marți, 4 septembrie 2012

Redescoperă Moldova. Câteva gânduri

Redescoperă Moldova a durat 8 zile, de pe 20 până pe 27 august. Deşi a trecut mai mult de o săptămână de când proiectul s-a încheiat, sunt puternic ancorat încă în amintirile expediţiei. Mereu mi-a făcut o deosebită plăcere să călătoresc cu automobilul. Entuziasmul şi plăcerea descoperirii unor locuri necunoscute au făcut, în ciuda unor probleme sau greutăţi, ca expediţia să fi fost unul din cele mai extraordinare lucruri ce mi se putea întîmpla vara aceasta.

Redescoperă Moldova a reprezentat şi o puternică experienţă de viaţă pentru mine, şi cred, şi pentru toţi ceilalţi participanţi. Pe lângă descoperirea căror lucruri necesită a fi luate, sau lăsate acasă, pentru a avea o expediţie de succes, Redescoperă Moldova mi-a schimbat şi unele idei şi concepţii pe care le aveam despre Moldova, oamenii ei, precum şi viaţa în această ţară.

Maxim Grossu scria că Redescoperă Moldova de-abia începe. Aşa şi este. Împreună cu echipa mea, Peugeot 308, am vizitat peste 50 de locaţii şi aproape 100 de obiective turistice. Personal am făcut peste 1300 de fotografii. Din toate aceste locaţii, intenţionez să fac 30 - 50 postări despre locurile turistice vizitate, şi care merită a fi cunoscute. Astfel că într-adevăr Redescoperă Moldova, cel puţin pentru cititorii noştri, de-abia începe.

Expediţia Redescoperă Moldova a fost organizată sub patronajul prim-ministrului Vlad Filat. Partenerul General al proiectului: Moldcell. Sponsori: Peugeot Moldova, Kia Moldova şi Victoria Asigurări. Mulţumim şi partenerului media Vip Magazin, RT Design Studio pentru logo şi Departamentului Instituţiilor Penitenciare pentru sacii de dormit.

2 comentarii:

  1. Si ce? sunteti obligati in fiecare articol d/e acest proiect sa scriti cine v-a finantat si cui tre sa faceti „reclama”?

    RăspundețiȘtergere