joi, 20 octombrie 2011

O nedreptate în fotbal

http://www.gsp.ro/international/
Asta e faza care a provocat penaltiul şi eliminarea lui Bicfalvi. Din captura asta se observă clar că faultul a avut loc în afara careului, deci nu a fost penalti. Dar, nu asta mă interesează, căci nu am de gînd să apăr Steaua, ci despre altceva să scriu. Despre un lucru care mi se pare a fi o nedreptate în fotbal.

Nu înţeleg de ce s-a hotărît (în regulamentul competiţiilor de fotbal) ca în asemenea faze să se dea şi eliminare şi penalti. Demult de fapt m-am mai gîndit la situaţia asta. O eliminare, în opinia mea, costă mai mult chiar decît un gol primit, căci rupe echilibrul jocului. Dar, să zicem, că un om eliminat este egal cu un gol primit. În asemenea situaţie, după un aşa fault, se primeşte că arbitrul dezavantajează clar o anumită echipă, pentru că le bagă 2 goluri de fapt în poartă, deşi echipa respectivă, dacă nu făcea faultul, primea doar un gol. Cineva poate să zică că la penalti exista şansa ratării, de aia ar fi nevoie şi de eliminare; dar şi în faza de joc, ca cea de azi a Stelei, atacantul putea rata să dea gol. Deci argumentul ăsta decade.

Singura explicaţie mai bună care îmi vine este că conducătorii forului fotbalistic vor prin această regulă să descurajeze faulturile ultimului apărător, sau altfel spus, să pedepsească dur pe cei care îndrăznesc să faulteze în asemenea situaţii. În asemenea situaţii şansa de gol e mare, astfel încît cel care opreşte atacantul prin fault, trebuie să şi plătească dur. Iar în aşa caz, îmi apare întrebarea de ce jucătorii mai faultează, sau riscă să oprească jucătorul advers prin fault? Dacă eşti sigur că îi dai mingea la o parte, îl ataci, dacă nu îl ajungi din urmă, ca în cazul lui Bicfalvi, pentru ce îl mai faultezi? Îţi faci şi ţie rău, că zbori din teren, dar şi echipei tale, care oricum primeşte un gol, dar şi pierde un jucător de pe teren. Un efort depus în zadar.

Pe de altă parte, trebuie de subliniat că fotbalul de azi este foarte mult şi teatru. 80% din căderile de pe teren sunt de fapt simulări. Ca şi în faza asta, în care nu neg că a fost fault, dar pe care, observîndu-o la televizor, pot spune că a fost şi o parte de simulare din partea atacantului respectiv. Eu personal, şi orice om normal, mă îndoiesc că am fi căzut la faza respectivă, pentru că avem deprinderea de a sta în picioare (chiar dacă te împiedici, eşti faultat, avem reflexul de a ne menţine echilibrul). Fotbaliştii însă de azi, sunt învăţaţi să cadă, chiar şi dacă nu a fost contact - oho, cîte faze de astea am văzut în fotbal, cu duiumul, că deja sunt dezgustat de ele. 

Deci, judecînd şi din punctul ăsta de vedere, se primeşte urît, şi nedrept, că la asemenea faze se dă eliminare şi penalti. Uneori, de la o simplă simulare, o echipă poate primi 2 lovituri deodată, ceea ce e bătaie de joc, dar nu fotbal. Dar în fine aşa e viaţa, ca să mai greşească şi arbitrii cîteodată. Deşi, nu ştiu cît de justificată e decizia ca la faulturile de ultim apărător din careu să se dea şi penalti şi eliminare.

3 comentarii:

  1. explică-i asta unui fotbalist, o să uite după 3m făcuti pe gazon.

    RăspundețiȘtergere
  2. daca fotbalistii n-ar mai cadea si cand ii atinge un fir de iarba s-ar acorda pedepse doar pe buna dreptate.

    RăspundețiȘtergere