duminică, 21 august 2016

Lacul Albișoara. #Chișinău

Lacul Albișoara
Lacul de pe strada Albișoara, construit în anii 1980, este de origine artificială. Acesta a fost creat pentru diminuarea nivelului apelor freatice, și nu are, din păcate, menire piscicolă sau de recreere. Lacul nu are scurgere, și nu este conectat cu alte ape, astfel încât apa acestuia este stătută, completîndu-se din ploaie sau din ape freatice.

Îmi amintesc și acum cînd ultima oară m-am deplasat în jurul lacului Albișoara. A fost acum vreo 15 ani, cînd profesorul de la școală ne-a scos să alergăm un cerc în jurul lacului. Faptul că atunci ne permiteam să alergăm în jurul acestuia evidențiază că acesta era într-o stare mult mai bună, decît în prezent.

De-atunci, din 2000, starea lacului a degradat încontinuu. Acesta a fost abandonat de autorități, ajungînd practic un dezastru ecologic. În fiecare an locuitorii din zonă sunt nevoiți să suporte mirosul pestilențial din zonă. În 2010 și 2012 toți peștii din lac au murit, oferind o priveliște dezgustătoare. De menționat că în jurul lacului au fost construite o mulțime de blocuri de locuit absolut noi, îngrijite și frumoase, dar nu s-a făcut nimic pentru curățirea și amenajarea parcului Albișoara.


Săptămîna trecută am explorat lacul, făcând un tur în jurul acestuia. Am rămas surprins în ce stare groaznică se află. Chiar în spatele Ice Bravo și a bisericii de alături, se află o zonă împădurită cu arbuști. Ei bine, zona aia e plină de gunoaie și resturi. Și de vagabonzi, care și-au creat un loc de dormit, și locuit, în acea zonă. Și iarba a fost arsă în unele locuri, oferind un peisaj dezolant.


Nici în alte zone lacul nu arată mai bine. Am înconjurat întreg lacul, și pot spune că situația acestuia e dezastru total. Plin de gunoaie, sticle, stufăriș, ruine, dejecții și mizerie. Nu recomand nimănui să exploreze acest lac. Lacul Albișoara este, pur și simplu, o catastrofă ecologică chiar în centrul Chișinăului.

În ciuda acestui lucru, am reușit să fac o serie de poze foarte frumoase a lacului. Toate aceste fotografii sugerează potențialul enorm al lacului, care, dacă ar fi amenajat și ar fi transformat, împreună cu biserica de lemn, Ice Bravo și alte localuri de alături, într-o zonă de agrement, ar putea deveni unul din parcurile cele mai frumoase din municipiul Chișinău


E puțin probabil ca acest lucru să se întîmple în viitorul apropiat. Primăria capitalei nu are resursele financiare, dar nici interesul, de a amenaja spațiile verzi din capitală, dovadă fiind și faptul că pînă și un micro-parc ca scuarul Rareș, ce necesita resurse minime, l-a lăsat spre amenajare societății publice. Dar rămîne speranța că în viitoarele decenii lacul Albișoara ar putea fi curățit și amenajat, ajungînd a fi un spațiu verde din cele mai atractive din Chișinău.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu