joi, 21 iunie 2012

EURO 2012. Impresii

http://www.paginaintai.net
Am aşa o impresie, că EURO 2012 îmi face pe plac. Per general, sunt mai indiferent faţă de campionat, deoarece nu participă România (sau/şi Moldova), însă aveam şi am şi eu nişte favorite sau nefavorite. În grupa I, îmi doream cel mai mult ca Rusia să zboare din competiţie. Un lucru pe care îl credeam puţin probabil, ţinând cont că Rusia era favorita clară a grupei. Însă, nu ştiu cum, "minunea" s-a întîmplat.

În grupa II, îmi doream ca Olanda să piardă toate cele 3 meciuri, pentru ca românii să aibă mai multă încredere în ei în posibilitatea victoriei cu Olanda în preliminariile pentru Mondial. Şi, nu ştiu cum, acest lucru s-a şi întîmplat. Olanda a arătat că are mari probleme în apărare, precum şi în atac, şi că poate fi învinsă şi de România, dacă aceasta va da maximum din ea. Românii ar trebui să se inspire din aceste meciuri ale Olandei de la EURO, şi să obţină o victorie în toamnă, una care să ne dea şanse de calificare la Mondial.

În grupa III am ţinut cu Spania şi Italia, şi ambele echipe au trecut mai departe. Iar în grupa IV am ţinut cu Franţa, care s-a calificat şi ea, în ciuda înfrângerii de ieri. Toate cele 4 echipe latine, cu care am ţinut, s-au calificat în sferturile de finală.

Mai departe, în semifinale, îmi doresc să treacă Germania, Portugalia, Spania şi Italia.

Pe de altă parte, dacă e să ma dau cu părerea care echipe joacă cel mai bine, sau mi-au plăcut, situaţia se schimbă radical. Germania îmi pare cea mai puternică echipă: a scos maximum de puncte din grupa morţii, fără de emoţii. O echipă extraordinară: cred că au prima şansă la titlu. Spania, însă, m-a dezamăgit. Jocul ei îmi pare plictisitor şi foarte slab în atac. Da, au înscris 4 goluri Irlandei, însă în faţa unor echipe puternice s-ar putea să dezamăgească.

Mi-a plăcut foarte mult Portugalia. Jocul ei pe contre, cu incursiunile şi sprintul rapid al lui Ronaldo, creează o dinamică a jocului foarte frumoasă şi interesantă. Portugalia ar putea cuceri şi titlul, dacă ar crede în sine (am impresia că portughezii ar fi complexaţi, crezându-se o echipă mică, în contrast cu Ronaldo, care se crede zeul fotbalului).

Anglia şi Franţa mi se par 2 echipe cam slăbuţe, iar Italia - o surpriză plăcută. Italia cred că are toate şansele să continue surpriza şi să elimine Anglia în sferturi. În privinţa Greciei şi Cehiei, mi se par cele mai slabe echipe rămase în competiţi. Cehia, însă, ar putea să facă surprize cu Portugalia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu