luni, 7 februarie 2011

De ce nu scriu (constant)

Apropo, aţi observat că a răspunde la propoziţii interogative negative este mult mai uşor decît a răspunde la întrebări fără de negaţie? De exemplu, mie, îmi este mult mai uşor să răspund la întrebările "Cine nu sunt eu?", "Ce nu îmi place să fac?" şi "Ce nu vreau să fiu în viaţă?" decît la fix aceleaşi propoziţii interogative fără însă de negaţia "nu" în ele. Exact acelaşi lucru se întîmplă şi în cazul întrebării din denumirea postării mele: îmi este mult mai uşor să identific de ce nu scriu decît motivele care mă fac să scriu pe acest blog.

Ei bine, probabil că primul şi cel mai des răspuns pe care l-ar da unii oameni ar fi că cine nu scrie (pe blog) nu are ce spune. În sine, răspunsul nu este deloc greşit, doar că cei care obişnuiesc să dea (doar) un asemenea răspuns denotă că au o minte redusă/limitată. Din 2 motive: există azi o mulţime de bloguri, milioane, în care cei care scriu pur şi simplu nu au ce spune (situaţie descrisă sugestiv prin paradoxul că astăzi, în lumea modernă, avem o mulţime de oameni care scriu pe an mai mult decît să citească (cărţi)), şi 2, situaţia inversă, cînd oamenii nu scriu deoarece au în minte un haos datorat prea multor idei de a scrie.

Cum v-aţi dat seama, aceste 2 motive ţin şi de mine. Nu rareori nu am scris şi nu scriu deoarece nu am avut ce spune, sau (gîndind mai adînc) nu am crezut că am ce spune "lumii". Sunt momente în care am viaţa extrem de plictisitoare, nu mi se întîmplă nimic, şi nici în societate ceva notabil, astfel că nu am ce scrie/analiza practic.

Şi viceversa, nu rareori nu scriu deoarece am prea multe idei de articole în cap. De fapt, eu sunt o asemenea persoană în care mintea mea este mai mereu un haos de gînduri, idei, concepţii, teorii, numere, concluzii, vise şi absurdităţi, în care cînd reuşesc să fac o anumită ordine în ele, mă pot considera un fericit. Făcînd legătura la blog, nu rareori am o mulţime, prea multe idei de articole, dar din cauza că nu reuşesc să fac o ordine şi prioritizare în ele, ajung de fapt să nu scriu nimic în acea zi, precum şi mai multe zile. Din acest punct de vedere, blogul meu este mai degrabă rezultatul nescrierii a mii de idei de articole ce mi-au trecut prin gînd, decît a celor 232 (inclusiv şi acesta) de postări pe care le am scrise în prezent.

O a treia explicaţie de ce nu scriu, la o analiză simplă, ar putea ţine de starea mea de spirit, de dispoziţie, de viaţă la general. De exemplu, în luna ianuarie anul curent aş putea spune că am avut o lungă pauză în care nu am scris deoarece am suferit de depresie (paradox, prima după un an, 2010, în care nu am avut deloc aşa ceva). Însă asemenea motive sună mai degrabă ca o scuză, o justificare, astfel că am hotărît să caut cauze mai profunde de ce nu am scris.

Iar punct de pornire a servit faptul că la sfîrşit de an 2010, fără de a încerca să gîndesc şi raţionez, mi-am aşternut rapid pe o hîrtie toate dorinţele, visele şi lucrurile care mi-au trecut în cap că aş vrea să le fac sau să le am în această viaţă. Şi, ciudăţenie, am rămas uimit să observ că blogging-ul şi blogul meu nu se regăseau în acea listă, altfel spus, în adîncul sufletului meu ele neavînd nici o importanţă, sau valoare pentru mine. Şi atunci, a apărut logica întrebare (pe care eu mi-o puneam şi mai înainte, fără însă de a-i conştientiza importanţa): Pentru ce eu scriu? Care este rostul, sensul acestui blog? Pentru ce mie acest blog, pur şi simplu? Bani, prestigiu, influenţă, trafic, la modă, eşti cool, etc - se pare că toate acestea nu prea mă motivează în întreţinerea acestui blog, din contra chiar, uneori creîndu-mi efectul advers.

Ei bine, de atunci eu am mai meditat găsind citeva cauze care m-au motivat/forţat să scriu pe blog, dar totuşi ele nu au umplut acest gol creat în privinţa care este rostul acestui blog. Scrierea pe acest blog nu mă face fericit, şi îmi este greu să-mi dau seama cît de mult (sau puţin) el contribuie la "construcţia" fericirii mele, pentru a înţelege dacă merită. Dar cert e că a 3 cauză care explică de ce eu nu scriu (constant) ţine de faptul că eu aş putea să mă aflu într-o perioadă în care să mă întreb care este sensul acestui blog, sau care este rostul articolelor pe care vreau să le scriu.

În fine, în privinţa scrierii unui articol "De ce eu scriu pe acest blog?" nu ştiu, şi e puţin probabil să o fac. În primul rînd, necesită o analiză mai profundă a gîndurilor, sentimentelor, comportamentului şi personalităţii mele, plus o ordonare şi sistematizare a destul de diferitor cauze pe care le-am descoperit pînă acum. Altfel spus, necesită o durere mai mare de cap. În cazul acestui articol, mi-a fost mult mai simplu să identific cele 3 cauze. Cum am scris la început, e mai uşor de răspuns la o întrebare negativă. Plus, însuşi acest articol a ieşit prea lung şi plictisitor pentru majoritatea - astfel că apare normal întrebarea: care ar fi rostul scrierii unui asemenea articol? :)

2 comentarii:

  1. Daca vei renunta acum la scris, iti va parea rau pe urma ... asa ca mai bine ia o pauza mai lunga, decat sa permiti copilului tau sa moara prematur ...

    Acum mai bine de jumatate de an si eu vroiam sa ma dau la fund, dar un prieten mi-a spus ca o sa duc dorul a ceea ce deveneam ... :) ... Daca vrei, fa-o, a mai adaugat el, dar sa stii ca iti va fi dor de lumina si nimeni nu iti va intinde mana sa te scoata din negura, pentru ca toti au uitat de tine... .

    Ganduri bune,

    Angy

    RăspundețiȘtergere
  2. Angy:

    mulţumesc frumos pentru comentariu şi pentru gîndurile bune :)

    De fapt, gîndurile de a renunţa la scris le-am avut în pauza din ianuarie: acum deja mă aflu în situaţia a II-a, în care am o mulţime de idei de articole în cap, neştiind cu care să încep, şi cum să mă pornesc :)

    În privinţa la de ce nu pot renunţa la scris, cauza constă în faptul că blogul meu constituie singurul meu proiect de mai mulţi ani, în care nesilit, şi nici motivat de nimeni, am investit singur, de dorinţă proprie, o mulţime de timp, muncă şi suflet. Şi pur şi simplu abandonarea blogului mi-ar produce un mai mare gol în suflet, decît cel pe care l-am avut, sau îl am acum, cînd nu prea găsesc care e sensul acestuia.

    Iac-aşa! Mersi încă odată pentru comentariu :)

    RăspundețiȘtergere