miercuri, 20 iulie 2011

Moldova, penultima la capitolul internet

http://www.allmoldova.com
Recent, nimerind pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei a Republicii Moldova, m-am uitat în datele statistice ale evoluţiei pieţii din sectorul transport date şi acces la internet. Avea să rămân uimit cînd aveam să observ că rata de penetrare a serviciilor de acces la internet, la 100 de locuitori, este de doar 8.22%, ceea ce mi s-a părut a fi un procentaj extrem de mic. Or, eu ştiam că rata de penetrare a internetului în RM era în jurul la 20%.

Mai tîrziu avea să-mi dau seama că rata de penetrare a serviciilor de acces la internet nu este tot şi aceeaşi cu rata de penetrare a internetului. Or, cele 8,22% de penetrare a serviciilor de acces la internet înseamnă 293.000 de abonaţi la puncte fixe internet. Iar în cazul unei familii care are un computer conectat la internet, toţi membrii familiei utilizează sau au posibilitatea de a accesa internetul, dar nu numai unul. Ţinînd cont că o familie în RM are în medie 4 membri, se poate estima că în jurul la 1.2 mln. de locuitori au acces la internet la noi în ţară.

Totodată, aceste statistici mi-au reamintit că am scris mai demult, un an în urmă, un articol despre rata penetrării internetului în RM. Recitindu-l, mi-am adus aminte de saitul http://www.internetworldstats.com/, care oferă statistici despre utilizarea internetului în întreaga lume. Conform acestuia, RM avea în luna martie anul curent un număr de 1.333.000 de utilizatori internet, ceea ce înseamnă o penetrare a internetului de 30.9%. Faţă de aprilie 2010, cînd am scris articolul reamintit, numărul moldovenilor ce utilizează internetul a crescut cu 57%, de la 850.000 (19.7%) la 1.33 mln, ceea ce este un progres enorm.

Pe de altă parte, comparativ cu alte state din Europa, Republica Moldova este încă codaşă la capitolul ratei penetrării internetului, fiind pe penultimul loc. Doar Kosovo este sub noi, cu un procentaj de 20.7% - însă datele la Kosovo sunt încă din decembrie 2008, ceea ce înseamnă că acum rata ar trebui să fie mult mai mare. Albania este deja hăt departe, cu o rată de 43.4%, iar Belarusul dictatorial are un procentaj de 46.3% de penetrare a internetului. Statele cele mai apropiate de noi sunt vecinele noastre, România (35.5%) şi Ucraina (33.9%), precum şi Bosnia-Herţegovina (31.2%). De menţionat că media penetrării internetului în lume este de 30.2%, ceea ce înseamnă că RM se află fix la mijloc.

În privinţa unor previziuni, dacă rata de creştere a penetrării internetului în RM va fi cam aceeaşi ca în ultimii 2 ani, nu m-aş mira ca în 2-3 ani Moldova să treacă peste 50% penetrare a internetului, ceea ce ne-ar ajuta să depăşim mai multe state din regiune (Europa de Est sau Sud-Est), nu doar la calitate, unde deja îi întrecem, ci şi la cantitate. Căci, ce folos că la calitate suntem printre primii din Europa şi din lume, dacă doar un număr limitat sau foarte mic de oameni se pot folosi de aceste servicii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu