luni, 26 septembrie 2011

Admis la studii în România

Am fost admis la studii universitare de licenţă în România, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, specialitatea Management, fără bursă. Personal nu intenţionez să mă duc să învăţ acolo.

Cineva m-a întrebat de ce am mai aplicat dacă oricum nu vreau să învăţ. Deoarece nu am fost admis în primul tur, şi am vrut să văd dacă statul român mă ia măcar în al doilea. Dacă aş fi fost admis în I tur, cu bursă, aş fi plecat deodată în România. Aşa însă, am înţeles că pentru întreţinere un student basarabean are nevoie în medie de 100 euro pe lună, iar eu nu am aceşti bani, şi nici nu vreau să-mi împovărez părinţii să mai achite încă 3 ani pentru mine, în condiţiile în care şi situaţia social-economică din ţară se înrăutăţeşte considerabil, dar şi eu mă consider deja prea mare, pentru a nu mă mai întreţine ei. Dacă aş şti precis că acolo, în Cluj Napoca, mi-aş găsi un job cu uşurinţă, aş pleca sigur - aşa însă, cu criza asta şi din România, nu vreau să risc.

Mă gîndesc să-mi mai acord mie o şansă în Moldova. Dacă îmi voi găsi în acest an (sezonul 2011-2012) un lucru bun, care să-mi dea speranţa la un viitor decent, aş putea să rămân în RM pentru a trăi aici. Aşa însă, acum sunt foarte orientat de a pleca cumva din ţară, şi pentru studii, dar şi pentru a lucra sau chiar de a mă muta definitiv peste hotare.

Vara asta am meditat intens de ce am ales să fiu român (naţionalist) dar nu moldovean (patriot) şi de ce mi-am ales România ca fiind patria mea. Mi-am dat seama că motivul cel mai puternic ţine de faptul că eu m-am simţit mai mereu aici în RM un străin. Aici, printre moldoveni, în ţara mea, în familia mea, printre rude, la mine acasă, nu m-am simţit şi nu mă simt deloc acasă. De mai bine de 10 ani de cînd am căpătat conştiinţa a 3 m-am simţit mereu străin şi singur aici, în Moldova. De aia şi mi-am creat încă din adolescenţă şi am visat la o patrie ideală, România, pe care îmi doream să o aduc şi aici (unirea). Acum însă, mă tem că şi România ar putea să reprezinte o dezamăgire... însă dintîi ar trebui să o cunosc, înainte de a conchide asta.

Toată viaţa mea pînă acum a fost marcată de cuvîntul "stabilitate", de frica de a-mi depăşi zona de confort. Astfel am ratat o mulţime de oportunităţi în viaţă. Acum însă, vreau să trec la cuvîntul schimbare, unul care să însemne călătorirea în alte ţări, cunoaşterea altor culturi şi civilizaţii, altor popoare şi etnii, în speranţa că voi găsi odată şi odată un loc, în care să mă simt şi să-l pot numi într-adevăr "acasă".

2 comentarii:

  1. Şi din nou, Victor, împărtăşesc aceleaşi opinii...După ce vara trecută am vizitata o ţară europeană, am înţeles că trebuie şi vreau să călătoresc în continuare....să descopăr. Totuşi nu sunt sigură că aş fi gata să mă stabilesc în una din ţările europene şi să nu mai revin în Moldova...

    RăspundețiȘtergere
  2. Victoria:

    Nici eu nu sunt sigur dacă mi-aş dori să mă stabilesc definitiv cu traiul peste hotare, dar nici nu mai resping această posibilitate ca pe vremuri. Ţin minte cum 2-3 ani în urmă eram un patriot convins, şi nu luam nici pe-aproape în calcul varianta de a părăsi ţara pentru a munci sau a mă stabili peste hotare, ci doar pentru studii în străinătate. E uimitor cît de mult mi-am schimbat gîndirea faţă de atunci.

    RăspundețiȘtergere