marți, 14 iunie 2011

Încă o săptămînă de politică

Fiecare om are în viaţa sa zile cînd este săturat de toate, şi cînd nimic practic nu îl motivează. La unii oameni, aşa ca de tipul meu, aşa stare se întîmplă mai des, putînd fi considerată o normalitate, probabil. Ei bine, eu la moment mă aflu într-o asemenea stare, în care, printre cel mai mult, aş spune că m-am săturat de politică. M-am săturat să mă gîndesc la problemele acestei ţări (RM), la clasa politică coruptă de la noi, la poliţia criminală, la societatea noastră degradată, etc. Şi cel mai mult, aş spune că m-am săturat de mine însumi, de propria-mi gîndire - dar asta deja e altă temă, e meditaţie şi introspecţie.

Cel mai urît lucru este că starea asta m-a nimerit în mijlocul alegerilor, cînd există şansa ca PCRM să cîştige Chişinăul. De fapt, ei deja au cîştigat pe jumătate municipiul (în CMC), avînd mari şanse şi de a cîştiga postul de primar general al capitalei. Şi este cam greu să rămîi indiferent în aceste momente (deşi ţi-ai dori), atunci cînd crezi că acest lucru reprezintă un pericol, sau un lucru rău.

Îmi planific să scriu în scurt timp pe blog două articole despre candidaţii la Primărie din turul II. Baza acestor articole o vor reprezenta impresiile pe care mi le-au lăsat aceştia la offline-uri. Motivul pentru care vreau să scriu aceste articole este faptul că, citind articolele celorlalţi bloggeri, nu am întîlnit nici-unul care să conţină măcar pe-aproape impresiile şi concluziile mele. În fine, eu am o minte unică (ca fiecare om), şi am văzut evenimentele într-o optică radical diferită faţă de a celorlalţi participanţi, ceea ce ar putea face ca gîndurile mele să fie interesante, şi utile, unor cititori. Motivele pentru care aceste articole nu le-am scris pînă acum, dar după o lună - două de întîrziere, este şi faptul că atunci a intervenit teza de master, dar şi indiferenţa, lipsa de motivaţie şi lenea ce m-a lovit ulterior.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu