luni, 31 ianuarie 2011

Care este logica amplasării librăriilor Cartier?


Este o întrebare pe care mi-o pun de mai mult timp, şi căreia nu îi pot găsi un răspuns. Să explic: pentru ca să ajung la Librăria din Hol eu am nevoie de 16 - 18 minute de mers pe jos de la mine acasă. Pentru ca să ajung la Librăria din Centru (cea pe care o prefer cel mai mult), am nevoie de jumate de oră. La Librăria 9, de pe strada Puşkin nr. 9, deşi nu am fost niciodată, pot spune la sigur că se află aproximativ la 25 minute distanţă de mine pe jos.

Altfel spus, pentru mine toate cele 3 librării se află în una şi aceeaşi zonă: Centrul Chişinăului. Doar Librăria Casa Cărţii se află departe de mine, în sectorul Ciocana. Pînă anul trecut cei de la Cartier au mai avut o librărie, numită Vărul Shakespeare, care se afla la doar 16 minute depărtare de casa mea. Iarăşi "centrul" Chişinăului. Se pare însă că această librărie a fost închisă.

Lucru interesant, dar două din librăriile Cartier: Librăria din Centru şi Librăria 9, au fost deschise recent, în anii 2009 - 2010. Practic coincide cu perioada în care preţurile cărţilor noi editate de Cartier au sărit în sus. Astfel, nu poţi să nu faci legătura, şi să nu te întrebi: dacă tot deschiderea noilor librării Cartier a provocat creşterea preţului la cărţi, de ce măcar aceste librării nu au fost deschise în regiuni diferite ale oraşului Chişinău (Buiucani, Botanica, Rîşcani), da în aceeaşi zonă a Chişinăului, creînd o concurenţă între ele?

Teoretic gîndind, dacă Cartier ar fi deschis o librărie în sectorul Buiucani, şi alta în Botanica, ar fi acoperit un teritoriu mai mare al Chişinăului, ceea ce ar fi dus la vînzări mai ridicate şi la acoperirea investiţiilor făcute în deschiderea noilor librării. Aşa însă, cele 2 noi librării au fost deschise în regiunea Centru a Chişinăului, provocînd o concurenţă anormală între librăriile Cartier şi ducînd la închiderea uneia, a Vărului Shakespeare, după cît se pare. Zic concurenţă, deoarece eu cînd am nevoie de a-mi procura o carte Cartier mă aflu în poziţia de a alege la care librărie să mă duc, toate cele trei librării Cartier din centrul Chişinăului fiind destul de apropiate de mine.

Astfel că nu pot să nu mă întreb: care este logica deschiderii/amplasării librăriilor Cartier?


sursa imagine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu