vineri, 10 iunie 2011

Preferinţele mele legate de viitorul Republicii Moldova

Anul ăsta am terminat masteratul, astfel că am scris, cum era şi normal, o teză de master. Or, această teză m-a ajutat mai mult ca oricînd să-mi clarific şi întăresc convingerile/preferinţele pe care le aveam/am referitor la politica externă şi viitorul Republicii Moldova.

Or, eu îmi doresc ca în viitorul apropiat, mediu sau îndepărtat:
1) Republica Moldova să părăsească CSI;
2) RM să adere la Uniunea Europeană;
3) RM să adere la NATO;
4) Mă identific ca fiind român, şi astfel, cum este şi normal, sunt unionist, dorindu-mi ca RM să se unească cu România.

Mulţi ar putea sări ca arşi, putînd să-mi spună că Unirea nu e deloc dorită, şi nici realizabilă: or, eu le voi replica că însăşi integrarea europeană şi aderarea la UE este un mit - şi nu mă refer aici la doar interviul lui Tănase despre Povestea Integrării Europene, sau la problema transnistreană, care face posibilitatea de aderare la UE puţin probabilă vreodată, ci însăşi la întreg spectrul de probleme pe care RM le întruneşte, precum şi la o serie de circumstanţe şi factori externi (ca Rusia), care fac aderarea RM la UE puţin probabilă în următorii 10-15 ani, chiar şi 20 (or, se poate spune precis că dacă RM nu va adera în următorii 20 de ani la UE, ea nu va adera niciodată la această structură. Multe vor fi schimbate şi diferite în anul 2030). 

Însă, deşi aderarea ţării noastre la UE este o poveste, un mit, aceasta nu împiedică guvernarea actuală să muncească în vederea apropierii ţării noastre de comunitatea europeană. Acelaşi lucru se referă şi la Unirea cu România: faptul că acum ea pare imposibilă nu ar trebui să ne împiedice, pe cei care ne-o dorim, să credem şi să muncim pentru ea, prin însăşi faptele şi acţiunile noastre de toate zilele. În privinţa argumentului că Unirea cu România nu este dorită, ţin să reamintesc că în anii 90 nici integrarea europeană nu era o opţiune tare dorită de populaţie, însă de la începutul secolului XXI ideea europeană a început a fi susţinută mai mereu în medie de către 70% din populaţia RM. Or, cine ştie care vor fi preferinţele populaţiei peste 10-20 de ani, mai ales odată după schimbarea generaţiilor.

În fine, există şi calea de mijloc: dacă RM va adera la UE, nu va mai fi nevoie practic de Unirea cu România, pentru că deja vom fi împreună. Or, acest lucru nu face decît să-mi întărească convingerile că RM trebuie să se iasă din CSI şi să adere la NATO, pentru a putea spera real vreodată la şansa aderării la Uniunea Europeană.

11 comentarii:

  1. Ceva nu merge bine. Il pretuiam pe Dorin pentru principialitate. Dar acum el a uitat de mesajul unionist, o bate pe Pavlicenco daca mai pomeneste de romanizm si cel mai rau: este sustinut de dusmanul inrait a tot ce inseamna roman si aparatorul stalinizmului - de Lupu+Plahotniuc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hm... treabă năsoală. Între suporterii lui Dorin iî găsim acum și pe Diakov cu Urecheanu, Luchinschi și sute de comuniști care au fugit în 2009 din PCRM.

    Spunea ceva Filat de păpușarul care manipulează AIE2. Mă tem că indiferent de rezultat, oricum Dorin va fi din nou jertvă. Sau jertva comuniștilor din PCRM sau comuniștilor din URSS (care stau acum chitic prin PD, AMN, PLDM)

    RăspundețiȘtergere
  3. http://dodon.md/wp-content/uploads/2011/06/Schemele-de-corup%C5%A3ie-de-la-Prim%C4%83rie.pdf

    Se pare că în Moldova nu poate exista mult timp un liberal incoruptibil :-(

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim:

    Îţi înţeleg perfect punctul de vedere. Dar nu e de vină Chirtoacă, ci condiţiile şi circumstanţele din societate, precum şi politică. Or, după cum arată sondajele, doar 3-5% din populaţia RM ar dori Unirea... deşi nu cred aceste cifre, este cert că mai bine de 15-20% din populaţia RM nu sunt unionişti. Astfel că, pentru a nu dispărea de pe scena politică, dar şi pentru a lupta pentru un bazin electoral cît mai mare (europeist şi anticomunist), PL a fost nevoit să renunţe la mesajul unionist. Or, asta nu înseamnă că liderii PL nu au rămas români în suflet, şi nu şi-ar dori, în sinea lor, Unirea.

    În al doilea rînd, faptul că Chirtoacă este susţinut de PD este de vină că fac parte din AIE: or majoritatea populaţiei, dorind să scape de comunişti, a susţinut formarea unei alianţe între partidele democratice. Iar PL nu a putut să se opună dorinţei majorităţii populaţiei, pentru că risca să nu fie înţeles. Astfel că PL a fost obligat să intre în AIE, fiind partidul care de fapt şi-a sacrificat cel mai mult din interese: a renunţat la mesajul unionist, la ideea aderării la NATO şi la cea de părăsire a CSI, doar pentru ca această Alianţă, şi aşa divizată de o mulţime de interese meschine, să supravieţuiască.

    Nu rareori mă gîndesc că poate ar fi fost mai bine ca PL să nu participe la formarea AIE, pentru că PL, vrea nu vrea, se pătează şi-şi strică imaginea datorită unor activităţi dubioase ale unor lideri din AIE. O situaţie cu 2 tăişuri pt PL, după cum se înţelege.

    RăspundețiȘtergere
  5. Bun:

    De acord. E o chestie nasoală, o sabie cu 2 tăişuri. Or, acum PD şi PLDM îl susţin pe Chirtoacă, sub paravanul luptei cu comuniştii, pentru ca pe urmă, cine ştie ce serviciu să-i ceară înapoi de la PL pentru această susţinere.

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim 2:

    Ţi-aş recomanda să fii mai puţin credul. Puţin din ceea ce spune/publică Dodon este adevărat. Şi e de mirare că aceste informaţii apar fix în mijlocul campaniei, dar nu au apărut pînă acum - or, şi pînă acum comuniştii îl "filau" pe Chirtoacă, fără a fi descoperit ceva.

    Şi în al doilea rînd - nimeni nu neagă că la primărie există corupţie. Or, nu poţi să-l învinuieşti de toate actele de corupţie pe Primarul general al capitalei. Există posibilitatea, ca chiar dacă acuzaţiile de corupţie ale lui Dodon să aibă ceva adevăr în ele, Chirtoacă să nu fi fost ştiut de aceste acte de corupţie, care să fi fost săvîrşite de subordonaţi de-ai săi. Nu trebuie să ne pripim în concluzii.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mă tem că încercarea lui PL de a mări bazinul electoral se va termina cu trecerea în neființă - după AMN, PPCD, PSD și, cred, PD.

    Mă pune în gardă că o împing pe această cale "prietenii cei mai buni" Diakov și păpușarul. Asta e stilul lor, nu stilul PL.

    Faptul că PL își trădează principiile pentru a le veni pe plac rusofonilor și foștilor comuniști mă pune în gardă. Cel puțin nu mai pare neverosimilă versiunea lui Dodon cu schemele de fraudă din Primărie. Dacă ne trădează azi printr-o alianță nefirească, cine știe de cît timp în urmă și-au călcat principiile?

    RăspundețiȘtergere
  8. Bun:

    Da, e posibil ca prin încercarea lor de a-şi mări electoratul, ei să îşi piardă şi alegătorii pe care i-au avut - dar e puţin probabil, pentru că alte partide care să înlocuiască PL nu există la moment.

    Nu cred că PL îşi "trădează" principiile pentru a le face pe plac rusofonilor şi foştilor comunişti. PL şi-a sacrificat o parte din interese şi mesaj pentru ca să se constituie o Alianţă democratică, ceea ce îşi dorea mai bine de jumătate de populaţie, majoritatea moldoveni. Or se ştie că majoritatea rusofonilor votează PCRM.

    RăspundețiȘtergere
  9. Există o mulțime de înlocuitori pentru PL, gata să le ia locul

    PNL
    MAE
    PLDM
    PPCD

    La fel s-a întîmplat cu PPCD. În 2005 toți se gîndeau că oricum alegere nu există și am avut în mai puțin de un an o răsturnare spectaculoasă de situație. A fost destul să se ridice într-o dimineață Băsescu cu stîngul și să hotărască să scape de îndărătnicul Roșca...

    RăspundețiȘtergere
  10. Anonim:

    Mă faci să zîmbesc. MAE a fuzionat 2 luni în urmă cu PL. PNL şi PPCD - asta e o glumă bună. Singurul partid care poate lua, şi a şi luat în 2010 voturi de la PL, este PLDM.

    RăspundețiȘtergere
  11. Trebuie creat un partid nou de la zero, cum a fost creat si ridicat PL doar in doi ani.

    RăspundețiȘtergere