marți, 23 august 2011

Cifre utilizatori internet Republica Moldova vs România

http://informatii4u.blogspot.com/
Nu demult am scris nişte articole despre penetrarea internetului în Republica Moldova (vezi aici şi aici). Un lucru însă ce pe mine mă mira atunci era faptul cum era posibil ca avînd doar 293.000 de abonaţi la puncte fixe internet să avem o rată de penetrare a internetului de tocmai 42% (aproape 1,5 milioane moldoveni) - mai bine de 5 oameni la un abonat la un punct fix internet. A trebuit să vină anunţul ANRCETI pe primul semestru al anului curent ca să aflu că numărul abonaţilor la serviciile de acces la internet în bandă largă este de fapt de 455 mii, pe lîngă punctele fixe internet existînd şi punctele mobile (internet mobil prin reţelele 3 G).

În Republica Moldova avem la moment un număr de aproximativ 145.000 de utilizatori 3G (4% din nr. total al populaţiei RM) ce accesează internetul. În privinţa numărului de abonaţi la puncte fixe, acesta a crescut de la începutul anului de la 270 mii la 311 mii (+15%), ajungînd la o rată de penetrare a serviciilor de acces la internet la puncte fixe de 8.71%. În total 455-456 mii de abonaţi unici la internet, adică un procentaj de 12.7 din populaţie.

vineri, 19 august 2011

Contra taxării duble pentru şoferii din Chişinău

http://drumliber.ro/
Nu am automobil şi personal la moment mă cam doare în cot de drumurile proaste din Chişinău, precum şi de propunerea lui Chirtoacă de taxare dublă a şoferilor din Chişinău. Însă tatăl meu are un automobil, pe care îl mai foloseşte din cînd în cînd, şi el este strict împotriva dublării taxei, din pricina, cum e şi clar, că va fi nevoit să plătească mai mult din buzunarul său şi aşa tot mai gol, din cauza unei idei proaste a lui Chirtoacă. Proaste, repet, şi am să explic mai pe urmă de ce, deoarece interesul tatălui meu m-a făcut să meditez asupra acestei probleme.

Am mai scris la mine pe blog că părinţii mei nu prea mai au ochi să îl vadă pe Chirtoacă. De cînd acesta a venit la Primărie, toate taxele şi serviciile comunale au început să crească, părinţii mei simţind mai degrabă o înrăutăţire a vieţii, decît ceva beneficii pentru viaţa lor. Doar un exemplu, taxa pentru garajul pe care îl are tatăl meu a crescut de 4 ori, deoarece primăria s-a gîndit că poate stoarce mai mulţi bani din bieţii oameni. Părinţii mei au votat în iunie pentru Chirtoacă, pentru a mai salva odată democraţia, dar mă tem că peste 4 ani să candideze şi diavolul împotriva lui Chirtoacă, că părinţii mei nu au să-l mai susţină pe acesta din urmă.

Despre "presa nouă" (2)

http://deeadeede.blogspot.com/
Continuare la partea I.

O lună în urmă Constantin Tănase scria un articol despre presa nouă versus cea veche. Acesta îşi începea critica de la titlurile articolelor presei de tip nou, care fiind "comerciale", deseori nu reflectă corect conţinutul articolelor. O observaţie foarte corectă, despre care şi eu de fapt am scris şi criticat în partea I a articolului meu: multe din titlurile articolelor mass-mediei online de azi sunt făcute special pentru a atrage cîţi mai mulţi vizitatori, chiar şi cu preţul de a fi greşite, sau de a nu avea prea mare legătură cu cele scrise în articol. Or eu nu rareori m-am dezamăgit de unele articole, în care titlurile acestora îmi creau unele aşteptări, dar conţinutul acestora erau departe de ceea ce doream să aflu, astfel încît îmi venea să-i înjur pe dobitocii ce au făcut acele articole şi m-au amăgit.

Un alt punct din critica lui Tănase era faptul că presa nouă mizează prea mult pe ştiri (cu titluri) de tip şocant, senzaţional, incredibil. Într-adevăr, chestia asta este foarte enervantă, mai ales cînd conţinutul articolelor este practic gol, adică nimic bun sau util de aflat pentru tine din ele. Titlurile cu asemenea cuvinte sunt făcute clar pentru a-ţi atrage atenţia, dar de obicei merită a fi ignorate. Din fericire, am impresia că în ultimul timp articole cu asemenea denumiri s-au mai rărit.

miercuri, 17 august 2011

Despre "presa nouă"

http://www.reportervirtual.ro/
Sincer, cîteodată mă crucesc de unele articole de pe site-urile de ştiri de la noi. Atîta stupiditate, sau lipsă de inteligenţă (capacitate de înţelegere) în ele, încît te mai miri cum de oamenii ăştia pretind că informează lumea. Mai degrabă o dezinformează, de diletanţi ce sunt, decît să facă un lucru într-adevăr bun pentru societate.

Ieri nu ştiu ce a fost că am dat peste mai multe ştiri ce m-au uimit (negativ). De exemplu, ştirea de pe oligarh.md: Datoria lumii creşte cu un milion de dolari la fiecare cinci secunde. Prima impresie cînd am citit titlul a fost să mă întreb: faţă de cine datoria lumii creşte? Faţă de marţieni, de nişte extratereştri, sau faţă de Dumnezeu? Lumea reprezintă omenirea întreagă: cineva are o datorie, altuia trebuie să i se întoarcă, şi într-un final suma tuturor acestor chestii e zero mereu. Doar cînd am citit ştirea întreagă am aflat că aceasta se referă la datoriile guvernelor. Dar guvernele şi lumea nu sunt aceleaşi lucru: titlul ştirii este de-a dreptul stupid. Din altă parte de vedere, anume stupiditatea denumirii ştirii m-a atras să accesez link-ul, să aflu despre ce e vorba: astfel, le-am îndeplinit obiectivul celor de la oligarh.md de a le mări traficul.

marți, 16 august 2011

Facebook şi-a atins maximul în Republica Moldova?

Întreb asta pentru că am observat de pe socialbakers.com că numărul utilizatorilor de facebook din Republica Moldova a încetat să mai crească. Conform graficului de mai jos, preluat de pe socialbakers, se observă că din aprilie anul curent pînă în prezent numărul moldovenilor ce au cont facebook s-a stabilizat în jurul la 200.000.

http://www.socialbakers.com/

joi, 11 august 2011

Fotbalul românesc la pământ

http://www.ziarelive.ro/
Mă gîndesc la rezultatele de aseară. România a învins San Marino cu 1 la 0, deci a obţinut o victorie, deci e bine. Totodată, acest rezultat sugerează că acasă România ar fi învins cu 2-3 la 0, ceea ce nu e rău în esenţă. Întrebarea însă e alta: dacă România de-abia a reuşit să învingă în deplasare cea mai slabă selecţionată din lume, ce rezultate va obţine ea cu Luxemburg sau Albania în deplasare, echipe mai puternice decît San Marino? Sau ce rezultate va obţine în preliminariile pentru CM 2014 în deplasare la Estonia, Ungaria, darmite cu Turcia sau Olanda? Sincer, nici nu vreau să-mi imaginez...

Pe de altă parte, mă gîndesc la Mutu: mai are cîţiva ani de jucat, plus avea şansa să mai bată cîteva goluri şi să intre în istoria României de cel mai bun marcator. Oare cît de prost trebuie să fii să nu te poţi linişti nici acum, şi să dai cu piciorul în ultimile tale perspective? Despre Tamaş nimic nu spun, că niciodată nu mi-a părut un băiat inteligent. Sincer, mai înainte gîndeam că nu trebuie Mutu alungat de la naţională, că România e moartă fără el - dar şi cu el naţionala e la pământ. Aşa că acum chiar susţin ideea să nu mai fie chemat la naţională, să rămînă mereu cu frustrarea că a ratat şansa de a fi cel mai bun marcator al naţionalei - nu merită un "drogat" să fie peste Hagi şi să fie primul marcator al României!

Colour of my life

http://apropomagazin.md/
Auzit această piesă încă de mai înainte pe la radio. Apoi am văzut că cei de la Apropo Magazin au promovat-o. În opinia mea, cîntecul este destul de ok, şi sună destul de plăcut. M-am gîndit să promovez şi eu această piesă pentru că puţini oameni ştiu că în Republica Moldova avem o mulţime de copii şi tineri talentaţi şi cu vise care se zbat cum pot pentru a-şi promova produsele/piesele şi a reuşi în viaţă. 

Or, cred eu, blestemul acestor tineri este faptul că s-au născut în Republica Moldova: pe lîngă faptul că ţara noastră este mică, cu o economie slabă, oamenii mai sunt şi invidioşi, trăgîndu-te mai mult în jos decît să te încurajeze. Zic eu că mulţi interpreţi basarabeni, precum şi români, ar fi fost astăzi vedete internaţionale, dacă s-ar fi născut în Statele Unite, Canada sau Europa Occidentală. Aşa însă, pentru a reuşi, tinerii interpreţi români (inclusiv basarabeni) au un drum de zeci de ori mai greu decît cei din Occident.

miercuri, 10 august 2011

Sărăcia moldovenilor vs creşterea vînzărilor automobilelor de lux

http://the-carclub.blogspot.com/
Citit azi un articol pe hotnews.md, cu o denumire ironică: Moldovenii sunt săraci: vânzările automobilelor de lux au crescut cu... 45%. Or, sincer, la o analiză serioasă eu nu văd nici un paradox dintre sărăcia moldovenilor şi creşterea vînzărilor automobilelor de lux, astfel încît ironia mi se pare oarecum stupidă. Explic de ce.

Eu am subliniat într-un articol că pe an la noi nu se vînd nici 5.000 de automobile noi, ceea ce e foarte puţin în comparaţie cu alte ţări. Or, în Germania se vînd aproximativ 3 milioane de automobile noi pe an la o populaţie de 82 milioane de locuitori - dacă Republica Moldova ar fi avut acelaşi nivel de dezvoltare ca în Germania, la noi s-ar fi vîndut pe an cîte 130.000 de automobile noi. Sau România, în care se vînd în mod normal cîte 200-250 mii de automobile noi, acum pe timp de criză 100-150 mii - dacă moldovenii ar fi avut aceeaşi putere de cumpărare ca şi românii, în RM s-ar fi vîndut pe an între 17 mii şi 40 mii de automobile noi. În schimb, noi cumpărăm de-abia 5 mii de automobile noi.

Citate Confucius

http://ro.wikipedia.org/
Precedentul articol l-am scris în baza unui citat de-al lui Confucius. Or ieri din curiozitate am căutat mai multe citate ale acestui filozof chinez, găsind o mulţime destul de interesante şi care te pun pe gînduri. Am selectat cîteva care mi se par foarte actuale şi corecte şi acum, mai ales pentru societatea noastră, precum şi unele interesante şi utile pentru dezvoltarea personală:

Cercetează trecutul dacă vrei să prezici viitorul.

Cel care este stăpânul minţii sale este stăpânul Universului (o versiune apropiată de acest citat, care îmi place, este: Cel care se stăpîneşte pe sine, stăpîneşte orice situaţie).

Conştiinţa - lumina inteligenţei pentru a distinge binele de rău.

Modestia este fundaţia solidă a tuturor virtuţilor.

Dacă văd o nedreptate şi nu fac nimic să o îndrept, sunt laş.

Ceea ce caută omul superior se ascunde în el însuşi; ceea ce caută omul mărunt se ascunde în alţii.

Esenţialul este să numeşti corect lucrurile. Să le spui direct pe nume

http://www.flux.md/
„Esenţialul este să numeşti corect lucrurile. Dacă denumirile nu sînt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, treburile statului merg prost. Dacă treburile statului merg prost, nici riturile şi muzica nu mai pot înflori. Dacă riturile şi muzica nu mai pot înflori, judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte. Dacă judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte, poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte“.
Confucius

Descoperit acest citat într-un articol de-al lui Constantin Tănase. Cîteodată e de mirare cum fraze spuse mai bine de 2 milenii în trecut sunt foarte actuale şi corecte în prezent. Or, dacă stai bine şi te gîndeşti, Republica Moldova se află de două decenii în situaţia în care poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte. Situaţie în sine nu este caracteristică doar RM, ci tuturor statelor foste comuniste, în care prăbuşirea comunismului a lăsat un gol în cadrul valorilor directoare ale societăţii, astfel încît aceste societăţi, mai mult sau mai puţin, s-au aflat într-o decădere şi degradare morală continuă.

marți, 9 august 2011

Harta mondială a reţelelor sociale

Un blogger italian, Vincenzo Cosenza, a realizat cîteva hărţi foarte interesante care ilustrează cele mai populare reţele sociale pe state din 2009 pînă în iunie 2011. Din 134 ţări analizate, Facebook este la moment lider în 119 state. Practic, toată lumea este "albastră" (vezi harta iunie 2011); doar în Brazilia, CSI şi Asia de Est alte reţele sociale fiind lidere. După cum se aşteaptă Vincenzo Consenza, în curînd şi Brazilia şi Olanda se vor "preda" Facebook-ului.

În privinţa Europei (Uniunii Europene), aceasta practic toată aparţine facebook-ului. În Republica Moldova, însă, domină Odnoklasniki, în condiţiile în care în majoritatea spaţiului CSI (Rusia, Ucraina, Belarus) lider este vkontakte.ru. În privinţa noastră, aş putea spune că harta asta vine să aducă parcă încă un argument că cît de mult nu am zice că vrem în UE, şi cît de mult europeni nu ne-am considera, noi tot mai degrabă am fi nişte sovietici şi euroasiatici, mai ataşaţi după cultură, comportament şi interese la spaţiul post-sovietic decît la cel european. Păcat.

luni, 8 august 2011

Cum părinţii îşi condamnă la mediocritate proprii săi copii

http://birgubici.com/
Descoperit acest videoclip datorită lui Valeriu Tihai. O problemă care este caracteristică şi societăţii noastre, şi pe urmă ne mirăm de ce avem nişte generaţii de oameni mediocri, care mult prea puţin au realizat şi luptat în viaţă pentru sine sau pentru comunitatea în care trăiesc. Problemă care nu constă în violenţă (să-ţi baţi copilul la fund), care uneori este necesară, ci în cuvintele pe care le spunem copiilor noştri şi prin care nu facem decît să le omorîm visele, creativitatea şi gîndirea liberă. 

Un videoclip care arată că niciodată nu trebuie să-i spui unui copil că e prost sau că nu e bun de nimica, căci cînd va creşte mare aşa şi va deveni, ceea ce i-ai spus că este. Un videoclip care arată cît de important este pentru un copil ca acesta să fie încurajat şi apreciat în visele sale, oricît de absurde şi de nerealizabile ar părea la moment că sunt. Or, în visele sale se ascunde de fapt vocaţia, talentul şi capacitatea sa de a reuşi şi învinge în viaţă. 

duminică, 7 august 2011

Odnokakaşniki

http://socseti.do.am/
N-am avut niciodată cont pe odnoklasniki, şi nici nu intenţionez să-mi fac. Singura mea experienţă (pînă recent) cu odnoklasniki a fost cîndva tare demult, cînd sora mea a avut pe o perioadă foarte scurtă un cont în această reţea. Atunci am intrat o singură dată pe site, pentru a-mi căuta colegi de şcoală, dar după nu m-a mai interesat, pentru că site-ul mi-a lăsat o părere proastă. În scurt timp, şi sora mea şi-a şters contul, pentru că pur şi simplu nu merita.

Recent la mine în ospeţie a venit un verişor de la ţară, ce are cont pe acest site. Fiind la Chişinău şi neavînd ce face, stătea toată ziua la computer pe odnokakaşniki (aşa îl rîdeam şi ironizam eu pe el). Din curiozitate, am hotărît să văd şi eu, de prin contul lui, ce reprezintă mai în detaliu această reţea de socializare.

Internet (ieftin) în RM - ai de unde alege, dacă cauţi

http://blog.nouadreapta.org/
Ieri o persoană pe facebook a postat un status, în care spunea că nu mai doreşte să plătească 175 lei pentru StarNet, pentru că facebook nu are nevoie de 50Mbps, astfel încît caută acum alt provider. Or, prin aceeaşi problemă şi eu am trecut pe la sfîrşitul primăverii, cînd suma de 135 lei pentru 5Mbps de la StarNet mi se părea exagerată, astfel încît am început să caut şi eu variante de oferte la internet de pînă la 100 de lei.

sâmbătă, 6 august 2011

Ucionîi

http://www.competitii.ro
Mi-amintesc că prima mea poreclă, pe care am căpătat-o undeva în clasa a 5-a, era "Român". Motivul pentru care mi-o daseră colegii ţinea de faptul că vorbeam foarte frumos şi "curat" în limba română, în plus şi accentul fiindu-mi foarte diferit faţă de cel obişnuit al moldovenilor. Timpul a trecut, eu m-am mai "moldovenizat" la limbaj şi accent, astfel că porecla în sine s-a uitat, dar mi-a rămas puternic în memorie, mai ales că cu trecerea timpului am început să mă identific puternic ca fiind român.

Curios lucru, şi astăzi sunt întrebat uneori dacă sunt din România/român, asta deşi folosesc şi eu, nu rareori (din păcate), rusizme în limbajul meu de zi cu zi. Singurele explicaţii pe care le găsesc ţin de faptul că am un vocabular al limbii române mult mai bogat decît al majorităţii moldovenilor, plus că şi accentul poate, sau mai degrabă felul meu de formulare a propoziţiilor/frazelor este deseori diferit faţă de cel al oamenilor de rînd.

Dacia pe primul loc

http://www.cotidianul.ro/
Acum 5-7 ani în urmă eram un adolescent tare naţionalist, precum şi foarte interesat de automobile (o pasiune aproape a tuturor băieţilor). Or, ţin minte că pe atunci pe mine tare mă frustra faptul că moldovenii cumpărau Lada în primul rînd, iar Dacia, care o consideram marca noastră naţională de automobile, nu era deloc cumpărată. Fiind rău naţionalist, eu îmi doream ca Dacia să fie pe primul loc, iar Lada rusească să zboare din top, ceea ce eu consideram că ar fi normal să fie.

50.000

Astăzi am atins 50.000 de vizualizări la mine pe blog de cînd mi-am pus contor (din 22 iunie 2009). Mi-a trebuit 2 ani, o lună şi 2 săptămâni să obţin acest număr de afişări - o perioadă foarte mare. Or, acest lucru mie îmi demonstrează că în RM, dacă nu scrii din plăcere sau pur şi simplu nu pentru tine, nu prea are sens să faci blogging. Să faci bani din blogging - în genere nu poate merge vorba. 

Minţile ilustre, medii şi mici

http://www.tinymart.com/
"Minţile ilustre discută idei, inteligenţele medii discută evenimente, iar minţile reduse îi discută pe alţii". După cît se pare acest citat, destul de popular pe web, cu menţiunea de autor anonim/necunoscut, îi aparţine Eleanorei Roosevelt.

Despre acest citat ştiu de mai bine de 2 - 3 ani. Anume acest citat mi-a (re)format viziunea mea (elitistă) asupra societăţii. Despre această însă voi scrie altă dată.