miercuri, 27 iunie 2012

Spionii ruşi de la Stalin la Putin

http://www.litera.ro
Îţi plac secretele şi misterele, în special cele de ţin de politică şi serviciile secrete? Ai vrea să cunoşti mai multe despre KGB? În special despre activitatea, crimele şi influenţa serviciilor de securitate sovietice asupra politicii internaţionale? Dacă da, atunci cartea "Spionii ruşi de la Stalin la Putin", scrisă de jurnalistul francez Patrick Pesnot, este perfectă pentru tine.

Citind această carte vei afla de cine şi cum au fost asasinaţi Tuhacevski şi Troţki. Vei afla despre mulţimea de crime între zidurile Kremlinului, între conducătorii sovietici, dar şi despre epurările de pe întreg teritoriul URSS. Vei afla despre rolul KGB în reprimarea mişcărilor de eliberare din Ungaria şi Cehoslovacia, dar şi despre cum Revoluţia Română din 1989 şi puciul reacţionar din 1991 sunt nişte făcături. Iar la final, îl vei cunoaşte mai bine pe Putin, actualul preşedinte al Federaţiei Ruse, şi despre regimul criminal pe care acesta îl susţine şi promovează.

marți, 26 iunie 2012

La Replica

http://prime.md
Duminică am fost la emisiunea Replica, în calitate de blogger de la Bloguvern. S-a discutat despre BAC-ul de anul ăsta, în special despre copiat. Per general, am rămas cu impresia că nu s-a discutat nimic adânc, nu s-a intrat în esenţă de ce tinerii copie şi ce soluţii am putea aplica pentru a lichida acest fenomen.

M-au mirat foarte mult declaraţiile Ministrului Educaţiei. Acesta mi-a lăsat impresia de om naiv, idealist şi optimist. Zice că la BAC s-a bazat pe moralitatea tinerilor şi a profesorilor - care moralitate, în această societate amorală? Zice că are încredere în sistemul educaţional din RM, asta când persoana de la CCCEC a spus că dacă ar fi fost controlate toate centrele de BAC, situaţia ar fi fost dezastruoasă. Şi mai zice că de vină e o minoritate activă, când noi ştim destul de bine că majoritatea tinerilor copiază.

sâmbătă, 23 iunie 2012

Toată istoria Uniunii Sovietice înseamnă numai crime

http://www.flux.md
Toată lumea ştie de milioanele de crime comise de regimul comunist. Puţini ştiu însă de campaniile antisemite ale lui Stalin, şi de zecile şi sutele de mii de evrei ucişi de regimul stalinist. Şi tot puţini ştiu de crimele de la nivelul cel mai înalt al regimului comunist.

Stalin şi-a epurat de mai multe ori anturajul, lichidându-şi nenumăraţi "tovarăşi", oponenţi sau neoponenţi. Mai tîrziu singur Stalin a fost "ajutat" să moară, sau chiar ucis, de către Beria. Beria a fost lichidat de Hruşciov, un Hruşciov care a fost apoi înlăturat de Brejnev. Acesta din urmă a fost săpat de Andropov, un Andropov ce a fost lichidat de Gorbaciov. Practic, toată istoria Uniunii Sovietice înseamnă numai crime. Un stat condus în întreaga perioadă a existenţei sale de nişte criminali.

vineri, 22 iunie 2012

Plan de salvare a Republicii Moldova

http://www.caleaeuropeana.ro
Pentru a accede în Bloguvern a trebuit să elaborez un scurt plan de salvare a RM, de maximum o pagină. În el găsiţi nişte crâmpeie de idei de-ale mele legate.de această problemă. O observaţie aş vrea să fac înainte: nu cred că Moldova trebuie şi poate fi salvată. Pentru că ea nici nu vrea asta.

1) Analizată simplificat la nivel internaţional, RM – stat cu o putere infimă, este situată între 2 coloşi: Occidentul (UE şu SUA) şi Rusia. Duşmanul natural al RM: Rusia. Soluţii pentru ieşirea din sfera de influenţă a Rusiei (obiective pe termen mediu şi lung): intrarea în UE şi aderarea la NATO. Şi ieşirea din CSI.

2) Analiza la nivel naţional scoate la iveală lipsa coeziunii naţionale (conflictul român – moldovean – rus) şi problema transnistreeană. Pentru ultima soluţia începe cu demilitarizarea regiunii (obiectiv imediat - RM ar putea şi ar trebui să şantajeze Rusia că aderă la NATO dacă nu-şi retrage armatele), apoi decriminalizarea şi democratizarea regiunii. La prima problemă, realizarea unui compromis dintre „români şi moldoveni” – adoptarea unei noi Constituţii, în care limba de stat să fie româna. În schimb, se cedează la toate ideile de unificare cu România.

joi, 21 iunie 2012

EURO 2012. Impresii

http://www.paginaintai.net
Am aşa o impresie, că EURO 2012 îmi face pe plac. Per general, sunt mai indiferent faţă de campionat, deoarece nu participă România (sau/şi Moldova), însă aveam şi am şi eu nişte favorite sau nefavorite. În grupa I, îmi doream cel mai mult ca Rusia să zboare din competiţie. Un lucru pe care îl credeam puţin probabil, ţinând cont că Rusia era favorita clară a grupei. Însă, nu ştiu cum, "minunea" s-a întîmplat.

În grupa II, îmi doream ca Olanda să piardă toate cele 3 meciuri, pentru ca românii să aibă mai multă încredere în ei în posibilitatea victoriei cu Olanda în preliminariile pentru Mondial. Şi, nu ştiu cum, acest lucru s-a şi întîmplat. Olanda a arătat că are mari probleme în apărare, precum şi în atac, şi că poate fi învinsă şi de România, dacă aceasta va da maximum din ea. Românii ar trebui să se inspire din aceste meciuri ale Olandei de la EURO, şi să obţină o victorie în toamnă, una care să ne dea şanse de calificare la Mondial.

miercuri, 20 iunie 2012

Democraţii. Modele de guvernare majoritară şi consensuală în douăzeci şi una de ţări

"Cartea lui Lijphart este cel mai larg şi mai sistematic studiu comparat existent al regimurilor democratice şi va fi deosebit de utilă tuturor celor care doresc să judece şi să vorbească în cunoştinţă de cauză despre procesele şi instituţiile democratice. Veţi afla din paginile ei despre formele de guvernare, relaţiile executiv-legislativ, parlamentele, sistemele de partid şi cele electorale, relaţiile dintre guvernul central şi autorităţile locale, constituţiile şi formele de manifestare a democraţiei directe (referendumurile) din douăzeci şi una de ţări îndelung şi stabil democratice."

Această descriere a cărţii, din spatele ei, este perfectă. Cartea politologului olandez Arend Lijphart este extraordinară. Acesta a scris-o în 1984. Cincisprezece ani mai târziu acesta a mai scris o carte asemănătoare, un studiu comparat a 36 de ţări, carte însă pe care nu o am, şi nu am citit-o.

Golul nevalidat Ucrainei, nevalabil

Gazeta Sporturilor şi Sport.ro sunt dezgustătoare. Din dorinţa de a scrie articole cât mai provocatoare, şi astfel a obţine un trafic cât mai mare, continuă pe bredul că Ucrainei i s-a anulat un gol perfect valabil în meciul de ieri. Mai dau şi declaraţii ale câcăcioşilor de ucraineni, care se cred mare fotbalişti dacă golul ar fi fost validat (poate nu cunosc adevărul, săracii). Plus, am observat şi jurnalişti sportivi moldoveni care, pe blogul lor, promovează "această nedreptate".

Golul marcat de ucraineni a fost nevalabil. Da, mingea a intrat în poartă, însă înainte de asta a fost offside clar la ucraineni. De aici avem 2 greşeli ale arbitrilor: că nu au semnalizat offside-ul, şi că nu au validat golul ce a urmat acţiunii ucrainenilor din offside. Dacă se semnaliza offside-ul, nu se mai vorbea de bred-ul ăsta cu golul. Dacă însă se valida golul, ar fi fost într-adevăr o nedreptate, pentru englezi, care ar fi primit gol din offside. Aşa că totul e pe cinstite.

Rog să fiţi atenţi la minutul 0.01:

vineri, 15 iunie 2012

De ce "adevărul istoric" contează

http://adierea.wordpress.com
Citez din Serviciile secrete: "Într-adevăr, uităm prea adesea că istoria are drept ambiţie să lumineze înţelegerea vremurilor prezente. Fără a putea servi deciziei politice, aşa cum o fac economia şi dreptul, fără a putea fi doar o culegere de "pilde", istoria are totuşi şi sarcina de a ne ajuta, pe cei mai mulţi dintre noi, să înţelegem o parte din epoca noastră, care a intrat în era informatizării, caracterizată atât printr-un prea plin de informaţii, cât şi prin dezinformare".

Deci, istoria caută să explice prezentul pornind de la trecut. Falsificarea istoriei nu doar că distruge înţelegerea corectă a prezentului, dar şi construieşte o nouă realitate. Dacă adevărul istoric este că moldovenii sunt români (daco-romani), logica firească este că RM, mai devreme sau mai târziu, ar trebui să se unească cu România. Motivul principal şi pentru care minorităţile etnice, precum şi o mulţime de ipocriţi plătiţi de Rusia şi de paraziţi ce beneficiază şi se îmbogăţesc de pe existenţa acestui stat, promovează un alt "adevăr", al moldovenismului.

joi, 14 iunie 2012

(Semi)Maraton în Moldova? Nu, n-am auzit

http://www.mediasinfo.ro
Ideea de a fugi un maraton mi-a venit 4-5 ani în urmă, când mă antrenam atletism la Clubul Sportiv USM. Ideea mi-a revenit în primăvară, după ce un prieten a alergat 6 km, eu cronometrându-l. Anul ăsta nu am făcut nici o zi atletism, însă joc destul de des fotbal, astfel încât am o condiţie fizică destul de bună. Astfel că, a început să mă bată tot mai des la cap ideea că mi-ar plăcea să alerg un semimaraton, şi chiar un maraton, după ceva mai multă pregătire şi antrenamente.

Am alergat 4-5 ani în urmă şi distanţe de 10-12 km. Astfel mi-am distrus complexul din copilărie că sunt bun doar la sprint, dar că nu aş avea deloc rezistenţă pentru distanţe mari. Nu pretind că aş putea alerga acum 42 km, însă cred că aş putea face faţă să alerg un semimaraton. Dar ce folos, dacă în RM nici nu se ştie de asemenea competiţii, după cât se pare.

Opt garanţii instituţionale pentru existenţa unei democraţii

http://100ro.blogspot.com
Politologul Robert A. Dahl a arătat că o democraţie poate exista doar în prezenţa a cel puţin opt garanţii instituţionale. Acestea sunt:

1. Dreptul de vot;
2. Libertatea exprimării;
3. Surse alternative de informaţie;
4. Libertatea de a forma organizaţii şi de a adera la ele;
5. Eligibilitatea funcţiilor publice;
6. Dreptul liderilor politici de a concura pentru susţinerea şi voturile populaţiei;
7. Alegeri libere şi corecte;
8. Instituţiile care elaborează politica guvernului depind de voturile electoratului şi de alte exprimări ale preferinţelor populare.

sâmbătă, 9 iunie 2012

Serviciile secrete. Puterea şi informaţia secretă în lumea modernă

Titlul articolului reprezintă de fapt denumirea unei cărţi, scrisă de autorii francezi Olivier Forcade şi Sebastien Laurent. Cartea a apărut la Editura Cartier în 2008. După cum vă daţi seama, aceasta este despre serviciile secrete (numite altfel şi speciale, de informaţii, sau de securitate). Volumul ar putea reprezenta o lectură foarte interesantă pentru cei interesanţi de serviciile secrete, gen CIA, MI6, FBI, fostul KGB, etc.

Cartea reprezintă mai degrabă un studiu ştiinţific despre serviciile de informaţii, decât elucidarea unor mistere din istoria lor. Altfel spus, este scrisă într-un stil mai plictisitor, "ştiinţific". Cel care o va citi va afla care sunt funcţiile şi domeniile de activitate ale serviciilor secrete, istoria formării acestor servicii în SUA, UK, Franţa, URSS şi Germania nazistă, despre activitatea acestora în timpul celor 2 conflicte mondiale, precum şi în timpul crizelor internaţionale. Volumul se termină cu un capitol despre serviciile secrete în prezent, o perioadă în care serviciile secrete se "privatizează", iar inteligenţa şi spionajul economic capătă preponderenţă.

100.000

Astăzi, conform statisticilor oferite de blogger, am depăşit peste 100 de mii de afişări de pagină pe blog. Demult îmi doream să ating o performanţă de 6 cifre, dacă e să fiu sincer. Conform statisticilor blogger, cele mai multe afişări le-am avut în luna mai anul curent: 7749 vizualizări.

vineri, 8 iunie 2012

Despre noile maşini de lux ale lui Timofti, Filat şi Lupu

http://www.alexbordian.com
Ştirea principală de azi, care a indignat publicul, este cea cu noile maşini de lux ale lui Timofti, Lupu şi Filat. Presa a prezentat informaţia mai mult într-o manieră critică, negativă. Doar Publika mi-a părut mai obiectivă, şi mai generoasă în informaţii.

Publika menţionează că maşinile mai vechi ale oficialilor aveau o vechime de 10 ani şi 500 de mii de km la bord. Dacă e adevărat, atunci, într-adevăr maşinile trebuiau înlocuite cu unele noi.

Doi la mână, directorul SPSS, Igor Bodorin, afirmă că automobilele au fost procurate cu o reducere de 24%, adică de 30 mii euro, în urma negocierilor cu reprezentanţii Mercedes. Dacă e adevărat, atunci e un plus mare pentru ei. Automobilele vor fi în serviciu cel puţin 10 ani, a mai menţionat directorul SPSS.

EURO 2012. Favoritele mele

http://www.enational.ro
Astăzi se începe campionatul european de fotbal 2012. Nu sunt tare entuziasmat, dacă sincer. Personal sunt adeptul jucării fotbalului, dar nu privitului la televizor. În genere, consider o formă de prostie (şi de manipulare a maselor transmiterea şi) privirea fotbalului la televizor, precum şi să ai idoli din fotbal. Este mult mai inteligent să-ţi fii propriul erou pe teren şi să joci fotbal, decât să îl priveşti la TV. În special pentru sănătate.

Dar există şi plăcere de a privi fotbal. Împreună cu prietenii. O formă de socializare, altfel spus. Dar nu mai contează. Dacă tot azi se începe EURO, am şi eu nişte favorite la titlu, sau în grupe. Chiar dacă, cred eu, nu voi urmări nici 20% din toate meciurile de fotbal.

Primul obiectiv: distrugerea şi lichidarea PCRM

http://unimedia.md
Plecarea lui Mişin din PCRM încă mai face vâlvă în presă şi societate. Acest eveniment mi-a reamintit de nişte idei din perioada 2005-2010, când eram mai activ şi interesat de politică. Atunci consideram că primul pas spre rezolvarea problemelor Republicii Moldova consta în lupta contra PCRM şi distrugerea şi lichidarea acestui partid.

Pot spune că obiectivul a rămas valabil şi acum. Partidul Comuniştilor este un partid antisistemic, antinaţional şi nelegal. Prin acţiunile şi declaraţiile sale, PCRM nu numai că nu recunoaşte guvernarea de acum, aleasă de popor, dar şi îndeamnă la nesupunere faţă de stat. Atentează şi la simbolurile naţionale ale RM. Mai pe scurt, un partid, care prin existenţa sa, reprezintă o problemă majoră, dăunând ţării noastre în o mulţime de aspecte.

Prin dispariţia PCRM, clasa politică ar face un salt calitativ major înainte. În Parlament şi politică am avea doar partide şi opoziţii constructive, care să poată să negocieze şi coopereze între ele. În societate ar dispărea scindarea dintre comunişti şi anticomunişti. Ar dispărea un focar de instabilitate din ţară, care otrăveşte societatea cu informaţii false şi periculoase împotriva ordinii de drept. Societatea din RM ar deveni mai unită, şi cred eu, şi mai bună.

joi, 7 iunie 2012

SIS - un organ totalitar? Cui slujeşte această structură?

http://cugetliber.wordpress.com
Citez din "Serviciile secrete. Puterea şi informaţia secretă în lumea modernă" de Olivier Forcade şi Sebastien Laurent:

"În fostele democraţii populare sau în dictaturi, expresia "servicii de securitate" a fost frecvent folosită pentru a caracteriza o realitate puţin diferită, mai precis - reunirea sau acţiunea paralelă a serviciilor de informaţie şi a poliţiei politice. O regăsim şi astăzi, atunci când evocăm state precum  Cuba, Vietnamul sau Coreea de Nord, dar şi anumite state africane sau din Orientul Mijlociu. Noi nu o vom folosi decât în această accepţiune, evitând cu grijă să evocăm "serviciile de securitate" în legătură cu democraţiile liberale" (pag 7).

Serviciile de securitate din statele totalitare şi dictatoriale mai aveau şi misiunea de control a opiniei publice şi reprimare a părerilor opozante. Conform autorilor francezi, aceasta ar reprezenta principala caracteristică ce diferenţiază "serviciile de securitate" de cele "de informaţii" din democraţiile occidentale.

marți, 5 iunie 2012

Peştera Surprizelor

http://www.autogari.md/
Idee nu am de ce i se spune aşa. Mai potrivit ar fi fost să fie denumită peştera câinilor, sau a şobolanilor (ca aceste animale te simţi acolo), sau a smintiţilor. Căci la sigur trebuie să fii sărit oleacă de pe fix ca să îţi propui să o traversezi. Sau poate surprizele constau în faptul că poţi să rămâi să te odihneşti în veci acolo. Nu ştiu. 

Ştiu doar că dacă aş fi ştiut de înainte măcar pe-aproape ce reprezintă această peşteră, la sigur că aş fi refuzat să-l însoţesc pe Artiom (prietenul meu), şi chiar l-aş fi trimis undeva, crezându-l nebun. Norocul meu, probabil, căci altfel nu cred că aş fi parcurs-o vreodată. Nu dau informaţii generale despre peşteră, informaţii pe care le găsiţi şi pe net, din cauza că am înţeles că ar fi greşite.

sâmbătă, 2 iunie 2012

Un an de SunInternet

http://ionurusciuc.wordpress.com
Acum un an m-am conectat la serviciile de internet de la Sun Communications. Acum vreau să-mi public impresiile:

1) Este probabil cea mai avantajoasă ieftină ofertă de pe piaţă. Pentru un preţ de doar 69 lei, obţii un internet cu viteza de 2 Mbps, şi plus încă 2 televizoare conectate unul la televiziune digitală, altul la televiziune analogică (pachetul Mini, 3 servicii la un preţ);

Despărţirea de StarNet şi conectarea la acest pachet mi-a produs o economie de 96 lei pe lună, adică 1152 lei pe an (la Starnet achitam 135 lei pentru internet, plus încă 30 lei pentru televiziune analogică, 14 canale, la Sun Communications).

vineri, 1 iunie 2012

CIA - Cinci ani de furie

http://www.cartier.md/
Pentru cei interesaţi de serviciile secrete, volumul "CIA - Cinci ani de furie" va reprezenta o lectură foarte plăcută. Cartea a fost scrisă de Catherine Durandin, profesor şi istoric francez ce a semnat mai multe lucrări pe subiectul Statelor Unite şi a relaţiilor euroatlantice. Volumul se adresează tuturor celor interesaţi de domeniul relaţiilor internaţionale, de culisele politicii americane, precum şi de serviciile speciale secrete.

Volumul mi-a părut mai puţin interesant decât cartea lui Barnard. Probabil din cauza că acum mă preocupă mai puţin domeniul RI şi ceea ce se petrece în afara ţării. Însă cartea se citeşte mult mai uşor, deoarece stilul lui Durandin este mai simplu. Deşi şi ea te abundă cu o mulţime de informaţii, şi deseori se mută abrupt de la un eveniment la altul.

Şoferii de microbuze, nişte ticăloşi. Primăria, cu atât mai mult

http://www.adevarul.ro
Nu mă refer la accidentul de azi de la Dănceni, ci la grevă. Precizez din start că greva nu m-a afectat deloc, căci nu am avut azi drum prin oraş. Însă, dacă e să-mi exprim părerea, nu pot să nu spun că şoferii de microbuze au acţionat ticăloşeşte.

Eu le înţeleg frustrarea legată de măsurile exagerate impuse de Primărie, dar şi de faptul că ei consideră că costul călătoriei ar trebui să fie mai mare. Însă, dacă tot au hotărât să facă grevă, ceea ce e normal, ar fi trebuit să anunţe opinia publică. Pentru ca oamenii simpli, clienţii lor, apropo, să iasă mai devreme din case, să ia troleul, taxi-ul, masina proprie, bicicleta, etc., pentru ca să nu întîrzie la lucru.

Aşa însă, şoferii de microbuze şi-au bătut joc de oameni. De proprii lor clienţi. Au arătat că nu le pasă de ei. Şi atunci, de ce oamenilor simpli ar trebui să le pese de dânşii? De problemele lor? Astfel că nu e de mirare că apar tot mai multe voci care cer boicotarea microbuzelor, şi chiar lichidarea şi înlocuirea acestora cu alte mijloace de transport publice.