vineri, 8 mai 2015

Despre Ziua "Victoriei", de ASTĂZI

http://www.cybercartes.com
Mâine Republica Moldova va sărbători Ziua "Victoriei", alături de Rusia și un club "select" de alte state, majoritatea din Asia. Acest fapt mă face să-mi fie rușine de statul și neamul meu, fiind un exemplu clar de comportament tâmpit din partea conaționalilor mei. Există o polemică aprinsă în societatea moldovenească în jurul acestei zile de 9 mai, de aceea am să fac câteva clarificări legate de această dată.

1) Ni se spune că pe 9 mai, de Ziua "Victoriei", s-ar fi terminat cel de-al doilea război mondial. FALS! Orice istoric, precum și copiii de la școală ce învață istoria, știu foarte bine că cel de-al doilea război mondial s-a încheiat la 2 septembrie 1945, odată cu semnarea actelor de capitulare de către Japonia.

2) De fapt, pe 9 mai, rușii sărbătoresc ziua victoriei asupra Germaniei și a sfârșitului războiului în Europa. În realitate, însă, cel de-al doilea război mondial s-a încheiat în Europa în ziua de 8 mai 1945. Germania a semnat actul de capitulare în data de 7 mai 1945, ora 2.41, la Rheims, Franța, acesta intrând în vigoare în ziua următoare, pe 8 mai. Acesta și este motivul pentru care practic toate statele europene sărbătoresc anume astăzi, pe 8 mai, ziua sfârșitului celui de-al doilea război mondial.

3) Ei bine, rușilor, sau mai bine zis lui Stalin, nu i-a plăcut să semneze în acea zi tratatul cu toți aliații împreună, și a organizat doar pentru sine și Uniunea Sovietică semnarea unui nou act de capitulare cu Germania, la Berlin. Al doilea act de capitulare și de încetare a războiului a fost semnat pe 8 mai, ora 22.43, ora locală din Berlin, sau ora 00.43 după ceasul Moscovei, acesta fiind și motivul pentru care Rusia sărbătorește mâine ziua victoriei. 

Ceea ce e interesant de observat este că, chiar și după ora locală a Chișinăului, al doilea act de capitulare al Germaniei a fost semnat pe 8 mai ora 23.43, ceea ce parcă ar veni încă odată să ne argumenteze că noi moldovenii ar trebui să fim europeni și să sărbătorim ziua sfârșitului celui de-al doilea război mondial în Europa anume astăzi, în ziua de 8 mai.

4) Așa numita zi a "victoriei" este o sărbătoare, să o spun franc, a proștilor sau a ticăloșilor războinici, care caută se se preamărească pe sine. Nici un om inteligent, de bun simț și pacifist, nu ar sărbători sau ar denumi astfel o sărbătoare. Această denumire este una excluzivă, care îi exclude și umilește pe învinși, și îi laudă și preamărește pe învingători. Ea separă și construiește ziduri între părți. Pentru că victoria este a rușilor, iar înfrângerea a nemților.

Statele europene sărbătoresc pe 8 mai sfârșitul războiului (în Europa). Este o cauză, sau o sărbătoare incluzivă, căci sfârșitul războiului a făcut bine tuturor statelor europene, inclusiv și germanilor. De menționat că multe state europene denumesc sau sărbătoresc această zi sub denumirea de Ziua Eliberării (Liberation Day). Alte state sărbătoresc pe 8 mai Ziua Victoriei contra Fascismului, ceea ce e ok, atâta timp cât nu se exclude sintagma "contra fascismului". Și atunci, de ce RM sărbătoreste pe 9 mai, conform legislației noastre, doar "ziua victoriei"?

5) Conform legislației moldovenești, Republica Moldova sărbătorește pe 9 mai Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei. Care victorie? Ce legătură are statul Republica Moldova, creat la 27 august 1991, cu victoria URSS asupra Germaniei naziste, ne întreabă foarte corect Alexandru Tănase? Și despre ce independență a Patriei poate fi vorba, daca RM și-a obținut independența la 27 august 1991? Sau despre ce eroi căzuți pentru Independența Patriei vorbim: despre cei care au căzut luptând împotriva Rusiei în 1992 în Transnistria?

Să fim sinceri și serioși, și să recunoaștem adevărul. Pentru Republica Moldova războiul al doilea mondial nu s-a încheiat pe 7 sau 8 sau 9 mai 1945, și nici în 2 septembrie 1945. Pentru Republica Moldova războiul al doilea mondial s-a încheiat la 27 august 1991, odată cu eliberarea de sub ocupația sovietică. Anume atunci Patria Noastră și-a obținut Independența, anume atunci ne-am eliberat de sub ocupația sovietică, și anume atunci, pe 27 august 1991, pentru românii basarabeni din Republica Moldova, s-a încheiat într-adevăr cel de-al doilea război mondial!

Apropo, RM sărbătorește ziua victoriei pe 9 mai alături de așa state ca Azerbaidjan, Armenia, Belorusia, Kazahstan, Kirghizia, Rusia, Tadjikistan, Turkmenia, Ucraina și Uzbekistan. Foarte "europene" statele, exact unde și vrem să ajungem, nu? Cum am și menționat mai sus, toate statele europene, inclusiv și statele baltice, sărbătoresc ziua sfârșitului celui de-al doilea război mondial pe 8 mai.

Concluzii:
Este clar ca buna ziua, că într-un stat cu demnitate, această "sărbătoare" ar fi fost lichidată demult. Totuși, ținând cont de importanța acestei sărbători pentru o parte din populația Republicii Moldova, precum și pentru lumea internațională, ar fi corect ca ea să fie mutată în ziua de 8 mai, sub denumirea Ziua sfârșitului celui de-al doilea război mondial și al comemorării celor căzuți în acest conflict (indiferent de care parte au luptat: pentru România, sau Rusia Sovietică, sau Germania nazistă). Iar în ziua de 9 mai să sărbătorim împreună cu statele europene Ziua Europei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu