duminică, 27 martie 2011

Unirea - o utopie? Mai este necesară?

Eu sunt unionist. Şi este normal să fiu aşa, ţinînd cont că consider că de la Tisa pînă la Nistru (şi după) avem de-a face cu unul şi acelaşi popor, poporul român. Tot aşa cum un om este perfect normal şi sănătos avînd un cap, două mâni, două picioare, tot aşa şi un popor, care este ca un organism viu, ar trebui să se regăsească în întregime în cadrul aceluiaşi stat.

Pe de altă parte, eu sunt pragmatic, şi îmi dau seama că Unirea, dacă ar fi făcută acum, nu ar fi rentabilă nici de partea dreaptă a Prutului, nici de stînga. Tot aşa, eu sunt şi un realist, şi îmi dau seama că nici contextul extern (marile puteri, statele vecine), nici cel intern (voinţa poporului, conflictul transnistrean, multitudinea de grupuri politice, de presiune, mafiote şi criminale, etc.) nu sunt favorabile nici măcar ideii de Unire, darmite procesului.

Victor Moşneag a menţionat într-un articol, azi, că cu cît se va scurge mai mult timp, cu atît oamenii vor uita, iar Unirea va deveni o utopie. Eu am o viziune total inversă: anume că generaţiile părinţilor şi buneilor noştri sunt mai influenţate de amintirile perioadei sovietice, iar tinerii, dincontra, sunt mai eliberaţi de prejudecăţi şi stereotipuri, fiind mai puţini ostili ideii de Unire.

Se zice că Dumnezeu i-a plimbat 40 de ani pe evrei prin pustiu, pentru ca aceştia să uite de Egipt şi să poată porni o nouă viaţă, fără nostalgie faţă de cea veche. Probabil că şi noi, românii basarabeni, avem nevoie de 40 de ani pentru ca să uităm de Uniunea Sovietică şi de comunism, şi pentru ca apoi să ne pornim să ne construim un viitor propriu, o casă normală, pe baza valorilor şi intereselor noastre. 20 de ani au trecut deja, mai avem încă 20 în care să uităm de cele vechi, şi să ne reîntoarcem la ceea ce suntem în realitate, la românism, construindu-ne un viitor bazat pe adevărul istoric şi pe dreptate. Astfel, din acest punct de vedere, Unirea nu este o utopie, ci cu trecerea timpului, va deveni tot mai reală.

Întrebarea însă a doua, care survine, este dacă Unirea este necesară. Cum am scris şi mai sus, Unirea acum nu ar fi rentabilă populaţiei din cele 2 state (România şi Republica Moldova), urmînd a face mai mult rău decît bine, dacă s-ar realiza acum. Totodată, mă tem să cred că chiar şi peste 20 de ani Unirea nu va fi un proces pragmatic, deoarece chiar şi atunci vor exista o mulţime de diferenţe (şi interese) dintre cele 2 maluri ale Prutului, care vor submina utilitatea unei Uniri.

La moment este foarte populară ideea de integrare (şi adaug eu, aderare) europeană. Astfel că apare întrebarea: de ce ar trebui să ne axăm pe ideea Unirii, dacă aderarea RM la UE va şi realiza practic o unificare a celor două maluri ale Prutului? Ideea Unirii continuă încă să facă nenumărate disensiuni şi conflicte în societatea noastră, fiind prea puţin populară în cadrul populaţiei RM. Ideea aderării la Uniunea Europeană, însă, a prins la public, şi poate fi singurul mijloc prin care poporul român se poate regăsi cîndva, în întregime împreună.

Astfel că, ideea aderării la Uniunea Europeană, şi mai adaug eu, şi la NATO, ar trebui să fie motorul care să ne mişte la moment înainte, şi care să ducă într-un final la reunificarea celor 2 maluri ale Prutului. Nu este varianta cea mai mult dorită de către mine - este pur şi simplu varianta cea mai reală şi pragmatică.

sursa imagine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu