vineri, 29 octombrie 2010

Poliţaii noştri de toate zilele (II)

Alaltăieri, miercuri (27 noiembrie), am trecut pe la Casa Guvernului şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene pentru a lăsa cîteva foi - cereri, legate de practica pe care unii studenţi urmează să o facă la aceste instituţii.

Ei bine, dîntîi am trecut pe la Casa Guvernului. Intru acolo, stau 3 poliţişti şi se hlizesc împreună. Le explic scurt care e chestia cu foile şi îi întreb ce să fac cu ele, să le las lor probabil, ca să ajungă la destinatar (Biroul pentru reintegrare al RM). Unul din ei îmi zice că asta nu e treaba lui, şi să le transmit direct cui trebuie. Eu îl întreb cum pot să le transmit direct cui trebuie dacă eu nu pot intra în Guvern. Îmi răspunde să dau telefon. Zic că nu ştiu care e nr. de telefon al biroului dat, iar el îmi răspunde brutal să mă uit pe foaie.

Eu, deja fiind confuz de reacţia poliţiştilor şi ce caut eu acolo la Guvern, mă uit pe foaie. Nici un telefon al Biroului dat. Şi îi spun. Acesta, alehamite şi săturat de mine, îmi zice să sun 146, sau 145 (lui îi era totuna), la telefonul de lîngă uşă. Sun eu 146 la telefon, şi nimeresc la Secretara Biroului respectiv, care îmi spune că orice scrisori, foi adresate lor se pun într-o lădiţă specială (nu ştiam de existenţa lădiţei, fiind I oară la Guvern, plus nu am observat-o din start, fiind pusă în partea opusă locului poliţiştilor).

Mă întreb eu atunci în sinea mea, chiar le era greu unuia din cei 3 dobitoci să-mi spună deodată că scrisorile, foile adresate prim-ministrului, sau altor instituţii aflate în Casa Guvernului, se pun în lădiţele aflate în spatele meu? Pentru ei era mai important să se hlizească şi rîdă ca proştii între ei, în loc să deservească şi îndrume cetăţeanul? Am pus foile în lădiţa cuvenită şi am plecat din Guvern fără a spune nimica, nici măcar la revedere (cine ar avea plăcere să revadă 3 dobitoci?)

La MAEIE, situaţia a fost total inversă. Acolo m-a întîmpinat un poliţist, care din contra, mi-a răspuns extrem de amabil, fiind foarte deschis şi receptiv la întrebările mele, orientat clar către a ajuta omul simplu, cetăţeanul, şi a se face plăcut şi util totodată. Am plecat de-acolo spunîndu-i cu plăcere mulţumesc ( el mi-a răspuns cu plăcere) şi la revedere.

Mă întreb acuma de ce nu sunt toţi poliţiştii ca el, şi de ce poliţiştii aşa buni îi poţi număra practic pe degete. De ce oare la Guvern din 3 poliţişti s-au nimerit a fi toţi 3 nişte dobitoci, iar la MAEIE să fie unul singur, iar acela om? Iar dacă pînă şi poliţiştii care lucrează la Casa Guvernului tratează cetăţenii simpli ca nişte gunoaie, ce poţi să aştepţi de la nişte poliţişti care lucrează în stradă, de exemplu??? Trist, pur şi simplu...

sursa imagine

Alt articol pe aceeaşi temă:

joi, 28 octombrie 2010

"Oră de sinceritate" cu Alexandru Tănase

Luni, 25 octombrie, am avut o vizită de studiu la Ministerul Justiţiei, organizată de Parlamentul Tinerilor (PT - din care fac şi eu parte), unde ne-am întîlnit cu Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, care a răspuns timp de o oră la întrebările tinerilor "deputaţi". Deşi cam tîrziu, voi publica unele răspunsuri ale domnului Tănase (fără comentarii sau păreri din partea mea), pentru că mi se par interesante, şi utile totodată. Apropo, "oră de sinceritate" pentru că aşa a denumit-o mijlocitorul acestei întîlniri, membru PLDM dar şi al PT.

I întrebare, de la "mijlocitor", era ce înseamnă a fi ministru, şi ministru al justiţiei, în particular. Tănase a răspuns că a fi ministru înseamnă o mare responsabilitate, iar a fi ministru al justiţiei înseamnă a avea o funcţie ingrată, deoarece aşteptările din partea cetăţenilor, populaţiei sunt foarte mari, instrumentajele ministrului de justiţie fiind inexistente sau limitate, mai existînd şi problema relaţiei proaste cu sistemul judecătoresc, care este independent (separaţia puterilor) faţă de el.

Legat de deciziile greşite pe care le regretă, a zis de una în care nu a dat afară la timp un dobitoc, care apoi a adus prejudicii activităţii Ministerului Justiţiei. Ar fi de-acord să fie ministru al justiţiei şi după alegeri, dacă viitorul Parlament, oricare ar fi coloratura sa politică, îi va accepta proiectele sale de legi sau propuneri, ca de exemplu eliminarea din justiţie a cel puţin 50% din judecători, care ar fi corupţi. Legat de instanţele economice a precizat că acestea monopolizează economia ţării, fiind centre de corupţie, care ar trebui să fie lichidate - combaterea corupţiei.

Răspunzînd la cum ar putea un tânăr să ajute în societate, a zis că în primul rînd orice cetăţean ar trebui să refuze să dea mită. Şi aici, idee foarte importantă, a spus că RM a ajuns la ultima fază de degradare a societăţii - faptul că un poliţist se plimbă cu un Hummer, iar lumea în loc să-l condamne îl admiră şi vrea să ajungă ca dînsul, demonstrează cum societatea noastră a ajuns să aibă ca virtute însăşi degradarea, însăşi non-valoarea. Alte exemple pomenite de el - copii şi tinerii de azi care au ca "ideal" să ajungă vameşi, sau poliţişti în poliţia rutieră, să "juchească" poporul.

Legat de lipsa locurilor de muncă pentru tinerii ce studiază la drept în RM, a replicat că el este şocat de calitatea studiilor, precum şi de motivaţia acestor tineri. În privinţa norei lui Muruianu, care a ajuns şi ea judecătoare, el porneşte de la principiul prezumţiei nevinovăţiei - că nu ar fi cumătrism. Ar prefera mai bine ca Muruianu să fie dat afară, iar ea să lucreze în continuare. Privitor la funcţionarii din structurile administrative ale RM, nu există funcţionar care nu cunoaşte limba română, pentru că toţi lucrează cu acte în limba română.

Legat de problema discriminării (minorităţilor sexuale) a precizat că el este împotriva discriminării, dar societatea nu este pregătită pentru asta. A menţionat că din punct de vedere legal nu există nici o discriminare în legislaţie, problema fiind de fapt în implementarea ei, precum şi a protecţiei (în caz de manifeste, proteste).

Penitenciare private - este pro. 20-30% din bugetul penitenciarelor de stat se fură, ceea ce nu ar fi şi în cazul celor private. De asemenea s-ar asigura condiţii normale deţinuţilor. În plus, avem aproximativ 6400 deţinuţi, din care 5000 liber pot da statul în judecată la CEDO pentru lipsa condiţiilor normale de detenţie, cîştigînd minimum 3000 euro fiecare pe judecată.

Consideră bună ideea judecătorilor de peste hotare, pentru că majoritatea de la noi ar fi corupţi. A exemplificat cu cazul Curţii Supreme de Justiţie, care pentru a-şi face de lucru, "capică", încalcă legea în peste 90% acceptînd atacul deciziilor de la curţile mai mici, pe care apoi în 70% din cazuri le schimbă. Se creează impresia ori că cei de la curţile mai mici sunt nişte tîmpiţi, ori că cei de la Curtea de Justiţie sunt corupţi.

În privinţa legalizării cannabisului, ca în alte ţări, de ex. Olanda, a menţionat că una e cînd după 5 zile de muncă un olandez utilizează cannabisul pentru a se relaxa, şi alta cînd moldovenii noştri, care lucrează mai de formă, s-ar droga mai tot timpul. Altfel spus, problema ar ţine de gradul diferit de civilizaţie.

sursa imagine

Alege Schimbarea până la capăt!


P.S. Ei bine, să-mi exprim şi părerea despre acest clip :)
Clipul electoral este simpluţ, şi asta se observă după actorii filmaţi, unii nefiind naturali în scenele filmate (limbajul nonverbal). Nu înţeleg faza cu Europa a domnului Mihai Ghimpu, nu se leagă cu prima parte, a "umilinţei", şi în genere cu tot spotul..

Însă, surprinzător pentru mine (nu ştiu de ce dar aşteptam ca spoturile PL să fie slabe), clipul mi-a plăcut. Chestia cu umilinţa trezeşte sentimentul naţional, precum şi demnitatea umană. Apelul la vot este unul foarte bun, mobilizează imediat după partea "umilinţei". Se arată problema şi se cheamă imediat la "luptă" (vot) - e bine, zic eu. Dacă ignor partea cu Europa, clipul mi se pare destul de bun.

luni, 25 octombrie 2010

Poliţaii noştri de toate zilele

Ieri seara (ora 22 aproximativ) împreună cu un prieten l-am însoţit pe Simone, studentul italian venit în Moldova, la blocul lui (unde închiriază un apartament), care este aproape de blocul în care eu locuiesc (şi prietenul meu tot). Vorbeam toţi 3 în engleză. Cînd colo, ne opresc 2 poliţişti: ne întreabă cine suntem şi de unde suntem noi. Îi răspund că trăim la doar 200 m de unde eram, şi că îl însoţeam pe prietenul nostru, student italian, către blocul lui, să nu să se rătăcească pe ulicioarele noastre de pe Albişoara. Aceştia îi cer lui Simone să se legitimeze.

Momentan, eu îi întreb care este problema şi de ce ne-au oprit. Aceştia, "naglîe" (greu de tradus cuvântul ăsta în română - ceva de genul înfumuraţi şi obraznici în acelaşi timp), îmi spun: "Da şi, noi suntem poliţia, sau şi?" Stupefiat, le răspund cu tupeu şi eu: "Păi sigur că ştiu că sunteţi poliţia: voi sunteţi cei care lucraţi pentru binele public, în folosul societăţii!".

Aceştia nu îmi mai răspund, în schimb se uită în paşaportul lui Simone, şi permisul lui de şedere, îi mai dau o întrebare şi ne lasă să plecăm. Cert este că în acele momente eu deja mă pregăteam (psihologic) să "naejesc" (să-i iau la răspăr) peste "dragii" noştri poliţişti, fiind gata să răbufnesc. Şi prietenul meu mi-a spus mai tîrziu că şi-a scos ostentativ telefonul mobil la vedere, dintîi din cauza că poliţiştii se tem să nu fie filmaţi sau înregistraţi la dictafon, şi în al 2 rând fiind gata să sune pe cineva, dacă era nevoie.

Ceea ce e bine este că aceştia nu ne-au făcut mai departe probleme, lăsîndu-ne să plecăm. Totuşi, mi-au rămas o serie de întrebări după acest incident: au ei dreptul oare să oprească fără motiv pe oricine pe stradă? Tatăl meu mi-a spus că cică nush de unde auzise că pe cei străini poliţiştii au dreptul să-i oprească şi să le ceară să se legitimeze. Iar noi vorbeam în engleză între noi. Pe de altă parte, mă întreb, oare de fiecare dată cînd poliţiştii aud pe cineva vorbind în rusă, le cer să se legitimeze??? Nu cred. Şi cum se simte un străin cînd este chestionat de musari, pardon poliţişti, dacă este adevărată legea asta, dacă ea există?

Iarăşi pe de altă parte, mă întreb ce-ar fi fost dacă poliţiştii ne-ar fi cerut mie şi prietenului meu, să ne identificăm şi noi. Căci nici eu, nici amicul meu nu aveam ceva documente de identitate. Auzisem şi eu undeva că fiecare din noi ar trebui să poarte mereu cu el buletinul de identitate. E adevărat? Şi atunci, ar fi avut dreptul să ne reţină poliţaii, deşi locuiam la doar 200 metri de casă? Şi în genere, revin la I întrebare, au dreptul poliţiştii să te oprească fără motiv pe stradă?

Coincidenţă sau nu, dar la sigur lucru interesant, este că, la reîntoarcere, i-am revăzut pe poliţiştii noştri chiar în partea laterală a blocului nostru, avînd opriţi un alt grup de tineri. Probabil erau în căutare de "capică", cum a presupus prietenul meu...

sursa imagine

vineri, 22 octombrie 2010

Metodă de combatere a corupţiei

Miercuria asta la Comisia Oglinda l-am avut ca invitat pe dr. Norbert Neuhaus. Acesta la un moment dat ne-a dat un exemplu foarte interesant despre felul cum germanii combat corupţia la ei în ţară. În Germania, un funcţionar public, dacă este prins că a luat mită, este obligat să întoarcă întreaga mită statului, îşi pierde locul de muncă, fără şanse de a mai fi angajat vreodată în administraţia statului, şi, atenţie, îşi pierde dreptul la pensie, la tot ce a agonisit la pensia sa cît timp a lucrat. Interesant lucru este că şi profesorii sunt consideraţi a fi funcţionari publici.

Acum nu pot să nu mă întreb ce-ar fi dacă aşa o lege ar fi adoptată şi la noi. Dacă, în urma unui act de corupţie şi luare de mită, funcţionarilor publici şi profesorilor li s-ar şterge totul ce au agonisit la pensia lor, ar mai îndrăzni oare aceştia să rişte şi să ia mită? Vor risca ei întreg viitorul lor (îndepărtat, de la bătrîneţe) pentru un beneficiu imediat, sau se vor gîndi de şapte ori înainte dacă merită sau nu de luat mită?

Sincer, eu aş fi total pro pentru o aşa lege. Pentru că, în aşa caz, ori corupţia se va micşora dramatic, ori, în caz că moldovenii vor continua să ia mită, statul se va elibera de povara pensiilor pe viitor. Ceea ce e bine pentru stat şi aşa, şi aşa ;).

sursa imagine

miercuri, 20 octombrie 2010

Târg de burse

Am fost ieri la un târg de burse, organizat de Centrul de Informaţii Universitare (CIU). Evenimentul a durat doar 6 ore, între orele 11.00 şi 17.00. La eveniment au participat Serviciul German de Schimb Academic DAAD, Ambasada SUA din Moldova, Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF), şi, evident, CIU. Astfel, doar 4 standuri au existat la eveniment, ceea ce mi-a părut puţin. Dar fie. Acum urmează să descriu cam ce oferte de burse aveau ei acolo, care m-au interesat şi mi-au atras atenţia.

CIU - la studii universitare (licenţă) era doar o universitate: Universitatea Americană din Bulgaria. Apoi nush ce program de schimb universitar pentru un singur an pentru studenţi de anul II, şi un Fond pentru Educaţia Romilor - nică bun, "coroci".
La studii postuniversitare erau ceva mai multe oferte de burse de masterat, şi doctorat, ca de la Universitatea Central Europeană, Oxford, Warwick (Marea Britanie), Universitatea din Maastricht sau burse pentru studii de doctorat în SUA şi Canada - aveai de unde alege şi te uita, deci. Pentru cei interesaţi mai mult, accesaţi eac.md.

DAAD - aceştia oferă 3 tipuri de burse: de masterat, doctorale şi stagii de cercetare. Lucru interesant este că pentru a aplica la o bursă de masterat este nevoie să fi terminat o universitate cu o durată a studiilor de cel puţin 4 ani, sau să fii deja absolvent de masterat - chestia asta m-a consolat că nu pe degeaba fac masterul în RM, că doar cu licenţa (de 3 ani) nu aş fi putut să aplic la o bursă DAAD, dacă aş dori. Alt lucru pozitiv e că nu e obligatoriu să cunoşti limba germană - poţi alege un program de studii şi în limba engleză, dacă doreşti.
Partea negativă stă în documentele cerute - un dosar cu tocmai 13 tipuri de documente cerute, unele mai stupide decît altele, încît îţi taie toată dragostea de a te mai gîndi să aplici la ei. Te descurajează deodată, şi e păcat... Mai detaliat caută DAAD pe google :D.

La standul Ambasadei SUA era chestia aia cu FLEX-ul, pentru copii, şi deja mastere pentru cei mari :D. O fată de-acolo mi-a băgat pe gît, pardon, mi-a împins să iau o foaie cu programe Fulbright şi Humphrey, asta deşi i-am spus că nu mă interesează, pentru că nu mă viza deloc (ştiam de înainte ce reprezintă chestiile astea). În privinţa la mastere, este vorba de programul de studii postuniversitare Edmund S. Muskie.
Lucru bun este că mi s-a răspuns că nu eşti obligat să aplici la un masterat legat de diploma ta de licenţă, eu cu RI ale mele putînd aplica şi pentru Bussiness Administration. Lucru rău, care mi-a spus azi un fost coleg, e că concurenţa e mare: vreo 100 de dosare la vreo 6 locuri, astfel că nici cu 10 curat nu intri :D. Mai detaliat vezi irex.md.

Şi la urmă, AUF. Credeam că AUF nimic bun nu îmi putea propune: nu cunosc franceza, decît la nivel începător. Totuşi, am deschis şi eu gura cu o întrebare la ei, pentru a nu considera că chiar pe degeaba am fost la târg. Şi cînd colo, surpriză: numai dosarul cu care aplici necesită a fi în limba franceză, tu putînd să aplici la studii în orice limbă care găseşti la universităţile propuse şi îţi convine, ca de ex. limba engleză, română (dacă există), etc. Domnişoara mi-a răspuns şi explicat amabil tot ce m-a interesat, dîndu-mi şi nr. de telefon (nu al ei, ci al AUF din Chişinău :D). Pentru mai multe informaţii, accesaţi auf.org.

Şi la sfîrşit, asta de la mine, nu uitaţi de Erasmus Mundus. :)

sursa imagine

marți, 19 octombrie 2010

România, bye bye

"Stimate domn,
așa cum ați bănuit și dvs., persoanele care au absolvit o universitate (ciclul de licență) în R. Moldova vor putea continua studiile în România doar cu taxă în lei, în același cuantum ca și cetățenii români.
Într-adevăr, pentru a putea beneficia de o bursă a statului român pe ciclul de masterat, ar fi trebuit să terminați facultatea în România sau într-un stat UE.
Diploma de studii se va recunoaște odată cu avizul de înmatriculare pe care îl vom înainta universitatii la care veti fi student.
S. Craciun
consilier relatii internationale"

Cum era de aşteptat, am primit acelaşi răspuns: persoanele care au absolvit o universitate în RM nu pot beneficia de o bursă a statului român pe ciclul de masterat. Pot face masterul în România doar cu taxă în lei. Dar de unde un student sărac ca mine să achite taxe de peste 2 mii de lei româneşti, plus alte cheltuieli, gen cazare, mîncare, etc? Mi-e imposibil, aşa că România, bye bye.

Lucru pozitiv, trebuie să spun plăcut surprins, este că am primit răspuns foarte rapid. Astăzi, la ora 11.02 primisem acest mesaj, iar eu scrisesem Ministerul Educaţiei din România ieri seara. Spre comparaţie, răspuns de la acel Daniel Tomoni, căruia îi scrisesem anul trecut, primisem tocmai după vreo 10 zile. Se pare că de data asta am nimerit persoana potrivită pentru acest gen de întrebări. Totuşi, aceasta nu schimbă răspunsul negativ din mesaj.

Apropo, Starnet nici pînă acum nu mi-a răspuns...

România, ţara-mumă sau ciumă?

Buna ziua,

Potrivit Metodologiei de şcolarizare a cetăţenilor de origine etnică română din Republica Moldova, Albania, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Ucraina şi Ungaria şi a etnicilor români cu domiciliul stabil în străinătate în învăţământul de stat din România, în anul şcolar/universitar 2009-2010, nu puteţi beneficia de bursă din partea statului român pentru ciclul de master. În schimb, conform aceluiaşi document, puteţi aplica pentru o bursă de studii de licenţă (a doua facultate).

Daniel TOMONI
Consilier / Serviciul Relatii Publice
MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII
ROMANIA, BUCURESTI
Str. Spiru Haret 10, sector 1, 010176

Acesta e mesajul răspuns pe care l-am primit pe 29 iunie 2009, cînd căutam să aflu dacă pot face un master în România. Îmi doream extrem de mult să plec la studii în ţara-mumă, astfel că răspunsul negativ m-a decepţionat enorm, lovind puternic în naţionalismul meu românesc. Am trimis direct în p... România atunci, vă spun cinstit. Dar mi-a trecut, deşi nu am uitat.

Acum, după ce m-am dezamăgit foarte enorm (ştiu că e greşit, dar altfel nu-mi pot exprima dezamăgirea) în masteratul pe care îl fac în Republica Moldova, îmi doresc tot mai mult să fac un master peste hotare. Aşa că am trimis din nou un e-mail la Ministerul Educaţiei din România, în care i-am întrebat dacă există posibilităţi sau modalităţi prin care aş putea aplica la o bursă de master. Mi-a spus recent un băiat, basarabean ce învaţă în România, că există posibilitatea să dai nush ce examene ca să-ţi recunoască diploma (de licenţă din Moldova), pentru ca apoi să aplici la o bursă de master.

Nu ştiu dacă e adevărat, dar vreau să concretizez odată. Pentru că dacă e imposibil, să mă las de România şi să caut, deja, unele posibilităţi de mastere în alte state europene, din UE, sau Statele Unite. Dar şi dragostea mea faţă de ţara-mumă va scădea, egoismul şi individualismul meu urmînd să crească în continuare.

sursa imagine

duminică, 17 octombrie 2010

E-mail pentru Starnet

Nush ce mi-a venit azi, dar am trimis un e-mail celor de la Starnet. Conţinutul mesajului e următorul:

Bună ziua,

sunt abonat Starnet deja de 3 ani. Totuşi, Bonusul meu de Fidelitate este 0 kbit/s. De ce oare?

A 2 întrebare, de ce, dacă viteza mea este de 5 Mbps, sunt nevoit să achit cu 6 lei mai mult decît pentru planul tarifar Fiberlink 129, care are aceeaşi viteză?

Mulţumesc anticipat pentru răspunsuri.


Acum urmează să aştept să primesc răspunsul la aceste întrebări, care, interesant, îmi apăruseră încă de luni buni în urmă. De-abia acum mi-am găsit timp şi mi-a trăsnit să le scriu, să scap de întrebările ăstea care mă frămîntau de mult timp. Se pare că fac ordine în mine.

sursa imagine

luni, 11 octombrie 2010

Eseu: Argumente în favoarea republicii prezidenţiale sau parlamentare

A aduce argumente în favoarea unei republici prezidenţiale sau uneia parlamentare diferă de la caz la caz, în funcţie de statul care este subiectul investigaţiei. Totuşi, se pot aduce anumite argumente la general în favoarea unui tip de regim sau altul, aceleaşi argumente putînd fi, nu rareori, contracarate cu uşurinţă de altele.

În privinţa regimului prezidenţial, esenţa acestuia constă în faptul că responsabilitatea conducerii este atribuită unui şef al executivului, de regulă şeful statului, ales pe un termen fix şi independent de legislativ, dar contrabalansat de către alte instituţii politice. Faptul că executivul prezidenţial este separat de Parlament şi ales independent faţă de acesta, realizează, în contrast cu republica parlamentară, separarea celor 2 puteri în stat, permiţînd un control reciproc dintre cele 2 puteri, executivă şi legislativă, şi limitînd astfel abuzurile şi corupţia din stat.

În acelaşi context, un alt argument al republicii prezidenţiale este mandatul direct pe care îl capătă şeful statului de la popor. În cazul republicii parlamentare, preşedintele statului este ales de către legislativ, fiind mai puţin legitimat decît în cazul în care ar fi ales de popor. Astfel, regimul prezidenţial pare a fi mai democratic, şi mai aproape de o democraţie directă, decît regimul parlamentar.

Un alt atu al republicii prezidenţiale este viteza sporită cu care un preşedinte puternic reacţionează la schimbări, în special în momente de criză. Anume în asemenea momente regimurile prezidenţiale îşi arată eficienţa, autoritatea investită intr-o singură persoană permiţînd o reacţie mult mai eficientă şi mai rapidă decît în cazul unei republici parlamentare.

De asemenea, se argumentează că un regim politic prezidenţial este mult mai stabil decît unul parlamentar, în special în aceleaşi momente de criză, sau de presiune asupra statului din exterior. Dar chiar şi în afara cazurilor de urgenţă, faptul că preşedintele este ales de popor interzice ca acesta să fie demis de către Parlament, ca în cazul republicilor parlamentare, astfel asigurîndu-se o stabilitate la guvernare, în contrast cu crizele politice ce sunt caracteristice, nu rareori, regimurilor parlamentare.

Şi în fine, dar nu mai puţin important, o republică cu un regim politic prezidenţial poate duce o politică externă mult mai influentă şi rezista mult mai uşor presiunilor din exterior, aceasta datorită aceleaşi viteze sporite în luarea deciziilor de către o autoritate investită intr-o singură persoană. Cazul Statelor Unite, Franţei sau Federaţiei Ruse sunt reprezentative în acest sens, aceste state cu regimuri politice mai mult sau mai puţin prezidenţiale (Franţa şi Rusia sunt considerate a fi republici semiprezidenţiale) atribuind mari împuterniciri şefului statului în domeniul politicii externe sau apărării, şi ducînd o politică destul de largă şi activă în lume.

În cazul republicii parlamentare, numeroase argumente derivă practic din contracararea celor în favoarea republicii prezidenţiale. De exemplu, adepţii regimului politic parlamentar argumentează că separarea drastică a puterilor în statul prezidenţial micşorează colaborarea dintre puteri, regimurile parlamentare dovedindu-se a fi mai eficiente prin lichidarea dualităţii puterii şi găsirea consensului în vederea rezolvării unor probleme politice.

În acelaşi context, în cazul unui conflict dintre Preşedinţie şi Parlament, Guvernul, care este numit de către şeful statului şi primeste votul de încredere de la legislativ, se va afla în incertitudine, pentru că nu îi va fi clar căreia din cele 2 structuri, ambele alese direct, îi va aparţine ultimul cuvânt în dispută. Astfel, această dualitate a puterii va dăuna stabilităţii politice din stat, republica parlamentară dovedindu-se a fi, în viziunea adepţilor regimului parlamentar, mai stabilă politic decît o republică prezidenţială.

Legat de aceeaşi eficienţă şi viteză a luării deciziilor în cazul republicii prezidenţiale, se argumentează că separarea puterilor, micşorînd colaborarea dintre cele 2 puteri, executivă şi legislativă, ar micşora şi viteza luării unei decizii, în special în domeniul politicii interne. Astfel, republica parlamentară s-ar dovedi mai operativă în luarea unor decizii consensuale de către cele 2 puteri decît cea prezidenţială.

Legat de mandatul direct, adepţii regimului parlamentar susţin că votul popular poate aduce adeseori în prim plan persoane populiste, demagogi sau cu tendinţe către autoritarism şi dictatură. Alegerea preşedintelui de către Parlament ar mări şansele evitării ascensiunii unor extremişti sau persoane nepotrivite la postul de şef al statului, precum şi alegerii ca şef al statului o persoană responsabilă, educată şi cultivată, ce ar merita să conducă statul.

De asemenea, în cazul republicii prezidenţiale, preşedinţii avînd puteri destul de mari, tentaţia de a se comporta autoritar este destul de mare, existînd mereu riscul transformării republicii prezidenţiale intr-o dictatură. Citez: “Puterea tinde să corupă şi puterea absolută corupe în mod absolut” (L. Acton). În acest context, şansele apariţiei unei tendinţe autocratice din partea preşedintelui, sau a unei dictaturi, dispar într-o republică parlamentară.

Alte argumente ar ţine de faptul că într-o republică parlamentară dezbaterile din legislativ sunt mult mai serioase, implicînd mai mult societatea civilă (ONG-uri, grupuri de lobby, etc) şi crescînd nivelul de democraţie a ţării.

P.S.1. Acest eseu l-am realizat pentru a aplica la proiectul "Comisia Oglinda - instruire în domeniul normelor şi practicilor parlamentare", la care am şi fost selectat într-un final. Ca orice om, nu am scris acest eseu din neant, ci m-am inspirat din anumite surse, acestea fiind:
1) Nicolae Enciu, "Politologie", Editura Civitas, Chişinău 2005;
2) Presidential system, wikipedia;
4) "Despre republica prezidenţială şi cea parlamentară. Vlad Cubreacov, în discuţie cu dr. Norbert Neuhaus din Germania" de pe blogul lui Vlad Cubreacov.

P.S.2. Acesta este cel de-al 100 articol publicat de mine pe acest blog în acest an, ceea ce este aproape de 2 ori mai mult decît anul trecut (2009). Iar anul încă nu s-a încheiat. După cum se observă, cît mai mult timp scriu, cu atît mai mult îmi place să scriu şi mă pasionează bloggingul.

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Ving Tsun Kung Fu Moldova


Ving Tsun (Wing Chun) este unul dintre cele mai logice şi eficiente stiluri de autoapărare de stradă cu provenienţa din templul Shaolin. Acest stil de artă marţială permite o dezvoltare armonioasă atît fizică cît şi spirituală. Cu acest stil de luptă s-au antrenat asemenea persoane, ajunse ulterior vedete, ca Bruce Lee, Sammo Hung, Yuen Biao, Jackie Chan şi Donnie Yen.

Ving Tsun a fost inventat de o călugăriţă din templul Shaolin, Ng Mui, şi apoi perfecţionat de diferiţi maieştri prin generaţii, aşa ca Yim Wing Chun, cea care şi şi-a lăsat numele asupra stilului, precum şi de Yip Man, Wong Shun Leung - învăţătorii lui Bruce Lee. Şcoala Ving Tsun Kung Fu din Moldova prezintă linie directă de la Yip Man (Wong Shun Leung, Philipp Bayer), antrenorul fiind membru de onoare a Asociaţiei Europene de Ving Tsun Kung Fu, centura neagră 5 dan.

Antrenamente profesioniste în grupuri mici şi mijlocii la Rîşcani - liceul Lucian Blaga (str. A Russo 10):
Adolescenţi şi maturi: Lu, Mi, Vi - 18.00; Ma, Jo, Sm - 19.00 (abonament 200 lei/lună)
Copii (5-11 ani) Kung Fu Sanda: Lu, Mi, Vi - 16.30 (abonament 150 lei/lună)

Botanica - liceul Bogdan Petriceicu Haşdeu (str. Zelinskii 36/4):
Adolescenţi şi maturi: Ma, Jo, Sm - 19.00 (abonament 150 lei/lună)
Copii (5-11 ani) Kung Fu Sanda: Ma, Jo, Sm - 18.00 (abonament 150 lei/lună)

Tel. de contact: 777-667.
Mobil: 068151177; 069301937; 078033371.
E-mail: vtmoldova@yahoo.com
Site Asociaţia Europeană de Ving Tsun Kung Fu: vingtsun.info

sursa imagine

vineri, 1 octombrie 2010

Preţuri europene, deservire ca la "moldoveni"

Am criticat în precedentul articol preţurile exagerate de la cafenelele de la noi. Acum am să vorbesc despre calitatea serviciilor de la localurile noastre "ce vor să ne hrănească".

A doua zi după ce am fost la cafeneaua de la Malldova Shopping, am ieşit, iarăşi cu colegii şi cu studentul italian, la cafeneaua "La plăcinte". Am comandat o plăcintă cu brânză de vacă şi verdeaţă (25 lei) şi o băutură Prigat (16 lei), de 500 ml, adică dublu în volum faţă de Sprite-ul care îl băusem ieri, şi care mă costase şi mai scump (20 lei).

S-a dovedit că am făcut o proastă alegere cînd am comandat o plăcintă cu brânză şi verdeaţă, căci brînza avea clar gust de învechită, plus plăcinta era aşa de aiurea că nici cu mâna nu o puteai mânca, dar nici cu cuţitul nu se tăia în bucăţi mai mici, brânza împrăştiindu-se prin părţi. A gustat-o şi băiatul italian şi mi-a spus că din toate care erau comandate de noi la masă asta i se părea şi cea mai rea (worse).

El însă a comandat o plăcintă cu brînză de oaie: după ce am gustat-o, neplăcîndu-mi gustul de brânză de oaie, i-am replicat glumind că a lui e cea mai rea. Am gustat şi plăcinta cu caşcaval de la fete - era de departe cea mai bună, doar că fetele erau nemulţumite că plăcinta conţinea mai multă brânză decît caşcaval. La final, comparînd cu ziua precedentă, pot spune că am rămas mai mult mulţumit; totuşi mi-am promis ca data viitoare să nu-mi mai iau plăcintă cu brînză şi verdeaţă.

Ieri deja, m-am dus la Pizza Pat (Patria), unde aveam o invitaţie în valoare de 200 lei. I-am rugat, destul de clar, să-mi împacheteze 4 pizze de 4 tipuri diferite, pe care urma să le iau acasă. Aceştia însă, profitînd de faptul că le-au împachetat, mi-au pus 2 pizze de un fel şi 2 de alt fel. Oare cum credeţi că m-am simţit acasă, cînd am observat şmecheria? Şi cum credeţi, o să mai am eu dorinţa de a mă reîntoarce la asemenea local care îşi ia peste picior clienţii săi? Nu!

Păcat că preţurile la noi sunt ca la europeni, însă la calitatea serviciilor am rămas "moldoveni".