luni, 9 noiembrie 2015

Ce este MENSA. Cum să ajungi membru MENSA

http://www.dailymail.co.uk
Mensa este o organizație internațională a oamenilor inteligenți, al căror IQ este egal sau depășește 132. Organizația a fost fondată în anul 1946 în Marea Britanie, fiind cea mai veche, cea mai mare și cea mai cunoscută societate a oamenilor inteligenți din lume. La moment, Mensa are peste 121 mii de membri în peste 100 de țări ale lumi. 

Cum să ajungi membru Mensa? Simplu. Pentru aceasta trebuie să treci o testare Mensa și să obții un coeficient al IQ-ului care să te claseze în primii 2% din populație. Adică să obții un IQ peste 131.

În data de 14 noiembrie, sâmbătă aceasta, Mensa România organizează o testare în Chișinău, la Centrul Municipal de Excelență A. O. Icar de pe strada Mitropolit Gurie Grosu nr. 4. Marele plus al acestei testări este că ea este gratuită, în condițiile în care în România este mereu cu plată, între 25 și 35 de Roni.

Acum, o întrebare care și-ar pune-o mulți este care sunt avantajele de a participa la testare și a deveni membru Mensa. Sincer spus, nu sunt prea multe, aici în spațiul românesc. Însă câteva avantaje există:
  1. Primul ține de autocunoaștere, de a afla dacă ai un IQ peste 131 sau nu. Mai ales că participarea la testare e gratuită, ceea ce te face să nu pierzi nimic;
  2. Al doilea avantaj ține de cunoașterea altor oameni inteligenți, din diferite domenii și cu diferite profesii, stabilirea de relații și prietenii cu aceștia;
  3. Al treilea avantaj va conta pentru patrioți. Republica Moldova nu are la moment un grup național Mensa. Prin organizarea participării gratuite la testare, Mensa România încearcă să ajute Moldova prin descoperirea și adunarea a câți mai mulți moldoveni mensani, astfel încât să fie posibilă formarea unui organizații locale Mensa Moldova. Participarea la testarea Mensa a câți mai mulți moldoveni este o șansă pentru Moldova ca aceasta să intre și ea oficial în "clubul țărilor cu oameni inteligenți". Mensa România își propune să ajute Moldova ca aceasta până în 2018 să-și creeze o organizație proprie Mensa;
  4. Ultimul avantaj ar putea să conteze pentru cei care ar dori să emigreze în țările occidentale. În spațiul românesc (România și Republica Moldova), inteligența nu reprezintă de regulă un criteriu important, care să conteze. Însă în țările occidentale, apartenența la Mensa s-ar putea să reprezinte un avantaj major, și un puternic punct în CV, mai ales pentru aplicarea la joburile care necesită un coeficient ridicat al inteligenței.
Mai multe detalii despre testare puteți afla pe site-ul Mensa România sau pe facebook. Pentru a participa la testare trebuie obligatoriu să vă înscrieți pe site-ul Mensa România, la formularul de înscriere.

Și câteva ponturi: testarea Mensa durează 20 de minute, timp în care va trebui să rezolvați 45 de întrebări. Tipul testării este unul de tip Raven, care măsoară inteligența fluidă, în special cea logică-matematică. Un exemplu online al testului, de 10 minute, îl puteți găsi chiar pe Mensa România, putându-vă ajută să vă dați seama cam ce IQ aveți și la ce să vă așteptați la testare.

Succes!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu