sâmbătă, 23 iunie 2012

Toată istoria Uniunii Sovietice înseamnă numai crime

http://www.flux.md
Toată lumea ştie de milioanele de crime comise de regimul comunist. Puţini ştiu însă de campaniile antisemite ale lui Stalin, şi de zecile şi sutele de mii de evrei ucişi de regimul stalinist. Şi tot puţini ştiu de crimele de la nivelul cel mai înalt al regimului comunist.

Stalin şi-a epurat de mai multe ori anturajul, lichidându-şi nenumăraţi "tovarăşi", oponenţi sau neoponenţi. Mai tîrziu singur Stalin a fost "ajutat" să moară, sau chiar ucis, de către Beria. Beria a fost lichidat de Hruşciov, un Hruşciov care a fost apoi înlăturat de Brejnev. Acesta din urmă a fost săpat de Andropov, un Andropov ce a fost lichidat de Gorbaciov. Practic, toată istoria Uniunii Sovietice înseamnă numai crime. Un stat condus în întreaga perioadă a existenţei sale de nişte criminali.

2 la mână, este incredibil cât de corupt era regimul sovietic. O corupţie înfiltrată în întreg sistemul, de sus până jos. Corupţia care macină astăzi RM este clar o moştenire de la Uniunea Sovietică, de la ruşii "civilizatori".

Punctul trei, mă întreb de ce "poporul" RM are amintiri atât de proaste de români, însă este nostalgic după Uniunea Sovietică. Probabil că răspunsul stă într-un cinic anecdot: - Vasile, de ce urăşti românii? - Pentru că l-au bătut cu biciul pe tata. - Dar unde e tatăl tău, acum? - În Siberia, unde l-au împuşcat ruşii.

Mare dreptate avea Stalin când a spus "că nu-i omul, nu-i nici problema". Basarabenii bătuţi şi umiliţi de români au spus şi alţilor ce au păţit, astfel românii obţinând o imagine colectiva negativă în memoria basarabenilor. Însă toţi basarabenii şi familiile împuşcate nu au avut cum să transmită ce au păţit, pentru că erau morţi. De aici şi paradoxul societăţii noastre că sovieticii criminali sunt iubiţi, însă fraţii români sunt urâţi.

2 comentarii:

  1. Pentru mai multe detalii privind crimele comunismului vizitaţi http://mvdrp.blogspot.com/

    Pentru o altă formulă de "banc" vizitaţi http://proadevar.blogspot.com/2012/04/vrem-capul-lui-lenin.html

    Iar ţie Victor - multe felicitări - e un subiect mereu actual...

    RăspundețiȘtergere