia a 2, din care mai bine de o treime sunt plecaţi peste hotare, din cauza că statul Republica Moldova nu le poate asigura un lucru plătit decent cu care să-şi crească copiii. De generaţia a 3, care votează masiv cu comuniştii, şi care este aproape toată nostalgică după URSS, nici nu mai are sens să vorbesc...

Noi azi, tinerii, la început de cale, suntem plini de energie, de optimism şi speranţă, precum şi de patriotrism/naţionalism faţă de statul nostru (unii, nu toţi, clar că). Dar cum vom fi noi oare peste 20 de ani? Vom copia destinul părinţilor noştri? Sau vom fi învingători şi vom schimba societatea/statul nostru? Merită oare să sărbătorim Ziua Independenţei, cei 19 ani de independenţă, care au fost de chin pentru generaţiile de înaintea noastră? Sau Ziua Independenţei rămîne încă a fi o zi a speranţei, a schimbării către bine?, pe care noi o şi vom realiza?

Apropo, cu Ziua Independenţei, primul imn al RM (România Mică) (Republica Moldova) ;)

3 comentarii:

  1. Ai dreptate. Pe-al nostru Steag e scris "Unire! Unire-n cuget şi-n simţiri!".

    RăspundețiȘtergere
  2. Stii, e dureros ce-ai scris,... dar e adevarat! Personal, n-am simtit azi nimic deosbit pentru a sarbatori si nici n-am facut-o.
    PS: Ma bucur pentru tatal tau ca avut prieteni adevarati in viata.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pur adevar ! Moldova e un stat de rahat din cauza muistilor de la putere ! Sl.

    RăspundețiȘtergere