marți, 3 iulie 2012

Pluripartidismul - o teorie a democraţiei

Cei care au învăţat la ştiinţe politice ştiu de cartea lui George Voicu. Una care era de bază, şi în special recomandată pentru cursul de stasiologie (studiul sociologic şi politologic al partidelor politice). Acum câţiva ani am nimerit întîmplător această carte într-o librărie din Chişinău, la un preţ mic, şi mi-am procurat-o. Din păcate, mi-am luat-o deja după terminarea cursului de stasiologie, astfel încât nu am mai citit-o, decât acum, în prezent (am citit mai înainte doar bucăţi din ea, din xeroxul făcut, însă niciodată în întregime).

Cartea "Pluripartidismul - o teorie a democraţiei" reprezintă, după cum v-aţi dat deja seama, un studiu despre partidele politice. Autorul a beneficiat de două burse NATO în care a studiat partidele politice şi instanţele parlamentare ale drepturilor omului în societăţile democratice, experienţă care l-ar fi ajutat în scrierea acestei cărţi.

Cartea este structurată în 6 capitole. Primul capitol este dedicat apariţiei partidelor politice. În al doilea capitol autorul încearcă să definească conceptul de partid politic, şi enumeră funcţiile şi tipologia partidelor. Următorul capitol este dedicat sistemelor de partide, pentru ca în al patrulea autorul să descrie modurile de scrutin şi influenţa lor asupra sistemelor de partide. Apoi autorul analizează sistemele de partide din Europa de Est, pentru ca în ultimul capitol să încerce să demonstreze că pluripartidismul stă la baza democraţiei, demontând criticile la adresa partidelor şi a democraţiei.

Sincer să fiu, cartea nu m-a impresionat, iar autorul nu m-a convins. Încă de la început autorul păşeşte cu stângul, justificându-se de "neobiectivitate" sau încercând să se protejeze de critici, dând la iveală o anumită nesiguranţă a sa. Apoi studiul continuă cu folosirea unei mulţimi de cuvinte ştiinţifice şi greoaie (greu inteligibile), aspect ce îmi întăreşte ideea că autorul a dorit să lase impresia de a fi deştept, pentru a evita criticile (un complex de inferioritate intelectuală des întîlnit la români - voi dezvolta ideea într-un alt articol). Apoi, când autorul face afirmaţii contra altor teorii şi savanţi, el nu e convingător; per general, mi-a lăsat mai mult impresia că a căutat să se aşeze la mijloc între teoriile adverse, şi susţinându-le, şi criticându-le.

Indiferent de aceste minusuri, cartea merită a fi citită, în special de cei care învaţă la ştiinţe politice. Unele bucăţi din carte sunt chiar interesante, ca cele ce ţin de apariţia istorică a partidelor, sau cele care descriu sistemele de partide din Europa de Est (dacă omitem judecăţile nesigure ale autorului).

P.S. De menţionat că am cartea întreagă şi în formă xeroxată (165 de foi), xerox făcut în perioada când aveam cursul de stasiologie. Dacă cineva îşi doreşte acext xerox, sunt dispus să il dau şi cu 20 de bani foaia (la universitate l-am făcut cu 35 de bani).

Un comentariu:

  1. curios. acum un an mă interesa mai mult politica, acum e so so. Am și eu o carte cu istoria partidelor din Republica Moldova. Încă n-am ajuns să o citesc. Am o listă de cărți care așteaptă să fie citite, dar o să le vină rându :)

    RăspundețiȘtergere