luni, 28 martie 2011

Trebuie să mă apuc să-mi scriu teza

Anul ăsta termin masteratul. Lecţiile deja le-am terminat, ceea ce ne-a rămas să facem fiind doar teza de masterat. Deşi întreg ultimul semestru este prevăzut pentru teză, eu n-am scris nimic pînă acum. În genere situaţia e foarte aiurea, dacă e să o analizez profund.

În cei 2 ani de master nu am învăţat mai nimic bun/util - majoritatea ştiu la ce mă refer dacă mi-au urmărit blogul şi mai înainte. Dacă e să mă refer strict la subiectul tezei mele de masterat, cam chiar nimic nu am trecut în aceşti 2 ani, care să fie legat direct de ea. 

În fine, mi-am procurat eu iarna nişte cărţi, legate de europenizare (subiectul central al tezei mele), pe care le-am citit integral. Totodată şi profesorul la care scriu teza mi-a dat şase cărţi, pe care le-am citit deja. Însă, deşi cărţile respective sunt destul de interesante, nu neg asta, sunt prea puţin legate de teza mea, sau de viziunea pe care eu o am asupra la ceea ce trebuie să scriu, astfel încît nu pot să nu mă întreb, în sens strict pragmatic şi utilitarist, pentru ce mi-au mai fost date să citesc cărţile respective, dacă nu-mi sunt mai deloc utile pentru teză. Se pare că avem viziuni diferite, eu una mai îngustă şi specifică, profesorul mai largă, asupra la ceea ce trebuie să scriu.

În al doilea rînd, nici cerinţele pentru teza de masterat nu sunt mai deloc clare, nefiind clar mai deloc cum vor ăia ca noi să le scriem tezele. Cică istoriografia şi metodologia ar trebui să fie în primul paragraf - dar cum noi să începem să scriem primul paragraf dacă noi încă idee nu avem ce metode vom folosi în lucrare. Deci, logic rezultă că primul paragraf ar trebui să fie scris şi ultimul... ei însă ne impun invers. În genere, şi profesorul meu se plîngea că cei de la comisia de acreditare, sau nush care, în fiecare an ar schimba regulile de scriere a tezelor. Se primeşte ca în economie: acolo unde regulile se schimbă din an în an, neexistînd stabilitate şi previzibilitate, se frînează clar dezvoltarea economică şi antreprenorială. Aşa şi în educaţie, nişte retardaţi schimbă în fiecare an cerinţele pentru teză, nefăcînd altceva decît să frîneze cercetările individuale şi dezvoltarea ştiinţifică şi intelectuală a ţării. Naţie de idioţi, nu altceva.

Revenind la lucrare, încă pe 1 februarie am avut o susţinere prealabilă a tezei, cu circa 60% din ea. Atunci, furios pe cerinţele şi condiţiile lor (eu nici măcar să citesc ceva cărţi nu reuşisem), m-am dus ostentativ cu mâna goală la susţinere, provocîndu-i. Nu mi-au spus nimica. Acum însă, peste ceva mai mult de 2 săptămâni trebuie să prezentăm 90% din teză (ceea ce, în termeni practici, şi 60% va fi de-ajuns, zic eu). Cert e că acum nu am nici o scuză: dacă atunci îi puteam acuza că ne-au pus prea devreme susţinerea prealabilă a tezei, acum însă am avut destul timp să scriu ceva... ceea ce eu încă nu am făcut-o. Astfel că, prin acest articol eu nu fac decît să mă somez să mă apuc odată să-mi scriu teza, şi să scriu ceva, mai mult de jumate, pînă la a 2 susţinere prealabilă, în ciuda cerinţelor neclare şi a cam lipsei de informaţie şi documentaţie în cazul ei. Voi fi nevoit să compensez prin inteligenţă, cum am făcut-o mai mereu în situaţiile provocatoare din viaţa mea.

În fine, dacă cineva vrea să mă ajute, aş fi bucuros să primesc recomandări de articole, sau cărţi pe internet, legate de ceea ce reprezintă "Europa", europenizarea, formele, aspectele, nivelurile, tipurile şi mecanismele europenizării, precum şi informaţii despre europenizarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, în particular a României. Nu-mi recomandaţi cărţi pe care să le caut prin biblioteci sau librării - nu mai am timp de asta, şi nici să le citesc. Doar de pe internet. Mulţumesc anticipat.

sursa imagine

Blogger profesionist pentru o zi


Am făcut ieri un experiment: mi-am propus să scriu cît mai multe articole pe blog, sau cel puţin minimum 5 articole, ceea ce am şi făcut. Am vrut să observ care va fi impactul asupra mea (asupra stării mele, cum mă voi simţi), precum şi care va fi impactul asupra traficului acestui blog.

Legat de I obiectiv, trebuie să spun că este extrem de obositor să scrii mai multe articole pe zi. Mă rog, cel puţin mie mi-a fost. Deja după al treilea articol ochii îmi erau obosiţi, iar capul înfierbîntat. Cum intuiam şi de mai înainte, nu-mi este nici pe-aproape stilul potrivit mie de a scrie des şi mult pe blog. În primul rînd eu sunt miop, astfel că ochii îmi obosesc rapid. În al doilea rînd durerile de cap, cîndva, au fost o normalitate a vieţii mele (am avut în copilărie tensiunea intracraniană mărită), astfel că şi acum, după o lungă activitate la calculator, sau creativă, capul mi se "înfierbîntă" uşor. Iar în al treilea rînd, nu sunt tipul de "scriitor" care să scrie cu uşurinţă un articol: am nevoie de obicei de una-două ore pentru a scrie un articol, sau jumate de oră pentru articole mai mici, sau neimportante. Pe de altă parte, ieri, cu cît scriam mai mult, la al patrulea şi cincilea articol, îmi ieşea tot mai uşor şi rapid să-mi formulez gîndurile - dar oricum ar fi, nu cred că aş face faţă, ţinînd cont şi de primele 2 motive.

Referitor la al doilea obiectiv, ieri am avut de două ori mai mulţi vizitatori decît de obicei. Ieri a fost duminică, şi probabil de asta impactul asupra traficului a fost şi mai mic, azi, în special şi datorită articolelor de ieri, urmând să am mai mulţi vizitatori decît chiar în ziua precedentă, chiar dacă voi scrie mai puţin. Dar chiar şi aşa, chiar dacă aş avea şi cîte 100 de vizitatori în medie pe zi, nu cred că s-ar merita sacrificiul să postez de mai multe ori în aceeaşi zi. Astfel că prefer să rămân la cîte 2-3 articole publicate în mediu pe săptămână, şi la cîte 20-30 de vizitatori în medie pe zi. Oricum ar fi, blogul meu, încet dar sigur, creşte.

sursa imagine

duminică, 27 martie 2011

Unirea - o utopie? Mai este necesară?

Eu sunt unionist. Şi este normal să fiu aşa, ţinînd cont că consider că de la Tisa pînă la Nistru (şi după) avem de-a face cu unul şi acelaşi popor, poporul român. Tot aşa cum un om este perfect normal şi sănătos avînd un cap, două mâni, două picioare, tot aşa şi un popor, care este ca un organism viu, ar trebui să se regăsească în întregime în cadrul aceluiaşi stat.

Pe de altă parte, eu sunt pragmatic, şi îmi dau seama că Unirea, dacă ar fi făcută acum, nu ar fi rentabilă nici de partea dreaptă a Prutului, nici de stînga. Tot aşa, eu sunt şi un realist, şi îmi dau seama că nici contextul extern (marile puteri, statele vecine), nici cel intern (voinţa poporului, conflictul transnistrean, multitudinea de grupuri politice, de presiune, mafiote şi criminale, etc.) nu sunt favorabile nici măcar ideii de Unire, darmite procesului.

Victor Moşneag a menţionat într-un articol, azi, că cu cît se va scurge mai mult timp, cu atît oamenii vor uita, iar Unirea va deveni o utopie. Eu am o viziune total inversă: anume că generaţiile părinţilor şi buneilor noştri sunt mai influenţate de amintirile perioadei sovietice, iar tinerii, dincontra, sunt mai eliberaţi de prejudecăţi şi stereotipuri, fiind mai puţini ostili ideii de Unire.

Se zice că Dumnezeu i-a plimbat 40 de ani pe evrei prin pustiu, pentru ca aceştia să uite de Egipt şi să poată porni o nouă viaţă, fără nostalgie faţă de cea veche. Probabil că şi noi, românii basarabeni, avem nevoie de 40 de ani pentru ca să uităm de Uniunea Sovietică şi de comunism, şi pentru ca apoi să ne pornim să ne construim un viitor propriu, o casă normală, pe baza valorilor şi intereselor noastre. 20 de ani au trecut deja, mai avem încă 20 în care să uităm de cele vechi, şi să ne reîntoarcem la ceea ce suntem în realitate, la românism, construindu-ne un viitor bazat pe adevărul istoric şi pe dreptate. Astfel, din acest punct de vedere, Unirea nu este o utopie, ci cu trecerea timpului, va deveni tot mai reală.

Întrebarea însă a doua, care survine, este dacă Unirea este necesară. Cum am scris şi mai sus, Unirea acum nu ar fi rentabilă populaţiei din cele 2 state (România şi Republica Moldova), urmînd a face mai mult rău decît bine, dacă s-ar realiza acum. Totodată, mă tem să cred că chiar şi peste 20 de ani Unirea nu va fi un proces pragmatic, deoarece chiar şi atunci vor exista o mulţime de diferenţe (şi interese) dintre cele 2 maluri ale Prutului, care vor submina utilitatea unei Uniri.

La moment este foarte populară ideea de integrare (şi adaug eu, aderare) europeană. Astfel că apare întrebarea: de ce ar trebui să ne axăm pe ideea Unirii, dacă aderarea RM la UE va şi realiza practic o unificare a celor două maluri ale Prutului? Ideea Unirii continuă încă să facă nenumărate disensiuni şi conflicte în societatea noastră, fiind prea puţin populară în cadrul populaţiei RM. Ideea aderării la Uniunea Europeană, însă, a prins la public, şi poate fi singurul mijloc prin care poporul român se poate regăsi cîndva, în întregime împreună.

Astfel că, ideea aderării la Uniunea Europeană, şi mai adaug eu, şi la NATO, ar trebui să fie motorul care să ne mişte la moment înainte, şi care să ducă într-un final la reunificarea celor 2 maluri ale Prutului. Nu este varianta cea mai mult dorită de către mine - este pur şi simplu varianta cea mai reală şi pragmatică.

sursa imagine

Postări populare

Am adăugat noi obiecte gadget la mine pe blog: Postări populare şi Comentarii recente. Vreau să mă opresc puţin la Postări populare.

Conform statisticilor, următoarele articole ar fi cele mai populare la mine pe blog:
Jabulani - peste 2200 afişări de pagină;
Rezultate sondaj Rusia - peste 1000 afişări;
Ving Tsun Kung Fu Moldova - 243 afişări;
Număr nou - 195 afişări.

Mă surprinde să observ, că dacă majoritatea postărilor populare au în medie 200 - 250 de afişări de pagină, 2 postări au tocmai peste o mie, postarea Jabulani chiar peste 2200 de afişări. Se pare că cuvintele "Jabulani" şi "Rusia" sunt cuvinte "internaţionale", care îmi aduc mulţi vizitatori internaţionali de pe google.com sau google.ru. Astfel nu-mi pot explica popularitatea acestor postări.

Alt moment care mă pune pe gînduri este faptul, că articolele cele mai populare sunt şi cele mai banale, cele la care am muncit şi cel mai puţin. Articolele la care am depus un efort intelectual mai ridicat nu prea se regăsesc în Postări populare, excepţie vreo 2 - 3. Chestia asta îmi aminteşte de regula 80/20: acolo unde e depus peste 80% din efort, obţii doar 20% din popularitate, şi viceversa, acolo unde ai depus doar 20% din efort, în comparaţie cu articolele bine ticluite, aduni peste 80% din popularitate. Se pare că nu e nevoie să scrii articole prea "deştepte" sau mult muncite pentru ca ele să fie şi cele mai populare.

sursa imagine

Invazia: Bătălia pentru Los Angeles

Privit ieri la cinematograful Patria Rîşcani filmul Invazia: Bătălia pentru Los Angeles. 2 momente vreau să le discut aici.

Primul: şi anul trecut am văzut la Patria un film cu o invazie a extratereştrilor. În genere, la TV, în ultima perioadă, deseori arată filme cu extratereştri, unele destul de noi. Se pare că scenariile cu extratereştri sunt foarte la modă acum. Plus, pe internet, apar o mulţime de informaţii acum, care ar dori să demonstreze existenţa extratereştrilor. Ca de genul o ştire pe Apropo Magazin, cu OZN-uri gigant venind spre Terra în 2012. 

Iar astfel de ştiri, ca şi cele de genul desecretizării informaţiilor secrete ale marilor puteri privind fenomenul OZN, parcă vin să dea apă la moară teoriilor conspiraţioniste că parcă am fi pregătiţi de ceva de mai înainte, de vreo ştire sau fenomen. De ce anume, nu ştiu: poate de ştirea oficială că extratereştrii chiar există, sau poate de o reală invazie, cine ştie. Se creează impresia că chiar s-ar întîmpla anumite lucruri ascunse (dar interesante) în lume.

Al doilea moment: filmul respectiv este un exemplu clasic de propagandă americană. Se încearcă să se lase impresia că soldaţii americani ar fi nişte super eroi, care sunt gata să moară în orice moment pentru patria lor (SUA), care îşi vor da viaţa fără crîcnire pentru viaţa civililor şi a populaţiei băştinaşe, care luptă şi nemîncaţi pentru salvarea şi interesele "patriei" lor. În realitate însă, o bună parte din soldaţii americani sunt nişte mercenari şi ucigaşi ai unor corporaţii militare, angajaţi de către armata SUA, şi care nu ezită să ucidă oameni paşnici din Irak sau Afghanistan, să se fotografeze cu trupurile şi capurile celor ucişi ca fiind nişte trofee, şi să violeze, cînd au "fericita ocazie", femeile din ţările "eliberate".

sursa imagine

Român

Nu, acest articol nu are legătură cu Ziua Unirii Basarabiei cu Ţara mumă, România, cum ţi s-ar fi părut la prima vedere. Am pornit să-l scriu încă de ieri, dar abia azi s-a făcut că l-am terminat de scris şi publicat.

Ieri am fost la "Caravana auzului" (o acţiune socială), împreună cu un unchi de-al meu. Înainte de a intra la consultaţie, a trebuit să răspundem la o serie de întrebări, de genul numele, adresa, telefonul, profesia, etc. Mă rog, personal fiind mai suspicios/paranoic, am întrebat pentru ce noi trebuie să dăm aceste informaţii. Mi s-a răspuns ceva de genul că am fi membri ai Asociaţiei, ca să putem fi înştiinţaţi de alte acţiuni sociale, etc. - nu prea m-a satisfăcut răspunsul. 

Ne-au întrebat şi cetăţenia şi etnia, unchiul meu răspunzînd la ambele moldovean. Cînd a venit însă rîndul meu, persoana respectivă a omis să mă întrebe etnia (intuind greşit că aş da acelaşi răspuns ca şi unchiul meu), însă eu nu am ezitat să-i zic rapid român. Aceasta, fără a zice nimic, a tăiat mo şi m-a scris cum i-am zis.

Chestia asta mi-a mai amintit de o întîmplare de la universitate, cînd a trebuit, noi studenţii, să completăm nişte fişe. Deşi toţi îşi scriau la naţionalitate "moldovean", eu am preferat să mă notez ca fiind român, deşi mă gîndeam că poate, puteam să am ceva probleme. Nu s-a întîmplat nimic după.

Totodată, mi-am amintit de proiectul de lege al Partidului Liberal cu privire la perfectarea actelor stării civile, prin care nou-născuţii cu bunici români să poată fi înscrişi ca români. Acest proiect nu a mai fost adoptat, însă, cum a menţionat şi deputatul Ana Guţu, dreptul la autoidentificare este consfinţit în actele europene ale UE, iar Moldova, aflată în proces de integrare europeană, ar trebui să se conformeze legislaţiei europene.

În genere, consider eu, chiar şi fără de legislaţia UE, fiecare persoană are tot dreptul să se identifice cum vrea ea, fără a i se impune o naţionalitate (mai ales falsă), şi fără a se teme de careva represiuni sau apariţia unor probleme.

sursa imagine

Oare cât au să-l mai ţină?

Nu am privit ieri meciul. Şi nici nu intenţionez să privesc vreun meci al României atîta timp cît Răzvan Lucescu, acest antrenor nu mediocru, ci mic de tot, va antrena naţionala. Mă întreb după rezultatul de ieri, oare cît mai au de gînd să-l ţină pe Lucescu la cîrma naţionalei? Şi de ce îl ţin şi îl mai susţin pe Lucescu ca selecţioner, dacă este practic un zero ca antrenor (şi foarte probabil şi ca om, dacă nu are onoarea să-şi dea demisia pînă acum)? Ce interese meschine şi ascunse sunt în joc? Sau cine oare e în spatele lui Răzvan?

Mă uit la clasamentul grupei D: România este foarte bine ancorată pe locul 5, avînd doar 2 puncte din 4 meciuri. Un coeficient de eficacitate de doar 16,6% (2 puncte din 12). Următoarea echipă de deasupra ei, de locul 4, Bosnia, are cu tocmai 5 puncte mai mult peste naţionala României, avînd 7 puncte. Belarus, Albania au adunate, fiecare, cîte 8 puncte, iar Franţa 12. Chiar şi dacă România bate Luxemburgul, ea rămâne puternic aşezată pe locul 5. Un loc 5 pe care l-am ocupat meritat, datorită lui Răzvănel, şi în precedentele preliminarii, şi spre care ne îndreptăm sigur şi acum, cu acest antrenor pe bancă.

În rest, las pe cei de la pariori.ro să vorbească: cu 5 goluri încasate, naţionala României are o apărare mai slabă şi decît a Moldovei noastre, care a primit doar 3 goluri. Nu mai menţionez şi că RM are adunate 6 puncte din 12, în comparaţie cu cele 2 ale României. Apoi, însăşi naţionala Insulelor Feroe are mai multe goluri marcate (3, ce-i drept în 5 meciuri), decît România, care are doar două. Astfel, România se află la un loc cu Luxemburg, San Marino şi Malta pe lista reprezentativelor care nu au bătut în actualele preliminarii, meciul cu Luxemburg de marţi urmînd a fi chiar un adevărat "derby" al codaşelor din grupa D. Pur şi simplu incredibil la ce nivel s-a coborît naţionala României...

Într-un sondaj pe Gazeta Sporturilor, din peste o mie de participanţi, 95% consideră că Lucescu ar trebui să îşi dea demisia. Lumea vrea urgent, şi clar, o schimbare în fotbalul românesc, iar această schimbare, în primul rînd, primul pas, ar trebui să fie demisia selecţionerului Răzvan Lucescu.

sursa imagine

sâmbătă, 26 martie 2011

Patru sisteme agrare

Filozoful marxist Karl Kautsky a fost primul cercetător care ar fi intuit şi identificat împărţirea spaţiului european în două mari sisteme agrare: marea exploataţie şi ferma familială. În baza acestui model, considerat prea simplificat de către cercetătorul Emmanuel Todd, acesta a mai integrat şi criteriul proprietăţii solului, identificînd încă două mari tipuri de sisteme agrare, nonproprietate: arenda şi arenda în parte. În cazul arendei chiria pămîntului este plătită direct în bani; în cazul arendei în parte chiria este achitată în natură, cu un procent fix din recoltă.

Analizînd viaţa economică şi viaţa familială a comunităţilor rurale, Em. Todd ajunge la concluzia că sistemele agrare şi familiale sunt compatibile. După dînsul, fiecare din cele 4 sisteme familiale creează, prin valorile şi obiceiurile sale, condiţii perfecte de funcţionare unuia din cele 4 sisteme agrare. Astfel, în opinia sa, familiei de tip sursă i-ar fi caracteristică proprietatea ţărănească, familia nucleară egalitară ar oferi marii exploataţii un cadru de realizare perfect, cea nucleară absolută ar încuraja dezvoltarea arendei, iar familiei comunitare i-ar fi caracteristic sistemul agrar al arendei în parte.

O altă idee interesantă pe care o expune Em. Todd este că gradul de modernitate al unei ţări poate fi identificat prin proporţia de populaţie activă folosită în agricultură. Cu cît o economie este mai dezvoltată, cu atît proporţia populaţiei active în sectorul primar este mai redusă. În privinţa Republicii Moldova, mai bine de 40% din forţa noastră de muncă ar fi ocupată cu agricultura. Spre comparaţie, în România doar 29,7% din populaţia activă ar lucra în sectorul primar; în Polonia 17,4%, în Italia, Franţa aproximativ 4%, iar în SUA, chiar sub 1%.

Revenind la sistemele agrare, însă rămânînd la Republica Moldova, judecînd după tipul familial predominant în spaţiul românesc (nucleară egalitară), se trage concluzia că în RM sistemul agrar predominant ar trebui să fie marea exploataţie, care presupune un mare număr de muncitori ce nu sunt şefi/proprietari de întreprindere, ci salariaţi agricoli. Iniţial am crezut că concluziile lui Em. Todd ar fi greşite, în RM părînd a fi predominantă proprietatea ţărănească. Apoi însă, au intervenit unele elemente care m-au făcut să mă mai gîndesc asupra la ideea respectivă.

Prima este faptul, că fratele mai mic al mamei mele, ce a moştenit casa părintească şi majoritatea pământurilor bunelului (ceilalţi fraţi preferînd să plece să trăiască la oraş), nu rareori foloseşte munca salariată pentru a-şi prelucra loturile de pământ. Ţinînd cont că el nu are cum să reuşească să îşi lucreze singur pământul, viţa de vie, etc., acesta nu rareori utilizează metoda angajării a unor oameni din sat care să îi lucreze loturile de pământ, ceea ce reprezintă de fapt sistemul marii exploataţii. 

În al doilea rînd, în satul de baştină al mamei mele s-a lansat o companie vinicolă care utilizează munca salariată a ţăranilor pentru a prelucra terenurile cu viţa de vie. Iarăşi sistemul marii exploataţii. Iar asemenea companii, nu doar vinicole, sunt o mulţime în RM, care folosesc munca agricolă salariată. 
Iar ultimul element care m-a pus pe gînduri este faptul, că deşi după prăbuşirea colhozurilor majoritatea ţăranilor au fost împroprietăriţi cu pămînt, acest lucru mai degrabă a distrus agricultura RM decît să o dezvolte. Astăzi avem o mulţime de pământ pârloagă în toată ţara. De ce oare??? 

Se pare că ţăranii noştri preferă mai degrabă să plece peste hotare, sau să lucreze ca argaţi la o fermă/întreprindere, lucrînd ca munca salariată, sau să o ţină doar într-o beţie (din păcate am auzit şi aşa cazuri o mulţime prin sate), decît să se întreţină de pe seama prelucrării pământurilor lor. Astăzi există prea puţine familii, din cît îmi dau eu seama, care să supravieţuiască doar de pe contul prelucrării pământurilor lor, sistemul familiei ca "unitate de producţie" fiind distrus, sau discreditat deja la noi în ţară. Tinerii caută să fugă la oraş sau peste hotare, dar să nu rămână la sat; o mulţime de ţărani, în special femei, sunt plecaţi peste hotare pentru a-şi întreţine copiii, iar cei rămaşi, o bună parte, preferă să o ţină doar în beţie decît să-şi prelucreze pământul. Trist, din păcate. 

Astfel că, deşi sistemul proprietăţii ţărăneşti ar părea predominant la noi în Basarabia, se pare că el nu prea funcţionează, sistemul marii exploataţii (al muncii salariate, al marilor ferme/companii) fiind mai eficient în sine la noi în ţară.

Sursa informaţiilor pentru articol: Emmanuel Todd. Inventarea Europei. - Timişoara, editura Amarcord, 2002.

Mai citeşte: 4 tipuri de familie

sursa imagine

vineri, 25 martie 2011

Istoria Ving Tsun-ului

Ca şi multe alte arte marţiale chinezeşti, istoria Ving Tsun-ului ţine mai mult de un mit (o legendă), decât de fapte documentate. Din cauza diferitor versiuni expuse de reprezentanţii diferitor ramuri de Ving Tsun (Wing Chun, Wing Tsun, Ving Chun, Yong Chun, etc.) nu se poate de afirmat strict despre exactitatea uneia ori altei versiuni. În special  datorită  mişcării rebelilor anti-Qing din secolele 17-19, istoria acestui stil a devenit foarte confuză, ei încercînd să ascundă rădăcinile care duceau la templul Shaolin de Sud (provincia Fujian), unde în acea perioadă se afla cartierul general al rebelilor.

Este cunoscut faptul că odată cu detronarea regimului imperial Ming şi instalarea unui nou regim, cotropitor manchurian Qing, membrii familiei regale Ming şi susţinătorii săi s-au retras în mănăstirea Shaolin pentru a crea un centru de opunere contra noului regim. Înţelegînd că metodele clasice de pregătire a unor veritabili luptători durau prea mult, circa 15-20 ani, mai mulţi maieştri de kung-fu au hotărît să selecteze cele mai simple şi eficiente tehnici şi metode de luptă pentru a crea adevăraţi luptători într-o perioadă cît mai scurtă posibilă.

Nu este cunoscut faptul câte persoane au reuşit să studieze şi să posede această nouă metodă de luptă, deoarece spionii regimului Qing au aflat despre noua locaţie a centrului revoluţionar, şi armata manchuriană a distrus templul Shaolin ucigînd marea majoritate atît a rebelilor cît şi a călugărilor. Legenda spune că au supravieţuit cinci mari maieştri: Gee Sin, Ng Mui, Bak Mei, Fung To-Tak şi Miu Hin, care au participat citeşte mai departe

sursa imagine

duminică, 13 martie 2011

4 tipuri de familie

Am terminat ieri de citit o carte: "Inventarea Europei" de Emmanuel Todd. Autorul, pornind de la o abordare antropologică a familiei, identifică 4 structuri familiale principale în spaţiul european, şi încearcă să demonstreze cum tipurile de familie predominante într-un stat/naţiune a determinat sau influenţat reforma şi contrareforma, demarajul cultural şi alfabetizarea, industrializarea, decreştinarea şi în final îmbrăţişarea anumitor ideologii politice de către o comunitate/popor, precum şi descompunerea acestor ideologii. O carte ce conţine o mulţime de idei interesante, care, transpuse la spaţiul basarabean, ar putea explica într-un anumit mod de ce moldovenii votează masiv şi pînă în prezent cu Partidul Comuniştilor, la ceea ce şi vreau să ajung într-un final.

Astăzi însă nu voi face decît să scriu care sunt cele 4 sisteme familiale principale din Europa, mai tîrziu urmînd să scriu despre sistemele agrare, scindarea religioasă a Europei, etc. pînă la dependenţa ideologiei de familie. Totodată, aceste informaţii pot fi de ajutor şi pentru a vă cunoaşte mai bine pe sine însuşi, începînd de la a vă identifica tipul de familie în care aţi crescut pînă la a a înţelege de ce unele ideologii politice vă sunt mai apropiate sau ostile valorilor dumneavoastră. De exemplu, cartea respectivă m-a ajutat să înţeleg de ce îmi sunt mai dragi "americanii" (valorile culturale americane) decît "europenii", de ce, dacă accept că cred în Dumnezeu, mă identific mai mult ca fiind un protestant decît ortodox (sau catolic), şi cum de e posibil ca, în acelaşi timp, să fiu ataşat de 2 ideologii contrare şi opuse între ele: liberalism şi naţionalism.

Pentru a defini şi identifica cele 4 tipuri de familii, autorul notează că trebuie să examinăm valorile cele mai importante care organizează, pe de o parte, raporturile dintre părinţi şi copii, iar pe de altă parte, relaţiile dintre fraţi. Astfel, după cum el observă, valorile care organizează raporturile dintre părinţi şi copii pot fi de tip liberal sau autoritar, iar dintre fraţi de tip egalitar sau neegalitar, combinarea acestor 2 variabile dihotomice (liberalism/autoritarism şi egalitarism/neegalitarism) dînd naştere la 4 posibilităţi de tipuri de familie:

Familie nucleară egalitară - un sistem familial în care relaţiile dintre părinţi şi copii sunt de tip liberal, iar relaţiile dintre fraţi de tip egalitar.
Familia nucleară absolută - relaţia părinţi copii liberală, relaţia dintre fraţi inegalitară.
Familie sursă - relaţia părinţi copii de tip autoritar, relaţia dintre fraţi de tip neegalitar.
Familia comunitară - relaţia părinţi copii autoritară, relaţiile dintre fraţi egalitare.

Un indicator al egalitarismului sunt tradiţiile de moştenire. Acolo unde părinţii desemnează un moştenitor unic, sau utilizează testamentul, indică relaţii neegalitare între fraţi. Acolo unde, după moartea părinţilor (capului familiei) fraţii împart minuţios moştenirea între ei, indică o relaţie de egalitate dintre fraţi.

În privinţa autoritarismului, un indicator constituie conlocuirea generaţiilor. Un model autoritar al raportului dintre părinţi şi copii implică o interdependenţă crescută a generaţiilor, care nu rareori face ca copii căsătoriţi să trăiască împreună cu părinţii (2 cupluri, sau mai multe, într-o familie).

Astfel, termenul nuclear (familie nucleară) indică o familie de tip nucleu (părinţi-copii), fără de conlocuirea cu bunicii. Termenii de egalitară, comunitară indică relaţii de egalitate dintre fraţi, ce împart în comun moştenirea, iar termenii sursă, absolută, indică relaţia de inegalitate dintre fraţi.

Pentru spaţiul românesc, inclusiv Republica Moldova, tipul familial predominant se pare a fi familia nucleară egalitară, cu mici abateri.

Sursa informaţiilor pentru articol: Emmanuel Todd. Inventarea Europei. - Timişoara, editura Amarcord, 2002.
sursa imagine

vineri, 11 martie 2011

Starnet - unde mi-i factura?

Ieri seara am achitat Starnet-ul. Nimic ciudat sau important în asta, doar că, problema constă că nici pîna acum nu am primit factura pentru internet. Astfel că ieri, pentru a nu risca să mi se sisteze internetul, după cele 10 zile ale lunii, în loc să achit la doar 7 minute distanţă de mine, într-o reprezentanţă a Băncii de Economii, a trebuit să mă deplasez tocmai la sediul central de vînzări Starnet, unde achitau o mulţime de oameni (ultima zi, plus fiind seara, mulţi oameni achitau după lucru). Chestia asta mi-a amintit de o mai veche, şi, de fapt, prima frustrare pe care am căpătat-o faţă de Starnet.

Iniţial cei de la Starnet îşi aveau sediul central pe str. Maria Cebotari 55. Apoi, s-au mutat chiar vizavi, pe Maria Cebotari 28. Această locaţie este la doar 10 minute distanţă de unde trăiesc. Plus, strada Maria Cebotari făcînd parte din drumul cel mai scurt pentru mine de a ajunge în centru (bulevardul Ştefan cel Mare, Grădina Publică Ştefan cel Mare şi Sfânt), îmi era mai mult decît convenabilă locaţia oficiului central al Starnet, deoarece ori de cîte ori "ieşeam în oraş", îmi era "în drumul meu" să achit internetul.

În toamna anului 2009, dacă nu mă lasă memoria, cei de la Starnet şi-au închis oficiul de pe Maria Cebotari, deschizîndu-şi centrul de vînzări principal pe str. Vlaicu Pîrcălab 63, în Centrul de Business Skytower. Această locaţie este cu 10 minute mai departe decît cea veche, astfel spus, la 20 minute distanţă de mine. Pragmatic gîndind, faţă de vechea locaţie îmi irosea 20 minute în plus (dus şi întors) pentru a achita o simplă factură de internet. Plus vechea locaţie, fiind de fapt "în drumul meu", se înţelege de ce decizia Starnetului de a-şi închide oficiul de pe Maria Cebotari mi-a cauzat un disconfort major, ce mi-a produs prima supărare/frustrare faţă de Starnet. Fiind deprins cu "binişorul", am receptat negativ decizia respectivă.

Frustrarea avea să-mi treacă (ea îşi dădea de veste atunci cînd trebuia să achit, să fac drumul), cînd, în primăvara anului trecut, avea să descoper că la doar 7-8 minute distanţă de mine, lîngă un magazin, se afla o reprezentanţă a Băncii de Economii, la care puteam achita uşor, avînd doar factura, fără de nici un comision. De atunci, problema respectivă nu a mai dat semne de viaţă... pînă recent.

Şi luna trecută, februarie, factura mi-a venit de fapt după data de 10. Nefiind factura, nu puteam să achit la Bancă, fiind nevoit să achit la Starnet. Nu ştiu de ce factura pe luna aceasta nu mi-a venit pînă în prezent: să fie Starnet de vină, sau poate Poşta Moldovei, sau poate cineva mi-a sustras-o din căsuţa poştală, că de, Moldova e plină de ticăloşi care obţin plăcere din a face rău cuiva.

Dar cert e că, lipsa facturii îmi provoacă un disconfort, care îmi reaminteşte de vechea problemă; dacă lipsa facturii pînă la data de 10 va deveni un obicei, cei de la Starnet fiind de vină, apoi atunci nu e de bine. Pentru că în februarie factura mi-a venit după data de 10; plus că au fost momente, în care factura pentru internet mi-a venit chiar înainte de data 1 a lunii ce trebuia să o achit. Deci, vorba aia, se poate de trimis şi mai înainte, ca oamenii să nu aştepte pîna la data de 10 factura, aşa că cei de la Starnet ar trebui să fie mai responsabili, dacă le pasă de părerea clienţilor săi.

sursa imagine

duminică, 6 martie 2011

Demisia lui Filat, război oligarhic - politica din RM devine tot mai incitantă

În ultimul timp am devenit mai ignorant faţă de politică (dovadă fiind şi că scriu mai rar pe blog articole politice), preferînd să mă preocup mai mult de ceea ce pot influenţa, sau mă influenţează. Totuşi, obişnuiesc să intru pe anumite site-uri de ştiri, pentru a citi măcar denumirile articolelor (în peste 50% din cazuri mi-e de-ajuns denumirea articolului pentru a-i intui/înţelege şi care e conţinutul), astfel fiind la curent cu ceea ce se întîmplă în societate.

Ei bine, ieri seara, vizitînd arena.md, am dat de articolul lui Ion Preaşca: Cineva vrea să-l impună pe Filat să-şi dea demisia (cum am şi intuit, articolul a apărut mai tîrziu şi pe Unimedia). Dacă e adevărat că există un complot împotriva lui Filat, lucrurile devin interesante. Cele scrise în articol mi-au reamintit de declaraţiile lui Mocanu de săptămâna aceasta (cum că Ghimpu ar fi fost finanţat în campania electorală de către Plahotniuc), precum şi de articolul lui Cozer. Azi deja aflăm că PL şi PD acuză PLDM de complot cu PCRM, pentru ca spre seară să urmeze replica PLDM-ului.

Într-adevăr, se creează impresia că PL şi PD s-ar fi aliat împotriva PLDM-ului. Mă gîndesc dacă e posibil aşa ceva. Dacă da, atunci relaţia PD-PL nu este una specială, ci una excepţională. De ce? Deoarece Marian Lupu este trădător de cel puţin 2 ori: trădător faţă de "partie" (PCRM), şi trădător faţă de patrie (dacă Republica Moldova poate fi considerată patrie), acesta vînzîndu-se şi ruşilor (aminteşte-ţi de declaraţiile lui Voronin privind plecările lui Lupu la Moscova, precum şi vezi aici). Dar Ghimpu este un unionist, iar o alianţă dintre el şi un slujitor al Rusiei (încă şi fost comunist) ar fi chiar o chestie excepţională.

Pe de altă parte, PLDM a crescut extrem de mult în ultima perioadă, avînd mai mulţi votanţi şi decît PL-ul şi PD-ul împreună, ceea ce face ca fiind natural crearea unei alianţe PL-PD pentru contrabalansarea PLDM-ului în AIE. Totodată, foarte important, PLDM-ul şi-a majorat electoratul la 29 noiembrie şi din contul PD-ului, PL-ului şi AMN-ului (cauzînd de fapt dispariţia celui din urmă din Legislativ), în urma unei campanii ascunse extrem de murdară, dar eficientă, împotriva acestor partide (nu ignor faptul că şi celelalte partide au jucat împotriva PLDM-ului, doar că mult mai slab, şi evident, ineficient), ceea ce a şi cauzat frustrările liderilor PD şi PL faţă de liderul PLDM, Filat, despre care s-ar spune că dacă ar ajunge el singur la putere în RM, ar fi un mai mare dictator şi decît Voronin.

Astfel, realizarea unui echilibru, dorinţa de a nu urma soarta AMN-ului, precum şi dorinţa de răzbunare, şi dacă e adevărat ca Plahotniuc să fi finanţat şi PL-ul în campania electorală, face destul de reală ideea unei alianţe dintre PL şi PD împotriva PLDM-ului. Să nu uităm totuşi că AIE 2 a fost creată mai degrabă din dorinţa, şi la presiunea electoratului anticomunist, decît la dorinţa celor 3 lideri ai partidelor din AIE 2.

Cei de la PPCD obişnuiesc să numească conflictul din AIE 2 ca fiind un război oligarhic. Preluînd această idee, mă gîndesc oare ce ar fi mai primejdios, ca RM să fie condusă de o alianţă dintre Plahotniuc şi Ghimpu sau dintre Voronin şi Filat. Se ştie că cea mai bogată familie din RM este cea a lui Voronin, care este miliardară. Şi Filat, deşi nu este miliardar, are zeci de milioane de dolari, dacă nu sute, în averea sa, ascunse şi prin România, prin diferite moduri. Totodată, din PLDM face parte şi Chiril Lucinschi, despre clanul Lucinschi vorbindu-se că ar fi al doilea după bogăţie din RM. O alianţă Voronin-Filat ar reprezenta o adevărată coaliţie (oligarhică) monstruoasă în cadrul RM.

În cazul Plahotniuc-Ghimpu, Plahotniuc este clar milionar (zeci, sute), dar nu miliardar. Şi Ghimpu pare a fi milionar, dar în lei, nu în dolari/euro, ceea ce face ca el să fie insignifiant în "războiul" oligarhilor. Astfel alianţa PD-PL ar părea răul mai mic pentru moldoveni. Doar că, Plahotniuc fiind "mai sărac" decît oponenţii săi, moldovenii ar tinde să spună că ar fi şi mai flămând în dorinţa de a face cît mai mulţi bani, de a fura de la popor. Pe de altă parte, banul atrage după sine alţi bani, astfel că o coaliţie Voronin-(Lucinschi)-Filat ar jecmăni şi mai dur acest popor, şi aşa oropsit, din Republica Moldova.

De fapt, singurul minus mare, în opinia mea, al unei alianţe Plahotniuc-Ghimpu, este faptul că Plahotniuc îl poate înghiţi pe idealistul, dar naivul (sau poate nu e naiv) Ghimpu. În cazul unei alianţe Voronin-Filat, am avea de-a face cu o alianţă dintre 2 lideri cruzi, pragmatici, care s-ar contrabalansa reciproc, reţinîndu-se unul pe altul în realizarea unor nelegiuri. O alianţă Voronin-Filat s-ar face mai degrabă din nevoie, decît de plăcere, astfel că între cele 2 părţi ar exista mai mereu fricţiuni şi conflicte, precum şi un control reciproc.

Cert este că politica din Republica Moldova, din anul 2009 încoace, devine tot mai interesantă şi incitantă. Dacă mai înainte politica din RM era văzută ca fiind, mai mult sau mai puţin, binară (comunişti/anticomunişti), acum deja devine tot mai bogată, prin ieşirea la suprafaţă a noi actori, influenţi, precum şi a disensiunilor şi conflictelor dintre aceştia. Păcat doar că aceasta are loc în contextul unei perioade în care eu tind mai degrabă să mă alienez de politică, decît să-mi pese...

sursa imagine

sâmbătă, 5 martie 2011

Interviu cu maestrul Philipp Bayer


Interviu cu maestrul Philipp Bayer (PB), preşedintele Asociaţiei Europene de Ving Tsun Kung Fu, elev al maestrului Wong Shun Leung.

D: Domnule Bayer, cum aţi început să vă antrenaţi Wing Chun şi cine a fost primul antrenor al dumneavoastră?
PB: Am început să mă antrenez în Germania cu linia lui Leung Ting, numită Wing Tsun, însă după o scurtă perioadă de timp am trecut la Wong Shun Leung pentru metoda lui de luptă şi modul său de gândire.

D: Cum aţi ajuns să-l întîlniţi pe Sifu Wong Shun Leung?
PB: Întîmplător, un proprietar al unui magazin de articole pentru arte marţiale mi-a dat adresa lui zicîndu-mi: "Dacă vrei să înveţi un Ving Tsun adevărat, atunci trebuie să te adresezi la această persoană".

D: Care sunt caracteristicile particulare ale Ving Tsun-ului lui Wong Shun Leung?
PB: Ai doar obiective clare în faţa ochilor tăi... , nimic mistic, fără secrete, doar mult lucru dur, fără "joaca" de-a Wing Chun, doar luptă.

D: Care sunt conceptele principale ale acestei arte marţiale?
PB: Antrenarea comportamentului şi a gândirii corecte pentru luptă, antrenarea şi dezvoltarea forţei loviturii ... citeşte mai departe.

sursa imagine

miercuri, 2 martie 2011

Orange vs Moldcell: Abonament

Orange Abonament Fluture vs Moldcell Abonament Flexibil
Fluture: pentru o plata lunară de 15 lei (neincluşi în credit) beneficiezi de un tarif de 95 bani pentru primele 60 minute, apoi vorbeşti o oră gratis (pentru 120 minute rezultă o medie de 47,5 bani pe minut), pentru ca apoi să plăteşti 1,1 lei pentru un minut de convorbire. Tariful pentru apeluri spre alte reţele din Moldova este de 2 lei pe minut.
Flexibil: pentru o plată lunară de 10,80 lei (neincluşi în credit) vorbeşti de 25 bani în reţea (12 bani pe minut cu numere preferate) şi de 1,88 lei pe minut în afara reţelei, pentru ca după 100 minute vorbite să achiţi cîte 90 bani pe minut pentru apelurile în afara reţelei.

Verdict: oferta Moldcell este clar superioară celei de la Orange. 1:0 pentru Moldcell Abonament.

Orange Abonament Delfin vs Moldcell Abonament Minute incluse
Delfin 50: plata lunară 50 lei, pentru care obţii 40 minute în reţea + 10 minute în orice direcţie. După achiţi 1,2 lei tarif extra abonament în reţea şi 2 lei tarif extra abonament în afara reţelei.
Delfin 320 lei: pentru o plată lunară de 320 lei obţii 400 minute în reţea şi 180 minute în orice direcţie. Tariful extra per minut în reţea e de 90 bani, spre alte reţele: 1,4 lei.
Minute incluse 50: pentru o plată lunară de 50 lei obţii 20 minute naţionale. Tariful extra per minut este de 1,4 lei.
Minute incluse 300: pentru o plată lunară de 300 lei obţii 5 ore naţionale (300 minute). Tariful extra per minut este de 90 bani.

Verdict: Abonament Delfin reprezintă o ofertă mai bună decît Abonament Minute incluse de la Moldcell, deoarece vorbeşti mai multe minute. Dacă ţinem cont şi de raportul utilizatorilor Orange/Moldcell, de 2 la 1, se înţelege de ce Orange Delfin este net superior Abonamentului Minute incluse de la Moldcell. Orange vs Moldcell = 1:1.

Orange Abonament Panteră vs Moldcell Abonament Minute incluse
Panteră 90: pentru o plată lunară de 90 lei vorbeşti cu 75 bani (90 lei = 120 minute) cu numere Orange şi 1,75 lei cu alte numere din Moldova (90 lei = 51 minute).
Panteră 160: pentru o plată lunară de 160 lei comunici cu 60 bani pe minută în reţea (160 lei = 266 minute) şi cu 1,6 lei în afara reţelei (160 lei = 100 minute naţionale).
Minute incluse 100: pentru o plată lunară de 100 lei obţii 60 minute naţionale (1,67 lei minuta). Tariful extra per minut este de 1,3 lei.
Minute incluse 150: pentru o plată lunară de 150 lei obţii 2 ore naţionale (120 minute). Tariful extra per minut este de 1,1 lei.

Verdict: Abonament Panteră reprezintă un abonament mai avantajos decît Abonament Minute incluse. Orange Abonament vs Moldcell Abonament = 2:1.

Orange Abonament Clasic vs Moldcell Abonament Minute incluse
Clasic 50: pentru o plată lunară de 50 lei obţii 15 minute în orice direcţie. Tariful extra abonament este de 1,5 lei pe minut.
Clasic 300: pentru o plată lunară de 300 lei obţii 300 minute naţionale. Tariful extra per minut este de 1,1 lei.
Minute incluse 50: plata lunară 50 lei, 20 minute naţionale, tariful extra per minut 1,4 lei.
Minute incluse 300: plata lunară 300 lei, 300 minute naţionale, tariful extra per minut 90 bani.

Verdict: Abonament Minute incluse reprezintă un abonament mai avantajos decît Abonamentul Clasic de la Orange. Orange Abonament vs Moldcell Abonament = 2:2.

Orange Abonament Intensiv vs Moldcell Minute incluse
Intensiv 40: pentru o plată lunară de 40 lei, credit inclus, vorbeşti cu 1,4 lei cu numere Orange (40 lei = 28,5 minute) şi cu 2,2 lei pe minut în afara reţelei (40 lei = 18 minute).
Intensiv 280: plata lunară 280 lei, comunici cu 80 bani în reţea (280 lei = 350 minute) şi cu 1,6 lei cu alte numere din Moldova (280 lei = 175 minute).
Minute incluse 50: 50 lei = 20 minute naţionale, tariful extra = 1,4 lei.
Minute incluse 300: 300 lei = 300 minute naţionale, tariful extra = 90 bani.

Verdict: deşi aici ofertele par a fi mai echilibrate (cu o mică înclinaţie în favoarea Orange), dacă ţinem cont iarăşi de raportul utilizatorilor Orange/Moldcell, care este de 2 la 1, ne dăm seama că este mai avantajos să ai Abonament Intensiv de la Orange decît Abonament Minute incluse de la Moldcell. Scor final: Orange Abonament vs Moldcell Abonament = 3:2.

Concluzii finale
Moldcell suferă clar din cauza că are de 2 ori mai puţini utilizatori decît Orange. Acesta este şi motivul din care cei de la Moldcell pun baza pe minutele naţionale, sau pe un Tarif Unic la Cartelă. La nivel de oferte direct rivale între ele (Fluture vs Flexibil, Clasic vs Minute incluse), abonamentele Moldcell sunt clar mai avantajoase.

Însă, datorită faptului că Moldcell are de 2 ori mai puţini utilizatori de telefonie mobilă decît Orange, aceştia din urmă îşi permit să creeze abonamente mai avantajoase care le permit utilizatorilor Orange să comunice mai mult între ei decît o fac cei de la Moldcell. Astfel, la nivelul Abonamentelor Delfin, Panteră sau Intensiv, cei de la Moldcell nu au oferte direct rivale, astfel Orange ieşind clar învingători (3:2) în duelul abonamentelor între cei 2 operatori principali de telefonie mobilă din Republica Moldova.


sursa imagine