sâmbătă, 10 martie 2012

Societatea ideală. Relaţia dintre adevăr, bine şi frumos.

http://www.structuremag.org
Teoretic, o societate ideală ar fi una în care toţi oamenii ar grăi doar adevărul, ar face doar bine, şi ar iubi şi proteja lucrurile frumoase. O societate ideală ar fi una care ar fi clădită în baza valorilor de adevăr, bine şi frumos, şi în care oamenii ar ţine cont de toate aceste valori în luarea deciziilor din viaţa lor. Într-o asemenea societate, minciuna, răul şi urîtul nu şi-ar avea locul.

Există însă o problemă gravă, chiar fundamentală, cu această societate "ideală". Faptul că ea, în practică, nu este posibilă. Am fost educaţi, şi mereu am crezut că valorile de adevăr, bine şi frumos merg mână în mână. Însă recent, la o reflecţie asupra acestor valori, mi-am dat seama că ele, nu doar nu merg împreună, ci chiar, în majoritatea cazurilor, sunt antagonice.

Spre exemplu, relaţia dintre adevăr şi bine. O lungă perioadă am crezut că binele apare din implementarea în realitate a adevărului. Însă nu e aşa. A spune adevărul nu înseamnă automat că tu faci un bine. Ba chiar, mult prea deseori, tu faci un lucru rău. Blaise Pascal spunea: "Dacă toţi oamenii ar şti ce vorbesc alţii despre ei, nu ar mai exista nici patru prieteni în lume". Eu aş reformula acest citat chiar mai dur: "Dacă toţi oamenii ar şti adevărul despre ceea ce gândesc şi vorbesc alţi oameni despre ei, nu ar exista nici măcar 2 prieteni în lume". Nu demonstrez ideea.

Şi în genere, viaţa e plină de o mulţime de momente în care noi, oamenii, ascundem adevărul, comiţînd aşa-numitele minciuni nevinovate, care ne ajută să ne menţinem armonia interioară şi relaţiile bune cu ceilalţi semeni. De cîte ori nu minţim pentru a ne proteja pe sine însuşi, sau pentru a-i proteja pe alţii. Sau statul, care e nevoit să ascundă o parte din informaţii, şi activităţi, în numele securităţii şi binelui populaţiei. Exemple despre dilema adevăr-bine, despre această relaţie antagonică, poţi găsi în orice domeniu al activităţii umane. Aşa e viaţă.

Altă relaţie complicată există între bine şi frumos. De exemplu problema Chişinăului istoric: o mulţime de case vechi stau în paragină, nefolosite, gata de a se prăbuşi. Pentru binele Chişinăului, şi a chişinăuienilor, ar fi mai simplu şi raţional de lichidat aceste clădiri, şi construirea unor lucruri utile pe acele spaţii. Însă aşa, ar dispărea Chişinăul istoric, frumosul.

O soluţie de compromis ar fi restaurarea acestor clădiri, însă se pare că ea nu respectă criteriul binelui (tuturor): Primăria nu are bani pentru aceasta, reconstruirea lor nu ar aduce profit, etc. De aici şi conflictul care apare dintre o mână de oameni şi businessmani interesaţi doar de binele personal, dintre impotenţa Primăriei, şi o mînă de chişinăuieni, iubitori de frumos, care vor păstrarea acestor clădiri, dar nu au banii necesari pentru a le restaura.

Sau altă situaţie: Ferrari, aşa-i că pentru majoritatea reprezintă o maşină frumoasă? Închipuiţi-vă că toţi cei 7 mlrd de oameni ar avea cîte un Ferrari - ar mai fi ea o maşină frumoasă? Mă îndoiesc. În schimb, ar fi un lucru bun ca cîţi mai mulţi oameni să aibă un Ferrari, dar nu doar o mână de bogătaşi. Sau nu? Sau un tablou foarte valoros, de milioane: ce-ar fi dacă ar exista în vreo mie de exemplare - nu copii, ci identic ca el - ar mai fi considerat el frumos şi valoros?

Deşi între bine şi frumos există o relaţie mai puţin antagonică ca între bine şi adevăr, şi aici, mult prea deseori, aceste valori nu merg mână în mână. De cîte ori suntem nevoiţi să alegem să facem (sau cumpărăm) un lucru frumos, sau unul bun. Iarăşi dilemă. Pentru că deseori facerea unui lucru frumos necesită o mare cheltuială de resurse (pentru unii, risipă), care ar putea fi folosite la ajutorarea altor oameni (nevoiaşi).

Relaţia dintre adevăr şi frumos este una mai complicată, sau poate pur şi simplu mai slabă, astfel încît îmi este mai greu să o dejghioc şi înţeleg. Pot spune, exact ca în relaţia dintre adevăr şi bine, că a face un lucru frumos nu înseamnă mereu că trebuie să ţii cont de adevăr şi dreptate, iar a ţine cont de adevăr înseamnă că uneori vei fi nevoit să faci şi lucruri urîte în viaţă. Cam aici frumosul poate fi subînţeles ca un sinonim al binelui, de aia am şi menţionat că îmi este greu să descoper şi înţeleg alte faţete ale relaţiei dintre adevăr şi frumos. Cert e că deseori adevărul nu e frumos (să afli un lucru îngrozitor despre o persoană), iar frumosul uneori nu e adevărat.

Şi iată aşa, analizînd relaţiile dintre aceste valori, îţi dai seama că societatea ideală este imposibilă. În viaţa reală mereu te afli într-o dilemă între a spune adevărul şi a face un lucru drept/corect, sau între a face un bine. Sau între a face şi proteja un lucru frumos, sau a face un bine pentru cîţi mai mulţi oameni (sau ţie - egoism). Anume din aceste considerente o societate ideală, în care adevărul, binele şi frumosul să meargă împreună, este pur şi simplu imposibilă. Astfel că suntem nevoiţi să convieţuim alături de minciună, rău şi urît. Sau altfel spus, alături de lipsa adevărului, a binelui sau a frumosului, valori care nu sunt complementare, ci deseori susbtituente între ele.

4 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesant, nu ma-am gîndit niciodată în felul acesta. Mulțumesc că mi-ai deschis o altă viziune asupra relație dintre bine, adevăr și frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu plăcere. Chiar mă bucură mult că articolul ți-a plăcut și ți-a părut interesant :)

      Ștergere
  3. Aceste valori sunt din ce in ce mai greu de gasit in societatea in care traim astazi.

    RăspundețiȘtergere