joi, 14 aprilie 2011

No blog, no facebook

Mi-am luat azi angajamentul faţă de conducătorul meu ştiinţific că în o lună îmi voi face întreaga teză de masterat. Astfel că, începînd de azi, pe o anumită perioadă nu voi mai scrie pe blog. De asemenea participarea la cafeneaua politică cu expertul Oazu Nantoi de azi am hotărît să o anulez, şi în genere voi renunţa la offline-uri sau evenimente, pentru a nu-mi distrage atenţia de la teză. Partea a doua a articolului cu offline-ul lui Dodon nu îl voi mai scrie, şi în plus, voi face tot posibilul să accesez cît mai rar facebook-ul, care are un mare merit la disiparea atenţiei de la lucrurile cele mai importante. Atît am vrut să scriu la moment. Ne auzim peste o lună.

miercuri, 13 aprilie 2011

La offline cu Dodon - cum toate detaliile organizatorice, în cazul meu, au lucrat împotriva lui

Sursa imagine Unimedia.md
Fost ieri seara la offline cu Igor Dodon. Nu mi-a plăcut, pentru că m-am simţit aiurea pe tot parcursul evenimentului. Ciudat lucru cum s-au adunat o mulţime de circumstanţe şi detalii, majoritatea minore, care m-au făcut să nu mă simt în apele mele şi să nu obţin nici o plăcere din urma acestui eveniment, decît aceea a extinderii experienţei.

Well, totul s-a pornit chiar de la intrare: mi-a displăcut din start glasul unui organizator al evenimentului, responsabil cu tirul, care încercînd să ne organizeze, îmi inspira mai mult tendinţa de control şi autoritate, decît de a ne face să ne simţim comozi. O chestie minoră, în fine. Al 2 lucru pe care avea să-l observ era prezenţa a numeroşi jurnalişti acolo: deodată m-am simţit puternic intimidat, şi pînă la sfîrşitul evenimentului nu am putut să mă dezlipesc de sentimentul că nu mă simt în apele mele la offline. Ce să-i faci, nu iubesc "popularitatea", şi nu m-am aşteptat deloc la prezenţa mass-mediei la eveniment: se pare că pentru mine prezenţa jurnaliştilor a fost o surpriză mai mare, decît organizarea offline-ului la un local de tir.

Rămînînd la mass-medie, am simţit cum atenţia lui Dodon era concentrată clar mai mult asupra ei, decît asupra noastră, a bloggerilor. Chestia asta mi-a creat un sentiment foarte neplăcut, în care m-am simţit ca fiind un obiect/ instrument, ca o bucată de carne dur spus, în baza căreia Dodon îşi făcea imagine în faţa presei. În al patrulea rînd, deşi Dodon este un "moldovenist" convins, instructorii la tras cu pistolul ne-au ţinut "lecţia" în limba rusă - nush dacă şi alţii au fost incomodaţi de acest aspect, sau pur şi simplu eu poate am alergie la limba rusă în unele momente.

Şi pentru ca seara să fie completă, din cele 4 baterii luate de mine pentru aparatul foto, toate s-au dovedit a fi descărcate, avînd probleme şi la a face măcar cîteva poze; de asemenea înainte de offline intuiam că trebuie să-mi iau lentilele de contact, şi totuşi m-am dus cu ochelari, care-mi sunt cam slabi - rezultatul a fost că mi-am încordat ochii, nu doar la tir, obosindu-i rapid. Ca în vorba aia: o nenorocire nu vine niciodată singură - parcă aşa şi acum, soarta a făcut tot posibilul ca la offline să nu-mi meargă/placă...

Revenind la însăşi surpriza principală a serii, aceea că Dodon a organizat bloggerilor şansa de a trage cu pistolul la tir, incredibil, dar nici aici soarta/Dodon nu m-a nimerit. Totuşi, pornesc de la altceva: nu am înţeles care e rostul, sau ce a vrut Dodon să ne demonstreze nouă, bloggerilor, prin evenimentul creat. Cică, din cele auzite, scopul ar fi fost să ne învăţăm să ne apărăm, că Moldova e plină de pericole... Ok, doar că, în cazul ăsta, care e folosul să înveţi să tragi din pistol, dacă noi, bloggerii, nu îl avem? Şi doi la mână, chiar atît e de periculoasă Moldova (ca în Vestul Sălbatic), că ar fi bine şi necesar să ştim a trage din pistol? Dacă da, din punctul ăsta de vedere surpriza lui Dodon se dovedeşte a fi chiar înfricoşătoare...

Incult politic zice că "Dodon a dorit să arate că este un om puternic, gata să înlăture orice obstacol în dezvoltarea şi prosperitatea capitalei", şi mai adaugă apoi: "Într-un final a fost şi un fel de "pakazuhă" în faţa presei, care era practic în acelaşi număr ca şi participanţii la offline". Presa, iată cheia: Dodon a căutat să lase impresia, inclusiv şi bloggerilor, "de bărbat hotărît în comparaţie cu oponentul principal care a fost învinuit deseori de comunişti ca fiind insuficient de matur".

Menţionam mai sus că Dodon nu m-a nimerit cu surpriza lui: nu numai că nu m-a impresionat, ci chiar din contra, mi-a creat efectul advers. Aici, ca să mă înţelegeţi, reproduc un fragment dintr-un articol scris de mine 2 ani în urmă, legat de catedra militară:

"La poligon însă era frig. Şi umed. Aici am tras 14 gloanţe adevărate din Kalaşnikov. Nici un sentiment: ce dracu? Concluzia? Armele de foc sunt invenţie a diavolului. Cu ele a ucide e uşor de tot. Trăgeam fără nici o emoţie, de parcă era ceva banal, de parcă mai făcusem asta de zeci de ori înainte. Era prea simplu parcă. Putea să fie şi un om în loc de ţintele alea şi avea să tragem şi apoi înapoi în autocar de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. Ideea e că în comparaţie cu armele reci sau lupta corp la corp, cu armele de foc orice mişel şi dezechilibrat mintal poate ucide fără a avea remuşcări. Chiar şi un om normal poate ucide cu ele fără a-şi da seama pe moment de gravitatea faptelor sale - atât de diabolice sunt ele. Oricum, voi să nu conchideţi cumva că sunt deja un criminal :D, îmi displac armele de foc, mai ales după ce m-am gândit mult la experienţa de la Bulboaca. "

Concret spus, eu consider armele de foc o invenţie a Diavolului, şi mai important: o armă pentru mişei. Orice mizerie şi laş poate fuma liniştit o ţigară, să se apropie la 3-5 paşi de tine şi să-ţi tragă cîteva gloanţe în piept, pentru ca apoi să se ducă relaxat, fără de remuşcări, să îşi bea cafeaua. Şi viceversa: a ucide cu arme reci, sau cu mâinile proprii, necesită tărie de caracter şi mult sînge rece - doar un bărbat adevărat, sau un maniac, o poate face. Din acest punct de vedere, faptul că Dodon are o armă de foc, şi că ne-a organizat o tragere la tir, m-a făcut automat să îl asociez inconştient cu un mişel, decît cu un bărbat puternic. Dacă ceilalţi bloggeri au fost impresionaţi, asociindu-l cu putere, forţă, determinare, în mintea mea, paradox, s-a petrecut total invers...

Mişel sau puternic, arme de foc sau reci... oricum ar fi, dacă tot ni s-a organizat o asemenea şansă, nouă bloggerilor, deşi mă simţeam incomod, nu am ezitat să trag şi eu, de 2 ori (o dată cîte 5 gloanţe) din pistol. Măcar pentru experienţă am făcut-o, şi aici, cred, îi pot fi recunoscător lui Dodon ;).

La final pot spune că toate chestiile astea sunt extrem de subiective, ţinînd clar doar de personalitatea şi valorile mele. Majoritatea bloggerilor probabil nu au observat, şi nici nu i-a afectat glasul autoritar al organizatorului responsabil cu tirul - în cazul meu, mintea mea are tendinţa naturală de a nega orice tip de autoritate, nesupunîndu-se nimănui, astfel încît îmi displace orice încercare de control asupra mea. La fel şi cu presa: majoritatea e obişnuită cu ea, eu însă sunt introvertit, şi nu mă simt la locul meu în prezenţa ei. Chestia cu limba rusă, la fel, se pare că doar pe mine m-a afectat. Partea cu bateriile şi ochelarii ţine clar de (i)responsabilitatea mea, iar faza cu armele de foc - arme pentru mişei, este doar o particularitate unică a individualismului meu. Singurul lucru care îi pot imputa lui Dodon este că ne-a folosit în calitate de material/instrument în baza căruia şi-a făcut imagine în faţa presei.

Va continua cu partea a doua.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

7 aprilie - cine sunt vinovaţii? (II)

Referitor la protestatari, şi dintre aceştia o bună parte poartă o vină pentru cele întîmplate. Fiecare om, odată ce a făcut o alegere, trebuie să îşi asume consecinţele ei. De exemplu, cine i-a rugat pe unii protestatari să arunce cu pietre, sau să devasteze Preşedinţia şi Parlamentul? Veţi spune că provocatorii, dar oricum ar fi, aceasta nu îi absolvă de vină pe tinerii ce s-au lăsat pradă spiritului turmei şi s-au dedat violenţei.

Aceeaşi întrebare mi-o pun şi despre tinerii aflaţi noaptea în PMAN: ce căutau ei oare acolo? Odată ce "protestul" se terminase, şi era clar că cîndva, într-un anumit moment, urma să aibă loc şi reacţia poliţiei, ce căutau acei tineri în PMAN la miezul nopţii? Octavian Racu menţionează că atunci noaptea acei tineri erau mai mult morţi decît beţi, jucînd fotbal cu sticle goale şi provocîndu-i pe poliţiştii ce protejau clădirea guvernului... din acest punct de vedere aceşti tineri şi-au căutat-o cu lumînarea, fiind principalii responsabili pentru ceea ce li s-a întîmplat apoi. Cum le-a fost mintea, aşa şi le-au fost urmările, din păcate...

Apropo de versiunea lui Racu, care e prea frumos cusută cu aţă - mă întreb dacă acele "cîteva minute înainte de plecarea sa", el ar fi rămas în PMAN, urmînd să primească şi el vreo două după ceafă, ar mai fi avut el viziunea pe care o are asupra celor întîmplate la 7 aprilie şi după? Mă îndoiesc...

Oricum ar fi, aceasta nu justifică brutalitatea cu care s-a intervenit, şi faptul că unii tineri au fost omorîţi. Iar faptul că o mulţime de studenţi au fost luaţi şi arestaţi mai tîrziu de la ore, sau oameni simpli ce se îndreptau către Chişinău nereuşind nici să protesteze, şi fiind imediaţi luaţi şi trimişi în penitenciare unde au fost bătuţi pînă la leşin, demonstrează încă odată că după 7 aprilie majoritatea celor care au suferit au fost persoane nevinovate, iar principalii vinovaţi, cel mai probabil, şi aproape sigur, nu au păţit mai nimic...

În opinia mea cheia la ceea ce s-a întîmplat pe 7 aprilie stă în provocatori. Pentru că ei la sigur au existat, fiind şi principalii vinovaţi de actele vandale şi distrugerea clădirilor statale. În perioada cînd mă aflam eu în centru pe 7 aprilie, între 12.00 şi 17.00, am văzut şi devastarea Preşedinţiei, şi a Parlamentului - ceea ce m-a mirat este cum de acestea nu au fost distruse amîndouă concomitent. La o masă de 30 mii protestari, dacă aceasta întreagă ar fi fost violentă (cum susţin unii), ambele clădiri ar fi fost distruse simultan - în realitate, dintîi a fost distrusă clădirea Preşedinţiei, pentru ca apoi, să se treacă la Parlament, aceiaşi tipi ce au devastat Preşedinţia mutîndu-se asupra Parlamentului... Este mai mult decît clar că principala responsabilitate pentru distrugerea clădirilor statale revine la o masă de 100-300 de persoane, ce au fost coordonaţi de către cineva de mai sus (şi astfel ajungem la clasa politică).

Cine sunt aceştia de mai sus? Nici eu nu ştiu. Prima suspiciune cade pe comunişti - şi eu cred că ei sunt cei care au organizat provocările şi distrugerea clădirilor statale. Alte acuze cad pe toţi liderii AIE, care nici pînă acum nu ar fi făcut lumină asupra cazului 7 aprilie. Acuzele care vin de la comunişti sau ppcd-işti le ignor cu desăvîrşire, fiindu-mi cunoscute "intenţiile lor nobile". Însă celorlalţi, votanţi ai partidelor din AIE, dar dezamăgiţi de Alianţă, eu le-aş propune să-şi amintească că Marian Lupu a fost pînă pe 10 iunie 2009 membru al Partidului Comuniştilor - dacă se face lumină în cazul 7 aprilie, căzînd capul comuniştilor, foarte probabil că va cădea şi capul lui Lupu, astfel că acesta ar fi primul din AIE care are interesul să nu se afle adevărul.

Alt argument raţional, care ar putea explica de ce Filat nu se speteşte să facă lumină în cazul 7 aprilie, poate ţine de faptul că la PLDM au aderat o mulţime de comunişti, poliţişti şi alte persoane ce lucrează pentru stat, ori pentru a-şi salva spatele, ori din pur oportunism. Astfel că Filat, dornic de cît mai multă putere, şi de a cîştiga susţinerea "castei" poliţiştilor, şi cîţi mai mulţi membri de partid (nu contează calitatea), a decis să sacrifice aflarea adevărului şi facerea dreptăţii în favoarea intereselor personale de moment...

În rest, mai departe urmează o mulţime de zvonuri, speculaţii şi fantezii: că Filat ar fi agent KGB, organizînd aceste proteste; că Plahotniuc, cel mai bogat din ţară, ar fi în spatele lui 7 aprilie, căutînd să se debaraseze de comunişti; că serviciile secrete ruseşti ar fi implicate, împreună cu cele transnistreene; că serviciile române, în frunte cu agentul secret Kant (Filat - ăsta a ajuns să fie agent dublu) ar fi încercat să organizeze o lovitură de stat... Cît e adevăr sau minciună din toate aceste speculaţii, idee nu am, şi nici nu mă încumet să spun.

sursa imagine

7 aprilie - cine sunt vinovaţii?

Nu aveam de gînd să scriu nimic despre 7 aprilie, pentru că, aşa cum a şi scris îngerdemon, tandemul presa-politicieni (şi adaug eu: bloggeri, facebookeri şi alţii) a transformat 7 aprilie în gunoi informaţional. Sunt săturat demult deja de numeroasele declaraţii, articole sau statusuri legate de 7 aprilie, fără ca să-mi spună ceva important sau nou pentru mine.

Decizia însă de a scrie acest articol am luat-o însă după ce am citit articolul "Despre profitori" al lui Victor Moşneag, în care acesta tinde să-i absolvească de vină pe oamenii "simpli" (protestatari, poliţişti, etc.), tinzîndu-le să le dea tuturor dreptate, însă îi încarcă de vină doar pe politicienii noştri, cu ceea ce eu nu sunt de-acord. Adică nu că nu aş fi de-acord cu vina politicienilor noştri (pe care nouă tuturor ne place mult să-i acuzăm), ci cu faptul că sunt absolviţi de vină oamenii "simpli"... astfel că îmi propun în acest articol să răspund la întrebarea "Cine sunt vinovaţi de cele întîmplate la 7 aprilie?".

Ei bine, primul meu răspuns, automat, este: Toţi suntem. Întreaga societate civilă, toată populaţia RM, eu, tu, părinţii, buneii noştri, toţi suntem vinovaţi de cele întîmplate la 7 aprilie, pentru că toţi am contribuit şi contribuim, prin acţiunile noastre, la viaţa şi "realitatea" pe care o avem în ţara asta. Prin faptul că o bună parte au votat şi susţinut comuniştii în 2001, 2005 şi 2009, prin faptul că am suportat şi întreţinut acest sistem timp de mai bine de 8 ani (de fapt, chiar şi mai înainte, plus îl întreţinem şi acuma), prin acţiunile şi deciziile noastre, cît de infime nu ar fi ele, noi am contribuit la ceea ce s-a întîmplat la 7 aprilie.

Părinţii şi-au educat (prost) copii, buneii şi părinţii au creat (sărăcia) RM, comuniştii şi-au bătut joc de popor, tinerii, ca şi părinţii lor, în criză de identitate şi valori, etc. - un cerc de relaţii complexe ce au cauzat o mulţime de frustrări ce au dus la 7 aprilie... Însă a da vina pe societate, adică pe toţi, este ca şi a da vina pe stat, fără a da nică nume - adică a nu da vina pe nimeni. Aşa că trebuie de căutat cei care poarta o vină mai mare.

Ca de exemplu, poliţiştii. Aceştia se justifică că au urmat doar nişte ordine, fiind nevoiţi să bată, şi că nu au avut ce face... Păi bine, mă întreb, unii soldaţi libieni, cînd li s-au ordonat să tragă în populaţia ţării lor, aceştia refuzînd şi ajungînd să fie ucişi de superiorii lor, oare nu au avut de ales??? Au avut, şi au decis să moară decît să ucidă oameni nevinovaţi... însă frumoşii noştri "poliţişti" au preferat să-şi ţină fundul la un loc cald ascultînd de ordinele criminale ale superiorilor. Şi atunci, cum poţi să mai vorbeşti de integritate morală, cînd vine vorba de poliţişti? Toţi, în orice clipă, avem şansa de a alege, iar poliţiştii şi-au făcut ei însăşi alegerea - aşa că hai să nu-i scutim de nevinovăţie.

În al doilea rînd, să presupunem că într-adevăr, aceşti poliţişti, avînd familie, copii pe care trebuie să-i întreţină, chiar nu au avut ce face. Şi atunci, mă întreb, chiar dacă au primit ordine de la superiori să intervină, oare cît de "om" tu trebuie să fii ca să baţi cu barbarie în acei copii/tineri, să-i umileşti, să violezi fetele, şi să ucizi chiar unii oameni? Chiar dacă ai primit ordine să-i arestezi şi pedepseşti pe acei tineri, nu s-a putut comporta decent cu ei, sau bate "mai moale", dacă chiar era nevoie de bătaie? No offence, dar felul în care au fost bătuţi unii tineri, în nici un caz nu poate fi justificat prin faptul că "noi am fi fost obligaţi să urmăm ordinele", ci denotă că doar nişte adevăraţi barbari, mizerii umane, au putut să facă aşa ceva. Mizerii şi scursuri umane de care poliţia noastră este plină şi acum, purtînd cu "destoinicie" denumirea de "musari" în popor...

În aceeaşi urnă cu poliţiştii îi putem pune şi pe judecători, şi pe cei de la SIS, şi mulţi alţii din organele statale, care au participat la represiunile politice de după revoltă. În privinţa celor care au pătimit în urma represiunilor, nici pînă acum nu cred că se ştie numărul exact. Ca şi numărul celor ucişi: se vorbea de 4-5 tineri în presă, oficial avem doar unul. Apoi la o emisiune la TV o persoană ar fi sunat să-i spună lui Zubco că doar în Soroca, în perioada imediată după 7 aprilie, cel puţin 7 tineri ar fi murit în cazuri "ciudate". Plus mamei mele i-a parvenit o informaţie că doar în prima noapte de după 7 aprilie la morgă ar fi fost aduse cel puţin 8 trupuri... În fine, e greu să faci diferenţa dintre zvonuri şi exagerări şi ceea ce e adevărat, dar un lucru pentru mine e cert: nici măcar la numărul morţilor nouă nu ni s-a spus, şi nici nu ni se va spune, adevărul.

va continua

sursa imagine

vineri, 8 aprilie 2011

2 lei la troleibuz, copiatul, şi respectul de sine

Miercuri seara mă întorceam de la antrenament, luînd, ca de obicei, troleibuzul. Se pare că taxatoarea nu m-a observat cînd am intrat în troleu, pentru că nu a venit pînă la mine să-mi ceară să achit preţul călătoriei. Am avut ocazia, şi chiar m-am gîndit iniţial la asta, să mă plimb cu troleul fără de a plăti, însă pînă la urmă, chiar înainte de a coborî la staţia mea, m-am dus la taxatoare şi am achitat călătoria luîndu-mi bilet.

Ţin minte că înainte, la vîrsta de 14-18 ani, cînd mă duceam la acelaşi wing chun, troleibuzele fiind îmbîcşite cu oameni, nu ratam, şi chiar căutam ocaziile de a nu achita călătoria în troleibuz. Chiar şi în primii ani de universitate, la care mă deplasam cu troleul, căutam o şansă de a nu achita călătoria. Şi atunci, ce s-a schimbat (în mine) de am ajuns să procedez astfel?

Ca orice student moldovean "normal", obişnuiam să-mi fac şi eu fiţuici în primii 2 ani de universitate, neratînd şansa, dacă o aveam, de a copia la examene. Însă, lucru ciudat, din anul al treilea de universitate, nu numai că nu am mai copiat, dar chiar m-am dezînvăţat de deprinderea de a-mi face fiţuici şi a le lua cu mine la examene, ajungînd la masterat să mă duc la examene chiar "tabula rasa", adică fără de nici o fiţuică, xerox sau caiet, ci doar cu stiloul la mine.

Cauzele schimbării mele sunt mai multe, însă acum vreau să scriu doar despre una: respectul de sine. Pînă în anul al III-lea de universitate eu reuşisem să-mi construiesc/promovez o imagine, o personalitate în faţa profesorilor, dar şi a colegilor mei. Dacă aveam să fiu prins că copii, sau că aveam fiţuici la mine, eu avea să pierd destul de mult în faţa profesorilor. 

Dar cel mai important, eu progresasem extrem de mult în proprii mei ochi, în respectul faţă de sine. Pentru mine a avea fiţuici la examene era o lovitură în propria personalitate, în propria imagine-oglindă pe care eu mi-o construisem despre sine. Anume a nu copia la examene pentru mine era o virtute, iar eu, deja, mă respectam prea mult pentru a-mi mai putea permite să copii. Eu ştiam că a copia nu înseamnă că tu ţi-ai amăgi profesorul, sau sistemul de învăţămînd, ci de fapt că tu te amăgeşti pe tine însuţi. Iar eu, din respect faţă de sine, nu îmi mai puteam permite să mă mai amăgesc.

Acelaşi lucru, de fapt, s-a întîmplat şi în troleibuz. Chiar dacă cîştigam acei 2 lei, eu ştiam că mai mult aveam să pierd în ochii mei, decît să cîştig. Eu mai mult avea să decad în ochii mei, decît valoarea celor 2 lei. Dar cel mai important, amăgind taxatoarea, RTEC, statul, eu mă amăgeam pe mine însumi - căci statul sunt însă eu, suntem însă noi. Şi cum ne atîrnăm noi faţă de noi înşine, aşa şi ne atîrnăm noi faţă de statul şi societatea în care trăim, şi aşa şi statul şi societatea noastră se atîrnă faţă de noi...

sursa imagine

duminică, 3 aprilie 2011

Mizez pînă ce pe Dodon, din păcate

Ieri Partidul Comuniştilor a decis ca să-l înainteze pe Igor Dodon în calitate de candidat la funcţia de primar de Chişinău. Este de departe cea mai bună decizie luată de PCRM, în comparaţie cu dacă ar fi fost ales ca candidat Eduard Muşuc sau total necunoscuta (pentru mine) Violeta Ivanov. Astăzi am mai aflat că PPCD l-a desemnat pe Radu Buşilă de candidat la funcţia de primar de Chişinău, iar PD - pe Valentina Buliga.

Din cei patru candidaţi cunoscuţi pînă acum că vor candida pentru Chişinău, este de la sine înţeles că Buşilă şi Buliga vor face mai mult figuraţie, neavînd şanse în faţa lui Chirtoacă sau Dodon. Astfel că toţi cam îşi dau cu părerea acum cine dintre cei doi va cîştiga. Mai există posibilitatea ca din partea PLDM-ului să vină un candidat puternic, care să conteze: se vehiculează mai multe nume dar nu vreau să speculez. Singurul lucru pe care pot să-l spun este că orice candidat va avea PLDM, acesta va fi din start mai puţin popular decît Chirtoacă sau Dodon; singura şansă a candidatului PLDM să ajungă în al doilea tur va fi dacă va reuşi să-şi "contopească" imaginea cu cea a partidului său, ţinînd cont că PLDM este al doilea partid ca importanţă din capitală, conform alegerilor din 28 noiembrie.

În privinţa la cine are cele mai multe şanse să cîştige alegerile locale din Chişinău din cei doi, Dorin sau Dodon, eu cred că este Dodon. Nu din cauza că mi-ar plăcea sau l-aş susţine, ci din cauza că aşa îmi spune raţiunea. Problema constă în faptul că mult prea mulţi oameni sunt dezamăgiţi de Chirtoacă: însăşi mama mea, care l-a votat în 2007, şi a votat PL la ultimile 3 alegeri parlamentare, nu îl va mai vota pe Chirtoacă încă odată. Prea multe scumpiri sau majorări de tarife s-au produs în timpul lui Chirtoacă - şi chiar dacă majoritatea au fost justificate, sau nu lui i-a aparţinut vina, plata acestora va cădea însă pe dînsul, din păcate.

Personal mie, din cauza nemulţumirii chişinăuienilor, mi s-a format o asemenea viziune: chiar dacă Chirtoacă va ajunge în turul II, aici, exact cum în 2007 a cîştigat datorită coalizării voturilor anticomuniste, acum va pierde datorită coalizării unor voturi anti-Chirtoacă. Sper să nu am dreptate... dar cert e că îmi fac griji pentru Chirtoacă mai mult pentru turul al II-lea, decît pentru primul.

Un alt motiv ţine de declaraţiile prea optimiste ale liderilor PL (în special Ghimpu) - cică Dodon nu ar avea nică şanse. Chestiile ăstea la moldoveni acţionează de fapt invers: moldovenii, fiindu-le milă de cei slabi, de victime, vor vota special pentru Dodon, pentru a-i da în nas lui Ghimpu şi Chirtoacă. Amintiţi-vă de Iordan, cum îl lua peste picior pe Chirtoacă în 2007, şi care i-a fost soarta - să nu o păţească la fel şi Chirtoacă anul ăsta. Cert este că am auzit mai mulţi oameni scandalizaţi de mîndria lui Ghimpu, şi atitudinea lui de a-i desconsidera pe comunişti la general, şi pe Dodon, în particular. Primul lucru pe care liderii PL ar trebui să-l ştie pentru a-ţi învinge adversarul, este să îl respecţi.

În fine, toate argumentele de mai sus, sunt, oarecum subiective. Cel mai puternic argument, unul obiectiv, ţine de fapt de numere: pentru comunişti la 28 noiembrie 2010 au votat în capitală peste 170.000 de oameni. Pentru a înţelege cît de mare şi important e numărul ăsta, vă pot spune că în 2007 au participat la votare în Chişinău doar 212.000 de oameni! Este clar că la alegerile locale participă mult mai puţini alegători, cum mi-aţi replica, probabil - însă pentru Dodon este de-ajuns ca în I tur să voteze doar 100 mii de comunişti, pentru ca el să ajungă în turul II. De fapt, eu sunt sigur 90% că Dodon ajunge în turul II, avînd cele mai mari şanse să cîştige turul I. Mai rău decît atît, dacă Dodon reuşeşte să adune 140-150 mii de voturi, el are mari şanse să cîştige primăria din chiar primul tur!... Din fericire, sunt puţine şanse să se întîmple acest lucru, cred eu.

În fine, alte cifre: în 2005 în capitală pentru comunişti au votat 128 mii alegători, în 2009 156 - 158 mii de oameni, în 2010 173 mii.  Paradox - în republică an de la an numărul alegătorilor comunişti scade, dar în Chişinău creşte! Aceste numere de fapt demonstrează clar creşterea numărului celor dezamăgiţi în Chirtoacă... aşa că această tendinţă ne dă mai multă dreptate să fim pesimişti, decît optimişti. Vestea bună vine de la faptul că, dacă Chirtoacă va trece în turul II, partidele din AIE vor susţine împreună candidatura lui, ceea ce ar putea conta decisiv în înfrîngerea lui Dodon. Cît îi va costa pe PL aceasta, este deja altă problemă - dar cert e că Chirtoacă va avea mare nevoie de susţinerea tuturor forţelor democratice pentru a nu permite cîştigarea Chişinăului de către comunişti.

sursa imagine

Asia, sortită a conduce lumea

Căutam nişte informaţii despre Europa pe net, şi astfel am ajuns pe o pagină pe Wikipedia unde sunt afişate populaţiile tuturor celor şapte continente ale lumii. Ceea ce m-a uimit a fost faptul să aflu că Asia are un număr de locuitori mai mare decît întreaga populaţie a celorlalte cinci continente populate la un loc: America de Nord şi de Sud, Africa, Australia şi Europa, deţinînd tocmai 3/5 din populaţia globului. Personal ştiam (învăţasem la geografie la liceu) că Asia ar fi cel mai populat continent de pe glob, dar că ar depăşi, şi încă cu mult, toate celelalte continente la un loc, asta m-a cam uimit. Se pare că cunoştinţele mele de geografie sunt cam depăşite sau slăbuţe (aşa e cînd părăseşti şcoala şi te specializezi într-un domeniu fix, iar geografia umană evoluează, fiind într-o continuă dinamică).

Acest procentaj de 60% sugerează clar de ce secolul XXI va fi unul asiatic. În ciuda creşterii demografice a Africei, Mexicului, sau Braziliei, sau a creşterii consistente a unor economii emergente ca Mexic, Brazilia, sau a altor state de pe cele cinci continente neasiatice, anume Asia va fi cea care va da lumii cele mai mari puteri (nu doar economice) în secolul XXI. Însăşi faptul că India îşi măreşte în fiecare an populaţia cu cîte 20 milioane de oameni (cît populaţia României), urmînd a depăşi China pînă în anul 2020, demonstrează creşterea spectaculoasă a rolului pe care îl joacă, şi îl va juca, continentul asiatic în viitor.

sursa imagine