duminică, 31 mai 2015

Trei candidați buni pentru Chișinău

http://bloguvern.md
Au mai rămas 14 zile până la alegerile locale din Republica Moldova. 17 candidați s-au înscris în cursa electorală pentru funcția de primar a capitalei Chișinău. Dintre aceștia, doar pe trei îi apreciez și simpatizez, mai mult sau mai puțin: Dorin Chirtoacă, Oazu Nantoi și Oleg Brega. Interesant faptul că aceștia, analizați din perspectiva teoriei spectrului politic, ar reprezenta, într-o ordine, opțiunile conservatoare, liberală și revoluționară.

Dorin Chirtoacă reprezintă, evident, opțiunea conservatoare. Acesta este primar al orașului Chișinău deja de 8 ani, candidând pentru al treilea mandat. Pentru toți cei care sunt mulțumiți de felul în care a fost administrat și cum s-a dezvoltat orașul în ultimii 8 ani, Dorin Chirtoacă reprezintă opțiunea perfectă. Și nu sunt ironic deloc în cele scrise, căci, actualul primar a avut mari reușite în administrarea orașului, realizări pe care le găsiți pe pagina sa de facebook. Dar, bineînțeles, au existat și minusuri.

Oazu Nantoi reprezintă opțiunea "liberală", a acelora care vor o schimbare la cârma capitalei, dar nu una radicală. În privința actualului primar, există acuzații de corupție, sau tolerare a ei în Consiliul Municipal Chișinău, plus alte lacune în activitatea acestuia. Pentru cei care ar dori o suflare nouă la cârma capitalei, o nouă speranță de rezolvare a acestor probleme, dar totodată ar dori în continuare la cârma capitalei un primar european, civilizat și intelectual, Oazu Nantoi  ar reprezenta opțiunea perfectă.

Oleg Brega reprezintă opțiunea revoluționară, a unei schimbări drastice la cârma capitalei. Minusul lui Brega este că el mereu a fost un luptător anti-sistem, unul care a luptat mereu contra la toți, în schimb acesta fiind mereu consecvent și loial principiilor sale. Eu nu-mi închipui cum Brega ar activa în funcția de primar al capitalei, ținând cont că între el și sistemul administrației publice locale, care e corupt și defect, ar exista o ruptură totală. Dar, pe de altă parte, în contextul în care corupția din Moldova distruge orice speranță, Brega s-ar putea să reprezinte singura opțiune, a unei schimbări radicale, a unui bisturiu care să taie direct în acest cancer al corupției din CMC.

Dintre acești trei candidați, personal, cel mai mult, aș prefera ca Oazu Nantoi să câștige funcția de primar. Dorin Chirtoacă a administrat deja orașul timp de două mandate, și a arătat ce poate sau nu să facă. Consider că orașul Chișinău are nevoie de o schimbare, una care să continue dezvoltarea și reformele lui Dorin Chirtoacă, dar care totodată să conducă la rezolvarea problemelor pe care acesta nu le-a putut rezolva. Și mă refer în special la corupția din CMC. Totodată, consider că pentru Dorin Chirtoacă a venit timpul să se lanseze în politica mare, adică să lupte în Parlament, pentru o miză mai mare, pentru Moldova.

Nu știu cum arată campaniile politice ale acestor candidați în Chișinău, însă sunt la curent cu campaniile lor în online, pe facebook. Sunt abonat la paginile lor din această rețea, și îmi permit să spun că Oazu Nantoi are cea mai bună campanie. Acesta îmi lasă impresia unui om înțelept, cumpătat, erudit și diplomat, care vine în alegeri cu un program bine calculat și bine gândit. Dorin Chirtoacă, surprinzător, îmi lasă impresia parcă a unui "băiețandru" oarecum frustrat față de criticile care i se duc. În privința lui Brega, trist lucru, acesta mi-a lăsat impresia că ar fi un populist, venind cu anumite promisiuni electorale care sunt rupte de realitate. Brega, în fine, nu face decât să își promoveze propriile valori și convingeri personale, însă nu pare să aibă un program realist și calculat pentru administrarea orașului.

Cel mai minunat lucru care i s-ar putea întâmpla Chișinăului în aceste alegeri locale ar fi să avem un tur doi dintre Dorin Chirtoacă și Oazu Nantoi. O finală dintre doi oameni civilizați, inteligenți, proeuropeni, raționali și deschiși la minte, care ar putea purta dezbateri cu argumente și soluții concrete la rezolvarea problemelor din Chișinău, astfel încât să votăm cel mai bun candidat la primărie. Dar nu o confruntare în care să fim nevoiți din nou să ignorăm problemele Chișinăului pentru a vota între vest/Uniunea Europeană și est/Rusia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu