vineri, 20 ianuarie 2012

De ce nu avem elită naţională?

http://www.ccnfchronicles.com/
Am menţionat într-un articol anterior că una din problemele principale ale Republicii Moldova este lipsa unei elite naţionale. Acelaşi lucru l-au observat şi menţionat încă mult înainte o mulţime de alţi gânditori şi intelectuali, nefiind o constatare care să-mi aparţină. Întrebarea la care voi încerca să dau răspuns este de ce nu avem elită naţională, sau unde a dispărut aceasta. Or, în cadrul fiecărei societăţi, stat, există oameni cu un IQ de peste 125-130, sau/şi cu o educaţie aleasă şi valori morale puternice, care au capacitatea de a ghida şi educa populaţia. Or, unde se află aceşti indivizi-elită a societăţii noastre? Câteva teorii care ar putea explica lipsa acesteia:

1) Cei care cunosc istoria ştiu că Moldova este ţara dintre munţii Carpaţi de Est şi rîul Nistru. Ori, centrul Moldovei, altfel spus, practic creierul ei, nu a fost niciodată teritoriul dintre Prut şi Nistru. Capitalele Moldovei au fost Baia, Suceava şi Iaşiul. Elita Ţării Moldovei mereu a fost localizată în partea de nord-vest a Moldovei, şi niciodată în partea stîngă a Prutului. Citisem undeva, într-o carte de istorie, că pentru domnitorii Moldovei locuitorii dintre Prut şi Nistru era doar nişte braţe, arme, care trebuiau să protejeze centrul şi nucleul Ţării Moldovei (mult mai dens populat) de către năvălitorii tătari. 

Teoria e simplă şi clară: noi basarabenii nu am fost niciodată parte din elita Moldovei, şi nici nu am avut parte de o elită a noastră. Pentru că cei mai deştepţi şi inteligenţi moldoveni se aflau în partea de nord-vest a Moldovei. Noi mereu am fost conduşi de altcineva: Baia, Suceava, Iaşi, Leningrad, Bucureşti, Moscova. Teoria asta parcă explică de ce în opinia multor moldoveni noi am trăit mai bine conduşi de altcineva (ruşi, români) decît de noi înşine - noi nu prea avem elită care să ne poată conduce cu succes.

2) Faptul că marea majoritate a elitei Moldovei se afla în partea de nord-vest a ţării, nu înseamnă că în teritoriul dintre Prut şi Nistru nu s-au născut şi nu se nasc şi cresc oameni de geniu, cu IQ-uri superioare, foarte talentaţi, deştepţi şi intelectuali. Am avut şi avem încă oameni remarcabili, care au făcut istorie în diferite domenii: cultură, ştiinţă, artă, muzică, medicină, etc.

O altă teorie care ar explica de ce nu avem elită în RM este faptul că basarabenii ar fi fost decapitaţi intelectual pur şi simplu. De cine? Corect, de către ruşii sovietici. Păi, cine credeţi că au fost marea majoritatea a celor deportaţi şi ucişi în Basarabia de către ruşii sovietici? Anume că intelectualii, dascălii, profesorii, foşti funcţionari ai administraţiei publice, cei mai înstăriţi, harnici şi muncitori ţărani (aşa numiţii chiaburi). URSS pur şi simplu ne-a decapitat intelectual! Astfel că nu e de mirare că azi avem o mulţime de mancurţi şi moldoveni ce votează cu comuniştii şi ţin la Rusia - pentru că în RSSM, după deportări şi ucideri, au rămas practic, dur spus, numai proştii.

Iar legat de inteligenţă, se ştie foarte bine că ea este determinată genetic. Este mai mare şansa să se nască copii inteligenţi de la nişte părinţi cu IQ ridicat, decît de la cei cu un IQ foarte coborît - asta toată lumea ştie. Ideea asta ar susţine că noi basarabenii, odată ce am fost decapitaţi intelectual, vom rămâne mereu proşti... Personal însă, nu cred asta: eu tind să cred (sunt un optimist) că natura are un anumit farmec al său, de a menţine şi crea un echilibru, astfel încît, cu timpul, basarabenii îşi vor recăpăta "capul", urmînd chiar şi din oameni simpli să se nască viitori intelectuali şi oameni din elită. Ceea ce se şi întîmplă, acum parcă observîndu-se apariţia în societate a unor tineri intelectuali, foarte inteligenţi... însă mai este nevoie probabil de încă 20 de ani, pînă cînd aceştia vor înlocui actuala "elită" falsă, de trădători şi mizerii.

3) Se ştie foarte bine că elita naţională este cea, care de regulă, îşi trage obîrşia din popor. După deportările din Basarabia şi "decapitarea" noastră, în RSSM cu timpul au fost aduşi o mulţime de etnici străini, care au fost instalaţi şi promovaţi în funcţii de conducere. Practic, au ocupat locul intelectualităţii noastre. Astăzi, limba economică de la Chişinău este practic rusa. Or nu degeaba se spune că 70% din patroni ar fi ruşi (sau altă etnie), iar 70% din angajaţi ar fi moldoveni. 

Şi în alte domenii, deşi situaţia nu este deloc atît de rea, o mare parte din elită o constituie vorbitorii de limbă rusă. Deşi etnicii ruşi reprezintă doar 6-7% din populaţia ţării, iar toate minorităţile etnice doar 20%, vorbitorii de limbă rusă constituie undeva între 30 şi 50% din elita ţării noastre. Iar aceştia, cum este şi normal, niciodată nu vor proteja şi promova valorile şi interesele poporului nostru, ci şi le vor proteja şi promova pe ale lor. Acest lucru explică de ce elita statului RM nu este şi nu poate fi una naţională.

4) Sistemul din RM este o rămăşiţă a sistemului sovietic, sau mai bine spus, îl are la bază pe cel sovietic. Or, sistemul sovietic era astfel construit ca nu oamenii cei mai deştepţi şi capabili să fie promovaţi şi împinşi în funcţii de conducere, ci anume cei mai proşti, care ascultă şi îndeplinesc orbeşte ordinile şefului. Gândirea liberă, dreptul la opinie, la manifestare şi afirmare, pluralitatea opiniilor şi propunerilor, erau pur şi simplu interzise; oamenii trebuiau numai să idolatrizeze comunismul şi Partidul Comunist, şi să asculte orbeşte de ordinile şi sfaturile conducătorilor.

La fel e şi în RM. Se ştie foarte bine că un lider e acel om care nu se teme niciodată să promoveze alţi lideri în funcţii de conducere în cadrul grupului sau instituţiei. Astfel, cei mai buni fiind promovaţi înainte, grupul/firma/societatea/statul se dezvoltă şi progresează. La noi însă, nici un şef nu va susţine şi promova oameni capabili şi inteligenţi, din frică de concurenţă, şi de a nu fi înlocuiţi. Astfel, exact ca pe timpul sovietic, cei mai proşti sunt şi promovaţi în funcţii de conducere, pentru ca să asculte orbeşte de şeful şi să nu pună întrebări în plus. 

Şi nu e de mirare deloc că statul RM se prăbuşeşte... Şi tot nu e deloc de mirare că o mulţime de tineri deştepţi şi inteligenţi, cu studii superioare, emigrează pur şi simplu peste hotare, nemai revenind în RM: pentru că aici, în acest sistem, ei nu au loc şi nu au ce căuta. Cunosc eu însumi o mulţime de tineri inteligenţi şi foarte capabili, care au fost nevoiţi să plece peste hotare, şi cred că şi voi cunoaşteţi asemenea persoane: aceşti oameni nu aveau viitor în RM, pentru că, pur şi simplu, sistemul îi respinge...

Aici şi apare întrebarea de aur, cea mai importantă: cine va învinge? Sistemul sau elita naţională? Vor reuşi pînă la urmă tinerii intelectuali de azi să se afirme şi să ia loc elitei actuale, înlocuind şi schimbînd sistemul? Sau sistemul va reuşi să îi fugărească pe cei deştepţi peste hotare, sau îi va supune, făcîndu-i parte din sistem? Rămâne de văzut care parte va învinge... Dar cert e că, dacă elita naţională nu se va impune, Republica Moldova se va prăbuşi. Căci spre asta, de fapt, ne îndreptăm acum...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu