duminică, 25 septembrie 2011

Fotbal pe teren mare

http://buiucani-1994.ucoz.com
Ieri am jucat fotbal pe jumate de teren la Sculeanca. Este pentru prima dată, după o pauză de 7-10 ani, probabil, cînd am jucat pe un teren mare de 60 de metri, cu porţi mari. În zona în care locuiesc există stadionul liceului teoretic "George Meniuc", cu mărimea de 60 pe 40, şi porţi de 6 m lungime, pe care se mai obişnuia să se joace cu 10 ani în urmă. Însă după construcţia stadionului ASEM (lungime 30 m, porţi 3*2) în 1998, oamenii (băieţii), fiind leneşi, s-au mutat toţi să joace doar pe acest teren (acum, în "era internetului", şi 10 oameni greu se strîng la fotbal), acesta fiind şi stadionul de fotbal pe care la moment îmi este cel mai natural să joc, simţindu-mă "acasă".

Astfel că meciul de aseară, organizat de către un prieten (Slava), a reprezentat o experienţă extraordinară pentru mine. Diferenţa dintre fotbalul pe un teren mic şi unul mare este imensă. Am jucat o oră jumate, 9 la 9 pe un teren lung de 60 de metri, dar am obosit chiar ca un câine. Dacă pe stadionul ASEM, sau în cutii, ai nevoie de doar 3-5 secunde de a fi de la o poartă la alta, aici ai nevoie de mult mai mult să fugi, mai ales dacă eşti fundaş şi îţi place să mai şi ataci. Personal nu-mi imaginez să joc pe teren standart, de 100 metri - cred că după jumate de oră m-aş prăbuşi, pur şi simplu.

Un lucru care a făcut de asemenea ca seara să fie frumoasă este că echipa adversă s-a nimerit a fi una slabă, înscriindu-le peste vreo 15 goluri în poartă şi primind doar vreo 3-4. Ne-am distrat practic cu ei, se poate spune. Personal mi-a plăcut foarte mult jocul în apărare al echipei mele: pe partea dreaptă am jucat împreună cu un băiat care are şi el instincte de fundaş, astfel că flancul nostru era mai mereu închis, adversarilor fiindu-le practic imposibil să atace. Senzaţia asta de neputinţă a lor, în care noi îi blocam pe flancul nostru, încă şi cu pressing, aceştia fiind nevoiţi să trimită mingea înapoi, îmi crea pur şi simplu o satisfacţie enormă.

În atac am avut 3 băieţi care se înţelegeau practic de minune, făcînd vraişte apărarea adversarilor. Lucrul urît însă, pe care l-a simţit şi Slava, este că ei jucau mai mult între dînşii, dîndu-ne puţine pase şi nouă, astfel că Slava intenţionează să nu-i mai cheme data viitoare. Nush dacă sunt de-acord cu decizia lui: pe de o parte băieţii au făcut întreg jocul nostru în atac, pe de altă parte este chiar frustrant să fii liber deschis la poartă şi să nu primeşti pasă.

Apropo, lucru interesant, mi-am permis în timpul jocului să fac şi un sprint fulminant, ca pe vremuri, cînd jucam pe terenul mare al şcolii. Mi-am depăşit practic cu uşurinţă cei 2 adversari, însă viteza fiindu-mi nebună, nu reuşeam nici pe mine să mă controlez, darmite mingea, astfel încît am ratat şutul singur cu portarul. Pînă la urmă am reuşit să marchez şi eu un gol, însă senzaţia de disconfort, de faptul că mă simţeam impropriu pe teren, adică neobişnuit cu dimensiunile terenului, mi-a lăsat un gust amar în suflet. Per general am rămas cu impresia că nu fac faţă şi nu sunt deloc deprins să joc pe teren mare, reflexele pentru terenul mic subminîndu-mi jocul. Dacă colegii mei de echipă au dat şi centrări şi mingi înalte, eu practic, îmi dau seama acum, am jucat doar cu pase. Cert e că pe teren mare am o mulţime de lacune şi deficienţe în joc, mai ales în atac, unde am ratat şi pierdut multe mingi, din păcate. 

La final am achitat fiecare cîte 25 de lei. Calculînd, a ieşit ora de 300 lei, foarte scump, mai ales că am jucat seara (după ora 7.30). Dar ţinînd cont că am jucat prima dată, experienţa fiindu-mi chiar extraordinară, cred că a meritat toţi banii ăştia (deşi, sincer, nu agreez deloc ideea de a plăti bani pentru fotbal). Cu această ocazie vreau să-i mulţumesc prietenului meu Slava, care a organizat meciul de ieri seară, meci ce nu a făcut decît să-mi completeze ziua perfectă după offline-ul cu Sun Communications.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu