marți, 10 aprilie 2012

Job, carieră sau vocaţie. Şi hipnoză

http://googlinggod.com
Există o mare diferenţă între job, carieră şi vocaţie. Job-ul este o muncă pe care o faci doar pentru salariu. De regulă, e de scurtă durată. Însă sunt o mulţime de persoane care au acelaşi job de zeci de ani, lucrînd pentru a se întreţine pe sine sau/şi familia lor. Motivaţia principală a jobului - mărimea salariului.

Cariera este o muncă de lungă durată (de obicei pentru întreaga viaţă), în care tu urmăreşti să atingi un anumit scop: obţinerea unei anumite funcţii/statut. Spre exemplu cariera diplomatică: începi de la un simplu ataşat, pentru ca peste minimum 15 ani să ajungi diplomat. Sau cariera politică: de la un simplu membru de partid, distribuitor de foi volante, către preşedinte de stat. Motivaţia: postul final, care vrei să-l obţii. Minusul, de regulă, că salariul la început este foarte mic. Sacrifici prezentul pentru viitor, simplu spus.

Vocaţia este o muncă pe care o faci din plăcere. Dar lucrul pe care ai plăcere să îl faci, practic nu e muncă, cum a zis bine cineva. Să faci ceea ce-ţi place, şi încă să câştigi bani din asta, eşti la sigur un om norocos. Undeva cică doar 1-4% din oameni lucrează pe vocaţia lor, se spune. Motivaţia în cazul vocaţiei este plăcerea, iar aceşti oameni ce lucrează în baza vocaţiei lor, ar fi cei mai fericiţi.

Unii egalează vocaţia cu talentul. Poate că e aşa. Se spune că fiecare om are măcar un talent ascuns în sine, în subconştient. Unii şi-l descoperă conştient, sau/şi de mici copii. Alţii, cazuri rare, îşi descoperă talentul ascuns după vreun accident. În fine, se spune că în subconştient s-ar ascunde talentele noastre, subconştientul fiind şi acela care ar şti care e vocaţia noastră.

Citit-am într-o carte, că prin intermediul hipnozei se poate stabili contact cu subconştientul, cu "omul" ăla ascuns din noi, numit Daemon de Anthony Peake, care ar şti totul despre noi, inclusiv, poate, chiar viitorul. Mi-ar plăcea să fiu hipnotizat odată, pentru a-mi întreba subconştientul, ce vreau eu în esenţă să fac în viaţa asta. Care îmi este vocaţia. Probabil că, dacă voi nimeri vreodată în SUA (sau Europa Occidentală), voi arunca bani în "vânt", pentru o asemenea experienţă. Pentru că, chiar mi-ar fi interesant care ar fi rezultatul. Dar vouă?

2 comentarii:

  1. Cred că astfel de ”hipnoze” trebuie făcute la nivel de consiliere profesională înainte de a intra undeva la facultate :) Asta ca un P.S. doar :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate. Perfect ar fi ca discipline/cursuri la şcoală, în anii terminali (clasa 9, 12).

      Pe de altă parte, in toate testele asta de personalitate, de cariera si vocationale, este de regulă implicată şi partea raţională din noi (eul conştient). Însă în hipnoză cică s-ar deschide calea spre comunicare cu eul nostru din subconştient, cu sinele nostru ascuns. Cel care ne decide şi cel mai mult viaţa, dar pe care de regulă îl ignorăm. Şi care ar avea multe răspunsuri la întrebările eului raţional.

      Ștergere