marți, 29 mai 2012

Constituţia Republicii Moldova

Am terminat ieri de citit Constituţia Republicii Moldova. Toată întreagă. Zic asta, pentru că am mai citit mai înainte Constituţia, plus că am studiat şi dreptul constituţional, însă niciodată nu am citit Constituţia de la un capăt la celălalt, astfel încât să fiu sigur că nu am scăpat vreun articol necitit.

Lectura Constituţiei este o chestie cam plictisitoare. Multe articole le citeşti fără a avea un interes sau măcar un efect asupra ta. Pe de altă parte, citirea Constituţiei te ajută să înţelegi mai bine sistemul statului în care trăieşti. Plus că unele articole din Constituţie pot părea interesante, în dependenţă de interesele cititorului. Mie mi-a reamintit de unele chestii, citite sau studiate mai înainte, şi am descoperit unele lucruri, pe care, probabil, nu le cunoşteam (se pare că am avut dreptate când credeam că nu am citit mai înainte toate articolele din Constituţie).

Într-o societate ideală, orice cetăţean normal ar trebui să citească Constituţia statului în care trăieşte măcar o dată. Ăsta e şi motivul pentru care am dorit atât de tare să citesc Constituţia RM în întregime, de la un capăt la celălalt. Mă întreb câţi de mulţi moldoveni au citit constituţia statului nostru. Mă îndoiesc că majoritatea. Mă tem chiar că o foarte mică parte au citit-o. Şi asta e rău.

Gândesc că probabil ar fi un lucru bun ca Constituţia Republicii Moldova să fie studiată în fiecare şcoală. Ca fiecare tânăr să îşi cunoască drepturile, obligaţiile şi sistemul de stat al RM. Nu ştiu dacă asta se face sau nu în prezent în şcoli.

Pentru cei care nu ştiau: Constituţia Republicii Moldova a fost adoptată la 29 iulie 1994. Aceasta este compusă din 7 Titluri (Principii generale; Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale; Autorităţile publice; Economia naţională şi finanţele publice; Curtea Constituţională; Revizuirea Constituţiei; Dispoziţii finale şi tranzitorii), 9 capitole şi 143 articole (plus încă 8 din ultimul Titlu). Constituţia RM poate fi găsită în vânzare în librăriile din RM la un preţ maxim de 10 lei.

P.S. Un alt motiv pentru care îmi doream să citesc Constituţia este că îmi doresc să o analizez. S-ar putea să scriu cîteva postări pe această temă.

Un comentariu:

  1. eu cred ca fiecare om trebuie sa-si cunoasca drepturiledar si obligatiile.Constitutia R.Moldova nu o cunosc majoritatea oamenilor mai ales cei de la tara .Eu cred ca ar fi un lucru bun sa se predea constitutia R.Moldova.

    RăspundețiȘtergere