Victor Ciobanu

Ţară de nesimţiţi

2012-01-31T00:20:00.003+02:00

http://www.humanitas.ro/

Îmi amintesc cum prin 2008-2009 îl numeam pe blog pe Voronin de bou, beţiv, ticălos şi de nu ştiu cum mai cum. Ori, era o parte din mine care îmi spunea: cum naiba îmi permit să îl insult în aşa hal, în condiţiile în care el este preşedintele RM, reprezentînd însăşi statul? Prin insultele aduse lui, eu insultam şi Republica Moldova, şi demonstram o lipsă totală de respect faţă de statul în care trăiesc. Dar, mde, ura şi frustrarea faţă de acest individ (şi chiar faţă de stat), îmi erau prea mari.

Alexandru Baltag: "Prima oara am privit emisiunea "Ministerul Adevărului" de la Jurnal TV și am rămas stupefiat. Cele 4-5 persoane de acolo, nu știu cine se considera, dar pe lângă aceea ca sfidează instituțiile statului, depășesc conștient limitele bunului simt. Păcat ca unii jurnaliști înțeleg libertatea expresiei ca o posibilitate de a lua în ras pe cineva!".

Nu am privit (vreodată) emisiunea "Ministerului Adevărului", şi nici nu intenţionez să o fac, astfel că nu îmi pot permite să mă dau cu părerea despre ea. Însă am văzut imaginile video pe Unimedia cu Ministrul Focşa şi cârlanul de aur, şi am rămas profund indignat. Cei de Jurnal TV s-au comportat de-a dreptul obraznic, curat nesimţiţi. Glasul, tonul, hlizitul, comportamentul reporterului de la Jurnal TV este pur şi simplu dezgustător. Sincer vă spun, să fi fost eu în locul lui Focşa, şi să nu fi existat toate constrîngerile sociale, de genul la non-violenţă şi etc, eu îmi dădeam frîu liber pumnilor şi nu mă opream pînă nu îi dezbăteam botul acelui nesimţit, şi îl învăţam să aibă respect nu numai faţă de mine, ci şi faţă de statul (şi instituţiile sale) în care trăieşte.

Povestea a continuat pe facebook, cu "şefa aparatului", care în baza unor poze, a fost imediat etichetată de tîrfă, ce ar avea grijă de "aparatul" lui Focşa. Poate şi o fi aşa, eu nu ştiu care e adevărul, dar urmînd logica gloatei, ţinînd cont că peste 70% din fetele din RM au fix asemenea poze în reţelele de socializare, şi au cam acelaşi comportament şi ţinută în cluburile de noapte, se poate spune că cei de la Fundaţia Scelles (Franţa) au avut totală dreptate cînd au afirmat că 70% din tinerele de vîrsta 15-24 ani din RM sunt tîrfe şi prostituate.

Interesant cît de uşor moldovenii ajung de la nişte simple fotografii la nişte concluzii şi insulte atît de grave. Însă se lasă profund indignaţi cînd cei de la Fundaţia Scelles ne insultă femeile. Mă întreb: dar care este diferenţa dintre ei şi francezii ăia nesimţiţi? Nici una. S-a gîndit oare cineva la sentimentele acelei fete, a părinţilor, rudelor ei? Mă îndoiesc. Şi tot aşa şi francezilor le e pohui de noi, şi ne fac femeile curve. Pentru că trăim într-o lume de nesimţiţi.

Mi-e greu să înţeleg de ce se întîmplă astea cu cazul Focşa şi "şeful aparatului". Să fie din cauza că Focşa este omul lui Plahotniuc, sau din cauza că oamenii îi urăsc straşnic pe cei de la guvernare, oricare ar fi ei, sau din cauza că în genere oamenii urăsc statul, şi toate instituţiile şi oamenii ce-i aparţin. Sau poate din cauza că oamenii, fiind plini de frustrări şi ură în această societate degradantă, îşi găsesc repede anumiţi ţapi ispăşitori, pe care se descarcă din tot sufletul, ştiind că aceştia nu le vor replica (neavînd posibilitatea, sau dorinţa).

Revenind la Jurnal TV, aceştia sunt de-a dreptul ipocriţi şi nesimţiţi. Fac ştire că au fost agresaţi de "şefa aparatului", cînd însuşi ei sunt agresorii (psihici) şi potlogarii în acest caz. Mai apoi se declară stupefiaţi de faptul că Ministerul Culturii i-a acuzat de hărţuială, cînd ei însuşi i-au hărţuit şi şi-au bătut joc de cei de la Minister. Hoţii strigă hoţii, vorba aia, plus lecţie de la Stalin: declară-te victimă, chiar dacă eşti tu agresor. Iar argumentul văzut prin reţelele sociale, că dacă Focşa este un nesimţit, şi jurnaliştii au dreptul să se comporte ca atare, deşi este unul consistent, este greşit completamente. Pentru că nu face decît să perpetueze şi promoveze mai departe nesimţirea în societatea noastră. Pentru că dacă Focşa este un nesimţit, şi chiar este, asta nu înseamnă că noi trebuie să ne debarasăm de puţinul bun simţ ce a mai rămas în noi.

Un blogger popular de la noi, Viorel Mardare, susţine că moldovenii sunt un popor de nesimţiţi, şi că toate relele ar descinde din aceasta. Dubla ironie a sorţii este faptul că din "Ministerul Adevărului" însuşi Mardare face parte, precum el însuşi este un mare nesimţit, prin modalitatea în care îşi scrie articolele (cred eu că el conştientizează singur acest lucru, pentru că este unul dintre foarte puţinii bloggeri inteligenţi de la noi, şi o spun asta cu toată seriozitatea). Ironia sorţii şi în cazul Natei Albot, aceasta jumate de an în urmă critica şi judeca dur într-un articol pe cei care numeau statul RM unul de kkt, pentru ca acum ea însăşi în emisiunea Jurnal TV să sfideze instituţiile statului şi să-şi bată joc de ele, dacă Alexandru Baltag are dreptate. Însă nu asta contează, ci în faptul că Viorel are dreptate totală cînd afirmă că moldovenii sunt un popor de nesimţiţi.

În asta şi constă genialitatea lui, că spre deosebire de 99% din moldoveni, care se cred pe sine cei mai sfinţi, şi consideră că toate relele ni se trag de la conducători, Viorel are inteligenţa de a vedea şi defectele oamenilor din jur, ale oamenilor simpli, inclusiv pe ale sale (sper şi cred). El a argumentat pe scurt de ce moldovenii sunt nişte nesimţiţi, am să adaug şi eu.

Politicienii sunt nişte nesimţiţi, după felul în care ne tratează, şi din cauza că se îmbogăţesc pe seama noastră. Poliţiştii sunt nişte nesimţiţi, pentru că, deşi au obligaţia de a apăra legea, ei o şi încalcă luînd mită şi comiţînd crime şi ilegalităţi. Medicii, nişte nesimţiţi, care au obligaţia de a salva vieţi omeneşti, dar nu mişcă nici un deget chiar dacă oamenii sunt pe moarte, dacă nu li se dă bani la mână. Preoţii, slujitori ai lui Dumnezeu, însă conducînd bolizi de zeci de mii de euro. Şi jurnaliştii, evident, care se bagă să ia interviu de la părinţii copilului ucis, sau cazul fetei violate recent în România, etc. Şi tot aşa mai departe, cu alte categorii sociale. Inclusiv bloggerii. Inclusiv şi eu.

Şi exact ca şi Viorel, nici eu nu prea am soluţii pentru această problemă. Poate că singura soluţie este ca moldovenii să se înveţe să respecte şi alţi oameni, indiferent de cine sunt aceştia: indiferent de faptul că sunt săraci sau bogaţi, că sunt invalizi, homosexuali, sau proşti (nimeni nu e vinovat că s-a născut cu un IQ mai mic, sau că a avut şanse mai puţine la o educaţie/studii mai bune), indiferent de profesia sa, chiar dacă, să zicem, că este o prostituată (cine ştie în ce circumstanţe a ajuns în aşa situaţie, poate pentru a-şi întreţine copiii). Să-i respecte pe alţi oameni, pentru simplul fapt că suntem toţi fiinţe umane. Indiferent de neajunsurile pe care le avem.

Dar e puţin probabil acest lucru, analizînd societatea de azi. Mai degrabă moldovenii vor sfîrşi prin a se distruge şi mînca unii pe alţii, decît să se respecte şi unească pentru construirea unui stat de succes. Scuze de pesimismul (realismul) de la sfîrşitul acestui articol.

Orange, cei mai scumpi din Republica Moldova

2012-01-27T22:29:00.003+02:00

https://twitter.com/

1) Republica Moldova se situează pe locul 3 în topul celor mai scumpe servicii de telefonie mobilă din ţările CSI. Preţul mediu al unui minut de convorbiri în reţelele de telefonie mobilă din RM este de 7 cenţi, de 7 ori mai mare decît în Ucraina, ţară vecină nouă.

2) Deşi Orange Moldova are de 1.77 ori mai mulţi abonaţi decît principalul său concurent, această companie are un venit de 2.8 ori mai mare decît Moldcell. Altfel spus, venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) al companiei Orange este cel mai mare, de 111 lei, pe cînd al companiilor Moldcell şi Moldtelecom este de 72.3 lei şi respectiv, 62.3 lei. Acest lucru se datorează în special faptului că tarifele la telefonia mobilă ale companiei Orange sunt mai mari decît ale rivalilor săi. Orange profită astfel de faptul că au fost primii pe piaţă şi au adunat cîţi mai mulţi abonaţi, "exploatîndu-i" cît mai scump (ultima parte a frazei e scrisă într-un stil marxist, dar ăsta e adevărul).

3) Aproape 70% din utilizatorii de telefonie mobilă din RM sunt utilizatori pre-paid. Un an în urmă am comparat tarifele de la Orange Prepay şi Moldcell Cartelă şi am demonstrat că tarifele Orange sunt mai mari. Spre exemplu, la planul tarifar de bază al Moldcell Cartelă, abonatul achită 1.5 lei pentru orice minut vorbit, în orice reţea, pe cînd la Orange Prepay Standart achiţi 1.5 lei în reţea, dar tocmai 2.3 lei în afara reţelei.

Cu 80 bani mai mult în afara reţelei decît Moldcell. Dacă am presupune că pe lună, de exemplu, un abonat Prepay vorbeşte în medie 20 minute cu numere Moldcell, cei de la Orange cîştigă în plus faţă de Moldcell peste 23 milioane de lei (1.445.000 utilizatori Prepay * 0.8 lei * 20 min). Astfel că nu e deloc de mirare că Orange are un ARPU tocmai de 1.53 ori mai mare decît al companiei Moldcell, şi de 1.78 ori mai mare decît al Moldtelecom.

4) Mă întreb, cei de la Orange fac ceva cercetări de piaţă, sondări de opinie? Majoritatea covîrşitoare a oamenilor cu care am vorbit vreodată pe acest subiect, inclusiv utilizatori Orange, au fost de-acord, şi singur mi-au spus că serviciile de telefonie mobilă de la Orange sunt mult mai scumpe decît cele de la Moldcell. Mi s-a recomandat demult de mai mulţi prieteni să trec la Moldcell, ceea ce aş face cu plăcere, dacă ai mei, şi o mulţime de alte rude, de la ţară şi oraş, nu ar fi toţi abonaţi Orange.

4) Revenind la faptul că majoritatea oamenilor conştientizează că serviciile Orange sunt mai scumpe, în primele 9 luni ale anului trecut la Moldcell s-au abonat peste 137 mii de persoane, dar la Orange doar 69.9 mii. Totodată, comparînd nr. utilizatorilor de telefonie mobilă din trimestrul 3, 2011, cu cel de la începutul anului 2009, Moldcell şi-a mărit numărul de abonaţi cu aproape 60%, pe cînd Orange, cu doar 20%!

5) Valeriu Tihai a realizat un sondaj pe blogul său legat de portabilitatea nr. de telefonie mobilă. Peste 40% din 1000 de respondenţi au declarat că ar dori să-şi schimbe operatorul Orange, şi doar 20% sunt fideli acestei companii. Este clar că sondajul nu este reprezentativ întregii populaţii, dar oricum el indică faptul că Orange are o problemă, dacă o bună parte din utilizatorii săi (conform sondajului, majoritatea) doresc să părăsească această companie.

Concluzia este simplă şi clară: Orange este compania care oferă cele mai scumpe servicii de telefonie mobilă din Republica Moldova. Şi aceasta este şi o mare problemă a lor, dovadă fiind punctele 4 şi 5. Mă întreb cît timp şi cîţi utilizatori Moldcell trebuie să mai cîştige, ca cei de la Orange să înţeleagă acest lucru.

Personal sunt utilizator Orange Prepay, ca şi familia mea, ca şi o mulţime de alte rude şi prieteni. Cel mai mult ce mă frustrează este faptul să observ cum numai după 2-4 minute de convorbire cu un nr. Moldcell, îmi dispar din cont 5-10 lei. Prea mult, domnilor, prea mult. De aceea, şi eu, şi practic şi prietenii mei, şi alţi cunoscuţi, evităm sau încercăm să vorbim cît mai puţin cu numere din afara reţelei. Alt lucru ce mi se pare injust e că cei de la Moldcell achită doar 1.5 lei pe minut pentru orice apel, pe cînd noi suntem impuşi să achităm cu 80 bani mai mult pentru un apel la un nr. Moldcell. Astfel că nu e de mirare că mulţi părăsesc Orange Prepay pentru Moldcell Cartelă.

Nu le cer celor de la Orange să coboare tariful la 1.5 lei, ca la Moldcell, pentru că, dacă vor să fie în continuare cei mai scumpi, e dreptul lor. Însă le-aş cere şi recomanda să coboare tariful în afara reţelei la 1.8, sau 2 lei. Explic de ce:

1) La Moldcell Cartelă sunt 2 planuri tarifare în care minutul în afara reţelei costă fix 2 lei. Astfel că cei de la Orange s-ar putea folosi de acest lucru şi ar putea specula şi manipula mulţimea că tarifele lor sunt exact ca la Moldcell, deci ar putea sparge stereotipul că sunt cei mai scumpi din RM.

2) Dacă ar coborî tariful pentru un minut în afara reţelei la doar 1.8 lei, cei de la Orange în genere ar putea manipula mulţimea că tarifele lor de la Prepay sunt mai joase decît la Moldcell Cartelă. Şi astfel ar putea să-şi asume sieşi acest avantaj al preţului, care făcea ca compania Moldcell să cîştige de 2 ori mai mulţi abonaţi noi decît dînsa.

În fine, e decizia celor de la Orange dacă vor să-şi păstreze titulatura de cei mai scumpi din Moldova, precum şi să accepte ca cei de la Moldcell să le sufle în ceafă pînă cînd îi vor ajunge din urmă (şi îi vor ajunge, dacă tendinţele actuale se vor păstra). Sau dacă vor lua o decizie care să-i avantajeze şi pe ei, dar şi pe cei 1.45 milioane de utilizatori Orange Prepay.

Mai citeşte: Orange Prepay vs Moldcell Cartelă

Orange vs Moldcell: Abonament

Nokia Asha 300. 85 euro = 2799 lei

2012-01-23T14:17:00.004+02:00

http://www.trilulilu.ro/

În octombrie anul trecut Nokia a lansat telefonul mobil Nokia Asha 300, la un preţ aproximativ de 85 euro (1300 lei). Peste o lună-două, acesta a ajuns în vînzare în magazinele Conect de la Chişinău la un preţ mai mult decît dublu, de 2799 lei (la moment e vîndut la preţul de 2374 lei, după o serie de "reduceri"). Cum de e posibil acest lucru?

Preţul produsului respectiv pe piaţa RM se formează în felul următor: Preţul iniţial (85 euro) + 20% TVA la stat + costul trasportului + costul salariilor angajaţilor, chiriei, serviciilor (lumina electrică, etc) + profitul companiei. Cînd un produs nou este lansat pe piaţă, se mai plăteşte şi pentru noutatea acestuia, sumă care se include de fapt în profitul antreprenorului.

Îmi amintesc cum în 2010 Nokia a lansat telefonul X2, la acelaşi preţ de 85 euro, acesta ajungînd iniţial pe piaţa din RM la un preţ de 2699 lei, pentru ca azi să fie vîndut cu 1899 lei. Acest detaliu demonstrează că cei de la Conect ar putea vinde şi cu 2000 de lei telefonul Nokia 300, obţinînd profit. Chestia cu Conect reprezintă doar un simplu exemplu de cum stabilesc preţurile la produse şi servicii agenţii economici de la noi.

Or aici este şi problema, sau concluzia pe care vreau să o subliniez. Faptul că statul ia încă 20% din preţul produsului este de asemenea o sumă exagerată, însă nu acest lucru ridică enorm preţul real al unui produs. Ci lăcomia agenţilor economici, care vor din start un profit enorm. Noi nu avem în RM un business care să aibă şi etică. Noi nu avem antreprenori şi businessmani cu etică, cu planuri de afaceri pe termen lung, care să-şi stabilească un profit rezonabil pe produs/serviciu, de 10-20%.

La noi un businessman, cînd îşi deschide o afacere, vrea chiar din prima zi să îşi scoată banii, iar din a doua zi să îşi cumpere Mercedes. Astfel că companiile mai adaugă la preţul iniţial nişte profituri de 50-100%, ceea ce face ca nu rareori în RM să avem produse în vînzare care costă dublu, sau chiar mai mult, decît valoarea lor reală. Iar acest lucru le caracterizează practic mai pe toate companiile şi agenţii economici din statul nostru, inclusiv pe cele mari, ca Orange sau Moldcell. Căci nu întîmplător noi plătim pentru un minut de telefonie mobilă de 7 ori mai mult decît plătesc ucrainenii, avînd serviciile de telefonie mobilă printre cele mai scumpe din CSI.

Or asta e şi problema care face ca capitalismul la noi în ţară să fie unul veritabil sălbatic. De aia şi în RM avem un asemenea paradox, în care străzile sunt pline de X5 şi Q7, da în ţară avem o mulţime de familii care trăiesc la limita sărăciei, neavînd bani nici de mîncare să-şi cumpere pe săturate. De aia şi oamenii simpli (majoritatea săraci) urăsc democraţia şi capitalismul, deşi problema nu constă deloc în aceste 2 sisteme.

De ce nu avem elită naţională?

2012-01-20T18:40:00.002+02:00

http://www.ccnfchronicles.com/

Am menţionat într-un articol anterior că una din problemele principale ale Republicii Moldova este lipsa unei elite naţionale. Acelaşi lucru l-au observat şi menţionat încă mult înainte o mulţime de alţi gânditori şi intelectuali, nefiind o constatare care să-mi aparţină. Întrebarea la care voi încerca să dau răspuns este de ce nu avem elită naţională, sau unde a dispărut aceasta. Or, în cadrul fiecărei societăţi, stat, există oameni cu un IQ de peste 125-130, sau/şi cu o educaţie aleasă şi valori morale puternice, care au capacitatea de a ghida şi educa populaţia. Or, unde se află aceşti indivizi-elită a societăţii noastre? Câteva teorii care ar putea explica lipsa acesteia:

1) Cei care cunosc istoria ştiu că Moldova este ţara dintre munţii Carpaţi de Est şi rîul Nistru. Ori, centrul Moldovei, altfel spus, practic creierul ei, nu a fost niciodată teritoriul dintre Prut şi Nistru. Capitalele Moldovei au fost Baia, Suceava şi Iaşiul. Elita Ţării Moldovei mereu a fost localizată în partea de nord-vest a Moldovei, şi niciodată în partea stîngă a Prutului. Citisem undeva, într-o carte de istorie, că pentru domnitorii Moldovei locuitorii dintre Prut şi Nistru era doar nişte braţe, arme, care trebuiau să protejeze centrul şi nucleul Ţării Moldovei (mult mai dens populat) de către năvălitorii tătari.

Teoria e simplă şi clară: noi basarabenii nu am fost niciodată parte din elita Moldovei, şi nici nu am avut parte de o elită a noastră. Pentru că cei mai deştepţi şi inteligenţi moldoveni se aflau în partea de nord-vest a Moldovei. Noi mereu am fost conduşi de altcineva: Baia, Suceava, Iaşi, Leningrad, Bucureşti, Moscova. Teoria asta parcă explică de ce în opinia multor moldoveni noi am trăit mai bine conduşi de altcineva (ruşi, români) decît de noi înşine - noi nu prea avem elită care să ne poată conduce cu succes.

2) Faptul că marea majoritate a elitei Moldovei se afla în partea de nord-vest a ţării, nu înseamnă că în teritoriul dintre Prut şi Nistru nu s-au născut şi nu se nasc şi cresc oameni de geniu, cu IQ-uri superioare, foarte talentaţi, deştepţi şi intelectuali. Am avut şi avem încă oameni remarcabili, care au făcut istorie în diferite domenii: cultură, ştiinţă, artă, muzică, medicină, etc.

O altă teorie care ar explica de ce nu avem elită în RM este faptul că basarabenii ar fi fost decapitaţi intelectual pur şi simplu. De cine? Corect, de către ruşii sovietici. Păi, cine credeţi că au fost marea majoritatea a celor deportaţi şi ucişi în Basarabia de către ruşii sovietici? Anume că intelectualii, dascălii, profesorii, foşti funcţionari ai administraţiei publice, cei mai înstăriţi, harnici şi muncitori ţărani (aşa numiţii chiaburi). URSS pur şi simplu ne-a decapitat intelectual! Astfel că nu e de mirare că azi avem o mulţime de mancurţi şi moldoveni ce votează cu comuniştii şi ţin la Rusia - pentru că în RSSM, după deportări şi ucideri, au rămas practic, dur spus, numai proştii.

Iar legat de inteligenţă, se ştie foarte bine că ea este determinată genetic. Este mai mare şansa să se nască copii inteligenţi de la nişte părinţi cu IQ ridicat, decît de la cei cu un IQ foarte coborît - asta toată lumea ştie. Ideea asta ar susţine că noi basarabenii, odată ce am fost decapitaţi intelectual, vom rămâne mereu proşti... Personal însă, nu cred asta: eu tind să cred (sunt un optimist) că natura are un anumit farmec al său, de a menţine şi crea un echilibru, astfel încît, cu timpul, basarabenii îşi vor recăpăta "capul", urmînd chiar şi din oameni simpli să se nască viitori intelectuali şi oameni din elită. Ceea ce se şi întîmplă, acum parcă observîndu-se apariţia în societate a unor tineri intelectuali, foarte inteligenţi... însă mai este nevoie probabil de încă 20 de ani, pînă cînd aceştia vor înlocui actuala "elită" falsă, de trădători şi mizerii.

3) Se ştie foarte bine că elita naţională este cea, care de regulă, îşi trage obîrşia din popor. După deportările din Basarabia şi "decapitarea" noastră, în RSSM cu timpul au fost aduşi o mulţime de etnici străini, care au fost instalaţi şi promovaţi în funcţii de conducere. Practic, au ocupat locul intelectualităţii noastre. Astăzi, limba economică de la Chişinău este practic rusa. Or nu degeaba se spune că 70% din patroni ar fi ruşi (sau altă etnie), iar 70% din angajaţi ar fi moldoveni.

Şi în alte domenii, deşi situaţia nu este deloc atît de rea, o mare parte din elită o constituie vorbitorii de limbă rusă. Deşi etnicii ruşi reprezintă doar 6-7% din populaţia ţării, iar toate minorităţile etnice doar 20%, vorbitorii de limbă rusă constituie undeva între 30 şi 50% din elita ţării noastre. Iar aceştia, cum este şi normal, niciodată nu vor proteja şi promova valorile şi interesele poporului nostru, ci şi le vor proteja şi promova pe ale lor. Acest lucru explică de ce elita statului RM nu este şi nu poate fi una naţională.

4) Sistemul din RM este o rămăşiţă a sistemului sovietic, sau mai bine spus, îl are la bază pe cel sovietic. Or, sistemul sovietic era astfel construit ca nu oamenii cei mai deştepţi şi capabili să fie promovaţi şi împinşi în funcţii de conducere, ci anume cei mai proşti, care ascultă şi îndeplinesc orbeşte ordinile şefului. Gândirea liberă, dreptul la opinie, la manifestare şi afirmare, pluralitatea opiniilor şi propunerilor, erau pur şi simplu interzise; oamenii trebuiau numai să idolatrizeze comunismul şi Partidul Comunist, şi să asculte orbeşte de ordinile şi sfaturile conducătorilor.

La fel e şi în RM. Se ştie foarte bine că un lider e acel om care nu se teme niciodată să promoveze alţi lideri în funcţii de conducere în cadrul grupului sau instituţiei. Astfel, cei mai buni fiind promovaţi înainte, grupul/firma/societatea/statul se dezvoltă şi progresează. La noi însă, nici un şef nu va susţine şi promova oameni capabili şi inteligenţi, din frică de concurenţă, şi de a nu fi înlocuiţi. Astfel, exact ca pe timpul sovietic, cei mai proşti sunt şi promovaţi în funcţii de conducere, pentru ca să asculte orbeşte de şeful şi să nu pună întrebări în plus.

Şi nu e de mirare deloc că statul RM se prăbuşeşte... Şi tot nu e deloc de mirare că o mulţime de tineri deştepţi şi inteligenţi, cu studii superioare, emigrează pur şi simplu peste hotare, nemai revenind în RM: pentru că aici, în acest sistem, ei nu au loc şi nu au ce căuta. Cunosc eu însumi o mulţime de tineri inteligenţi şi foarte capabili, care au fost nevoiţi să plece peste hotare, şi cred că şi voi cunoaşteţi asemenea persoane: aceşti oameni nu aveau viitor în RM, pentru că, pur şi simplu, sistemul îi respinge...

Aici şi apare întrebarea de aur, cea mai importantă: cine va învinge? Sistemul sau elita naţională? Vor reuşi pînă la urmă tinerii intelectuali de azi să se afirme şi să ia loc elitei actuale, înlocuind şi schimbînd sistemul? Sau sistemul va reuşi să îi fugărească pe cei deştepţi peste hotare, sau îi va supune, făcîndu-i parte din sistem? Rămâne de văzut care parte va învinge... Dar cert e că, dacă elita naţională nu se va impune, Republica Moldova se va prăbuşi. Căci spre asta, de fapt, ne îndreptăm acum...

A fost lansat portalul de fotbal Fotbal.md

2012-01-20T13:40:00.009+02:00

http://amount.md/

La 19 ianuarie a fost lansat portalul Fotbal.md. Denumirea acestuia explică practic tot - Fotbal.md este un site de știri ce va reflecta fotbalul din Moldova, și nu numai.

Lansarea oficială a fost mai puțin obișnuită! În Parcul Valea Trandafirilor, din sectorul Botanica al Capitalei, mai mulți entuziaști au promovat modul sănătos de viață printr-o alergare publică de aproximativ 2 kilometri. Sub lozinca ,,Spune DA mișcării” a fost lansat portalul Fotbal.md.

,,Am încercat să facem o lansare netradițională și nu în sălile de conferință cum se face de obicei, pentru că ni s-a părut plictisitor. Astfel, alături de tânăra echipă de la Fotbal.md am încercat să aducem cât mai mulți entuziaști și să îndemnăm lumea să-și miște fundurile din fotoliile moi din fața televizoarelor și să iasă în parc”, a declarat la lansare Ivan Goncearuc, CEO la Fotbal.md.

Fotbal.md nu este singurul proiect de acest gen pe piața din Republica Moldova. Cel puțin mai există încă doi concurenți direcți, care după ani buni de activitate (unii chiar decenii) au reușit să se impună pe piață. Ce-ar însemna termenul ,,a se impune pe piață”?! 20-30 de mii de vizitatori unici lunar - aproximativ 2.500 de ,,unici” în fiecare zi. O cifră foarte și foarte mică, dar asta e realitatea! Piața și fenomenul fotbalului prost dezvoltat în RM temporar nu permite o audiență mai largă.

Cu toate acestea, cei din spatele proiectului Fotbal.md doresc să combată acest ,,stereotip”. Doresc să popularizeze fotbalul și până la urmă - să facă din el o afacere, la fel cum se întâmplă în alte țări. Am încercat să aflăm cât mai multe cifre și date ce stau în umbra Fotbal.md de la Ivan Goncearuc, coordonatorul proiectului. Se pare că cei de la Fotbal.md sunt destul de secretoși. Iată ce am aflat din prima sursă ;)

- Care este bugetul anual sau lunar al proiectului?
- Nu vreau ca cifrele să umbrească această lansare, însă vreau să zic că este vorba despre un buget normal pentru un proiect de acest gen pe piaţa autohtonă.

- Câte persoane sunt implicate în proiect?
- 13 persoane: jurnalişti, editori de imagine, copyrighteri, etc.

- Ce emisiuni vor apărea pe parcurs?
- Din start vom debuta cu două proiecte - Fotbal cu Dumitru Antoceanu şi Biletul Zilei, autorul căruia sunt eu.

- Cine sunt finanțatorii/partenerii proiectului?
- Acum avem doi finanţatori din exterior, care nu prea au treabă cu fotbalul, dar vrem să trecem la autogestiune în decurs de 1 an.

- Cât a costat elaborarea site-ului Fotbal.md?
- Din păcate nu ofer astfel de detalii.

- Care sunt obiectivele proiectului?
- Proiectul tinde să devină lider de piaţă pe segmentul sport-fotbal şi să cucerească prin atitudine, calitate şi rapiditate.

Articolul preluat de pe amount.md.

P.S.1. Cei care doresc pot să dea like pe facebook la noul site de fotbal aici.

P.S.2. Am hotărît să fac publicitate şi să promovez noul site şi datorită faptului că Ivan Goncearuc îmi este prieten, dar şi pentru că consider că este de bun augur lansarea unui asemenea site despre fotbal în Republica Moldova, cu un domeniu uşor de memorizat (practic cu o denumire de rol de centru în site-urile de fotbal din RM), şi orientat în principal către vorbitorii de limbă română (site-ul ţi se deschide în limba română), dar neneglijînd şi pe cei de limbă rusă.

Problema principală a Republicii Moldova (partea a II-a)

2012-01-18T15:07:00.002+02:00

http://customize.org/

Un lucru fenomenal pe care l-am descoperit şi înţeles anul trecut, este că în cele mai multe cazuri majoritatea oamenilor nu fac rău din cauza că ei ar fi răi (sau natura lor umană ar fi rea), ci din neştiinţă de cauză sau/şi suferinţă. Foarte puţini oameni, nici măcar un procent, fac rău din plăcere şi trăiesc pentru a face rău (de genul la a ucide pentru plăcere - aceşti oameni sunt de regulă psihopaţi).

Majoritatea oamenilor fac rău ori din neştiinţă de cauză (nu-şi dau seama că fac rău altora), ori din cauza suferinţei (suferind, îi fac şi pe alţi oameni să sufere, scoţîndu-şi frustrările), sau din cauza unui egoism exagerat sau a unei nevoi raţionale. Or, anume această constatare este şi cea care a prăbuşit definitiv teoria că anume oamenii ar fi principala problemă a RM, deşi, este clar că şi oamenii simpli au o mare parte de vină în faptul că RM este un stat falimentar.

3) Problema sistemului. În 2010, datorită unei şedinţe a Comisiei Oglinda, mi-a apărut a treia idee care ar putea fi problema nr. 1 a RM: sistemul. Prin sistem se înţelege şi societatea, şi grupurile sociale din societate, care sunt nişte sisteme mai mici, şi sistemul de stat, şi sistemul economic, etc. Oamenii nu se nasc răi de la naştere, astfel că anume sistemul este cel care îi face răi şi ticăloşi pe oameni.

Spre exemplu, din cauza sărăciei din sistem, o mulţime de oameni sunt nevoiţi să ia mită. De asemenea, din cauza sistemului de stat defect, şi a birocraţiei exagerate, oamenii sunt nevoiţi să dea mită, pentru a-şi putea rezolva problemele. Sau în medicină: dacă nu dai mită, este puţin probabil să fii tratat şi să primeşti atenţie. În sistemul economic la fel: regulile sunt făcute în aşa mod, că pentru a dezvolta o afacere, ori eşti nevoit să ai o "crîşă", ori dai mită. Sistemul defect şi greşit din RM este cel care contribuie la dezvoltarea corupţiei şi banditismului, la împărţirea inechitabilă a resurselor în stat şi societate, astfel încît cei bogaţi ajung şi mai bogaţi, iar cei săraci şi mai săraci, neexistînd mai deloc clasă mijlocie.

Sau în societate: am menţionat anterior într-un articol că nu avem un sistem normativ de valori care să ghideze comportamentul şi acţiunile individului. Creştinismul şi comunismul s-au prăbuşit: de 20 de ani în domeniul spiritual al societăţii moldoveneşti nu există nici o etică morală care să ne îndrumeze. Banii, materialismul, plăcerea şi binele personal (egoismul) sunt "valorile" care mişcă azi înainte oamenii de rînd (şi politicienii tot). Cum a spus şi fostul ministru al justiţiei, actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, domnul Alexandru Tănase, societatea noastră din RM are ca virtute degradarea şi nonvaloarea.

Astfel că nu e de mirare că azi învăţătura este desconsiderată, iar cei care învaţă sunt consideraţi nişte fraieri. Şi nu e de mirare că azi copii şi tinerii vor să ajungă poliţişti sau vameşi, sau să ajungă în politică pentru a nu fi nevoiţi să lucreze niciodată. Iar cei care muncesc cinstit şi nu dau/iau mită sunt nişte rataţi, iar cei care fac cît mai multe şmecherii (şi afaceri ilegale) sunt tipi de succes şi modele de urmat. Pentru că societatea şi sistemul este cel care îi dresează şi educă pe oameni să fie astfel.

Logica sugerează că dacă problema principală a RM este sistemul (care este defect), atunci acesta ar trebui doar să fie înlocuit/schimbat, şi lucrurile vor începe să se dezvolte normal. Dar cine să îl schimbe, dacă politicienii noştri sunt la fel ca şi societatea, un produs, şi chiar beneficiari ai acestui sistem?

4) Lipsa unei elite naţionale. Oamenii simpli nu au capacitatea (sau nu vor) de a face diferenţă independent dintre bine şi rău. Ei nu îşi pot crea propriile valori, ci le adoptă pe cele ale societăţii sau grupului social din care fac parte. Dacă un tînăr va nimeri într-o bandă de alcoolici şi drogaţi, peste 90% că va ajunge şi el un narcoman. Dacă toţi în jurul unui om simplu preţuiesc banii, egoismul şi binele personal, atunci peste 90% că acest om va ajunge la fel ca şi ceilalţi. Dacă mâine în societatea noastră s-ar începe un amplu fenomen de ucidere a evreilor, sau ruşilor, majoritatea populaţiei ar accepta, în glas sau tacit, acest lucru ca unul fiind normal, şi chiar ar participa la el o bună parte (ca în cazul germanilor pe timpul lui Hitler).

Elitele, însă, sunt nişte producătoare de valori, dar nu consumatoare. Despre elite am mai scris, şi am spus că acestea se află de regulă pe nivelul III de conştiinţă, în comparaţie cu oamenii simpli care se află pe nivelul I şi II. Nivel care le permite să privească din exterior sistemul sau grupul din care fac parte, luînd în considerare interesele tuturor/ale comunităţii. Anume elitei naţionale îi revine rolul să ajusteze vechile valori, sau să impună noi, care să fie cele mai potrivite şi bune pentru vremurile în care trăiesc. Însă în RM lipseşte elita naţională, şi nu mă refer aici doar la cea politică.

În final, care sunt concluziile acestui articol? Banii sunt mai degrabă un motiv în spatele căruia se ascund oamenii simpli sau politicienii, dar nu o cauză. Oamenii, locuitorii RM, poartă o mare parte din vina asupra faptului că RM este un stat falimentar, însă ceea ce îi scuză pe aceştia este sistemul, care favorizează, şi îi impune practic, să procedeze greşit din punct de vedere etic şi moral. Iar lipsa unei elite naţionale nu face decît să prelungească agonia acestui stat, şi a populaţiei sale.

Mai vezi: Problema principală a Republicii Moldova (partea I)

Despre decizia greşită a "AIE"

2012-01-16T17:29:00.001+02:00

Cei de la IMAS/politik.md parcă au anticipat viitorul (sau au fost plătiţi special pentru a pune această întrebare), întrebînd respondenţii dacă ar fi de-acord cu modificarea Constituţiei ca alegerea preşedintelui să se facă cu votul a numai 51 de deputaţi. Rezultatele le vedeţi şi singuri:

http://www.facebook.com/

Majoritatea populaţiei, 40%, sunt împotrivă ca Constituţia să fie modificată astfel încît doar 51 de deputaţi să poată alege preşedintele. 30% sunt pro. Pentru ca referendumul AIE să reuşească, Alianţei, sau mai bine zis PL-ului şi PD-ului, îi trebuiesc să convingă minimum 2/3 din indecişi să le susţină iniţiativa. Pentru ca referendumul să eşueze, comuniştilor (şi se poate spune, şi liberal-democraţilor) le trebuieşte să convingă doar o treime din indecişi să voteze contra. Cine are mai multe şanse să cîştige, este clar tuturor.

Apropo, mama mea era entuziasmată iniţial de referendum. Pentru că credea că era făcut pentru ca poporul să aleagă preşedintele. Cînd însă i-am explicat că nu e aşa, şi că referendumul e pentru ca doar 51 de deputaţi să poată vota şeful statului, s-a dezamăgit şi a spus că nu va participa la vot. La fel ca şi Alex Cozer şi mulţi alţii, care vor boicota acest referendum. Eu însă, îmi plac alegerile, de orice tip, şi voi participa, dar voi vota contra.

Pentru că rămân la convingerea că preşedintele trebuie votat de popor, şi nici o altă variantă. Pentru că reuşita referendumului ar însemna să dăm prea multă putere în mîna unor ticăloşi. Şi pentru că ideea referendumului nu este una a Alianţei, ci a lui Plahotniuc şi Lupu. Iar eu nu vreau să trăiesc în Republica Plahotniuc.

Problema principală a Republicii Moldova

2012-01-15T19:29:00.003+02:00

Care este problema numărul 1 a RM? Întrebarea asta mi-a venit în minte încă de mulţi ani în urmă, obţinînd la dînsa cu timpul 4 răspunsuri total diferite.

1) Banii. Sau mai bine zis lipsa lor. Pentru construirea şi reparaţia drumurilor şi şoselelor din ţară, RM are nevoie de minimum 4-5 miliarde de dolari. Bani, pe care, evident că nu-i avem, ţinînd cont că bugetul RM, anual, este de aproximativ de doar 2 miliarde. Pentru modernizarea căilor ferate şi trecerea lor la ecartamentul european, avem nevoie de 1 miliard de dolari. Bani, pe care, iarăşi nu-i avem.

Alt aspect al lipsei banilor: din cauza salariilor mizerabile, poliţiştii, medicii, profesorii, funcţionarii publici şi multe alte persoane din societate sunt nevoite să ia mită pentru a supravieţui. Totodată, îşi îndeplinesc obligaţiile superficial - căci cum poate un salariu de o mie, 2 mii de lei să te motiveze să-ţi faci conştiincios treaba? Logica sugerează, că dacă RM ar avea bani şi ar plăti salarii de mii de euro cetăţenilor săi, şi corupţia s-ar micşora enorm, dar şi oamenii şi-ar face cinstit treaba, statul urmînd să progreseze şi să se dezvolte.

Şi care ar fi rezolvarea acestei probleme, atunci? Ei bine, serios vorbind, singura rezolvare reală a unei asemenea probleme ar fi ca RM să devină cel de-al 51 stat din cadrul Statelor Unite. Şi nu glumesc deloc. La un buget de peste 2.300 de miliarde de dolari, dacă SUA ar investi anual cîte 10 miliarde de dolari în economia RM, noi în 7-10 ani am depăşi România, Bulgaria, Ungaria, iar în 20 de ani am ajunge la acelaşi nivel de dezvoltare ca şi francezii şi germanii. Nici Unirea cu România nu este o soluţie a acestei probleme, ţinînd cont că România nu este un stat bogat, care să ne poată scoate din sărăcia în care ne aflăm.

2) Oamenii. Prima teorie are cîteva minusuri. Ea sugerează că RM nu are scăpare (soluţia cu SUA e absurdă, evident). Totodată, e absurd să determini progresul şi dezvoltarea unei ţări de banii pe care îi are. Ori nu degeaba se spune: "A menţiona că o ţară nu se poate dezvolta de sine stătător din lipsă de finanţe înseamnă a susţine că drumurile nu se pot construi din cauza lipsei de kilometri". Totodată, există numeroase exemple de ţări, foste sărace, care au reuşit să ajungă bogate, sau cel puţin să asigure un nivel decent de trai locuitorilor săi. Chiar dacă nu are bani, de ce nu ar reuşi şi RM?

În golul lăsat de căderea primei teorii, s-a afirmat altă idee: principala problemă a RM ar reprezenta-o oamenii, adică cetăţenii ei. Eu nu rareori am spus-o la mine pe blog că în esenţă mare diferenţă între oamenii simpli şi politicienii de la conducerea ţării nu există. "Orice popor îşi merită pe deplin conducătorii", iar moldovenii chiar îşi merită conducătorii pe care îi au. Cei care acuză că politicienii sunt nişte hoţi şi mincinoşi nu observă că ei, şi toţi oamenii simpli, sunt fix aşa.

De cîte ori am auzit de la diferiţi oameni, tineri sau bătrîni, că dacă ei ar ajunge vreun ministru sau viceministru, ei nu ar mai fi nevoiţi niciodată să lucreze în viaţa lor. Şi atunci, care e diferenţa dintre ei şi politicieni? Diferenţa o constituie că politicienii au posibilităţi mai mari de a fura şi se îmbogăţi pe contul celorlalţi oameni. Dar acelaşi lucru îl fac şi alţi oameni: poliţiştii îşi fură concetăţenii luînd sau obligîndu-i pe aceştia să dea mită (îi mai şi omoară pe unii), Fiscul fură agenţii economici, medicii îi jefuiesc pe cei bolnavi, profesorii îi jecmănesc pe studenţi şi pe părinţii elevilor, şi etc.

Suntem practic un popor de hoţi, mincinoşi şi de ticăloşi. Ori nu degeaba se spune că dacă omul înfrumuseţează locul, el este cel şi care îl spurcă. Or, Moldova este o ţară frumoasă, cum toată lumea spune din obişnuinţă despre ea, însă locuitorii ei sunt cei care spurcă acest stat şi fac viaţa imposibilă aici (cine poate, fuge de-aici). Sau, mai bine zis, Moldova a fost o ţară frumoasă, după natura ei, dar şi aici locuitorii ei au spurcat-o şi distrus-o, moldovenii neavînd deloc ecologia (protecţia naturii) şi curăţenia la ei în sânge. Or, de cîte ori eu ziceam că toată această mizerie şi murdărie de pe străzi, din jurul nostru, nu este nimic altceva decît o reflecţie a sufletului nostru, a moldovenilor...

Şi care ar fi soluţia la această problemă a RM? Sincer şi direct spus, singura soluţie ar fi potopul: să dea Dumnezeu un potop mare peste noi, şi să cureţe Republica Moldova de cele 4 milioane de mizerii. Că mare pagubă pentru omenire, care e de 7 miliarde, nu ar fi dacă ar pierde 4 milioane de "unităţi".

După cum se înţelege din această teorie, dacă într-adevăr principala problemă a RM sunt însăşi oamenii care o locuiesc, Republica Moldova nu are nici o şansă. Pentru că nu poţi face nimic împotriva naturii umane, dacă într-adevăr aşa suntem noi din născare: un popor de hoţi, mincinoşi şi de ticăloşi. Din fericire, anume aici şi teoria asta s-a prăbuşit. Despre aceasta, şi alte 2 idei despre care e problema principală a RM, în partea a II-a a articolului.

Mai citeşte: Problema principală a Republicii Moldova (partea a II-a)

Prea multă putere pentru o mână de ticăloşi

2012-01-15T14:31:00.003+02:00

http://nicolaeapostu.blogspot.com/

Cei de la AIE au decis astăzi ca să organizeze un referendum pentru modificarea Constituţiei, nu mai tîrziu de luna aprilie, care să aibă ca scop simplificarea procedurii de alegere a preşedintelui de stat. Se merge pe "soluţia" propusă de Ghimpu pe 28 decembrie anul trecut, ca preşedintele să fie ales doar prin 51 de voturi.

Nu mă gîndeam că am să o spun vreodată, dar prostul ăsta de Ghimpu nu numai că îşi îngroapă propriul partid, dar vrea să îngroape şi viitorul democraţiei din Republica Moldova. În contextul în care toţi liderii politici, politicienii şi partidele de la noi din ţară suferă de o gravă criză de legitimitate politică (lumea este săturată şi dezgustată de ei), singura soluţie bună pentru alegerea preşedintelui este şi poate fi doar alegerea acestuia de către popor.

Eu înţeleg că şi poporul ăsta este unul de idioţi, care au avut şansa să rezolve criza politică a alegerii preşedintelui la 5 septembrie 2009, dar au ales să meargă la şaşlîk şi să stea acasă. Şi că, pînă la 5 septembrie anul curent, nu se poate face un referendum pe aceeaşi problemă. Dar să oferi şansa şi puterea unui partid, sau unei alianţe de partide, care prin 51 de voturi să poata forma şi Guvernul, dar şi să poată alege preşedintele ţării, este prea multă putere pentru aceşti ticăloşi.

Păi care e garanţia ca într-o perioadă apropiată să nu aibă loc alegeri anticipate, în care, ţinînd cont de tendinţele din societate, comuniştii să nu ia peste 51 de voturi? Iar cu 51 de deputaţi, aceştia să formeze şi guvernul, şi să aleagă preşedintele, noi putînd spune adio de la democraţia din RM. Şi chiar şi dacă nu ar fi existat pericolul comuniştilor, aş fi fost împotriva ca doar 51 de deputaţi să poată alege preşedintele. Pentru că e prea multă putere pentru aceşti ticăloşi.

Eu voi vota contra la acest referendum. Şi Paşa Valeriu tot, avînd argumentele lui. Şi vă îndemn şi pe voi să faceţi la fel, dacă va avea loc acest referendum. Pentru că AIE pur şi simplu îşi bate joc de noi.

Cine/ce este un liber-cugetător? (II)

2012-01-13T14:47:00.002+02:00

http://www.zazzle.com/

Mie îmi plac foarte mult definiţiile în engleză ale cuvântului "liber-cugetător":

Freethinker - one who forms opinions on the basis of reason independently of authority; especially: one who doubts or denies religious dogma (cineva care îşi formează opiniile pe baza raţiunii independent de autoritate; în special: cineva care se îndoieşte sau neagă dogma religioasă);

Freethinker - a person who forms his or her opinions about important subjects (such as religion and politics) instead of accepting what other people say (o persoană care îşi formează singur opiniile sale despre subiecte importante, în loc să accepte ce spun alţi oameni);

Freethinker - one who has rejected authority and dogma, especially in religious thinking, in favor of rational inquiry and speculation (cineva care a respins autoritatea şi dogma, în special în gândirea religioasă, în favoarea anchetei raţionale şi speculaţiilor);

Freethinker - a person who forms his ideas and opinions independently of authority and accepted views (o persoană care îşi formează ideile şi opiniile independent de autoritate şi părerile acceptate).

2 caracteristici importante se extrag din aceste definiţii. Prima este autoritatea, sau mai bine zis: lipsa, neacceptarea ei. Un liber-cugetător este o persoană care îşi formează opiniile independent de orice autoritate, oricare ar fi ea: părinţii, profesorii, preoţii, Dumnezeu, şeful, oamenii mai în vîrstă, statul, sistemul, conducătorii, experţii, etc. Un liber-cugetător îşi formează singur opiniile, în baza raţiunii şi minţii sale, dar nu va accepta niciodată din start că un om sau autoritate are dreptate, decît dacă raţiunea sa va accepta acest lucru. Pentru un liber-cugetător nu contează deloc cine este persoana respectivă: expert, vedetă, preşedinte, etc - pentru el contează cele spuse de persoana respectivă, şi dacă are dreptate sau nu acea persoană în cele spuse.

Acest atribut explică de ce ateii au fost consideraţi iniţial ca fiind liber-cugetători, şi de ce oamenii religioşi nu pot fi liber-cugetători. Pentru credincioşi, Dumnezeu, Alah, Budha, etc. reprezintă autoritatea supremă, şi ceea ce au lăsat ei pe Pământ (Biblia, Coranul, etc.) reprezintă adevărul suprem, care nu poate fi pus deloc la îndoială. Un liber-cugetător, însă, nu poate accepta acest lucru, pentru că acceptarea oricărei autorităţi duce la limitarea gândirii. Un liber-cugetător gândeşte liber, şi astfel el pune totul la îndoială, raţiunea sa fiind cea care decide ce este adevărat sau nu. Direct spus, raţiunea, mintea sa, şi reprezintă "Dumnezeul" pentru un freethinker. Păcatul cel mai mare, pentru credincioşi, şi o povară imensă pentru un liber-cugetător, care se află mereu într-o muncă de determinare a ce e adevărat sau bun.

Pe de altă parte, am înţeles că în Biblie este inclus un liber-cugetător: Ecleziastul. Am citit ideile lui, şi sincer, mi-au plăcut. Mă întreb: poate oare un liber-cugetător să creadă în existenţa lui Dumnezeu, sau nu? Sincer, nu ştiu răspunsul. Dar lucrul pe care îl pot spune este că un liber-cugetător nu are cum să excludă o astfel de variantă. Şi cei mai inteligenţi oameni, cu un IQ de peste 200, au ajuns la concluzia că nu pot înţelege toate misterele vieţii, şi că în spatele acesteia s-ar putea afla o entitate superioară, care parcă ar fi creat lumea, viaţa, după o anumită logică (pe care noi nu o observăm, şi înţelegem). Altfel spus, un liber-cugetător este mai degrabă un agnostic, decît un ateu.

A 2 trăsătură importantă a unui liber-cugetător este că el nu ţine cont de ceea ce spun alţi oameni, şi care sunt părerile acceptate în societate. Pentru un liber-cugetător nu contează ce crede majoritatea, el formîndu-şi ideile independent de opiniile acceptate în societate. Altfel spus, un liber-cugetător nu este parte a turmei.

Referitor la turmă, mulţi se întreabă cum germanii, un popor atît de deştept şi de civilizat, a putut susţine regimul lui Hitler, ucigând milioane de oameni. E simplu: spiritul de turmă. Oamenii nu fac decît să îi copie pe alţii la ceea ce fac. Oamenii simpli nu fac decît să adopte (non)valorile deja acceptate în societate, sau în grupuri, sistem, etc. Oamenii sunt dresaţi şi educaţi să facă aceste lucruri.

Un liber-cugetător, însă, se autoeducă. Un liber-cugetător este persoana care îşi formează singur valorile şi principiile de viaţă pe care să le urmeze. El nu le adoptă pe cele ale societăţii în care trăieşte, sau a grupului din care face parte. El îşi crează propriul său sistem normativ de valori, în baza la ceea ce raţiunea sa crede că e adevărat sau fals, sau e bine sau e rău. Iar aceasta, mie mi se pare, că şi reprezintă principala caracteristică a unui liber-cugetător.

Mai citeşte: Cine/ce este un liber-cugetător? Partea I

Cine/ce este un liber-cugetător?

2012-01-12T15:44:00.001+02:00

http://my.opera.com/

Înţeles de la sine, cuvântul liber-cugetător semnifică un om care gândeşte liber. Însă care sunt atributele, caracteristicile unui om care gîndeşte liber? Oare nu toţi oamenii ar putea pretinde, că ei, în sinea lor, gândesc liber? "Un om care cugetă liber" este o explicaţie mult prea largă, şi vagă, a ceea ce reprezintă un liber-cugetător. Avem nevoie de mai multe trăsături specifice, ale unui liber-cugetător, care îl determină pe acesta să fie ceea ce este.

Conform dicţionarului explicativ, un liber-cugetător este: 1) un adept al unui curent ideologic care promovează o atitudine critică faţă de religie şi faţă de biserică; 2) un gânditor care adoptă o atitudine critică faţă de religie şi biserică; 3) ateu.

Pornesc de la a treia. Este chiar oare cuvântul liber-cugetător sinonim cu cel de ateu? Nicidecum. În viaţa mea am întîlnit şi am cunoscut o mulţime de oameni, care se identificau ca fiind atei, dar care aveau o minte atît de limitată şi erau atît de proşti, de Doamne fereşte. În nici un caz un ateu nu înseamnă obligatoriu că este şi un liber-cugetător, şi doar un necunoscător poate egala aceste 2 noţiuni.

În privinţa primelor 2 definiţii, sunt în mare parte de-acord cu ele, fiind însă mai mult în favoarea celei de-a doua. Un liber-cugetător, este, evident, un gânditor, dar nu este obligatoriu să fie şi un adept al unui curent anume. Şi nici să promoveze o atitudine critică faţă de religie şi biserică. Este de-ajuns să aibă o atitudine critică faţă de cele 2, însă nu şi să fie un propovăduitor al acestei atitudini/idei. Un liber-cugetător are o atitudine critică şi faţă de religie şi biserică, şi faţă de ateism: el este undeva la mijloc, un agnostic, cel mai probabil.

Problema în cazul acestor 2 definiţii este că ele nu sunt complete, fiind depăşite. Au trecut demult vremurile alea de luptă dintre burghezie/stat/societate şi dominaţia bisericii. Faptul că un om a adoptat o atitudine critică faţă de religie şi biserică nu îl face pe acesta un liber-cugetător. Da, un liber-cugetător are o atitudine critică faţă de biserică şi religie, însă este absurd astăzi să defineşti şi determini un liber-cugetător prin opoziţia sa faţă de biserică.

Astfel că acum ar trebui de găsit alte definiţii, sau caracteristici, care ne-ar putea ajuta să definim corect ce este un liber-cugetător. Va continua.

Citeşte: Cine/ce este un liber-cugetător? Partea a II-a

Trout despre strategie

2012-01-12T12:38:00.001+02:00

http://www.librarul.ro/

"Trout despre strategie. Cum să cucereşti piaţa şi să ocupi un loc în mintea consumatorului" este o carte extraordinară. Teoretic cartea este curat marketing, însă ea conţine şi o mulţime de aspecte legate de psihologie, despre cum gândeşte şi funcţionează mintea oamenilor. Nici nu ştiu ce mi-a plăcut mai mult: aspectele economice, sau ideile ce ţin de psihologie, dar cert e că cartea asta conţine o mulţime de idei interesante şi concluzii geniale, care nici în 10 articole nu mi-ar ajunge să le (de)scriu pe toate, darmite în acest articol.

Cartea însăşi reprezintă o (de)scriere directă şi simplificată a acestor zeci de idei, care, dacă ar fi fost dezvoltate şi analizate pe larg (ştiinţific), ar aduna sute, sau chiar mii de pagini. Şi ar fi fost mult mai greu, şi mai puţin interesantă de citit, evident. Aşa însă, îţi ia cîteva ore, sau zile, să o termini, cartea fiind scrisă într-un stil foarte simplu şi uşor. O recomand tuturor, nu doar celor interesaţi de marketing şi psihologie, dar şi bloggerilor, pentru a înţelege cum să-şi promoveze "afacerea" (blogul).

Mai departe voi scrie doar denumirile capitolelor, şi morala acestora de la urmă:

Strategia înseamnă supravieţuire. Morala: Într-o lume dură, nu poţi supravieţui decît cu ajutorul strategiei.

Strategia înseamnă percepţie. Morala: Percepţia înseamnă realitate. Nu lăsa faptele să te inducă în eroare.

Strategia înseamnă să fii diferit. Morala: Dacă nu ai un atribut care să te diferenţieze, ar fi bine să ai măcar un preţ mic.

Strategia înseamnă competiţie. Morala: Cunoaşte-ţi adversarii. Evită-le putere. Exploatează-le slăbiciunile.

Strategia înseamnă specializare. Morala: Este mai bine să fii excepţional într-un domeniu decît să fii bun la toate.

Strategia înseamnă simplitate. Morala: Strategiile de succes sunt exprimate întotdeauna în cuvinte simple.

Strategia înseamnă să fii lider. Morala: Nimeni nu te va urma, dacă nu ştii încotro te îndrepţi.

Strategia înseamnă realitate. Morala: Obiectivele sunt precum visele. Trezeşte-te şi înfruntă realitatea.

Oazu Nantoi preşedinte?

2012-01-11T13:38:00.003+02:00

http://www.timpul.md/

Oazu Nantoi preşedinte? Susţin. Chiar dacă are şi el o pată neagră, şi anume faptul că a fost membru al Partidului Democrat, partid care este, şi a fost mereu pentru mine unul de bandiţi, încă din anii '90. Omul însă a ştiut rapid cînd să plece, atunci cînd partidul a fost vîndut unui bandit mai mare şi mai criminal decît Diacov, lui Plahotniuc. Plus, în comparaţie cu mai vechile candidaturi, Lupu şi Greceanîi, Oazu Nantoi este de departe o candidatură mai bună, şi nu numai din cauza că nu a fost membru al PCRM.

La nivel de percepţie, Oazu Nantoi îmi creează impresia unui om cumpătat, înţelept şi echilibrat, mult mai destoinic de a fi preşedintele RM decît cele 3 mizerii care au fost mai înainte. Nantoi nu este o candidatură ideală, însă în condiţiile actuale (criza politică), şi în comparaţie cu vechii pretendenţi (Lupu şi Greceanîi), este o candidatură perfectă. Astfel că agreez ideea ca Oazu Nantoi să ajungă preşedinte, pentru că îmi pare una dintre cele mai bune candidaturi la momentul actual, personalitatea sa inspirîndu-mi o anumită încredere.

Am observat că mai mulţi bloggeri, dar şi facebookerii, l-ar dori preşedinte pe Oazu Nantoi. Nici nu ştiu, poate de făcut ceva gălăgie, nişte grupuri de susţinere, pentru ca AIE şi Dodon să îl voteze, şi să termine cu haosul şi criza asta politică din ţară? Pe de altă parte, este puţin probabil ca politicienii noştri, în probleme de asemenea importanţă (ca alegerea preşedintelui), să ţină cont de opinia societăţii civile. Pentru că, pentru ei, interesele lor sunt mai presus decît cele ale populaţiei şi societăţii.

Cărţulie bună de citit

2012-01-10T19:43:00.000+02:00

http://www.librarul.ro/

M-am căpătuit azi cu o cărticică bună de citit. "Povestea" a început cu o lună jumate în urmă, cînd am primit un email de la Business Class legat de Business Case Competition organizat de ei. Aşa că, în trei zile pînă la deadline, a apărut articolul precedent. Peste o lună am aflat că nu am cîştigat nimic, aşa că am trimis articolul celor de la Amount, dacă vor fi interesaţi (şi au fost), şi apoi l-am publicat şi pe blog, pentru ca efortul creării acestuia să nu fi fost în zadar. Totodată, cei de la Business Class m-au sunat înainte de Anul Nou să-mi iau nush ce cadou pentru participare, dar am hotărît să îi ignor iniţial. Ieri m-au sunat a 2 oară, în limba română, un glas de persoană drăguţă, şi datorită insistenţelor lor, am hotărît (le-am promis) să trec pe la ei să-mi iau cadoul.

Iar cadoul s-a dovedit a fi o carte, şi încă una foarte bună: "Trout despre strategie. Cum să cucereşti piaţa şi să ocupi un loc în mintea consumatorului". Cartea se citeşte foarte uşor, şi are şi nişte idei foarte adevărate despre viaţa de astăzi. După citirea primului capitol, cartea pare să-mi placă mult. Voi scrie mai multe despre ea, şi ideile autorului, după ce o citesc toată ;).

Combaterea producţiei şi comerţului ilegal de ţigări

2012-01-06T14:41:00.006+02:00

http://www.amount.md/

Comerţul ilegal cu ţigări reprezintă activitatea de cumpărare, distribuire şi revînzare a ţigaretelor fără a se plăti taxe la stat.

Pentru a propune măsuri de combatere a comerţului ilegal de ţigări, dîntîi de toate ar trebui să cunoaştem cauzele apariţiei acestui fenomen. Comerţul ilegal de ţigări apare atunci cînd comercializarea ţigărilor în genere este interzisă, ori atunci cînd accizele la ţigări pentru stat sunt atît de mari, încît micşorează enorm puterea (sau dorinţa) de cumpărare a acestor produse de către consumatorii lor. Motivul pentru care apare contrabanda şi comerţul ilicit de ţigări este că există o mare cerere de la consumatori, care însă nu îşi pot permite să plătească preţul înalt al acestora, oferta fiind prea scumpă.

În cazul Republicii Moldova, contrabanda de ţigări de la noi din ţară orientată spre România apare deoarece preţul unui pachet de ţigări în ţara vecină este de 4-6 ori, chiar de mai multe ori, mai mare decît în Republica Moldova. În România un pachet de ţigări costă în medie 12-13 RON (40 – 45 lei MD), mai bine de 80% din preţ reprezentînd taxele plătite statului. În ţara noastră, însă, un pachet de ţigări costă, echivalentul în RON, între 0.70 şi 3 RON (3 – 12 lei MD), în funcţie de marca de ţigări, ceea ce face ca diferenţa de preţuri a unui pachet de ţigări în cele 2 ţări să fie extrem de abruptă, şi astfel, vinderea ilegală a ţigărilor din RM în România un „business” extrem de profitabil.

Un alt detaliu important, înainte de a propune măsuri, este să cunoaştem cum se formează preţul pachetului de ţigări de contrabandă. Preţul ilegal = preţul său din ţara de origine + transportul + taxa de risc + mita dată în vamă + profitul contabandistului. În ciuda acestor noi cheltuieli (mita, transportul) de pe lîngă preţul iniţial al produsului, datorită diferenţei enorme a preţurilor din Română şi RM, traficanţii ajung să cîştige în mediu cîte 3 RON (11 lei MD) la fiecare pachet ilegal de ţigări vîndut în România.

Soluţii de combatere a traficului de ţigări:

1) Ei bine, prima soluţie, cum este şi normal, ar fi ca România să micşoreze accizele şi să coboare astfel preţul la ţigările legal vîndute în România, astfel încît să nu mai existe cerere de ţigări de contrabandă pe piaţa românească. Odată ce tocmai 80% din preţul unui pachet de ţigări îl reprezintă banii daţi statului, se subînţelege de la sine că statul român exagerează în politica lor de accize. Odată ce traficantul cîştigă în mediu cîte 3 RON pe pachetul de ţigări vîndut ilegal, dacă şi preţul pachetelor de ţigări vîndute legal ar fi cu 3 RON mai mic, şi comerţul ilegal de ţigări s-ar micşora enorm, deoarece ar dispărea motivaţia contrabandei (lipsa profitului), sau profitul mic pe care îl vor obţine contrabandiştii nu va mai acoperi riscul şi cheltuielile unei asemenea activităţi. Însă, după cum ne dăm seama, România puţin probabil că îşi va micşora taxele pe ţigări, deoarece este membră a UE, fiind obligată să taxeze după legile europene, destul de dure, produsele din tutun;

2) A 2 soluţie ar fi ca preţul pachetului de ţigări din RM să crească la un asemenea nivel, astfel încît să nu mai facă profitabilă contrabanda de ţigări spre România. După cît se pare, această idee este deja pusă în practică: cei de la Ministerul Finanţelor din RM au şi inclus în proiectul politicii fiscale şi vamale pe anii 2012 – 2014 o prevedere care va duce la majorarea anuală a accizelor la ţigări astfel încît să le ajusteze la nivelul european. Opinia mea este însă că acest lucru este o greşeală, şi că RM ar trebui să-şi majoreze accizele la ţigări pînă la aceea ca preţul unui pachet de ţigări din RM să coste 50-70% din preţul unui pachet de ţigări în România. La o asemenea diferenţă de preţ, deja contrabanda de ţigări dintre RM şi România ar dispărea, deoarece profitul traficanţilor nu ar mai acoperi cheltuielile şi riscul unei asemenea activităţi. Pe de altă parte, dacă RM ar majora preţul ţigărilor pînă la un nivel european, ea însăşi va deveni o victimă a contrabandei, deoarece produsele legale vor deveni inaccesibile consumatorilor moldoveni, piaţa moldovenească urmînd să fie invadată de ţigări de contrabandă. Să nu uităm nici că hotarul de est al ţării nu este deloc controlat;

3) În România în primele 9 luni ale anului 2011 contrabanda de ţigări a scăzut considerabil (de la 36% sfîrşitul lui 2010 la 11.8% în septembrie), în special datorită operaţiunii „Curăţaţi vămile”, ce a dus la sporirea controalelor în vămi şi la arestarea a o mulţime de vameşi corupţi. Logica sugerează că dacă şi în Republica Moldova s-ar derula o amplă operaţiune de controlare a vămilor, şi arestare a vameşilor corupţi, contrabanda de ţigări dintre cele două state româneşti ar scădea şi mai mult;

4) O altă idee, pe care aş propune-o pentru eficientizarea lucrului vămilor, ar fi organizarea unui concurs de genul „Cei mai buni/eficienţi vameşi”. Acei vameşi, care într-o perioadă anumită, în turele lor, au descoperit cele mai multe şi mai mari tentative de contrabandă de ţigări, să primească anumite distincţii şi premii băneşti (bonusuri la salariu, etc), care să-i motiveze astfel pe toţi vameşii să lucreze şi mai eficient şi să respingă mita de la contrabandişti;

5) Cea mai bună soluţie, pe care aş propune-o eu, este ca vameşii care sunt corupţi, şi sunt prinşi că iau mită, să li se lichideze dreptul la pensie, la tot ce a agonisit la pensia sa cît timp a lucrat. Această soluţie este una folosită eficient de germani în combaterea corupţiei la ei în ţară, şi aş recomanda-o obsesiv ca şi statul nostru să o adopte şi folosească în combaterea corupţiei de la noi din RM. Se ştie că statul nostru este unul extrem de corupt, or, dacă un funcţionar public ar şti că îşi va pierde şi locul de muncă, dar şi dreptul la pensie, totul ce a agonisit pînă atunci, acesta se va gîndi de 7 ori înainte dacă merită să rişte să ia mită sau nu. Acelaşi lucru şi în cazul vameşilor: dacă aceştia vor şti că pe lîngă locul de muncă îşi vor pierde şi dreptul la pensie, vor fi şi mai puternic descurajaţi în a lua mită şi a accepta trecerea transportului ilegal de ţigări de vamă. O asemenea măsură, sunt sigur, ar micşora luarea mitei de către vameşi, şi ar micşora contrabanda de ţigări, dar şi, dacă această măsură nu va funcţiona în combaterea corupţiei şi descurajarea funcţionarilor publici de a lua mită, cel puţin ar scăpa statul nostru de povara pensiilor, care cel puţin în viitorul mediu sau îndepărtat ne va sugruma (în 2050, cînd generaţia mea va ieşi la pensie, vom avea un raport de un lucrător la 3-4 pensionari – altfel spus, statul ăsta nu va avea deloc posibilitate să ne dea o pensie);

6) Alţi factori care au contribuit la scăderea contrabandei şi comerţului ilegal în România au fost colaborarea între instituţiile statului pentru combaterea acestui fenomen, precum şi implicarea producătorilor de ţigări şi a mass-mediei. Aceste soluţii pot fi folosite şi de către statul nostru: colaborarea între mai multe instituţii ale statului (vămile, poliţia, ministerul finanţelor, etc.), colaborarea statului nostru cu România în schimbul de informaţii şi organizarea unor proiecte şi operaţiuni comune de reducere a contrabandei, colaborarea instituţiilor statului cu producătorii de tutun (internaţionali şi locali), şi implicarea mass-mediei, prin derularea unor ample campanii mediatice, de informare, sau sensibilizare a opiniei publice în privinţa nesusţinerii de către populaţie a producţiei ilegale şi comerţului ilegal de ţigări;

7) Altă soluţie ar fi sporirea pedepselor pentru persoanele care încearcă să transporte ilegal ţigări peste hotare, precum şi mediatizarea acestor pedepse de către mass-medie, pentru a descuraja populaţia/potenţialii contrabandişti să încerce să practice o asemenea activitate.

8) În privinţa producţiei ilegale de ţigări la noi în ţară, ar merita de organizat ample campanii mediatice, de informare, asupra efectelor negative a acestui fenomen la noi în ţară, precum şi găsirea unor metode de motivare a populaţiei (premii băneşti, spre exemplu) de denunţare a persoanelor ce se ocupă cu producţia ilegală de ţigări.

În genere, cea mai bună soluţie de stopare a producţiei şi comerţului ilegal de ţigări ar fi dispariţia cererii, adică dispariţia acestui viciu al oamenilor, de a fuma. Din păcate, acest lucru e puţin probabil să se întîmple vreodată.

Surse de informare: Comerţul ilegal cu ţigări // http://dli.ro/comertul-ilegal-cu-tigari.html

Articol apărut în revista economică online Amount.

Raport despre conflictul din Osetia de Sud

2012-01-04T18:56:00.007+02:00

http://ro.altermedia.info/

Raportul l-am făcut în primăvara lui 2008, la Conflictologie. Teoretic l-am făcut cu încă 3 colegi, practic, l-am făcut singur, de aia mi-am asumat răspunderea de a-l publica aici. M-am gîndit, decît să stea aiurea în PC, că oricum odată şi odată îmi voi şterge toate documentele legate de universitate, să-l public mai bine pe blog, căci cineva poate, care învaţă la RI, sau caută informaţii pe acest conflict, poate i-a fi de folos anumite informaţii din raport. Cum e şi normal, raportul e rămas cu cîţiva ani în urmă (4), plus mai are probabil şi multe greşeli, fiind departe de perfecţiune (îmi dau seama, citindu-l, că aş schimba multe în el). Însă cine va avea o minte critică, va şti să culeagă ceea ce e bun în el, şi să-şi formeze propria opinie asupra conflictului.

Raportul e făcut după o anumită schemă: date introductive, istoricul conflictului, subiecţii, cauzele conflictului, tipul conflictului, etapele conflictului, desfăşurarea conflictului, metode de reglementare, bilanţ şi consecinţe, perspective şi asocieri cu alte conflicte, concluzii şi surse bibliografice.

Date introductive

Osetia de Sud reprezintă o regiune autonomă din Georgia ce cuprinde teritoriul fostei Regiuni Autonome Sovietice Osetia de Sud, care şi-a proclamat unilateral independenţa în 1992, nefiind recunoscută de comunitatea internaţională. Suprafaţa Osetiei de Sud este egală cu 3.900 km2, reprezentînd 5,6% din teritoriul Georgiei. În 1989 Osetia de Sud avea o populaţie de 99.000 de locuitori, 65.200 (66,2%) fiind de etnie osetină iar 28.700 (29%) de etnie georgiană. Conform estimărilor din 2007 în Osetia de Sud trăiau aproximativ 65.000 de oameni, dintre care 45.000 (69%) erau osetini şi 17.500 (27%) georgieni.

De asemenea alţi 30000 de osetini trăiesc în alte zone ale Georgiei totalizîndu-se aproximativ 75000 osetini care locuiesc astăzi pe teritoriul Georgiei în comparaţie cu 160000 care trăiau în 1989. Astfel se poate uşor de observat micşorarea cu mai bine de jumate a populaţiei de etnie osetină din Georgia,cauza fiind refugierea a aproximativ 100000 de osetini în 1991-1992 în Rusia ca urmare a războiului georgiano-osetian.
Osetia de Sud se învecinează la nord cu Osetia de Nord,o republică autonomă din cadrul Federaţiei Ruse,în cadrul căreia osetinii cu un nr de 450000 reprezintă 63% din populaţie din totalul de 710000 de locuitori a republicei.Astfel se înţelege dorinţa osetinilor din Osetia de Sud de a se unifica cu Rusia,mai precis cu Osetia de Nord.

Merită a fi menţionat că astăzi 1200 de km2 (31%) din Osetia de Sud se află sub controlul georgienilor,aici fiind creată Entitatea Administrativă Provizorie din Osetia de Sud.Rebelii separatişti controlează restul de 69% din teritoriul Osetiei de Sud,astfel din start fiind exclusă independenţa întregii regiuni Osetia de Sud,populaţia din cadrul teritoriului controlat de georgieni fiind în cea mai mare parte de orientare politică progeorgiană.Astfel o posibilă recunoaştere a independenţei rebelilor osetini nu ar însemna decît o scindare a actualului teritoriu al Osetiei de Sud.

Istoricul conflictului

Osetinii sunt descendenţii alanilor,un fost popor iranian nomad de origine indo-europeană. Pentru prima dată alanii au fost atestaţi în secolul I în zona de stepa dintre Don si Volga,la nordul Caucazului, de către Strabon.Din aceste zone alanii faceau repetate incursiuni in Persia si in provinciile caucaziene si danubiene ale Imperiului Roman.

În jurul anului 370 alanii au fost atacaţi şi învinşi de către huni,aceasta avînd puternice repercursi-uni asupra destinului poporului lor.Astfel,majoritatea alanilor au fost nevoiţi să emigreze spre vest,în Europa,pentru a scăpa de dominaţia hunilor,unde deşi au lăsat ceva urme au dispărut din istorie fiind asimilaţi de alte popoare mai numeroase.Cealaltă parte a alanilor s-a retras spre sud,în zonele adăpostite din Muntii Caucaz, pe teritoriul actual al Alaniei/Osetiei, si pe teritorul apropiat din vest, al actualelor Republici Autonome Karachay-Cercheza şi Kabardino-Balkaria din Federaţia Rusă.

În urma slăbirii şi dispariţiei influenţei hunilor alanii au reuşit să se unifice întemeind Regatul Alania,ce şi-a extins teritoriul şi în stepa Donului,dăinuind între secolele 8 şi 13.Acesta a fost însă distrus de invazia mongolă din 1238-1239,alanii fiind nevoiţi a 2 oară să emigreze din stepă în interiorul munţilor Caucaz,ducînd la formarea a 3 regiuni:

1.Digor,în partea de vest,care a căzut sub influenţa musulmanilor Kabardieni,în rezultat alanii de aici sfîrşind a fi asimilaţi;

2.Iron,în partea de nord,astăzi ajungînd a fi Osetia de Nord;

3.Tuallag(astăzi Osetia de Sud),parte a principatului istoric georgian Samachablo,unde alanii au fost nevoiţi să se refugieze de mongoli peste populaţia locală georgiană.

În anul 1774 Osetia de Nord cade sub dominaţia rusească,pentru ca în 1783 regatul est-georgian al Kartliei-Kaheţiei,ce conţinea şi teritoriul actual al Osetiei de Sud,să accepte protectoratul rusesc.În anul 1801 acest regat a fost încorporat în imperiul Rus,urmînd şi cucerirea restului provinciilor georgiene pînă în 1859.Teritoriile actuale ale Osetiei de Nord şi de Sud deja în 1806 erau totalmente sub controlul Imperiului Ţarist.

Ca urmare a revoluţiei ruseşti din octombrie 1917 Georgia şi-a declarat independenţa pe 26 mai 1918,Osetia de Sud făcînd parte din noul stat democratic.Însă osetinii simpatizau deschis cu bolşevicii şi cu Rusia Sovietică,Consiliul Naţional al Osetinilor creat în iunie 1917 ajungînd rapid sub dominaţia bolşevicilor care cereau încorporarea teritoriului din Georgia locuit de osetini în Rusia sovietică. Conflictul avea să degenereze pe 15 martie 1918,culminînd cu masacrarea populaţiei georgiene din Tskhinvali.Masacrele aveau să înceteze pe 22 martie,cînd oraşul s-a reîntors sub controlul forţelor de drept georgiene.Revolta din octombrie 1919 a fost uşor înnăbuşită,pentru ca rebeliunea osetină bolşevică din mai 1920 să se transforme într-un adevărat război,nr victimelor totalizînd între 3000 şi 7000 de morţi.Ca rezultat al înnăbuşirii rebeliunii de către Garda Georgiană,20000 de osetini s-au văzut obligaţi să emigreze în Rusia Sovietică.Astfel în anii 1918-1920 a avut loc prima escaladare a conflictului georgian-osetian,anul 1917 reprezentînd anul naşterii acestui conflict.

În februarie 1921,Armata Roşie însoţită de numeroşi osetini a invadat Georgia lichidînd independenţa ei.În aprilie 1922 în urma creării Republicii Sovietice Georgia în cadrul RSFS Transcaucaziană bolşevicii au răsplătit loialitatea osetinilor prin crearea Regiunii Autonome Osetia de Sud în cadrul Georgiei, nenumărate sate curat georgiene fiind incluse în ea,însuşi în capitala noii regiuni autonome(Tskhinvali) osetinii fiind în minoritate faţă de populaţia băştinaşă geogiană.Este foarte interesant însă că acest conflict nu a avut efecte xenofobe asupra ambilor etnii,care ca şi pînă la 1917 au continuat în perioada sovietică să traiască în pace,existînd un nivel mare de interacţiune şi de căsătorii mixte dintre georgieni şi osetini.

Spre sfîrşitul anilor 1980,ca urmare a creşterii naţionalismului georgian şi mişcării lor pentru independenţă,apare în 1988 Frontul Popular al Osetiei de Sud(Ademon Nykhas),fiind o structură creată de Centrul Unional pentru a tempera şi contrabalansa mişcarea de independenţă a Georgiei.Frontul cerea o autonomie mai mare a regiunii cu scopul final de unificare cu Osetia de Nord rusească.Pe 11 decembrie 1990 guvernul georgian a lichidat statutul Osetiei de Sud tensionînd mai mult conflictul,care a şi izbucnit direct în război pe data de 5 ianuarie 1991.

Pentru a evita un război direct cu Rusia,care de fapt se şi implicase cu militari de rang înalt ce instruiseră miliţiile osetine,Georgia a fost obligată să accepte încetarea focului pe 14 iulie 1992,cînd în urma negocierilor cu Federaţia Rusă s-a hotărît crearea unei Comisii Unite de Control Rusia-Georgia-Osetia(de Sud plus de Nord!) care să urmărească menţinerea păcii.Din 6 noiembrie 1992 OSCE a trimis o misiune în Georgia care să monitorizeze operaţia de menţinere a păcii,contribuind la semnarea între cele 2 părţi a „Memorandumului de măsuri pentru obţinerea securităţii şi încrederii reciproce”(mai 1996).Astfel din 1992 are loc etapa de reglementare şi soluţionare a conflictului.

Concluzia ce poate fi extrasa din acest scurt paragraf este ca din punct de vedere istoric legitim osetinii nu au dreptul la autodeterminare ei fiind oaspeti pe aceste teritorii,bastinasii asa-numitei regiuni Osetia de Sud fiind din cele mai vechi timpuri georgienii.

Subiecţii:

Subiecţii implicaţi în conflictul din Osetia de Sud pot fi împărţiţi în 2 categorii:

1.subiecţii implicaţi direct:
Georgia:doreşte menţinerea integrităţii sale teritoriale şi debarasarea de influenţa rusească de asupra ei;
Osetia de Sud:urmăreşte obţinerea independenţei pentru ca în final să se alipească la Osetia de Nord,Rusia;

2.subiecţii implicaţi indirect:
Rusia:susţine activ acestă regiune(Osetia de Sud) precum şi Abhazia cu scopul ascuns de aşi menţine influenţa într-o zonă geopolitică atît de importantă astăzi, precum Caucazul.De asemenea din 2003 urmăreşte de a contrabalansa influenţa SUA din regiune,aceasta contribuind la micşorarea şanselor rezolvării conflictului din regiune.De fapt în esenţă Rusia este implicată direct în acest conflict,Kokoity şi ai lui fiind simple marionete în mîinile Rusiei(Kokoity este cetăţean rus – e destul de sugestiv faptul ăsta);
Osetia de Nord: susţine ideea independenţii Osetiei de Sud ca în final aceasta să se alipească la ea.În realitate,Osetia de Nord,făcînd parte din Federaţia Rusă, nu reprezintă decît un instrument în mîna Moscovei pentru realizarea politicii sale din regiune;
SUA:Sudul Caucazului a devenit în ultimii ani o zonă geopolitică de mare însemnătate pentru Statele Unite,care doreşte să-şi securizeze giganticul oleoduct Baku-Tbilisi-Ceyhan, precum şi întreaga zonă de la Marea Caspică(Azerbaidjan) pînă în Turcia,în Mediterana de Est. Washingtonul este puternic determinat să procedeze astfel.Petrolul şi gazele naturale din Marea Caspică totalizează circa 5% din totalul resurselor mondiale de energie,într-o perioadă cînd resursele energetice clasice sunt în declin,iar estimările arată că sunt necesare noi rezerve de petrol,aşa cum sunt cele de la Marea Caspică.

SUA a început să se implice activ din 2003,finanţînd şi susţinînd politic „Revoluţia Trandafirului”,în rezultatul căreia Edward Şevarnadze,un simbol al influenţei ruseşti,a fost înlocuit de la putere de proamericanul Mihail Saakaşvili.Ca rezultat aceasta a adus la înrăutăţirea situaţiei din zonă,la contradicţia ruso-georgiană adăugîndu-se acum şi rivalitatea ruso-americană,SUA avînd interesul direct ca Osetia de Sud să se afle sub controlul Georgiei;
Merită a fi menţionat că SUA au alocat zeci de milioane de dolari pentru a echipa şi înarma armata Georgiei,bugetul militar al acesteia din urmă fiind bugetul care a crescut cel mai rapid în lume în 2005,creşterea lui continuînd şi în anii următori.De asemenea la 24 octombrie 2006,la inaugurarea unei noi baze militare din Georgia Centrală,preşedintele Saakasvili a anuntat inaugurarea unei noi baze militare în oraşul Gori,care va fi „echipată la standartele NATO”,organizaţie în care Georgia speră să fie primită în curînd.În acest context,odată cu extinderea NATO în Caucaz,şi ea va fi implicată intrinsec în acest conflict(Osetia de Sud),dacă nu deja şi este(dacă ţinem cont că şi NATO contribuie acum la pregătirea armatei georgiene).
OSCE:în rol de mediator

Cauzele conflictului:

Obiective:

1.Diferenţa de etnie (georgieni-osetini),ceea ce serveşte ca pretext pentru cererea independenţei regiunii şi anexarea acesteia la Osetia de Nord, Rusia.

2.Divergenţa intereselor (cauze politice) dintre
a) Georgia şi Osetia de Sud (Osetia de Sus doreşte independenţa şi unificarea la Osetia de Nord(Federaţia Rusă),Georgia doreşte menţinerea integrităţii sale teritoriale şi restabilirea suveranităţii sale asupra Osetiei de Sud);
b) Rusia şi SUA (Rusia urmăreşte menţinerea şi recîştigarea influenţei sale în zona Caucazului,SUA de asemenea creşterii influenţei sale prin înlăturarea celei ruseşti)

3.Amprenta postsovietică: destrămarea URSS-ului a dus la apariţia unui haos dar şi a mai multor factori de putere în regiune;

4.Cauze economice:petrolul în cazul SUA(descris mai sus,la Subiecţii),şi contrabanda în cazul Rusiei.Osetia de Sud reprezintă un cap de contrabandă a mafiei ruseşti(din care fac parte la sigur şi politicieni ruşi) pentru zona Caucazului,aşa cum Transnistria reprezintă un cap de contrabandă pentru UE.Exemplu concludent serveşte eforturile poliţiei georgiene din iunie 2004 de a lichida contrabanda din regiune(Osetia de Sud),ceea ce a dus la înrăirea Moscovei şi apariţia focului în unele părţi ale Osetiei de Sud.

Subiective:

1.Factorul psihologic(neresemnarea,doctrina militară):în ciuda destrămării URSS-ului Rusia consideră Caucazul ca o zonă ce-i aparţine ei,ce face parte din sfera intereselor sale vitale.În genere conform doctrinei Kozîrev(ce e analoagă practic doctrinei Brejnev) întreg spaţiul al URSS este considerat ca sferă a intereselor vitale ale Federaţiei Ruse,care este hotărîtă de aşi apăra aceste interese cu toate mijloacele şi puterile legale.Astfel se denotă neresemnarea ruşilor faţă de pierderea influienţei lor în urma destrămării URSS-ului.Iar conform doctrinei militare ruseşti,Rusia fiind o mare putere trebuie să se comporte ca şi atare în relaţiile cu „străinătatea imediată”(spaţiul fostei URSS);

2.Antagonismul ruso-american:conform unor specialişti politologici internaţionali(de ex. Serghei Strokman) relaţiile dintre Rusia şi SUA s-au reîntors la principiul „ochi pentru ochi,dinte pentru dinte” din perioada războiului rece,astfel putîndu-se explica actuala situaţia din Caucaz şi în genere şi cea internaţională.

Tipul conflictului:

1)În funcţie de efectele pe care le generează conflictul este clar unul distructiv(disfuncţional) deoarece practic se respectă toate caracteristicile unui conflict distructiv:comunicarea este susceptibilă şi incompletă,informaţiile trunchiate şi contrarii,disponibilitatea fiecărei părţi de a lua în calcul interesele celeilalte părţi este mică(mai ales în cazul Osetiei de Sud),au avut loc acţiuni în forţă,cu importante pierderi umane şi materiale,etc;

2)Din punct de vedere al criteriului cantitativ,este un conflict deseori considerat bilateral,deoarece operaţiile militare au avut loc între osetini şi georgieni,în realitate însă fiind un conflict multilateral în care este implicată şi Rusia(a fost demonstrată implicarea ei cu militari de către observatori neutri chiar în războiul georgiano-osetian din 1991-1992),Osetia de Nord(sic! – în realitate iar Rusia) şi chiar SUA(foarte ascuns,aceastea influenţînd din perspectiva intereselor lor economice);

3)Din punct de vedere al criteriului calitativ este considerat unul intern internaţionalizat.Dacă ţinem cont de faptul că conflictul a reapărut sub ordinele Centrului Unional ce a folosit separatismul ca răspuns la mişcările democratice din republicile unionale ce ceveneau tot mai insistente la capitolul suveranitate şi independenţă,şi dacă mai ţinem cont de faptul că rolul Centrului Unional din 1992 a fost moştenit de Federaţia Rusă,iar Eduard Kokoity,liderul osetinilor rebeli,nu este decît o marionetă a ruşilor,avînd chiar cetăţenia rusească,ajungem astfel să concluzionăm că acest conflict este în realitate un diferend interstatal dintre Rusia şi Georgia.Numai că acest lucru nu va fi recunoscut probabil niciodată oficial,deoarece nu stă în obişnuinţa Moscovei de a recunoaşte adevărul,plus acceptarea acestui adevăr oficial nu ar avantaja nici chiar Georgia;

4)Din punct de vedere al criteriului al 3,ce ţine de caracterul conflictului,avem un conflict ce poartă un caracter complex,fiind implicaţi foarte mulţi factori şi interese diverse în regiune ce depăşesc sfera politică;

5)După obiectivul conflictului avem clar un conflict de interese;

6)După modul în care este perceput conflictul:latent;

7)După forma de luptă:violent(argument războiul din 1991-1992);

8)După durata desfăşurării:de lungă durată(durează de la sfîrşitul anilor 1980 pînă în prezent);

9)După sferele de interes:în special politic,aproximativ din 2003 şi economic.

10)După relaţiile dintre părţile implicate:asimetric(dacă îl considerăm dintre Osetia de Sud şi Georgia în favoarea ultimei,dacă între Rusia şi Georgia asimetric în favoarea primei) şi atenţie! simetric,dacă luăm în calcul implicarea(ascunsă) a SUA de partea Georgiei.

Etapele conflictului

1.Etapa iniţială:1917-1988

Din anul 1806 teritoriile ambilor Osetii(de Nord şi de Sud) s-a aflat sub jurisdicţia Imperiului Ţarist,georgienii şi osetinii trăind paşnic între ei în regiune.Din anul 1909 bolşevicii încep să activeze pe teritoriul Osetiei.În iunie 1917 a fost înfiinţat Consiliul Naţional al Osetinilor care a ajuns rapid să fie dominat de către bolşevici,acest consiliu dorind alipirea teritoriilor locuite de osetini la Rusia sovietică.La 15 martie 1918 numeroşi osetini ce locuiau în Georgia(pe teritoriul actualei Osetii de sud) s-au răsculat şi cucerind Tskhinvali au început să masacreze populaţia civilă georgiană de aici. Rebeliunea a fost înnăbuşită în sînge de Garda Naţională Georgiană,care era sub comanda activistului menşevik Valiko Jughili,astfel crescînd antipatia osetinilor faţă de menşevici care din acel moment erau asociaţi cu georgienii.

La 26 mai 1918 Georgia şi-a declarat independenţa,teritoriul actualei Osetii de Sud aflîndu-se în componenţa ei,ceea ce era inacceptabil pentru osetinii ce locuiau aici.În octombrie 1919 osetinii s-au răsculat din nou,rebeliunea fiind înnăbuşită cu uşurinţă.La începutul lui 1920,capitala Osetiei de Nord trece sub administraţia bolşevicilor,ca rezultat la 8 mai este declarată Republica Sovietică Osetină chiar lîngă hotarul georgian.Trupe osetine bolşevice din zonă au trecut graniţa şi au ridicat osetinii din teritoriul actual al Osetiei de Sud la luptă contra Georgiei.Garda Naţională Georgiană a intervenit în forţă în rezultat conflictul transformîndu-se într-un adevărat război cu un nr de victime de 3000-7000 de partea osetinilor,care în final au fost învinşi.20000 de osetini au fost nevoiţi să se refugieze în Rusia Sovietică.

Pe 11 februarie 1921 Armata Roşie invadează Georgia,lichidînd independenţa ei.La 25 februarie acelaşi an este proclamată Republica Sovietica Socialista Georgiană,care din 1922 este inclusă în RSFS Transcaucaziană.Pentru a răsplăti loialitatea osetinilor faţă de bolşevici în aprilie 1922 este creată regiunea autonomă Osetia de Sud din cadrul Georgiei.Astfel anul 1922 este extrem de important deoarece a fost creat „mărul discordiei”- aşa numita Osetie de Sud,teritoriul pentru care azi se luptă georgienii şi osetinii(sprijiniţi de Rusia).În anul 1936 RSFS Trancaucazia este lichidată statele componente ei,inclusiv RSS Georgia,fiind transformate în republici unionale.Merită menţionat că în ciuda conflictului georgiano-osetian din 1918-1920 ambele etnii au continuat să trăiască între ei în pace,conflictul nelăsînd urme xenofobe asupra populaţiei din regiune.

2.Etapa formării conflictului:1988-1990

Mişcările democratice din republicile unionale din perioada restructurării,care deveneau tot mai insistente la capitolul suveranitate şi independenţă,alarmau Centrul Unional,care a hotărît să folosească separatismul pentru a „pedepsi” aceste republici.Ca rezultat în 1988 este creat Frontul Popular Sud-osetian care milita pentru unirea Osetiei de Sud cu Osetia de Nord din Rusia Sovietică.La 10 noiembrie 1989 Sovietul Suprem al Osetiei de Sud adoptă decizia de unificare cu ASSR Osetia de Nord(parte a Rusiei).Ziua următoare sovietul Suprem al RSS Georgia revocă decizia,iar pe 23 noiembrie mii de naţionalişti georgieni în frunte cu Zviad Gamsakhurdia organizează un marş de protest mergînd spre Tskhinvali.Osetinii însă blochează drumul şi numai intervenţia Armatei Sovietice Unionale a reuşit să evite ciocnirile dintre cele 2 părţi(pe alocuri însă au existat ciocniri dintre grupuri mici de persoane). Georgienii au fost nevoiţi să se întoarcă înapoi.

În vara lui 1990 Sovietul Suprem Georgian a adoptat o lege ce bloca activitatea partidelor regionale.Ca rezultat la 20 septembrie 1990 Regiunea Autonoma Osetia de Sud îşi declară independenţa ca Republica Sovietică Democrată Osetia de Sud,apelînd la Moscova pentru recunoaşterea ei ca republică unională.Osetia de Sud a boicotat alegerile georgiene din octombrie 1990 organizîndu-şi propriile alegeri pe 10 decembrie acelaşi an.Ca rezultat ziua următoare Sovietul Suprem Georgian declară ilegale rezultatele şi lichidează autonomia Osetiei de Sud.În aceeaşi zi au loc cîteva confruntări sîngeroase dintre osetini şi poliţia georgiană în preajma şi în interiorul oraşului Tskhinvali. Guvernul georgian a declarat stare de urgenţă în districtele Tskhinvali şi Java dislocînd trupe în regiune pentru dezarmarea grupurilor de osetini rebeli.

Desfăşurarea conflictului

3.Etapa escaladării conflictului:Războiul(1991-1992)

Pe 5 ianuarie 1991 forţele georgiene au intrat în Tskhinvali.Militanţii osetini au răspuns prin arderea şcolilor şi caselor georgiene din oraş,în timp ce georgienii au atacat satele osetine.Oraşul Tskhinvali s-a trezit divizat în 2 părţi,cea de vest fiind controlată de osetini.Pe 29 ianuarie 1991 spekearul Sovietului Suprem al Osetiei de Sud a fost chemat la Tbilisi pentru negocieri,dar a fost imediat arestat cum a ajuns acolo.Spiritele s-au încins,perioada martie-aprilie fiind una din cele mai active ale războiului.A urmat o perioadă relativ calmă pînă în august,la mijlocul lui septembrie intensitatea confruntărilor crescînd.
În februarie 1992 luptele au escaladat cu implicarea directă a Rusiei.Majoritatea observatorilor independenţi au fost de acord că militari ruşi de rang înalt au fost implicaţi în conflict,participînd la instruirea unităţilor militare osetine.Pentru a evita o confruntare directă cu Rusia Georgia a fost nevoită să accepte negocieri,pe 24 iunie 1992 şeful Consiliului de Stat al Georgiei Edward Şevarnadze întîlnindu-se cu preşedintele Rusiei Boris Elţîn.Pe 14 iulie 1992 a fost semnat „Acordul de încetare a focului” de la Dagomiş.

4.Etapa de rezolvare a conflictului:1992 pînă în prezent

Ca urmare a semnării acestui acord,a fost instituită o operaţie de menţinere a păcii controlată de Comisia de Control Unită Rusia-Georgia-Osetia(de Sud şi de Nord),ce avea sub dispoziţia sa patrule militare în acelaşi format.La 6 noiembrie 1992 OSCE a trimis o misiune în regiune cu scopul de a monitoriza operaţiunea de menţinere a păcii.
Negocierile de regementare a conflictului au început pe 30 noiembrie 1995,Rusia şi OSCE căpătînd statutul de mediatori.Cel mai mare succes al negocierilor a fost consemnat în mai 1996 cînd cele 2 părţi au semnat „Memorandumul de măsuri pentru obţinerea securităţii şi încrederii reciproce”. Poziţiile părţilor pe parcursul negocierilor au fost:

1.Osetia de Sud – cere unificarea cu Osetia de Nord;

2.Georgia – restabilirea suveranităţii sale asupra Osetiei de Sud.
Conflictul capătă noi dimensiuni în contextul debarcării înfluenţei americane în regiunea Caucazului,aceasta avînd loc în noiembrie 2003 datorită „Revoluţiei Trandafirilor”,o revoluţie finanţată şi susţinută politic de Statele Unite.Înlăturarea de la putere a lui Edward Şevarnadze,un simbol al influenţei Rusiei,şi accederea la putere a lui Mihail Saakaşvili,susţinut masiv de SUA,a înrăutăţit situaţia din zonă adăugînd la divergenţele de interese deja existente din regiune şi antagonismul ruso-american.

În mai 2004,imediat după succesul soluţionării conflictului din Adjaria Mihail Saakaşvili şi-a îndreptat atenţia asupra Osetiei de Sud.În iunie 2004 poliţia georgiană a lichidat mafia Ergneti din regiune şi a stabilit măsuri dure contra contrabandei din regiune,aceste măsuri ducînd la puternice confruntări dintre osetini şi trupele georgiene.În ciuda operaţiei reuşite din 19 august Saakaşvili a oprit confruntările retrăgînd trupele din satele georgiene.La o întîlnire de nivel înalt din 5 noiembrie 2004 prim-ministrul georgian Zurab Zhvania şi liderul osetinilor Eduard Kokoity au semnat la Soci,Rusia „Acordul de demilitarizare a zonei de conflict”.

La 26 ianuarie 2005 Mihail Saakasvili a prezentat în cadrul sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei viziunea Georgiei de reglementare a conflictului,planul fiind prezentat de Zurab Nogaideli pe 27 octombrie 2005 la Viena în cadrul Consiliului Permanent al OSCE.SUA şi OSCE şi-au exprimat suportul pentru acest plan,la 6 decembrie OSCE adoptînd unanim o rezoluţie în care sprijinea planul georgian.Conform acestui plan,Osetia de Sud urma să facă parte din Georgia,avînd însă o autonomie destul de largă.

Incidentele din 3 septembrie(atacul asupra unui helicopter georgian) şi din 31 octombrie 2006 nu au dus la reapariţia confruntărilor,dar au tensionat situaţia.Pe 12 noiembrie 2006 au avut loc în Osetia de Sud 2 alegeri rivale şi 2 referendumuri simultane.Partea controlată de separatişti l-a reales pe Eduard Kokoity preşedinte şi a votat pentru independenţa faţă de Georgia.Partea controlată de georgieni l-a ales ca un ”preşedinte alternativ” pe Dmitry Sanakoyev şi a votat pentru continuarea negocierilor cu Georgia petru realizarea unui acord federal.

Pe 10 mai 2007 Mihail Saakasvili l-a numit pe Dmitry Sanakoyev şeful Entităţii Administrative Provizorii a Osetiei de Sud.Mişcarea a cîştigat susţinere din partea SUA dar a alarmat autorităţile din Tskhinvali, care au blocat drumurile spre satele georgiene. Surprinzător, Rusia a dezaprobat acţiunea lor.

La 24 iulie 2007 la Tbilisi s-a ţinut prima comisie de definire a statutului Osetiei de Sud,fiind implicaţi nenumăraţi avocaţi,Dmitry Sanakoyev,reprezentanţi a comunităţii osetiene şi membri a opoziţiei.Deşi a fost invitat,Kokoity a refuzat să ia parte,aceasta fiind un motiv pentru care suporterii lui Sanakoyev au lansat acţiunea „Kokoyte-Adio”.
Din păcate din primăvara 2008 de cînd Moscova a anunţat legături mai strînse cu regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud relaţiile Rusiei cu Georgia s-au deteriorat semnificativ.Doborîrea unei drone georgiene la 21 aprilie şi acuzaţiile reciproce plus decizia Moscovei de a trimite trupe suplimentare în Abhazia au adus la o nervozitate maximă între aceste ţări într-atît încît la 6 mai ministrul georgian al reintegrării a declarat că Georgia este „foarte aproape” de un război cu Rusia.O zi mai înainte Preşedintele Parlamentului georgian,Nino Burjanadze,la Washington, a cerut susţinere din partea SUA în găsirea unei soluţii politice în vederea reintegrării Abhaziei şi Osetiei de Sud,ca rezultat în aceeaşi „zi istorică” de 6 mai,pomenită mai sus,Casa Albă să ceară Rusiei să înceteze „provocările” din aceste zone separatiste,fiind cea mai fermă luare de poziţie a SUA în ultimul timp la adresa Guvernului Rus.

În privinţa situaţiei interne din Osetia de Sud merită a fi menţionat că recent guvernul georgian a iniţiat un plan de reabilitare a zonei de conflict: în întregul teritoriu controlat de georgieni are loc reparaţia drumurilor,crearea de şcoli,centre sportive, spitale,cinema,discoteci,a fost creată o a 2 bancă,parcuri pentru copii şi multe alte facilităţi.
De asemenea merită a fi menţionată declararea independenţei Kosovo la 17 februarie 2008,Rusia ameninţînd că va folosi la nevoie „precedentul Kosovo” în cazul Osetiei de Sud.

Metode de reglementare

În vederea reglementării conflictului au fost şi sunt utilizate numai mijloace politico-diplomatice, acestea fiind:

1.negocierea,rezultatele soldîndu-se cu semnarea Acordului de încetare a focului de la Dagomis,a Memorandumului din 1996 şi a Acordului de demilitarizare a zonei de conflict din 2004;

2.medierea,în special de OSCE,cu ajutorul căreia a fost semnat Memorandumul din 1996.
Deşi finalmente aceste metode sunt ineficiente,nici pînă acum acest conflict nefiind rezolvat,ele au contribuit semnificativ la aplanarea şi micşorarea tensiunilor din regiune obţinînd succese importante în menţinerea şi construirii păcii(succesele sunt menţionate mai sus).

Partea georgiană deseori vehiculează ideea internaţionalizării forţelor de pacificare din regiune pentru crearea unui climat mai stabil şi paşnic în regiune,Rusia pronunţîndu-se evident împotrivă. Noi însă credem că este o idee bună care dacă ar fi pusă în practică ar mări şansele soluţionării acestui conflict.

Bilanţ şi consecinţe

1.Pierderi umane:2000 morţi de partea osetinilor şi 800 morţi de partea geogienilor în urma războiului din 1991-1992;

2.Pierderi materiale imense,distrugerea infrastructurii din regiune;

3.Refugierea a aproximativ 100000 de mii de osetini din Georgia în Federaţia Rusă şi a 20000 de georgieni din Osetia de sud în alte regiuni ale Georgiei.În consecinţă populaţia Osetiei de sud s-a micşorat de la 100000 de mii în 1990 la 60000-65000 în iunie 2007.

4.Apariţia şi menţinerea unei situaţii conflictuale între etniile osetini şi georgieni,ceea ce a şi dus la emigrarea a aproximativ 65000 de osetini ce nu locuiau în Osetia de Sud,dar în alte părţi ale Georgiei.

Perspective şi asocieri cu alte conflicte:

În primul rînd se observă foarte uşor o similaritate a acestui conflict cu cel din stînga Nistrului.O recunoaştere a independenţei RMN nu ar duce decît la grăbirea şi recunoşterea independenţei rebelilor osetini.
În al 2 rînd, Moscovei îi face o deosebită plăcere să asemuiască acest conflict cu cel din Kosovo, ameninţînd cu folosirea aşa-numitului „precedent Kosovo” în cazul Osetiei de Sud.Moscova îşi rezervă dreptul ca atunci cînd va fi nevoie(cînd Georgia se va distanţa totalmente de ea) să recunoască independenţa regiunii folosind pretextul Kosovo, aceasta punînd guvernul georgian într-o postură mult mai delicată.
Odată cu debarcarea influenţei americane din 2003 în regiunea Caucazului posibilitatea soluţionării acestui conflict s-a micşorat semnificativ.În cadrul nou apărutului conflict de interese ruso-american din regiunea Caucazului Rusia se va ţine cu „dinţii” de Osetia de Sud şi Abhazia pentru aşi menţine influenţa în detrimentul SUA.Singurul fapt pozitiv al implicării SUA reprezintă creşterea şanselor de reglementare a conflictului în favoarea Georgiei,exemplu constituind Adjaria din 2004.Ţinînd cont de creşterea economică actuală a Rusiei,aceasta va avea mai multă putere financiară de a interveni în regiune,astfel în viitorul apropiat conflictul neavînd practic pespective de rezolvare.Chiar şi mai grav,în contextul actual se vehiculează chiar posibilitatea unui război dintre Rusia şi Georgia,ceea ce noi evident sperăm că nu se va întîmpla.
Dacă e să analizăm şansele soluţionării în viitorul îndepărtat,acestea par mult mai mari,datorate în esenţă din 2 motive:

1.odată cu terminarea resurselor energetice de export ale Rusiei se vor termina şi posibilităţile financiare de intervenţie ale Rusiei în regiune.Această situaţie ipotetică ar putea avea loc peste 30-40 de ani conform specialiştilor;

2.odată cu micşorarea populaţiei Rusiei aceasta ar avea probleme să-şi controleze însăşi propriul teritoriu,darmite să influenţeze alte regiuni.Anual populaţia Rusiei se micşorează cu aproximativ jumate de milion,experţii considerînd că deja prin 2020 Rusia va avea probleme în aşi controla propriul teritoriu.
Totuşi există şi o perspectivă în soluţionarea apropiată a conflictului sud-osetian,şi anume depinde de atractivitatea planului georgian pus în funcţiune acum.Odată cu reabilitarea zonei controlate de georgieni şi creşterea economică în aşa-numita Entitate Administrativă Provizorie Sud-Osetiană,ar putea creşte atractivitatea zonei,osetinii din teritoriile controlate de Eduard Kokoity urmînd să-şi schimbe orientarea politică şi să fie atraşi să trăiască în Georgia care le-ar oferi un nivel mai ridicat de trai.Fiind lipsit de susţinerea populaţiei osetine Kokoity ar fi obligat să se retragă problema rezolvîndu-se practic de la sine,nici Rusia în acel moment n-ar putea să aibă ceva pretexte de a interveni în regiune.Rămîne să sperăm că acest plan va avea succes şi că conflictul din Osetia de Sud va fi rezolvat cît mai curînd posibil.

Concluzii:

Concluzia ce poate fi extrasă din acest raport este că conflictul din Osetia de Sud are un caracter foarte complex în care sunt implicaţi practic(dar neoficial) cei mai importanţi actori ai sistemului internaţional.Fiind creat artificial de către Centrul Unional pentru a pedepsi Georgia conflictul a evoluat enorm pînă la ciocnirea intereselor chiar dintre SUA şi Rusia,Caucazul astăzi făcînd parte din sfera de interese a Statelor Unite.În aceste condiţii probabilitatea rezolvării conflictului pare că e departe,dar merită de urmărit realizarea planului georgian de rezolvare a conflictului care pare destul de ingenios,de reuşita lui putînd depinde puternic dispariţia conflictului din Osetia de Sud.

Surse bibliografice:

http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/country_profiles/3797729.stm Articolul „Regions and territories:South Ossetia”;

http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2008/02/080219_conflicte_inghetate.shtml Articolul „Harta conflictelor îngheţate”;

http://www.europa.md/rom/infto/3228 Articolul „Denis Cenuşă:Transnistria,Abhazia şi Osetia de Sud - recunoaştere şi/sau promovare”;

http://en.wikipedia.org/wiki/ :diferite articole despre Osetia,Georgia;

http://ro.wikipedia.org/wiki/Georgia şi http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Georgiei .

http://www.ziua.ro/display.php?data=2006-11-11&id=210980 Articol „Rusia si Georgia in prag de conflict militar”

http://www.newsin.ro/conflictul-georgia-regiuni.php?cid=view&nid=8fa59af7-fa21-48b0-9bd1-5db73229e317&hid=media Articolele din categoria „Conflictul Georgia – regiuni separatiste”

http://www.adevarul.ro/index.php?section=articole&screen=index&rss=1&id=350681 Articolul „Georgia cere ajutor SUA în privinţa regiunilor sale separatiste”

Statistici blog 2011

2012-01-04T14:33:00.000+02:00

Statistici oferite de blogspot

1) Nu obişnuiesc să-mi pun obiective mari pentru blog. Analizînd statisticile din anul 2010, mi-am pus ca obiectiv pe anul trecut să adun minimum 1.000 de afişări pe lună. Obiectiv îndeplinit cu uşurinţă, de fapt (vezi aici sau aici).

2) Mai mult decît atît, conform contorului pus pe blog acum cîţiva ani, în semestrul II al anului 2011 am adunat peste 19.600 de vizualizări (în medie 3267 vizualizări pe lună), cam tot atîta cît am adunat în primul an de cînd mi-am pus contor. O mărire dublă a traficulului, în doar 2 ani.

3) Conform statisticilor de la trafic.ro, în anul 2011 am adunat 18.658 de vizite şi 32.762 de afişări.

4) În 2011 am scris 153 de articole, cu 14 mai mult decît în 2010 şi de 2,7 ori mai multe decît în 2009.

Revista Amount nr. 3

2012-01-02T21:07:00.001+02:00

Open publication - Free publishing

Articolul meu îl puteţi citi la paginile 30-33, sau aici.

Gîrlea's Dubstep Films prezintă: Fotbal :D

2012-01-02T17:10:00.000+02:00

E mai plăcut să te vezi pe tine jucînd, decît pe alţii. Şi e şi mai plăcut să joci tu însuţi, decît să-i vezi pe alţii cum joacă (la televizor) :P.

Veşti proaste la sfîrşit de an

2011-12-29T21:53:00.004+02:00

Ieri cei de la Adevărul Moldova m-au sunat şi mi-au cerut opinia în legătură cu renunţarea lui Marian Lupu de a mai candida pentru fotoliul prezidenţial. Întîmplîndu-mi-se pentru prima oară, am fost luat bine prin surprindere, nesimţindu-mă la locul meu în primele minute de convorbire. Astfel că mi-am lăsat mai mult opinia subiectivă, bazată pe sentimente, decît una obiectivă, bazată pe logică şi argumente. Ca şi ceilalţi analişti, am spus că e un pas bun, şi demult aşteptat, al lui Lupu de a renunţa la postul de preşedinte, şi că nu aş agrea candidatura lui Greaceanîi, aşteptîndu-mă la o candidatură apolitică: Sturza, Nantoi (doar aceste 2 nume mi-au trecut atunci în minte, existînd însă o listă de mai mulţi oameni - vezi aici, de exemplu). Cei care vor să citească articolul Adevărul, împreună cu o scurtă secvenţă din cele spuse de mine, o pot face aici.

Astăzi însă unele lucruri/idei mi s-au schimbat cardinal, după ce am văzut rezultatele sondajului IMAS. Pentru comunişti ar vota 34,1% din electorat, iar pentru AIE doar 35,3%. O egalitate aproape perfectă. În mandate de deputat, comuniştii ar obţine 49 mandate, PLDM - 25, PD - 17 şi PL - 10. S-a confirmat practic definitiv tendinţa pe care o arăta şi BOP-ul din noiembrie că PCRM este în creştere, iar partidele din AIE, în cădere liberă. Există riscul, şi chiar foarte mare probabilitatea, dacă se păstrează tendinţa, ca în cazul unor viitoare alegeri anticipate, comuniştii să obţină peste 51 de mandate, formînd desinestătător Guvernul. Iar atunci va fi jale mare pentru partidele din AIE.

Acest lucru le obligă pe partidele din AIE să găsească obligatoriu o soluţie pentru a evita alegerile anticipate, şi nu m-aş mira ca soluţia să fie "Greceanîi". Depinde de Ghimpu şi PL dacă vor accepta să o voteze, şi astfel, dacă vom avea preşedinte după 15 ianuarie, şi nu alegeri anticipate. Pe de altă parte, sondajul IMAS a arătat că Dodon şi partidul său au şanse minime de a intra în viitorul Legislativ, în cazul alegerilor anticipate. Astfel că, dacă cei 3 crai din AIE vor fi uniţi, ei ar putea să îl preseze pe Dodon şi "femeile" lui să voteze pentru o candidatură apolitică, care să-i aranjeze şi pe cele 3 partide din AIE, dar şi pe "grupul Dodon".

Şi la final: după cei de la Unimedia, PCRM ar lua 42 mandate, PLDM - 25, PD - 20 şi PL - 14. Le-am raportat încă pe site greşeală la articol, plus şi pe facebook le-am scris un comentariu la ştire, însă nici o reacţie. Mă gîndeam să scriu un articol separat pe greşeala lor, însă un alt Victor Ciobanu, tatăl Vladei, a scris deja despre asta. Mare problemă în greşeală lor pentru mine nu e, însă am observat pe facebook că nişte "deştepţi" din PD, pe baza colajului Unimedia, tare se mai bucurau că PD-ul creşte în sondaje, ajungînd PLDM-ul din urmă. Altfel spus, cu greşeala lor, Unimedia dezinformează grav oamenii simpli într-un aspect destul de important.

Direcţia în care merg lucrurile în Republica Moldova

2011-12-28T18:46:00.004+02:00

http://www.timpul.md/

Conform ultimului barometru de opinie, 83.5% din moldoveni consideră că lucrurile merg într-o direcţie greşită în RM. La offline-ul din decembrie cu Dorin Chirtoacă, acesta ne-a întrebat acelaşi lucru: cum percepem, în ce direcţie se mişcă lucrurile în oraşul Chişinău, şi totodată în RM. S-a primit că numai Ion Grosu a răspuns, creînd împresia că opinia sa ar fi a tuturora, că lucrurile merg într-o direcţie greşită în municipiu. De ţară complet s-a uitat.

Personal cred că la nivel de administrare, oraşul Chişinău, cît de cît, încetişor, se mişcă spre bine. Însă dacă e să iai întreg oraşul în vizor, cu viaţa sa socială, comportamentul oamenilor, etc, lucrurile merg clar într-o direcţie greşită. Dar aici nu e Chirtoacă de vină, căci acest fenomen este caracteristic, de fapt, întregii republici.

Analizată geopolitic, pe termen de lungă durată, RM se mişcă spre bine. Pînă în 2002 direcţia CSI era cea mai importantă, apoi, formal, aderarea la UE a devenit obiectivul nostru principal, pentru ca din 2009, cel puţin în domeniul politicii externe, să se lucreze serios asupra integrării europene a RM. Analizată în cei 20 de ani de independenţă, RM s-a mişcat, foarte încet, dar totuşi sigur, de la CSI/Rusia spre Europa. Ceea ce e un lucru bun.

Analizată politic, situaţia e mult diferită, lucrurile fiind încă incerte. Dar cît de cît, se poate spune că ne mişcăm spre bine. De la un preşedinte slab, am ajuns la un preşedinte şi mai rău (Lucinschi), iar apoi la şi mai rău, la Voronin. La guvernare, la fel, de la nişte guvernanţi naivi şi idealişti, în cădere la agrarieni şi pînă la comunişti. 2009 s-ar părea că reprezintă o cotitură, în care am încetat să ne mai prăbuşim, încercînd să ne mişcăm înainte. Guvernarea AIE este clar mult mai bună decît cea a comuniştilor. Din păcate, lucrurile se mişcă încet înainte, sau stagnează, sistemul vechi (nu mă refer doar la comunişti) opunînd rezistenţă.

Dacă e să analizăm RM din interior, în special socio-demografic, RM se prăbuşeşte clar, din păcate. Demografic mor tot mai mulţi oameni, se nasc tot mai puţini, mai puţini decît mor, şi încă şi o mulţime de oameni emigrează peste hotare, o bună parte definitiv. Statisticile prevăd că în 2050, cam cînd generaţia mea va ieşi la pensie, un lucrător va munci pentru 2-3 pensionari. Altfel spus, nu avem nici o şansă ca statul ăsta să ne plătească o pensie, cît de mică nu ar fi ea. Şi atunci, apar logic întrebările: de ce am mai rămâne în RM? Şi de ce ar trebui să ne pese de generaţiile de înaintea noastră, dacă noi clar nu avem viitor, iar lor deloc nu le pasă? Ups, am spus-o...

Intelectual, RM tot cade. În urmă cu o săptămână îi spuneam unui prieten că am impresia că din RM toţi oameni deştepţi pleacă, şi rămân doar proştii şi ticăloşii. Iar el îmi răspunde că aşa şi este. Personal cred că mai degrabă este un stereotip, căci şi aici în RM avem mulţi oameni inteligenţi, care au decis să rămână şi să-şi creeze un viitor în RM. Dar, din păcate, un lucru cert este că şi o mulţime de oameni, mulţi educaţi, şi foarte erudiţi şi inteligenţi, pleacă peste hotare, din cauza că aici nu au nici o şansă, eu însumi cunoscînd asemenea persoane.

Plus al doilea aspect, învăţătura (a învăţa şi acumula cunoştinţe) nu mai este azi considerată o valoare, sau o condiţie esenţială pentru a reuşi în viaţă. Şi de aici şi generaţiile care vin după noi, şi care sunt tot mai proaste şi tot mai proaste. Încă de pe timpul şcolii, profesorii ne spuneau că suntem cei mai puternici, ceilalţi din clasele mai mici fiind slabi la învăţătură. Iar acum, cînd mă întîlnesc cu vechii mei profesori, aceştia nu ezită să mi se plîngă de cît de slabe şi needucate sunt generaţiile actuale, şi cît de puternici eram clasa noastră. Asta în condiţiile în care eu însumi îmi consider fosta mea clasă una extrem de slabă!

Astfel că, în privinţa societăţii din RM, analizată în ansamblu, se observă un fenomen grav şi alarmant: aceasta degradează tot mai mult, devenind tot mai mizerabilă, ticăloasă şi depravată. Fenomen care îşi are începutul încă de la declararea independenţei RM. Cauza, s-o spun pe şleau, este cam greu de înţeles şi de ajuns la dînsa, în special de acceptat pentru unii. Un anonim îmi scria că motivul pentru care RM este un stat falimentar este că ne lipseşte o etică morală în viaţa de zi cu zi, moralitatea constituind axa principală în evoluţia oricărui stat. Îi dau perfectă dreptate, precizînd doar că moralitatea constituie axa principală mai degrabă în evoluţia unei societăţi (conducerea unui stat necesită, nu rareori, să nu fii prea moral).

Lipsa unei etici morale în viaţa de zi cu zi. Sau, cum obişnuiesc eu să spun, lipsa unui sistem normativ de valori şi principii, care să ghideze viaţa oamenilor simpli în viaţa de zi cu zi. Timp de secole, sistemul principal de valori care a ghidat existenţa poporului nostru a fost creştinismul. Apoi, Basarabia a fost ocupată de URSS, comunismul luînd loc religiei creştine. Cert e că, şi comunismul, dar şi viaţa modernă, a dus la decreştinizarea populaţiei din RM, azi existînd poate, în cel mai bun caz, doar 20-25% de creştini adevăraţi în RM. Şi cert e că, după prăbuşirea URSS-ului şi a comunismului, nici o altă religie, ideologie, doctrină, filosofie, etc nu a umplut locul gol din spiritualitatea moldovenilor, care i-ar fi ghidat pe aceştia în viaţa de zi cu zi.

De aici şi degradarea societăţii din 90 pînă în prezent. O societate care devine tot mai libertariană, anarhistă, egoistă, rea, ticăloasă, depravată şi frustrată. Banii şi binele personal sunt "valorile" care ghidează comportamentul moldoveanului de astăzi. Valorile ca adevărul, binele comun, frumosul, sau valorile creştine, au ajuns la groapa de gunoi. Doar idealiştii mai luptă pentru ele...

Astfel că direcţia în care se mişcă lucrurile în RM din 90 pînă în prezent este chiar greşită. Şi este şi normal să fie percepută astfel de către populaţie.

Nu avem nevoie de Transnistria

2011-12-26T18:12:00.003+02:00

http://romaniancoins.org/

Nu avem nevoie de Transnistria. Cel puţin la moment. Această concluzie rezultă uşor la o analiză la nivel intern a Republicii Moldova, întărită şi de analizele la nivel mai inferior. Tatăl meu are o vorbă bună: "înainte de a face curat şi ordine în curtea vecinului (adică înainte de a te băga peste vecin şi ai da sfaturi de viaţă), faci dîntîi la tine". Or, noi şi fără teritoriile din stînga Nistrului avem o mulţime de probleme pe partea dreaptă. Noi şi fără Transnistria nu avem unitate/coeziune naţională. Noi şi fără Transnistria avem destulă corupţie, criminalitate, lipsă de democraţie, etc. De ce atunci am mai avea nevoie de Transnistria? Şi cu ce drept sau legitimitate să-i integrăm, şi apoi administra pe cei din stînga Nistrului, dacă însăşi în "curtea" noastră e un imens bardac şi haos?

Un alt argument: imaginaţi-vă că mâine ne reunificăm cu Transnistria. Cu cine credeţi că au să voteze cea mai mare parte din cei 400 mii alegători de-acolo? Cel mai probabil, cu PCRM, care ar acumula iarăşi cîte 55-60% din voturi, ca în 2001, şi ar mai domni vreo 8-10 ani. Timp în care RM va fi distrusă atît de bine, că nu va mai putea fi, probabil, salvată. În plus la asta, transnistrienii sunt clar pro-ruşi; dacă ne reunificăm acum, putem să spunem deodată adio la Europa şi România şi "Ia sluju vecino Rosiei". Într-o asemenea situaţie, eu la sigur voi pleca din RM, şi voi face tot posibilul ca şi părinţii să mi-i "export" de aici. Pentru că RM nu va mai avea nici un viitor, urmînd a deveni o temniţă.

Interesant e faptul că acest articol intenţionam să-l scriu încă de vineria trecută. Iar sîmbătă a apărut pe Timpul un articol foarte bun al lui Victor Chirilă referitor la problema Transnistriei, care mi-a confirmat ideile. Alte probleme majore care ar apărea dacă ne-am reunifica acum cu Transnistria sunt: creşterea datoriei ţării cu peste 3 mlrd. de dolari, creşterea nr. pensionarilor cu încă 136 mii, cîteva miliarde bune - costul reintegrării economice, căderea abruptă a nivelului de trai a locuitorilor din dreapta Nistrului, creşterea criminalităţii, MGB, etc. Pe scurt şi direct spus, reunificarea RM ar însemna o catastrofă!

Din "fericire", conflictul transnistrean nu va fi rezolvat prea curînd. Pentru că politicienii moldoveni şi transnistrieni, şi criminalitatea, nu sunt proşti să piardă o afacere de aur. Pentru că situaţia actuală convine de minune şi Rusiei. Pentru că peste 90% din transnistrieni nu vor reunificarea cu RM, şi tot peste 90% din moldoveni sunt indiferenţi faţă de această problemă, chiar dacă, cînd sunt forţaţi, zic că nu ar trebui să cedăm acest teritoriu. Paradoxul situaţiei (situaţie ironică şi tragico-comică totodată), constă în faptul că Transnistria reprezintă pentru RM cam ceea ce reprezintă RM pentru România. Dar asta deja e alta fază.

Revenind la problema transnistreană, mă întreb cît de bună ar fi soluţia renunţării la acest teritoriu. Teoretic şi practic, îmi pare o soluţie de departe mult mai bună decît cea a reunificării ţării. Argumentele contra expuse de Chirilă, sincer să fiu, nu m-au convins deloc, fiind chiar slabe. Singura reală problemă ar fi că Transnistria ar putea deveni parte a Rusiei, care ar avea astfel hotare pe Nistru - o problemă mare nu doar pentru noi, ci şi pentru Europa. Astfel că singura soluţie aici, care să nu afecteze "stabilitatea regiunii", şi interesele statelor din zonă (fără Rusia), ar fi ca să cedăm Transnistria Ucrainei. Iaca aşa...

Şi totuşi, sunt totalmente de-acord, că practic, la moment, nici soluţia reunificării, şi nici cea a renunţării, nu sunt viabile. La moment RM este legată cu o piatră la gît, şi nu poate face nimic în această privinţă. Orice soluţie ar alege, ambele vor pricinui mult rău RM. Lucru care arată cît de falimentar, şi chiar blestemat, este statul ăsta. Blestemat nu de la naştere, din 1991, ci încă de la "procrearea" sa, a RSSM-ului, în 1940.

Singura soluţie pentru RM este să menţină status-quo-ul, adică să menţină acest conflict îngheţat, fără de mari paşi în "reunificarea ţării". Iar în tot această perioadă de status-quo, să încerce să facă ordine şi curăţenie pe partea dreaptă a Nistrului. Să creeze şi dezvolte o democraţie eficientă, un stat de drept şi o economie competitivă. Căci atunci cînd PIB-ul pe cap de locuitor al RM va fi de 20-30 mii de dolari, iar salariile de o mie, 2 mii de euro, transnistrienii singuri vor dori reunificarea ţării, regimul de-acolo urmînd a se prăbuşi de la sine. Dar asta e varianta exagerat de optimistă, sau idealistă, mai bine zis. Dar cine ştie, poate e bine să visăm. Şi să sperăm...

Citeşte obligatoriu:

Maria Dimineţ: "Mitul reintegrării"

Victor Chirilă: "Privire din interior: De ce avem nevoie de Transnistria?"

De ce Republica Moldova este un stat falimentar? Analiză la nivel naţional

2011-12-22T18:45:00.003+02:00

http://moldovagate.com/

Al doilea nivel de analiză este cel intern (numit şi naţional), care analizează structura şi caracteristicile statelor. În primul articol la această temă am realizat o analiză a RM la nivel internaţional, care a explicat ce face ca statul nostru să fie unul falimentar (slab) în relaţie cu alte state. Însă faptul că un stat este mic şi slab nu înseamnă că el nu poate asigura un nivel ridicat de bunăstare cetăţenilor săi. Factorii externi afectează, de regulă, într-o măsură de 20, maximum 30%, nivelul de viaţă al populaţiei simple, restul de 70-80% depinzînd de factorii din interiorul statului. La nivelul naţional vom analiza aspectele ce ţin în special de unitatea/coeziunea naţională.

Menţionam în primul articol că RM este un stat de 33.847 km2 şi 4 milioane de locuitori. Or, aşa este de iure; de facto, Chişinăul nu controlează teritoriul din stînga Nistrului, şi nici populaţia de-acolo. De facto, RM are un teritoriu de 29.684 km2 şi o populaţie de 3,5 mln locuitori asupra căreia deţine controlul. Acest aspect evocă încă odată de ce statul nostru este atît de slab în comparaţie cu alte state: noi nici măcar un stat unitar nu suntem. Şi în nici un caz nu putem vorbi, sau spera, la o unitate naţională de 100% (de 4 mln. de oameni).

Alt detaliu important de menţionat: Găgăuzia. Scandalurile legate de BAC, de limba română, sunt doar detalii particulare; Găgăuzia, în esenţă, nu prea face parte din RM şi nu prea ţine cont de interesele statului nostru, prin existenţa şi activitatea sa ea sabotînd de fapt RM. Găgăuzia, exact ca şi Transnistria, reprezintă un alt cancer al RM, o boală interioară, care ne distruge şi ne trage în jos. Şi Bălţiul: nici pînă acum nu pot uita cum în 2010 Bălţiul şi-a permis să nu să se supună ordinului Chişinăului, şi să îl ignore. Dacă pînă şi nişte autorităţi publice locale îşi permit să ia peste picior autorităţile centrale, asta denotă cît de falimentar este statul RM.

Trecînd peste aceste aspecte care arată cît de "unitară" este RM, trebuie să analizăm şi să ţinem cont şi de structura etnică a RM. 22% din populaţia RM (fără Transnistria) reprezintă ruşii, ucrainenii, găgăuzii, bulgarii, etc, adică minorităţile etnice. Împreună cu Transnistria, procentajul minorităţilor etnice ar fi în jurul la 30%; doar că Chişinăul nu controlează teritoriul din stînga Nistrului, aşa că putem să nu-i luăm pe cei de-acolo, la moment, în seamă.

22% din populaţia RM minorităţi etnice, care, majoritatea din ei, nu vorbesc limba română (de stat). Şi care, majoritatea din ei, îmi permit să spun, sunt mai degrabă loiali, sau ataşaţi de Rusia, decît de Republica Moldova. Şi care astăzi mai degrabă ar vota pentru aderarea RM la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Ucraina, decît la Uniunea Europeană. 22%, dintre care majoritatea sunt un balast care trag RM înapoi (spre est, sau spre refacerea "URSS"), decît înainte. Şi pentru care interesele românilor basarabeni, şi binele lor, nu contează.

Ţările baltice au dus de la destrămarea URSS politici de excludere a etnicilor ruşi, astăzi aflîndu-se în NATO şi UE, avînd niveluri de trai mult superioare nouă. RM, însă, ca şi Ucraina, a ales "armistiţiul etnic", şi ne aflăm în situaţia în care ne aflăm astăzi: a unui stat falimentar.

Însă nu, nu minorităţile etnice sunt principalul vinovat (la nivelul intern) pentru starea falimentară a RM. Ci noi înşine, adică românii basarabeni. Adică acei 78%, care reprezentăm majoritatea, baza RM, şi care de fapt suntem mai dezbinaţi şi dezuniţi ca niciodată. Avem basarabeni care se identifică români şi doresc unirea cu România, dar şi care nu o doresc (se consideră ei înşişi români pragmatici, dar, de fapt, e prostie), avem basarabeni care refuză să accepte etnonimul de român, identificîndu-se doar de moldoveni, şi avem şi o mulţime de basarabeni mancurţi, care ar dori unirea cu "marele frate rus", sau refacerea URSS. Un adevărat ceaun de o mulţime de identităţi şi interese, care fac ca nici aceşti 78% de români basarabeni să nu-i poţi considera o forţă unitară. Nici măcar pe-aproape.

Interesele naţionale derivă din identitatea naţională (Samuel Huntington). Ori nu degeaba se spune că dacă ştii cine eşti, ştii şi care îţi sunt interesele, şi deja îţi poţi închipui şi care îţi este destinul. Din păcate, în RM nu există naţiune, ci mai multe "subnaţiuni": moldoveni români, moldoveni neromâni (statalişti), moldoveni rusofili şi antiromâni, şi minorităţile etnice. Un întreg cazan de identităţi şi interese divergente, care trag în toate părţile, făcînd ca RM să stagneze, de fapt, pe loc.

Din păcate, atîta timp cît nu va fi rezolvată problema identitară, RM nu are viitor. Pentru că doar atunci cînd vom şti ceea ce suntem, vom şti şi care ne sunt interesele şi ce trebuie să facem. Dar, din păcate, problema identitară poate fi rezolvată doar printr-un singur mod: acceptarea şi recunoaşterea adevărului, a faptului că suntem români (acceptarea acestui adevăr nu înseamnă automat că ar trebui să facem şi unirea; am putea alege să coexistăm şi ca al doilea stat românesc independent, dar ştiind siguri că viitorul nostru e alături de România în Europa, dar nu de Rusia în Eurasia). Am scris "din păcate", deoarece există prea multe interese, şi forţe, care sunt împotriva acestui lucru. Ceea ce înseamnă că RM va mai rătăci probabil vreo 10-20 de ani în căutarea unui sens al existenţei sale...

Mai citeşte: De ce Republica Moldova este un stat falimentar? Analiză la nivel internaţional

Puma: 1 + 1 = 4

2011-12-20T12:32:00.001+02:00

wallpapersfullhd1080p.blogspot.com

Anul trecut am vrut să-mi iau o căciulă de la Puma. M-am dus în perioada reducerilor de pînă la 30%, preţurile mi s-au părut prea mari, şi am decis să aştept reducerile mai mari. Cînd m-am dus la 50% reduceri, toate căciulile erau deja vîndute. Lecţia învăţată: ori plătesc mai mult şi îmi iau căciula, ori rămân cu nimic.

O săptămănâ în urmă am observat că la Puma căciulile erau la 35% reducere. Trebuia să achit 160 lei pentru căciula dorită. Mult, dar trebuia să mă decid rapid dacă mi-o iau sau nu.

În week-end un prieten îmi spune că la Puma este o nouă promoţie, 1+1=4 (plăteşti 2 produse cele mai scumpe, iar pe cele mai ieftine le iai gratis), şi mă roagă să mă duc să mă uit (dorea o minge), poate luăm ceva împreună. Împreună cu un alt băiat, am fost la Puma, ne-am uitat la preţuri şi la cam ce ne-am putea lua noi 3, ieşind într-un cîştig cît mai mare. Cît ne-am întors acasă, şi apoi toată seara, mi-am tot sucit creierii cum să găsesc o formulă ca să luăm cît mai ieftin pentru noi, şi să achităm în mod echitabil/drept toţi 3. Şi Evrika! am găsit soluţia perfectă.

A 2 zi am fost la Puma toţi 3 şi mi-am luat căciula dorită cu doar 134 lei. Cum asta? Apropo, primul prieten şi-a luat o minge şi o căciulă, şi al 2 prieten, tot o căciulă. Iată calculele/metoda:

339 lei mingea + 269 lei căciulă + 239 lei căciulă + 239 lei căciulă = 1086 lei.

Noi însă am achitat doar pentru primele produse, cele mai scumpe, adică doar 608 lei (56% din 1086 lei). De aici facem proporţiile:

339 : 1086 x 608 = 190 lei

269 : 1086 x 608 = 151 lei

239 : 1086 x 608 = 134 lei

(190 + 134) + 151 + 134 = 609 lei

Unul a achitat 324 lei, altul 151 lei, iar eu 134. Sau altfel spus, fiecare am achitat şi obţinut o reducere de 44% din preţul produselor cumpărate. O situaţie mai mult decît cîştigătoare pentru toţi trei, eu şi prietenii mei plecînd mulţumiţi de achiziţiile făcute şi de preţul plătit. Dar cel mai mult ce mă bucură, este că am avut ingeniozitatea să descoper metoda asta, şi să-i împac pe toţi, inclusiv şi pe mine. O metodă simplă parcă, dar care mi-a luat cîteva ore de frecuş la cap, cum să achităm cît mai echitabil fiecare.

Şi care e ideea acestui articol? Dacă vă doriţi ceva să vă luaţi din Puma, puteţi să profitaţi de moment. Vă mai găsiţi 3 prieteni/cunoscuţi, vă luaţi fiecare cîte un lucru de care aveţi nevoie, şi la urmă veţi plăti obţinînd mari reduceri. Singura condiţie pe care trebuie să o respectaţi este ca produsele luate gratis să fie de o valoare cît mai apropiată de cele plătite: atunci şi reducerea va fi cît mai mare. Dacă însă doi îşi vor lua produse de peste 1000 lei, iar ceilalţi 2 chestii de 200 - 300 lei, reducerea va ieşi de vreo 20% - insignifiantă.

Dacă nu vi se primeşte să vă luaţi ceva acum, nu disperaţi: urmează luna ianuarie, cu reduceri de pînă la 50%, şi apoi, peste vreo 3 săptămâni, va veni perioada reducerilor de pînă la 70%. Singura problemă e că la reducerile de 70% nu rămân decît produsele de mărimi mari (eu de exemplu mărimea S sau M pentru mine nu mai găsesc), sau foarte scumpe, ce nu s-au vîndut înainte datorită preţului ridicat. Astfel că, de regulă, cea mai bună perioadă de dat "lovitura" e cea a reducerilor de pînă la 50% ;).

Utilizatori internet Republica Moldova versus România

2011-12-08T21:12:00.004+02:00

Numărul abonaţilor la serviciile de internet la puncte fixe în Republica Moldova a crescut în primele 9 luni ale acestui an cu 22%, ajungînd la 329.600 de abonaţi unici. Astfel, rata de penetrare a serviciilor de internet la puncte fixe, raportată la 100 de locuitori ai republicii, a ajuns la 9.25%, crescînd cu 1.7 puncte procentuale faţă de sfîrşitul anului 2010.

În privinţa numărului abonaţilor la serviciile de internet la puncte mobile, acesta a crescut de la începutul anului pînă la sfîrşitul trimestrului III cu 26.5%, ajungînd la 153.893 abonaţi. Rata de penetrare a serviciilor de internet la puncte mobile a ajuns la 4.3%, fiind una încă extrem de joasă. În total, Republica Moldova a ajuns la un număr de 483.493 de abonaţi unici la serviciile de internet, ceea ce constituie 13.57% din populaţia ţării.

În privinţa ratei penetrării internetului la noi în ţară, sau altfel spus, a procentajului populaţiei care utilizează internetul, Barometrul de Opinie Publică din noiembrie anul curent ne spune că 42.5% (aproximativ 1.5 milioane) din moldoveni utilizează, sau au utilizat internetul măcar odată. Acelaşi BOP afirmă că 33% din moldoveni utilizează internetul în fiecare zi, ceea ce reprezintă 1.175.000 de moldoveni.

Însă care este situaţia extinderii şi dezvoltării internetului de la noi din ţară, în comparaţie cu România, statul vecin nouă? Conform celui mai recent raport al celor de la ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii), la sfîrşitul anului 2010 în România existau peste 3 milioane de abonaţi unici la servicii de internet la puncte fixe, adică o rată de peste 14% de penetrare a serviciilor de internet la puncte fixe la 100 locuitori. Astfel, românii ne depăşesc cu peste 5% la rata penetrării pe ţară a serviciilor de internet la puncte fixe.

În privinţa ratei serviciilor la internet la puncte mobile, aceasta este în România de 18.67%, adică de peste 4 ori mai mare decît în Republica Moldova. În România există peste 4 milioane de abonaţi unici la servicii de internet în puncte mobile în bandă largă, utilizarea internetului mobil fiind mult mai popular la români decît internetul prin puncte fixe. În privinţa ratei de penetrare în total a serviciilor de internet în România, aceasta este de 32.67%, de 2.5 ori mai mare decît în RM. De menţionat şi faptul, că însăşi România, la toţi aceşti indici, este codaşă în Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că RM este încă şi mai departe de ţările occidentale la capitolul "internetizării" ţării.

De remarcat că, deşi la toate punctele cedăm românilor, la nivel de creştere a conectărilor noi le suntem net superiori. Or, în ultimul semestru din 2010 numărul utilizatorilor internet prin puncte fixe în România a crescut cu 2.2%, la noi în mediu cu 15%. Piaţa noastră de-abia acum simte boom-ul internetizării ţării, în România însă, se pare că a ajuns la "maturitate", cînd ritmurile de creştere a numărului de abonaţi la internet au ajuns a fi nesemnificative. Or, dacă ritmurile de creştere a numărului de abonaţi la internet în RM se vor menţine şi în viitor aşa, în 5 ani am putea ajunge România din urmă.
Articol apărut în nr. 2 al revistei economice online Amount.
P.S. Am mai scris un articol asemănător, pe acelaşi subiect, în august: Cifre utilizatori internet Republica Moldova vs România

Cică "politica" aduce "trafic"

2011-12-08T12:45:00.001+02:00

http://sprevest.ro/

Articolul ăsta trebuia să fie prelungire a precedentului, dar pentru că postarea ieşea prea lungă, iar cititorii nu iubesc articole mari, am hotărît să le separ. Am observat că la noi în blogosferă e popular stereotipul ăsta că scrisul despre politică aduce mulţi vizitatori. Mai e şi clişeul ăsta, auzit deseori în societate, că politica e o curvă: cum poate am mai scris pe acest blog, nu politica e o curvă, ci oamenii; şi nu doar oamenii politici sunt nişte curve, ci şi oamenii simpli, care au mai multe feţe. Revenind la "popularitatea" politicii, vreau să clarific cîteva lucruri.

Cei care au un minim de cunoştinţe politice, şi de cultură politică, ştiu foarte bine că politica reprezintă, succint, ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat. Am să dau şi 2 definiţii ştiinţifice, mai concrete, pentru a determina elementele esenţiale ale politicii: 1) Politica reprezintă, prin însăşi natura şi scopurile sale, un demers subiectiv, de permanenţă evaluare şi modelare a lumii, a mediului social-economic, în funcţie de anumite concepţii, teorii, programe, doctrine, ideologii sau interese; 2) Politica reprezintă activitatea de conducere a societăţii prin decizii privind direcţionarea dezvoltării spre anumite obiective, mobilizarea şi alocarea resurselor necesare, asigurarea stabilităţii sociale, promovarea schimbării şi inovării în contextul dezvoltării echilibrate.

Deci, politica reprezintă ştiinţă şi teorie, adică concepţii, ideologii, doctrine, programe, precum şi o activitate: evenimentele politice, deciziile, faptele politicienilor. Dacă populaţia Republicii Moldova chiar ar discuta în fiecare zi politică, adică despre ştiinţa şi practica de guvernare a RM, adică despre concepţii, programe, doctrine, ideologii, soluţii de guvernare a ţării noastre şi de scoatere a RM din impas, ţara noastră ar fi fost demult cea mai dezvoltată din lume, cu cel mai înalt nivel de cultură politică!

În realitate, cum am menţionat şi în articolul precedent, oamenii simpli îi discută pe alţi oameni. Poporul nu discută despre politică, ci zilnic îi critică, freacă, insultă, blesteamă şi cacă pe politicieni. Ghimpu e un schizofrenic, Filat un contrabandist, Lupu 2 metri de bulbuci, Chirtoacă Harry Potter, Voronin un ţăran şi beţiv, etc. Iată cu ce se ocupă poporul: el nu discută despre politică, ci zilnic îi discută (şi cacă) pe politicieni.

Acelaşi lucru şi cu bloggerii noştri mult prea deştepţi: nu politica "aduce" trafic şi mulţi vizitatori, ci cîcatul politicienilor. 80% din articolele despre politică ale bloggerilor reprezintă de fapt "cîcat", bred, sau mai puţin dur spus, un gunoi informaţional, care nu îi face deloc mai deştepţi sau luminaţi pe cei care le citesc. Lumea este frustrată, supărată, înfuriată pe statul şi societatea în care trăim, şi toată furia noastră nu facem decît să o descărcăm pe politicieni. De aia şi articolele în care clasa politică şi politicienii sunt criticaţi şi făcuţi de nimic sunt atît de populare: e mai simplu (şi uşor pentru suflet) să dai vina pe alţii decît să te uiţi în oglindă.

Apropo, dacă i-am întreba pe oamenii simpli, care îi discută pe politicieni, cum poate fi scos statul ăsta din criză şi dezvoltat, credeţi că am primi un răspuns? Da, toată lumea ştie ce trebuie de făcut: de mărit salariile şi pensiile, de reparat drumurile, de construit fabrici, de făcut un sistem de învăţămînt super... Dar întrebarea este, cum? Cum poţi să măreşti salariile şi pensiile dacă avem un buget de doar 2 miliarde de dolari? Cum putem să reparăm şi construim drumuri dacă pentru asta se necesită 4 mlrd de dolari (da noi anual avem în buget doar 2)? Cum poate fi modernizată calea ferată dacă pentru asta e necesar un mlrd de dolari? Cum să facem să avem un învăţămînt super, dacă şi aşa investim în acest domeniu unul dintre cele mai mari procente din PIB, în comparaţie cu alte state? Cum, oameni buni?

Cum spune un bun prieten de-al meu, toată lumea e deşteaptă şi ştie ce trebuie de făcut, dar nimeni, nimeni nu ştie cum. Şi mă îndoiesc ca măcar un procent din cei care au ca ocupaţie principală discutatul politicienilor, ştiu cum ar putea fi scos statul ăsta din rahat...

Trei tipuri de oameni, trei tipuri de public-cititori

2011-12-07T21:30:00.000+02:00

http://www.tinymart.com/

S-a întrebat cineva de ce Muligambia, un site pe care unii oamenii rîd de alţi oameni, este atît de popular, avînd în medie de 8 ori mai multe vizite decît site-ul Ziarului de Gardă, pe care sunt publicate investigaţii şi ştiri informative utile? S-a întrebat cineva de ce un articol de genul ăsta adună peste 12 mii de afişări, pe cînd articolele unor bloggeri deştepţi adună doar zeci şi sute de vizualizări? Înainte de a sugera un răspuns, vă mai întreb: aţi observat că oamenii (majoritatea) obişnuiesc majoritatea timpului să discute despre alţi oameni, sau faptele acestora?

Ei bine, răspunsul nu e chiar frumos: "Minţile ilustre discută idei, inteligenţele medii discută evenimente, iar minţile reduse îi discută pe alţii" (Eleanor Roosevelt). În procente din populaţie: 80-90% minţi reduse, 10-16% minţi medii şi 1-4% elitele.

Să fac o precizare: toată lumea nimereşte în cele 3 ipostaze de mai multe ori, adică toţi oamenii discută măcar o dată în viaţă despre alţi oameni, evenimente şi întîmplări, sau idei şi teorii. Faza este că unora (majorităţii) le este mai natural (şi simplu, sau aleg) să discute despre alţi oameni, şi obiecte, altora despre evenimentele şi fenomenele din viaţă, iar celor mai puţini, despre idei şi teorii.

Scriam într-un articol că elitele sunt cele care se află pe nivelul 3 de conştiinţă, nivel care necesită un imens efort al creierului, un mare consum de energie. Acelaşi lucru şi aici l-am observat autoanalizîndu-mă: cînd stau şi gîndesc asupra unei idei sau teorii mai mult timp, după o anumită perioadă mă simt epuizat şi fizic, nu numai intelectual, deşi nu am făcut mai nimic (efort fizic) în acea zi. În schimb, pot petrece ore în şir discutîndu-i şi bîrfindu-i pe alţii, fără ca să te oboseşti intelectual sau fizic - doar gura se satură de atîta vorbăraie.

Să discuţi despre o idee sau teorie înseamnă să ţi-o imaginezi şi înţelegi cum funcţionează ea în realitate - un lucru destul de complicat pentru majoritatea oamenilor. Cui i-au plăcut teoriile de la fizică, chimie, matematică, biologie, geografie, istorie, etc? Sau în politică, ce e mai simplu, să discuţi despre teoriile, doctrinele, ideologiile politice, sau despre politicieni? Discuţiile despre obiecte şi bîrfitul oamenilor sunt chestii foarte simple şi uşoare. Vorbeşti despre un lucru/om concret pe care îl şi judeci: Vasea e un prost, Catea e o curva, Plahotniuc un bandit, Voronin un ţăran, BMW krutaia tacika, Iphone super telefon, şi lista continuă la nesfîrşit.

Astfel că majoritatea oamenilor aleg (inconştient) şi discută despre alţi oameni şi obiecte: prieteni, vecini, duşmani, vedete, politicieni, telefoane, gadgeturi, maşini, etc. Pentru că acest lucru le este cel mai uşor, şi natural, creierului lor. De aia şi articolele despre politicieni, vedete, gadgeturi, automobile, scandaluri între oameni aduc şi cele mai multe vizualizări: pentru că se adresează celei mai mari părţi din populaţie. Iar cei care scriu despre idei şi teorii, se vor adresa mereu doar unei categorii înguste din populaţie. Just it: aşa funcţionează lumea, în realitate.

Mai citeşte: De ce articolele ideale nu sunt populare

Ce înseamnă un blog, şi blogger bun

Prostia supremă

2011-12-03T23:52:00.000+02:00

http://shawnpwilliams.com/

Care este prostia supremă? Înainte de a o descrie, în primul rînd ar trebui să ştim ce e prostia. Stricto sensu, prostia este antonimul, opusul deşteptăciunii, însă în societate mai sunt 2 accepţiuni ale prostiei, pe care şi eu le susţin. Deci, prostia este:

1) În primul rînd - lipsa cunoştinţelor, a cunoaşterii, adică opusul deşteptăciunii;

2) Lipsa capacităţii de a înţelege, adică lipsa inteligenţii. Teoretic, opusul inteligenţii este tîmpenia, dar în societate deseori se foloseşte şi cuvîntul "prost" pentru a desemna acest lucru;

3) Lipsa bunului simţ, a educaţiei, a politeţii. Personal mereu am antipatizat oamenii vulgari, considerînd vulgaritatea, grosolănia, etc. caracteristici ale unui prost.

Şi atunci, care este prostia supremă? Lupul Sur scria că în Republica Moldova există un mare deficit de etică şi corectitudine. O mulţime de moldoveni fac lucruri pe care oamenii corecţi nu şi-ar permite să le facă. Şi cel mai rău în toate, aceşti oameni încă se mîndresc de asta, crezîndu-se şmecheri. Or anume asta, în opinia mea, reprezintă prostia supremă.

Să spui sau să faci o prostie, şi tu încă să te lauzi şi mîndreşti de asta. Să te îmbeţi ca porcul, şi tu să te lauzi şi mîndreşti de asta. Să fumezi ţigări, şi tu să te mîndreşti în faţa altora că ai un asemenea viciu. Să copii de la colegi, şi tu să te mîndreşti de asta. Să dai mită la profesori, poliţişti, funcţionari publici, şi tu să povesteşti cu mîndrie de asta. Să arunci gunoiul pe jos, şi tu să te mîndreşti de asta. Să strici o fereastră de la şcoală, sau staţia de troleibuz, şi tu să te mîndreşti de asta. Să îţi baţi joc de oameni mai slabi şi oropsiţi decît tine, şi tu să te mîndreşti de asta. Să faci o ticăloşie, şi să te mîndreşti de acest lucru.

Este o vorbă din popor: Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul. Or asta de fapt este şi prostia supremă: să faci o prostie, un lucru rău, şi tu încă să fii mîndru de asta. Să fii prost, şi încă să fii fudul şi mîndru de propria-ţi prostie!

De ce am menţionat oare despre acest lucru? Pentru că mult prea deseori Republica Moldova mi se pare tărâmul prostiei supreme. Pentru că mult prea deseori avem de-a face în Moldova cu asemenea oameni, care sunt proşti, şi încă se mîndresc de asta. Şi încă sunt adulaţi de turmă, de popor, de alţi proşti...

Această viziune a prostiei supreme o aveam încă mult înainte, pentru ca articolul Lupului Sur să-mi confirme că există şi alţi oameni cu aceeaşi viziune ca a mea. Multă lume m-a învinuit în viaţa mea că am tendinţa de a-i considera şi numi pe oameni, pe moldoveni, proşti. Or anume faptul că în viaţa mea am întîlnit o mulţime de asemenea specimene m-a făcut să am o opinie atît de proastă asupra moldovenilor, şi cît de mult aş încerca să scap de acest stereotip, viaţa în Moldova nu face decît să-mi întărească această idee. Din păcate.

Cel mai rău în toată povestea asta este că oamenii corecţi, etici, care îi respectă pe alţii, sunt nişte rataţi în ţara noastră. Ori alegi să faci parte din sistem, să devii şi tu un ticălos ca toţi ceilalţi, ori rămîi un inadaptat şi fraier. Ori pleci din Moldova. Cert e că dacă în viitorul apropiat sau mediu nu se va schimba acest lucru, vor rămâne numai proştii şi ticăloşii în ţara asta. Iar statul ăsta nu va mai avea nici un viitor...

Numărul 2 al revistei economice Amount

2011-12-03T11:41:00.002+02:00

http://www.amount.md/

Pe 1 decembrie a apărut numărul 2 al revistei economice online Amount. În acest număr puteţi citi despre:

1) Ivan Goncearuc: Pâinea şi untul primului număr Amount;

2) Radu Lisiţa: Startup Weekend Moldova. Brainstorming made in Moldova;

3) Cei mai bine plătiţi jucători de baschet din lume;

4) Utilizatori internet Republica Moldova versus România - articolul meu;

5) Meteorul român ce a "aprins" Femina - interviu de Ivan Goncearuc;

6) Cristina Bruma: Moldova şi Facebook-ul;

7) Radu Lisiţa: Micul geniu din Ungheni;

8) Moldoveanca care are peste 76 mii de fani pe facebook;

9) MC-ing - afacere sau hobby?;

10) Care va fi preţul brazilor de Crăciun?;

11) Media Forest şi piaţa de publicitate din RM.

Numărul 2 îl puteţi găsi ori pe site-ul Amount.md, ori pe magazinul online issuu.com. Vă doresc lectură plăcută.

Interesele naţionale ale Republicii Moldova

2011-12-01T22:19:00.004+02:00

http://harta.infoturism.ro/

Cinci ani am învăţat la Relaţii Internaţionale, şi nici pînă la urmă nu am învăţat concret care sunt interesele naţionale ale Republicii Moldova. Profesorii, exact ca şi politicienii, nu ştiu ce vorbesc cînd ne vorbeau despre asta, sau pur şi simplu fiecare avea propria sa viziune asupra la care sunt interesele naţionale ale RM. Şi pe google, dacă cauţi, nimic concret nu găseşti la problema respectivă.

Singurul lucru, pe care eu l-am înţeles şi identificat prin reflecţie, este că Republica Moldova nu are interese naţionale. Logica e simplă: nu există nici o naţiune moldovenească, deci, nici nu poate fi vorba despre existenţa unor interese naţionale a statului nostru. Toţi cei care vorbesc despre interesele naţionale ale RM nu fac decît să vorbească prostii (lucruri neadevărate) şi să ne prostească. Statul RM are doar interese statale, în nici un caz naţionale. Pentru că el nu are nici o naţiune!

Revenind la ceea ce am învăţat la universitate, singurele lucruri concrete pe care le-am înţeles de la profesori că ar fi cică interesele naţionale ale statului nostru, sunt: asigurarea securităţii, integrităţii şi independenţei statului şi realizarea bunăstării populaţiei RM. Vreau să vorbesc acum despre ele.

Primul interes "naţional", sau zis corect, interes statal, este asigurarea securităţii şi existenţei RM. Acest interes statal este unul natural, dar şi egoist totodată: exact ca orice organism, care va face tot posibilul să-şi păstreze viaţa şi să supravieţuiască din orice situaţie, aşa şi statul Republica Moldova îşi doreşte şi e normal să aibă asemenea interes. Zic însă că un asemenea interes este oarecum "egoist" pentru că el ar putea neglija dorinţele populaţiei.

Spre exemplu, dacă mâine 50%+1 din populaţia RM ar dori să ne unim cu România (sau orice alt stat), ce va face RM? Îşi va măcelări toţi aceşti cetăţeni, doar pentru a-şi salva existenţa? Istoria arată că nu puţine state şi-au măcelărit părţi importante din populaţie pentru a-şi salva existenţa, sau a-şi păstra integritatea teritorială, sau regimul criminal de la guvernare. Supravieţuirea unui stat este mai importantă decît existenţa şi binele (unei părţi a) populaţiei sale? Întrebare care rămâne încă deschisă, zic eu...

A 2 chestie, legată de acest interes al RM, este faptul că mi se pare din partea clasei noastre politice unul duplicitar, şi ipocrit. Imediat cum cineva porneşte vreo discuţie, dezbatere despre varianta unirii cu România, el este atacat şi devine cel mai mare pericol la adresa statului RM. Însă faptul că Rusia a rupt Transnistria şi şi-a instalat bine mersi armatele acolo, este un lucru normal, pentru că mai toată clasa politică, şi poporul, ignoră acest lucru.

Adică, faptul că adepţii Unirii, sau România, doar pomenesc de Unire, este imediat o crimă, însă faptul că Rusia a ocupat Transnistria, dezintegrînd RM, este un lucru normal şi acceptabil - curat ipocrizie. Şi atunci, ce fel de interes statal mai este acesta de asigurare a securităţii şi integrităţii RM, dacă noi tolerăm şi acceptăm bine mersi ocupaţia rusească a teritoriului nostru din stînga Nistrului?

Referitor la al doilea interes statal, realizarea bunăstării populaţiei, se poate spune că acesta este unul şi naţional. Indiferent de faptul dacă un stat este un stat-naţiune, sau nu, el ar trebui să urmărească să realizeze un nivel de trai cît mai ridicat pentru cetăţenii săi. Lucrul important pe care vreau să-l menţionez este că, acest interes statal, mi se pare mult mai important decît primul. Dacă, de exemplu, cea mai bună soluţie pentru asigurarea unui nivel de trai decent al populaţiei, ar fi unirea cu altă ţară/entitate statală, RM ar trebui să caute să-şi prezerveze independenţa, menţinîndu-şi cetăţenii în sărăcie, sau va accepta dispariţia sa, pentru ca populaţia statului să aibă o viaţă mai bună? Egoism versus altruism - voi ce aţi alege?

În final, dacă e să-mi exprim opinia, RM are şi un interes naţional, identificat printr-o metodă indirectă. Majoritatea populaţiei RM (78%) sunt etnici români, sau daco-romani, le place sau nu lor acest lucru. Altfel spus, majoritatea populaţiei RM, chiar dacă nu face parte din naţiunea română (nu se identifică ca români), fac parte din poporul român/valah/daco-romanic. Odată ce RM este al doilea stat românesc/valah, este normal, natural, drept şi corect ca interesul naţional al Republicii Moldova să fie unirea cu celălalt stat românesc, în vederea formării unui stat comun. Aşa spune logica, raţiunea şi dreptatea.

Iar acest interes nu înseamnă că unirea ar trebui făcută acum, sau peste o lună, sau un an. Ea poate fi făcută şi peste 20 de ani, căci unirea poate fi făcută şi treptat. Frate, frate, dar brînza cu bani - RM ar trebui să caute să facă unirea cu România anume în acea perioadă şi în acele condiţii ca cetăţenii RM să cîştige cît mai mult. O unire făcută acum cel mai probabil că ar dăuna populaţiei ambelor state. Însă asta nu înseamnă că, din cauza condiţiilor actuale, ar trebui să renunţăm la acest interes naţional. Pentru că, odată ce suntem acelaşi popor, este şi normal să fim odată şi odată în cadrul unui aceluiaşi stat. Chiar dacă ne place sau nu, sau acceptăm sau nu, acest lucru...

Mai citeşte: De ce Republica Moldova este un stat falimentar? Analiză la nivel internaţional

De ce Republica Moldova este un stat falimentar? Analiză la nivel internaţional

2011-11-30T18:26:00.004+02:00

http://www.milestii-mici.md

Sau reformulînd altfel, pentru ca să nu-i supăr pe unii, de ce RM nu este un stat de succes? Primul nivel de analiză este cel interstatal, care explică care este locul, rolul şi puterea RM în sistemul internaţional. Mulţi pot să spună că nivelul ăsta nu este tare important, dar în realitate el chiar foarte mult contează. Practic în fiecare zi vezi moldoveni care critică comportamentul RM (sau al politicienilor noştri) în faţa Rusiei, sau altor entităţi statale. Totodată, nivelul ăsta de analiză îţi poate arăta cît de bine un stat îşi poate promova, şi proteja, interesele naţionale în lume, şi cît de bine poate respinge influenţele negative din exterior.

Două săptămâni în urmă am scris un articol despre o formulă de măsurare a puterii statelor. Anume puterea este conceptul principal care poate explica cît de bine un stat se poate manifesta, şi se manifestă, pe scena internaţională, dar şi pe teritoriul său. Anume în baza acelei formule voi şi analiza puterea RM.

Puterea = (Masa Critică (Populaţia şi Teritoriu) + Putere Economică + Putere Militară) x (Planificare coerentă a strategiei naţionale + Voinţă)

Republica Moldova are o populaţie de aproximativ 4 milioane de oameni, ceea ce o situează undeva pe locul 125 între toate statele lumii. România are o populaţie de aproximativ 22 mln de locuitori (locul 53 în lume), Ucraina - 45 mln (locul 29), Rusia - 140 mln (locul 9), SUA - 313 mln (locul 3) şi China - 1.34 miliarde (locul 1). Altfel spus, România are o populaţie de 5.5 ori mai mare decît a RM, Ucraina - de 11 ori, Rusia - de 35 ori, SUA - 78 ori şi China - 335 ori.

În privinţa teritoriului, RM are o suprafaţă de 33.847 km2, aflîndu-se pe locul 139 în lume. România are o suprafaţă de 238.391 km2 (locul 83), Ucraina - 603.700 km2 (locul 46), SUA - 9.629.000 km2 (locul 4) şi Rusia - 17.075.400 km2 (locul 1).Spre comparaţie cu statul nostru, România este de 7 ori mai mare, Ucraina - de 18 ori, SUA - de 284 ori, şi Rusia - de 504 ori.

Despre puterea economică am mai scris. RM are un PIB nominal de doar 5.8 miliarde de dolari (locul 139 în lume). România are un PIB de 28 ori mai mare decît al nostru (161 miliarde - locul 48), Ucraina de 24 ori (138 mlrd - locul 53), Rusia - de 255 ori (1.479 mlrd - locul 11) şi SUA - de 2.517 ori (14.600 mlrd - locul 1). În privinţa PIB-ului pe cap de locuitor: RM - 1.630 dolari, Ucraina - 3.000, România - 7.500, Rusia - 10.400, SUA - 47.000. Nu e de-ajuns că la nivel de ţară suntem net inferiori vecinilor şi duşmanilor noştri, dar şi la PIB pe cap de locuitor le suntem inferiori.

Chiar şi la PIB-ul calculat după paritatea puterii de cumpărare, suntem net inferiori vecinilor noştri sau Rusiei şi SUA (vezi aici). În privinţa bugetelor statelor, cheltuieli, RM are un buget de doar 2.37 miliarde de dolari. România, în schimb, are un buget de 28 ori mai mare decît al nostru (66 miliarde), Ucraina - de 21 ori (50 mlrd), Rusia - de 140 ori (333 mlrd) şi SUA - de 1458 ori (3.456 mlrd). Altfel spus, toate aceste state au mult mai mulţi bani şi pentru problemele interne, dar şi pentru afacerile externe, ca influenţarea altor state. Şi ne mai mirăm cum de avem o mulţime de politicieni vînduţi Rusiei...

În privinţa puterii militare, fiecare îşi dă seama că RM nu este nici pe departe o putere. Statele Unite sunt prima putere militară a lumii, iar Rusia, a doua. Ucraina, conform site-ului globalfirepower.com, s-ar afla pe poziţia 20, avînd o armată mult superioară RM. Şi România are o armată mult mai mare şi mai superioară RM (90 mii militari activi). În privinţa RM, aceasta ar avea o armată de doar 6.500 oameni, dacă nu mă greşesc. O armată infimă, în comparaţie cu a vecinilor noştri - tuturor cred că le este clar că în cazul unui război (ipotetic) cu unul din vecinii noştri, RM ar fi ocupată în doar cîteva ore. Alt lucru foarte important de menţionat - RM are un buget militar egal cu doar 0.4% din PIB (locul 166 din lume din 172 ţări) - atunci de unde apar opiniile unor imbecili (nu numai politicieni) că armata RM ar trebui toată lichidată, pentru minimizarea cheltuielilor statului?

Armata RM este importantă, opinia mea, pentru protejarea populaţiei statului în cazul apariţiei unui nou război cu Transnistria. RMN are o armată pe timp de pace între 5 mii şi 12 mii de militari (nu am găsit datele precise). Hai atunci şi om lichida armata naţională, ca Transnistria apoi să ne ocupe în doar cîteva ore, fără de măcar a trage un glonte. Nimeni nu cere să avem o armată naţională competitivă la nivelul României sau Ucrainei, căci este o nebunie; însă să avem o armată naţională cît de cît comparabilă (cel mai bine, mai mare, evident) cu cea a Transnistriei este o necesitate, şi o obligaţie a statului nostru!

Ultimii parametri, planificarea coerentă a strategiei naţionale şi voinţa, sunt şi cei mai importanţi, pentru că toţi ceilalţi parametri se înmulţesc la aceştia, ultimii 2 parametri fiind cei care pot mări (sau minimaliza) de mai multe ori puterea cuantificabilă a statului. Nu rareori buturuga mică răstoarnă carul mare: altfel spus, chiar dacă poporul e mic, dacă e unit, poate înfrînge o putere mai mare; şi 2, o armată mai mică, avînd un conducător excelent (planificare corectă a strategiei de luptă), înfrînge o armată mult mai mare. Exemplu mai apropiat nouă: cazul statelor româneşti în perioada medievală.

Voinţa naţională a RM. Pentru a o identifica cam cu cît este ea egală, vă dau 2 întrebări. Cum credeţi, în cazul unui război, cîţi moldoveni şi-ar sacrifica viaţa pentru statul nostru? Şi doi, în cazul în care reizbucneşte războiul cu Transnistria, cîţi moldoveni se vor oferi voluntari să lupte? Spus pe şleau, voinţa naţională în RM este practic egală cu zero. Da, se vor găsi poate acuşi oameni, foarte patrioţi, care vor zice că vor lupta, dar nu cred că numărul "eroilor" va fi mai mare de 5-10% din populaţia RM. Deci, o voinţă naţională egală cu 0.05 - 0.1? Şi a doua idee, voinţa naţională depinde de unitatea naţională. Avem noi în RM unitate naţională? Nu! Noi nici măcar naţiune nu avem.

Planificarea coerentă a strategiei naţionale depinde de conducătorii, de elita politică a statului. Dacă avem o strategie naţională a dezvoltării statului, şi politici coerente, nu vă mai întreb: în fiecare zi criticaţi şi blestemaţi conducerea pe care o avem. Deci, nici o strategie normală de dezvoltare a statului nu am avut şi nu avem: ba vrem cu ruşii, ba cu românii, ba UE, ba CSI sau Uniunea Euroasiatică. Haos, domnule, haos, şi nici un fel de coerenţă...

Bun. Acum dacă aţi citit totul pînă aici, încercaţi să vă creaţi o privire de ansamblu (big picture) asupra la care este puterea reală a RM, şi care este locul şi rolul statului nostru în lume. Suntem un pitic economic, politic, militar, şi din toate punctele de vedere. Cedăm net la toate capitolele Federaţiei Ruse, duşmanul nr.1 al RM. Şi atunci, ce e de mirare că Rusia a rupt Transnistria de la RM şi menţine trupe militare pe teritoriul nostru suveran? Ce e de mirare că avem o mulţime de politicieni, dar şi oameni din alte domenii, vînduţi Rusiei? De ce ne mai mirăm şi ne înfuriem că Rusia, Ucraina, UE, SUA ne calcă interesele în picioare şi ne influenţează în fel şi chip, dacă asta şi este normal. Mereu cei mai puternici i-au "obijduit" pe cei mai slabi, aşa că, mai liniştiţi-vă...

Şi chiar dacă, s-ar produce, să zicem, o minune: moldovenii ar deveni, deodată, cei mai deştepţi şi harnici oameni din lume, am avea cea mai bună conducere, unitatea naţională ar fi maximă, economia ar fi super, avînd cel mai mare PIB pe cap de locuitor... oricum, RM nu va deveni o mare putere, deoarece 2-3 parametri nu îi putem schimba deloc.

Teritoriul (rămâne fix), populaţia (chiar şi dacă am avea natalitatea cea mai mare din lume, ne-ar trebui decenii să depăşim Ucraina, darmite Rusia), şi puterea militară (nu vom avea niciodată o putere militară pe măsura României sau Ucrainei, darmite SUA sau Rusia) - nu îi putem schimba, altfel spus, chiar şi dacă vom fi un stat de succes în interior (cu o bunăstare ridicată poporului), vom fi mereu influenţaţi, şi călcaţi în picioare de statele mai mari. Pentru că un stat mic înseamnă şi o putere mică. Şi pentru că aşa e viaţa...

De ce Republica Moldova este aşa cum este (un stat falimentar)?

2011-11-29T20:36:00.003+02:00

http://resboiu.wordpress.com/

Trăim în Republica Moldova. Un stat de 33.847 km2 şi 4 milioane de locuitori. Anul 2011 (căci chiar contează). 83% din populaţie cred că lucrurile în RM se mişcă într-o direcţie greşită. 75-80% sunt/se consideră săraci. Asta nişte statistici. Acum revărsare de detalii: corupţie, spălare de bani, economie neagră, mită, birocraţie excesivă, politicieni corupţi, compromişi şi carierişti, preţuri înalte, salarii mici, învăţămîntul la pământ, profesori corupţi, poliţişti criminali, preoţi păcătoşi (încă moale spus), medici ce-şi bagă piciorul zilnic în jurământul lui Hippocrates, copii (elevi, studenţi) proşti, părinţi plecaţi peste hotare, rusificare, incultură, grosolănie, murdărie, crime, violenţă, discriminare... lista poate fi continuată la nesfîrşit de către oricine, în dependenţă de ceea ce îl mai doare. Asta e Republica Moldova. De fapt, asta e viaţa (în orice regiune a globului pământesc), doar că, nu ştiu de ce, toate acestea sunt prea în exces la noi, sau prea multe rele adunate la noi, un loc. Şi lumea se plînge...

De ce Republica Moldova este un stat falimentar? Nu, nu am de gînd să demonstrez, sau să vă conving, că Republica Moldova este un stat falimentar, spre deliciul celor care urăsc acest stat, sau al unioniştilor (eu însumi sunt unionist) sau altor categorii de oameni care le-ar plăcea, poate, acest lucru. Eu doar consemnez un lucru, şi încer să identific cauzele acestui fenomen. Încerc să identific cauzele care au făcut, şi fac, ca Republica Moldova să fie un stat falimentar, şi viaţa, aici în RM, să fie aşa cum este.

Întrebarea aceasta mi-a dat-o, şi şi-a dat-o, un cunoscut de vreo 25-26 ani, ce lucrează vînzător şi reparator de telefoane mobile, acum vreo 9-10 luni în urmă, la un antrenament de arte marţiale, ving tsun. Omul mă şi se întreba de ce nu avem noi un stat ca Republica Chineză, şi de ce viaţa la noi în RM este atît de mizerabilă precum este. Dînsul încă mai speră la o viaţă mai bună. Paradoxul era că eu mă miram cît de naiv dînsul este, că compară RM cu China, dar că, eu personal, nu mai am speranţă. Probabil din cauza că aveam deja răspunsul în minte, dar pur şi simplu nu îl conştietizasem.

Cert e că încă de-atunci mi sau născut ideile de articole, sau mai bine zis, însăşi articolele întregi, care ar fi explicat de ce Republica Moldova este aşa cum o ştim noi. Nu le-am publicat până acum şi pentru că am puţin cititori (speram că va veni vremea odată cînd voi avea mai mulţi cititori pe blog), şi pentru că sunt extrem de dure, unele idei putînd fi neacceptate de către societate/oameni, dar şi pentru că doream să scriu de jos în sus (de la subiecte legate de internet/blogosferă şi economie spre cele de societate şi politică), avînd chiar acum în mintea mea zeci de idei de articole.

Am hotărît să scriu acum de sus în jos şi pentru că m-am săturat să le menţin în mintea mea, dar şi pentru că m-am săturat să văd şi citesc cum oameni se plîng şi critică statul şi societatea în care trăiesc, fără de a fi în cunoştinţă de cauză. Oamenii se plîng şi critică fără măcar de a cunoaşte care sunt cauzele acestor fenomene. Iar blogosfera e plină de articole naive şi stupide de genul ăsta, în care cauza tuturor relelor ar fi doar Rusia, sau numai politicienii, sau prostia sau nu ştiu ce acolo. Nu vom rezolva niciodată problemele statului nostru, dacă asta aceşti oameni îşi doresc, cu o asemenea gîndire superficială.

Cei care au accesat acest articol încercînd să afle de ce RM este un stat falimentar, probabil vor rămâne dezamăgiţi, pentru că nu am scris despre asta. Deoarece pentru scrierea la un asemenea subiect se necesită mai multe articole, idei şi abordări. Personal cred că pentru identificarea şi explicarea tuturor cauzelor care fac ca RM să fie un stat falimentar se necesită cunoştinţe, abordări şi analize din mai multe ştiinţe: relaţii internaţionale, politologie, sociologie, istorie, economie, antropologie, psihologie, etc. Nu sunt expert nici pe-aproape în toate aceste domenii, deci nu pretind la o explicaţie comprehensivă, dar îmi voi expune viziunea (cît de incompletă n-ar fi) care cuprinde elemente din toate aceste ştiinţe.

În principiu vor fi 4 articole, în baza la 4 nivele de analiză. Dar pe lîngă aceste articole, voi mai scrie şi altele, care să întărească, sau să completeze unele idei din aceste articole. Cine va dori, le va citi şi va cunoaşte felul în care gîndeşte, în principiu, mintea mea. S-ar putea să nu vă placă, dar în fine, nu-mi pasă. Principalul e ca să vă pună pe gîndit la care sunt cauzele ce fac RM un stat falimentar. Pentru că doar cunoscînd adevăratele cauze, şi toate, vom putea să găsim soluţiile cele mai bune pentru eradicarea acestora şi construirea unui stat de succes pentru cetăţenii Republicii Moldova. Dacă într-adevăr, asta şi dorim (ca populaţia RM să trăiască bine).

Sărbătorim 1 decembrie împreună

2011-11-28T20:50:00.000+02:00

http://actiunea2012.ro/1-decembrie-2011.html

Sistemul ştiinţelor (clasificarea acestora)

2011-11-28T18:21:00.002+02:00

http://www.yearofscience.com/

Nu ştiu cum se face, dar tema asta ori nu am trecut-o, nici la şcoală, nici la universitate, ori am scăpat-o. Motivul pentru care vreo 2-3 ani în urmă m-a preocupat să aflu care este clasificarea ştiinţelor, sau sistemul ştiinţei, este că mie îmi place mereu să văd toate lucrurile în "big picture", adică în cadrul unui sistem organizat.

De regulă, ştiinţa este împărţită în două mari părţi: grupul ştiinţelor naturale (care studiază fenomenele naturale, inclusiv viaţa biologică), şi grupul ştiinţelor sociale. Dar pe lîngă aceste două grupuri mari de ştiinţe, mai există încă 3 grupuri, mai mici: ştiinţele formale, aplicative şi cognitive.

Din primul grup, al ştiinţelor naturale, fac parte ştiinţele fizice (astronomia, fizica, chimia şi ştiinţele despre Pământ) şi ştiinţele despre viaţă (biologia).

Din grupul ştiinţelor sociale fac parte psihologia, antropologia, arheologia, lingvistica, sociologia, economia, geografia umană, istoria, dreptul, filosofia şi ştiinţele politice.

Din grupul ştiinţelor formale fac parte matematica, logica, statistica, teoria sistemică şi informatica.

Din grupul ştiinţelor aplicative se consideră a face parte agronomia, arhitectura, ingineria, educaţia (pedagogia), ştiinţele despre sănătate (medicina), managementul, ştiinţele militare şi ştiinţele spaţiale.

Ştiinţele cognitive ar reprezenta un domeniu interdisciplinar, care ar studia mintea şi procesele din interiorul ei.

Aflarea acestor informaţii pe mine m-a ajutat să înţeleg care este locul relaţiilor internaţionale, sau a ştiinţelor politice, în cadrul ştiinţei, dar şi să înţeleg care ştiinţe îmi sunt mai apropiate, mai interesante. La şcoală eram foarte puternic la ştiinţele "realiste" (fizică, matematică, chimia), dar obţineam mai mare plăcere din cunoaşterea geografiei şi istoriei. De aici şi contradicţia dintre înclinaţia către ştiinţele realiste, dar şi umanistice, care mereu m-au bulversat în alegerea unei cariere. Iar studiind sistemul ştiinţei, mi-am dat seama că cel mai mult sunt atras de ştiinţele social-umane, de cunoaşterea minţii şi naturii umane şi a societăţilor create de om.

Sondajul BOP - o făcătură?

2011-11-23T12:24:00.002+02:00

http://www.ziuaconstanta.ro/

Am citit ieri articolul comentatorului politic Victor Ciobanu. Acesta a făcut o comparaţie dintre sondajul BOP, prezentat de IPP, şi un sondaj IMAS, realizat în septembrie. Vreau să fac o observaţie:

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, rezultatele ar fi următoarele:

Date IMAS Date IPP Dinamica

PCRM - 38.8% 44.9% +6%

PLDM - 31.6% 24.6% - 7%

PD - 14.3% 10.6% - 4%

PL - 13.2% 16.2% + 3%

Atrageţi atenţia la cît de mari sunt diferenţele dintre datele IMAS şi datele IPP. Mai luăm un exemplu:

Direcţia în care se mişcă ţara este:

Date IMAS Date IPP

Corectă - 36% 10.7%

Greşită - 50% 83.5%

De la 50% la 83.5%? Hm. Nu ar fi fost nimic ciudat în asta, dacă nu aş fi observat că sondajul IMAS a fost făcut în perioada 3-18 septembrie, iar BOP - în perioada 22 octombrie - 6 noiembrie. Adică la o distanţă de o lună jumate, aproximativ.

Şi dacă ambele sondaje sunt corecte, cum de înţeles şi crezut asta, că adică, în doar 1.5 luni, Republica Moldova a ajuns, de la o situaţie normală pentru ea (50% direcţie greşită), la aproape de revoluţie? Şi că în doar 1.5 luni PCRM chiar atît de mult a cîştigat, în comparaţie cu adversarii săi? Teoretic, da, e posibil, e posibil ca PCRM să ajungă într-o zi şi la 99% de popularitate. Însă practic, mie îmi pare că este ceva anormal în chestia asta.

Am mai analizat unele date IPP în alt articol, unde rezultatele BOP mi s-au părut exagerat de dure, sau negative. Am menţionat atunci că este posibil ca rezultatele BOP să fi fost desenate, pentru că îmi păreau suspicioase. Cei de la Karadeniz Press în genere consideră sondajul BOP unul trucat, prin care Soros ar încerca să ne manipuleze şi arunce pe mâna Rusiei. O teorie conspirativă, dar totuşi, o teorie.

Totodată, personal am mai multă încredere în cei de la IDIS Viitorul/IMAS decît în cei de la IPP/BOP, pentru că cei de la IDIS mi se par o organizaţie mai neutră, şi nu atît de murdărită ca IPP de jocurile şi acuzaţiile politice din trecut.

Pe de altă parte, dacă e să comparăm sondajele IMAS din martie şi septembrie, se identifică poate aceleaşi tendinţe pe care le arată şi BOP: PCRM se află (poate) într-o mică creştere, PLDM - în cădere abruptă, PL e în creştere şi PD în decădere. De asemenea se micşorează (slab) numărul populaţiei ce doreşte aderarea la UE, creşte numărul celor care cred că RM se mişcă într-o direcţie greşită, însă, date diferite faţă de BOP, a descrescut (sau a rămas aceeaşi, dacă luăm în calcul eroarea) încrederea populaţiei în PCRM şi Voronin.

Concluzii? Părerea mea este, că deşi poate ambele sondaje (BOP şi IMAS) arată poate aceleaşi tendinţe, în sondajul BOP special au fost exagerate spre rău, spre negativ, unele rezultate/tendinţe/fenomene. Nu ştiu de ce s-a făcut asta: pentru a manipula mulţimea, sau pentru a pune presiune pe (unii) politicieni de a nu se ajunge în alegeri anticipate, şi a vota în final un preşedinte. Cine ştie. Însă cert e că cu sondajul BOP ceva este necurat la mijloc.

Filat preşedinte

2011-11-20T18:03:00.003+02:00

http://ro.wikipedia.org/

Mulţi pot să nu agreeze postarea asta, dar în fine, îmi exprim şi eu părerea.

La întrebarea din BOP care este personalitatea politică în care moldovenii au cea mai mare încredere (răspuns liber), Vlad Filat a ieşit primul cu 17.6%, depăşindu-l cu jumătate de procent pe liderul comuniştilor, Voronin (17.1%). Lupu, Chirtoacă şi Dodon sunt tare departe, cu 7.4%, 6.8% şi 5.9%. În Greceanaia nimeni nu are practic încredere (doar 0.7%).

La întrebarea cîtă încredere aveţi în următoarele personalităţi politice, Vlad Filat a ieşit iarăşi cîştigător, cu 42.5%, depăşindu-l cu mult pe Voronin (35.7%). Lupu a căzut enorm, pînă pe locul 4, la 25.8%, pînă şi Chirtoacă fiind peste el, cu 32.1%.

Se observă de departe că Vlad Filat este cel mai popular politician de la noi, fiind şi omul politic în care poporul are cea mai mare încredere. Eu sunt pentru principiul ca preşedintele statului să fie ales de popor, şi, dacă acuma s-ar organiza alegeri prezidenţiale, sunt sigur că cele mai mari şanse de a le cîştiga le are Vlad Filat. Şi eu, de fapt, dacă Vlad Filat ar ajunge în turul II, contra la Voronin/Lupu/Dodon/Greceanaia, la sigur că l-aş vota pe Filat (în primul tur aş vota pe cineva de la PL, cel mai probabil).

În fine, nu ştiu, acum se mai vorbeşte de o candidatură apolitică, dar în privinţa candidaturilor politice e cert că nici Greceanaia, nici Lupu, nu au şanse să fie votaţi în Parlament ca preşedinte. Dacă tot nu se găseşte o soluţie, nu ar fi Filat, care e cel mai "iubit" politician de către popor, cea mai bună variantă?

Oricum suntem cică o republică parlamentară, iar preşedintele statului are cea mai mică putere, de ce să nu-l voteze Ghimpu şi Lupu pe Filat ca preşedinte? Ei damă şi-ar adjudeca posturile de premier şi de preşedinte al Parlamentului, dacă tot mor după funcţii. Iar Dodon, care este şi el un carierist şi un tip "pragmatic", ar putea fi uşor cumpărat de Filat, poate intră în PLDM (eu chiar văd în el un pldm-ist (tip pragmatic, carierist) pur-sînge), mai capătă o funcţie importantă, de ministru ceva, numai să-l voteze pe Filat, cu fetele lui, ca preşedinte.

Dacă e să fiu sincer, pe mine mă afectează într-un loc faptul că de 2-3 ani nu se alege preşedintele la noi în ţară. Îmi place mult mai mult situaţia actuală decît fosta dictatură a lui Voronin. Însă am scris acest articol, pentru că, se pare, poporul este tare afectat de faptul că nu s-a ales preşedintele în aceşti 2-3 ani, astfel încît, acesta, se întoarce cu încetişorul la comunişti.

Iar eu nu îmi pot permite, sau imagina, ca PCRM să se reîntoarcă la guvernare. Poate nici eu tare nu agreez ca Vlad Filat să fie preşedinte, dar decît să am parte de dictatura lui Voronin, mai bine deja îl susţin pe Filat. Şi cred că acelaşi lucru ar trebui să-l facă şi Ghimpu şi Lupu, dacă nu vor ca la următoarele alegeri anticipate să-i reîntoarcă pe comunişti la guvernare.

Dacă nu găsesc o candidatură apolitică, sau apartinică, sau nush pe cine să-i satisfacă pe toţi 3 şi pe grupul lui Dodon, damă deja mai bine îl votează pe Filat preşedinte. Pentru că, dacă se reîntorc comuniştii la guvernare, principalii vinovaţi vor fi anume cei trei crai din AIE, şi nici Ghimpu şi PL (partidul care îi simpatizez şi îl votez) nu vor scăpa de blestemele mele.

BOP - să-ţi bagi piciorul

2011-11-19T14:27:00.001+02:00

http://unimedia.md/

Ori de cîte ori analizez minuţios Barometrul de Opinie Publică, mă uimesc şi mă conving pentru a nu ştiu cîta oară cît de proşti sunt moldovenii. De fapt, prima impresie e că trăiesc într-un stat de idioţi, dar apoi, după ce îmi reamintesc de toată experienţa celor mai mult de 20 de ani trăiţi în Republica Moldova, în care am avut contact mai mult cu prostia decît cu inteligenţa, îmi dau seama că anume prostia e explicaţia acestor rezultate şi fenomene.

Relaţii externe:

Dacă săptămîna viitoare s-ar organiza un referendum, 47% din populaţie ar vota pentru aderarea RM la UE (faţă de 60-70% cît era de obicei), 25% ar vota contra, iar 18% sunt indecişi. Nu e vina doar a AIE, care cică ar fi discreditat integrarea europeană, ci şi a contextului internaţional, adică problemele prin care trece acum Europa Unita, care face aderarea la UE mai puţin atrăgătoare pentru moldoveni.

Între aderarea RM la UE sau la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Ucraina, 33.8% ar alege UE şi 45.6% a doua. Wtf?

60.5% din respondenţi consideră că Rusia ar trebui să fie principalul partener strategic al RM, 23.2% - UE, şi doar 4% România!

61.9% din moldoveni consideră că neutralitatea e cea mai bună soluţie pentru asigurarea securităţii ţării noastre, iar 14.2% - aderarea la NATO. Dacă s-ar face însă un referendum pe tema asta, numai 42.3% ar vota împotrivă, iar 20.4% ar vota pentru aderarea RM la NATO. De asemenea 21.1% sunt indecişi. Interesantă chestia asta, cum oamenii au o opinie, dar cînd sunt puşi în faţa unei alegeri, parcă mai degrabă ar vota pro, decît contra.

Dacă ar avea posibilitatea de ales, 27.3% din populaţie ar dori să trăiască în RM fără unirea cu altă ţară/comunitate, 26.5% ar dori să trăiască în UE, 23.3% cu grupul Rusia-Belarus-Ucraina-Kazahstan, 11.5% în URSS şi 3.6% în CSI. Mă întreb, da realizatorii sondajului, au uitat de România, sau special nu au inclus-o?

Politica internă

60.4% din respondenţi cred că ar fi mai bine ca RM să fie guvernată de un singur partid, iar 35.2% cred că sistemul sovietic ar fi cel mai bun pentru RM! De asemenea, 19.4% le place sistemul actual din Federaţia Rusă (dictatura lui Putin), 13.1% apreciază actualul sistem, şi 31% sunt pentru democraţia după modelul ţărilor occidentale.

La evoluţia încrederii în personalităţile politice, Vlad Filat are în ultimii 2 ani o popularitate stabilă în medie de 43%, Mihai Ghimpu, odată cu pierderea funcţiei de preşedinte al Parlamentului, a pierdut 7%, Dorin Chirtoacă are o popularitate stabilă în medie de 30-33%, Lupu se prăbuşeşte frumos jos, de la 51% în noiembrie 2009 la 26% în prezent, iar Voronin şi-a stopat căderea din mai anul curent, crescînd cu 3 puncte procentuale (36%).

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, pentru PCRM ar vota 33%, PLDM - 18.1%, PL - 11.9% şi PD - 7.8%. În procente raportate la subeşantionul decişilor: PCRM - 44.9%, PLDM - 24.6%, PL - 16.2% şi PD - 10.6%.
În comparaţie cu rezultatele BOP-urilor precedente, se observă clar că nr. alegătorilor comunişti este în creştere din noiembrie anul trecut (cu peste 7%), cel al PL-ului, se poate spune că e constant, PLDM suferă o mică descreştere, iar PD-ul cade binişor jos.

Mai sunt detalii care ar putea fi interesant de menţionat, însă mă opresc aici, doar una subliniindu-o. 83.5% (65% în mai) cred că lucrurile merg într-o direcţie greşită la noi în ţară, dar tot 83% (mai anul curent) sunt mândri de calitatea de cetăţeni ai RM! Şi numai 3% deloc mândri! Chestia asta mă face să rîd şi să cred că moldovenii ar fi bolnavi psihici (idioţi). Ceva de genul la disonanţa cognitivă, numai că moldovenii ar avea una psihică: pe de o parte moldovenii sunt nemulţumiţi şi urăsc sărăcia, politicienii, partidele politice, sistemul politic din ţară, economia, direcţia în care merg lucrurile, pe de altă parte ei sunt mîndri de ţara lor! Dacă nu aş şti cît de ipocriţi îmi sunt concetăţenii (nu doar în relaţiile cu semenii lor, ci şi cu sine însuşi, avem frumoasa deprindere de a ne autoamăgi), şi aş fi un străin, chiar că aş crede că poporul ăsta e smintit de-a binelea.

Concluzii
Am 2 variante: ori rezultatele special au fost croite în aşa mod, căci chiar par suspicioase (nu e exclus să existe o doză mare de manipulare în acest sondaj, prin prefabricarea unor tendinţe, fenomene), ori ele sunt perfect reprezentative pentru Republica Moldova. Să zicem că e a doua variantă.

Pe planul politicii externe situaţia e de plîns: lumea este clar mai tare orientată către Rusia şi Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Ucraina, decît către UE şi România. Adică Rusia, care este principalul nostru duşman al RM, şi al românilor basarabeni, este şi dorit ca partener strategic principal de către populaţie. Dacă dorinţa unui sfert din populaţie, care sunt alolingvii, îmi este subînţeleasă şi-mi pare naturală, îmi este greu să înţeleg cum celelalte 3 sferturi (românii moldoveni) "iubesc" Rusia. Să fie sindromul Stockholm explicaţia, sau lipsa de cunoştinţe şi de inteligenţă a maselor, sau manipularea maselor de către canalele TV ruseşti, ce domină piaţa audiovizualului la noi, e greu pentru mine să înţeleg 100% acest fenomen.

În privinţa politicii interne, este clar, la noi democraţia nici nu s-a născut, că şi a murit. Dictatura lui Putin, sistemul sovietic, ne este mai aproape de suflet decît democraţia. Ţin minte că în I an la relaţii internaţionale mi-a apărut aşa o teorie: majoritatea statelor occidentale şi-au creat democraţia timp de 2 secole, în care au tot extins dreptul de vot la tot mai multă populaţie (de la mai puţini, în baza censului de avere, pînă la toţi). La noi, însă, care nu am avut o experienţă a democraţiei deloc (decît poate în timpul României interbelice, o democraţie incompletă), cum s-a prăbuşit URSS, am şi dat dreptul la vot tuturor oamenilor. Astfel am obţinut ohlocraţia, adică domnia mulţimii, a turmei - o degenerare a democraţiei. Se pare că la noi, în RM, democraţia nu a avut din start nici o şansă. Din păcate.

Singurul lucru bun care îl arată sondajul ăsta este decăderea PD-ului şi a lui Lupu - niciodată nu mi-a plăcut de partidul ăsta. Din păcate, însă, PCRM-ul este cel care absoarbe voturile celor nemulţumiţi de PD. Numai am scăpat de Diavol, că în 3 ani, se pare, aceştia iar se vor reîntoarce la guvernare. Şi atunci, putem să ne luăm adio precis de la viitorul Republicii Moldova.

Oleacă de umor la urmă: 42.5% din moldoveni nu se pot duce nici la toaletă, atît de grav le este afectată viaţa că nu este ales preşedintele RM. Iar 56% cred că şcolile nu ar trebui închise chiar dacă au puţini elevi - statul la noi e tare bogat, plus că şi să le plătească salarii de mii de euro le e dator, probabil. Iar banii, cel mai probabil, de la Dumnezeu îi vom lua, care bineînţeles că ni-i va da, pentru că avem încredere maximă în Biserică. Iar datoriile, la sigur, moldovenii le vor întoarce cînd vor ajunge în iad. Căci acolo vor ajunge precis, la cum îşi trăiesc viaţa.

P.S. Apropo, curios lucru, înainte de apariţia BOP-ului, sau mai precis, înainte de a citi articolul lui Ion Grosu, doream să scriu un articol în care să spun că apreciez faptul că Ghimpu a refuzat să o voteze pe Zinaida Greceanîi, că vreau alegeri anticipate şi că în aceşti 2-3 ani nu m-am dezamăgit deloc de partidele din AIE, ci de popor. Or, revenind la ultimile 2 idei, nu m-am dezamăgit deloc în AIE, deoarece de la bun început am ştiut că PD e un partid de bandiţi (banditul de Diacov e singurul politician pe care mi-l amintesc foarte bine din anii 90), că PLDM e un partid al unui contrabandist şi carierist, iar cei din PL sunt nişte naivi şi idealişti care nu prea ştiu cum să administreze eficient o ţară sau să manipuleze masele. Am susţinut, şi susţin şi acum AIE-ul pentru că sunt de departe răul cel mai mic în comparaţie cu PCRM.

În schimb, în aceşti 2-3 ani de perioadă necomunistă, am ajuns să mă dezamăgesc crunt de poporul în sînul căruia eu trăiesc. Iar BOP-ul parcă a venit şi mai mult să-mi adîncească această dezamăgire. Or nu întîmplător în iunie anul curent am scris un articol că nu merită să-ţi pese de politică (realizarea binelui comun): poporul îşi merită pe deplin conducătorii, iar noi, moldovenii, ne merităm pe deplin statul ăsta în care trăim. Poate ţara asta, care este frumoasă (mă refer la natură), nu ne merită pe noi, locuitorii ei, care nu ştim decît să o murdărim şi să o distrugem, dar noi, moldovenii, ne merităm pe deplin statul ăsta falimentar, şi sărăcia în care trăim. Iar cei mai mari proşti sunt anume acei care îi preocupă binele comun şi binele ţării, în loc să-şi caute de viaţa lor, să caute să facă bani şi să fraierească alţi oameni.

Noapte bună, Republica Moldova!

Antivirusuri gratuite (Free Antivirus)

2011-11-17T14:22:00.003+02:00

http://rebusulvietii.wordpress.com/

Acum o jumate, un an în urmă am descoperit cu surprindere că există şi antivirusuri gratuite, aşa că mi-am salvat cîteva linkuri, în caz că pe viitor voi avea nevoie. Acuma recent, dacă tot îmi expirase licenţa de la antivirus deja de vreo 2 luni, şi nu mai găseam vreo cheie bună deloc pe internet, mi-am zis hai să-mi instalez un antivirus gratuit, că nu cred că trebuie să fie tare inferioare faţă de cele cu plată.

Şi, cum îmi este obiceiul, am făcut o cercetare pe net, căutînd toate antivirusurile gratuite posibil, pentru ca într-un final să-l selectez pe cel mai bun sau care-mi inspiră cel mai mult încredere. Aşa că, minune, am descoperit peste vreo 10 antivirusuri gratuite, avînd chiar bine de unde alege. Şi pentru ca alţii să nu piardă timpul căutînd ca mine pe net, am zis să fac o listă a antivirusurilor gratuite, poate cuiva îi va fi de folos.

1) Avast Free Antivirus, în română aici, care cică conform celor de la Avast ar fi cel mai popular din lume antivirus, fiind utilizat de peste 180 milioane de oameni;

2) Avira Free Antivirus, un alt antivirus gratuit, foarte popular şi apreciat;

3) AVG Anti-Virus Free 2012, un antivirus la fel cunoscut şi apreciat. Puteţi citi mai în detaliu ce funcţii are pe go4it.ro;

4) Bitdefender Antivirus Free Edition, lansat chiar ieri, 16 noiembrie, şi gratuit pentru utilizatorii de limbă română. Românii de la Bitdefender sunt unul dintre cei mai importanţi producători de soluţii antivirus din lume, antivirusul lor fiind foarte apreciat de către o mulţime de specialişti în domeniu;

5) Comodo Antivirus;

6) ClamWin Free Antivirus;

Conform blogului LostInTechnology, aceste 6 antivirusuri ar fi cele mai bune antivirusuri gratuite. Dar pe lîngă aceste 6, mai sunt o mulţime de antivirusuri gratuite, mai puţin vestite, dar poate nu şi mai slabe, cine ştie.

7) Ad-Aware Free Internet Security;
8) PC Tools Free Antivirus Protection. Pe lîngă antivirusul de bază, aceştia mai oferă un Free Firewall Software şi ThreatFire Antivirus Free Edition;

9) Digital Defender Antivirus Free;

10) Immunet Free Antivirus;

11) Panda Cloud Antivirus;

12) Rising Antivirus Free Edition;

13) ZenOK Free Antivirus.

Dacă m-aţi întreba care este cel mai bun antivirus din cele 13 enumerate, sincer, nu ştiu, pentru că nici nu le-am utilizat pe toate, şi nici nu sunt un specialist IT. Pot spune doar că, un prieten mi-a transmis Avira Premium Security (un antivirus nu gratuit), pe care l-am folosit vreo cîteva zile, şi care nu mi-a plăcut. Consuma mult din resursele sistemului de operare, încetinindu-l, plus alte necazuri îmi făcea. Aşa că de vreo 3 zile am trecut la Avast Free Antivirus, care pînă ce, mi-a lăsat o bună impresie. Pe lîngă instalarea antivirusului în limba română (un mare plus, pentru că mă ajută să înţeleg mai bine funcţiile antivirusului), acesta îmi şi consumă mai puţine resurse. Mai pe scurt, îmi place.

Dacă totuşi aţi avea nevoie de o recomandare de la mine, pentru un antivirus gratuit, v-aş sugera să vă instalaţi unul din primele patru: Avast, Avira, AVG sau Bitdefender. Acestea 4 îmi inspiră cel mai mult încredere. Dacă, în schimb, există cititori care au alte opinii, sau cunosc mai multe despre aceste antivirusuri gratuite, şi ştiu care e cel mai bun, sunt bineveniţi să se dea cu părerea la comentarii: şi eu aş vrea să aflu mai multe despre ele, care e cel mai bun, dar şi altor oameni le-ar putea fi util aceste informaţii.

Cum să măsori puterea unui stat

2011-11-15T11:28:00.004+02:00

http://harta.infoturism.ro/

În ultimul articol am scris despre puterea economică şi statele care domină lumea. Însă PIB-ul, deşi este la moment probabil cel mai bun indicator unic al puterii unui stat (deoarece combină mai mulţi parametri, ca mărimea populaţiei statului, nivelul tehnologic, venitul), nu este nici pe departe absolut (să măsoare toate dimensiunile puterii), şi nici singurul indicator/parametru care încearcă să estimeze puterea reală unui stat. Nati a menţionat de puterea militară, ProAdevăr de suprafaţa statului - ambii au dreptate, acestea fiind alţi parametri prin care se măsoară puterea unui stat.

Pentru a măsura şi a estima cît mai corect puterea reală a unui stat, trebuie să ţinem cont, evident, de toţi aceşti indicatori. Special pentru asta, am căutat printre hîrţoagele rămase moştenire de la universitate o formulă de determinare a puterii, pe care am învaţat-o în anul trei la universitate, la geopolitică. Formula este:

Puterea = (Masa Critică (Populaţia şi Teritoriu) + Putere Economică + Putere Militară) x (Planificare coerentă a strategiei naţionale + Voinţă)

Prescurtat P = (C + E + M) x (S+V) (vezi aici, la p. 3)

Această ecuaţie de determinare a puterii unui stat am găsit-o în cartea lui Paul Dobrescu, "Geopolitica", şi aparţine/ar fi fost lansată de Ray S. Cline. Pe lîngă indicatorii ca populaţia, teritoriu, puterea economică şi militară, care sunt cuantificabili, Ray S. Cline a mai adăugat doi, care nu pot fi măsuraţi (voinţa naţională şi planificarea coerentă şi corectă a strategiei naţionale, de către elite, conducători, bineînţeles).

Se pare că această formulă este cea mai completă, cea care poate determina cel mai precis puterea unui stat. Dacă există alte formule, mai bune sau mai slabe, de estimare a puterii unui stat, nu cunosc, din păcate.

Totodată, un lucru important, puterea este un concept relaţional, adică un stat are sau nu putere doar în comparaţie cu alte state. Altfel spus, dacă vreţi să măsuraţi puterea unui stat, de exemplu a Rusiei, trebuie să raportaţi acest stat la alte state, ca SUA, China, Germania, Ucraina, etc, pentru ca să puteţi înţelege care este puterea reală a acestei ţări în lumea contemporană.

Sper ca acest articol să fi fost interesant şi util nu doar celor interesaţi de geopolitică şi relaţiile internaţionale, ci şi celor care activează în alte domenii.

Geopolitica şi puterea economică: ce state conduc lumea?

2011-11-10T23:18:00.009+02:00

http://blog.4rev.net/

Astăzi se consideră că cel mai bun indicator unic al puterii unui stat este PIB-ul total, care combină mărimea populaţiei, nivelul tehnologic şi venitul. Vremuri bune puterea unui stat era definită doar prin puterea sa militară, adică prin cît de mare era armata sa. Acum însă, războiul a fost scos în afara legii (dreptului internaţional), iar statele în majoritatea cazurilor nu îşi mai pot permite să influenţeze alte state prin puterea armatelor lor. Astfel că acum, puterea economică este principala forţă, şi instrument, care permite statelor să influenţeze alte state şi lumea.

Statul cu cel mai mare Produs Intern Brut din lume sunt, bineînţeles, Statele Unite. SUA au un PIB de 14.600 miliarde de dolari la moment, fiind net superioară oricărui alt stat din lume. China, care recent a depăşit Japonia, ajungînd pe locul 2, are un PIB de 5.878 miliarde de dolari, de 2.5 ori mai mic decît al SUA. Nu rareori am auzit vorbe că China ar fi o superputere şi că ar fi tot atît de puternică ca şi SUA - vorbe totalmente greşite, China fiind doar o mare putere regională, a cărei putere (economică) în nici un caz nu-i permite să ducă o politică mondială ca cea a Statelor Unite. A treia mare forţă (economică) a lumii este Japonia, cu un PIB de 5.500 miliarde de dolari.

De menţionat că Uniunea Europeană are un PIB mai mare decît cel al SUA, de 16.200 miliarde de dolari. Din păcate însă, UE nu este unită politică, fiind compusă din 27 de state, ea fiind un gigant economic (cel mai mare), însă un pitic politic. Din cadrul Europei, cel mai puternic stat este Germania, cu un PIB de 3.300 miliarde de dolari (locul 4 în lume), fiind urmată de Franţa (2.600 miliarde - locul 5), Marea Britanie (2.250 miliarde - locul 6) şi Italia (2.055 miliarde - locul 8).

În privinţa restului lumii, alte mari puteri regionale, aflate într-un puternic avînt economic, sunt Brazilia (2.090 miliarde - locul 7 în lume), India (1.631 miliarde - locul 9), Canada (1.577 miliarde - locul 10), Australia (1.237 miliarde - locul 13) şi Mexic (1.034 miliarde - locul 14).

Rusia. Care este reala putere a acestei ţări? Nu rareori am auzit vorbe de la moldovenii noştri că Rusia ar fi tot atît de puternică ca şi Statele Unite, fiind singura din lume care ar putea să o înfrunte pe aceasta. O opinie care pur şi simplu te-ar face să rîzi de prostia interlocutorului tău, dacă nu ai şti că creierele moldovenilor sunt zilnic spălate de televiziunile ruseşti de propagandă, multe prea populare în spaţiul dintre Prut şi Nistru, din păcate. Rusia are un PIB de 10 ori mai mic decît SUA, de doar 1.479 miliarde de dolari (locul 11 în lume). Spre comparaţie cu SUA, care este o superputere (unica, la moment), ce are interese globale, Rusia este doar o mare putere regională, spaţiul său de influenţă find cel al Comunităţii Statelor Independente.

Dar care este locul Republicii Moldova în această lume? Pentru aceasta, trebuie obligatoriu să cunoaştem şi puterea vecinilor noştri. România are un PIB de 162 miliarde de dolari (locul 48 în lume), iar Ucraina de 138 miliarde (locul 53). Ţara noastră are un PIB de doar 5.8 miliarde de dolari. Adică o zecime din toată averea celui mai bogat om din lume! Un PIB de 24 ori mai mic decît cel al Ucrainei, de 28 ori mai mic decît cel al României, şi de 255 ori mai mic decît cel al Rusiei!

Şi ne mai mirăm de ce politicienii moldoveni se închină în faţa Moscovei mai ceva decît la Dumnezeu, şi de ce avem o mulţime de politicieni, precum şi de oameni simpli, trădători, care lucrează pentru Rusia călcînd zilnic în picioare interesele statului şi poporului nostru. Pentru că la puterea economică şi la banii pe care îi are Rusia, în comparaţie cu noi, ea îşi poate permite să cumpere pe oricine din această ţară!

Pare poate prea dur spus, însă ţara noastră, nu doar în comparaţie cu Rusia, dar şi cu vecinii noştri, este un pitic politic şi economic, ce nu are nici o influenţă în regiunea noastră.

Articol apărut şi în revista economică online Amount.

Bucureştiul

2011-11-10T18:25:00.004+02:00

Am fost săptămâna trecută, în week-end, în Bucureşti. Am mai fost în România de 2-3 ori mai înainte, dar e pentru prima oară cînd am vizitat Bucureştiul. Înainte de a trece la fotografii, am să-mi scriu pe scurt impresiile.

Am auzit mai demult o aşa vorbă, că acolo unde şi statul este mai mare (teritoriu, populaţie), şi clădirile sunt mai mari. Or, acest lucru îl şi simţeam în Bucureşti: o mulţime de clădiri imense, mult mai mari şi mai impunătoare decît cele din Chişinău.

A doua impresie: oraşul mi-a părut foarte frumos, mult mai frumos decît Chişinău. E posibil să exagerez, din 2 motive: trăind de-o viaţă în Chişinău, sunt obişnuit, şi săturat deja de el, necunoscutul fiindu-mi mai interesant; şi 2, scurta noastră excursie a avut loc mai mult prin centrul istoric al Bucureştiului, unde aveam ce vedea frumos. Dar totuşi rămân la părerea că Bucureştiul e un oraş mult mai frumos decît Chişinău.

Oamenii - arată la fel ca noi (la fizionomie). Nush de unde stereotipul ăsta că Bucureştiul e plin de ţigani, dar nu am văzut decît 3 în hotelul în care am fost cazaţi. Şi poate printre babele cerşetoare de pe străzi, dar nicicum mulţi cum zic unii basarabeni răuvoitori. E interesant să-i asculţi pe românii de-acolo cum vorbesc în accentul lor, chiar e oleacă hazliu (pentru mine), şi diferit faţă de al nostru. Însă am rămas uimit să observ că nu toţi vorbesc aşa, unii dintre ei (ca cei de la Şcoală) au accentul şi stilul de a vorbi chiar foarte apropiat de al nostru, basarabean.

Singurul minus al Bucureştiului faţă de Chişinău e faptul că are mult mai puţine fete frumoase, pe km2, decît noi. Sau cel puţin eu nu prea am observat fete frumoase. În schimb, au ceva special, de parcă ar fi mai simpatice, mai drăguţe. Probabil că e din cauza că nu par a fi obsedate după machiaj şi modă ca cele din Chişinău.

În fine, pot spune că a fost interesant să văd Bucureştiul. Cel mai interesant îmi era faptul că deşi mă ştiam un străin, adică din alt stat, mă simţeam în Bucureşti ca acasă. Oamenii practic fix ca noi, am mai scris, şi la fizionomie, şi la comportament - acelaşi popor suntem. Plus lipsa limbii ruse (de pe anunţuri, magazine, stradă, etc.) îţi crea o stare de satisfacţie şi plăcere.

Ateneul Român

Casa Poporului

Parcul Carol I

Moldovenii - anarhişti?

2011-11-02T22:22:00.000+02:00

http://prmix.ro/

"- Cînd a fost cel mai bine pentru noi, cînd eram cu ruşii sau cu românii?

- Cel mai bine a fost atunci cînd românii plecaseră iar ruşii încă nu veniseră."

Nicolae Pascaru a publicat recent ca status pe facebook de 2 ori textul ăsta, încercînd să sugereze că nouă moldovenilor ne-ar fi mult mai bine să trăim independenţi, decît cu românii sau ruşii. Treaba lui că crede asta, însă exemplul său nu este deloc concludent, decît pentru prostime. El nici nu a analizat contextul frazelor, şi nici nu a încercat să pătrundă în subtextul lor. Pentru el a contat doar textul, ceea ce e tipic caracteristic unei minţi superficiale.

Hai să o fac eu. Atunci cînd românii plecaseră, iar ruşii încă nu veniseră, în Basarabia nu exista administraţie. Nu exista putere, nu exista stat, poliţie, armată, legi, etc. Era anarhie. Păi clar că e mult mai bine să trăieşti într-o perioadă în care nu există stat, nu trebuie să plăteşti impozite, nu trebuie să te temi de poliţie şi de armată, nu trebuie să te supui nimănui. Doar că, este anarhia o soluţie?

Exact ca în cazul idioţilor care doresc lichidarea armatei naţionale, şi pentru care există o replică foarte inteligentă: "Poporul care nu doreşte să îşi întreţină armata, va ajunge să întreţină armate străine", aşa şi în cazul anarhiei, pe termen lung aceasta va duce la haos, violenţe şi omucideri, iar într-un final ocuparea teritoriului pe care nu există nici o putere de către alte state. Deci, anarhia nu e o soluţie, statul fiind un rău necesar oricărei comunităţi azi.

Apropo, rămânînd la aceeaşi idee a anarhiei, Emmanuel Todd, în cartea sa "Inventarea Europei" afirmă că comunităţile compuse din familii nucleare egalitare (tipul familial caracteristic românilor) sunt atrase şi le sunt naturale ideologiile anarho-socialismului şi a militantismului (o reacţie la anarhie, de restabilire a ordinii în jurul unui lider puternic). Or, dacă stăm bine şi analizăm situaţia social-politică-economică a Moldovei, anarhia chiar ne stă bine în sînge. Numai cercetările/statisticile oficiale zic că economia neagră din Moldova e jumate din PIB-ul (oficial) al ţării, însă unele vorbe zic că aceasta chiar ar fi mai mare decît economia oficială.

Cei de la Patria (banditul Şelin), magazinele din Shopping Malldova, etc. plătesc salariile în plic şi amăgesc statul - apoi ce să te mai aştepţi şi de la cei cu afaceri mici şi mijlocii? La noi toţi caută modalităţi cum să amăgească statul, dar nu să îşi achite corect impozitele şi să îşi îndeplinească conştiincios responsabilităţile. Moldova este oficial cea mai săracă ţară din Europa după statistici, în realitate însă noi mai avem o economie subterană tot atît de mare cît PIB-ul oficial al ţării, de unde şi explicaţia maşinilor luxoase de pe străzi. O economie neagră care face ca bugetul ţării să fie aproape de 2 ori mai mic decît ar trebui să fie. Iar despre haosul din domeniul politic, sau degradarea şi dezmăţul din viaţa socială, nici nu mai trebui să pomenesc - le vedem şi resimţim în fiecare zi.

Iar principalii oameni care sabotează acest stat sunt de fapt toţi cetăţenii ei, care zilnic îşi bagă piciorul în el. Dovada anarhiei din sîngele nostru, adică nedorinţa de a ne supune statului. Şi aici şi apare paradoxul: moldovenii vor stat independent, dar singuri sapă groapa pentru ţara noastră. O naţie de idioţi, aş zice eu, doar că noi (moldovenii) nu suntem o naţiune. Din fericire, anarhia asta este caracteristică şi fraţilor noştri de sînge dîn dreapta Prutului, care îşi sabotează zilnic propriul lor stat la fel ca noi. Deci, pot spune, că noi românii, suntem un popor veritabil idiot. Principalul e că, ori la rău, ori la bine, noi, moldoveni şi românii, suntem aceiaşi oameni, acelaşi popor - să crape adepţii moldovenismului şi porcii de ciudă! ;)

Masculinizarea Moldovei

2011-11-02T11:50:00.003+02:00

Săptămâna trecută am citit pe Timpul despre problema masculinizării demografice, adică, mai simplu spus, că pe Pământ se nasc mai puţine femei decît bărbaţi, ceea ce va cauza un "deficit" de femei pentru bărbaţii în căutare de partenere/soţii. Despre asta au scris mai tîrziu şi Publika. Ceea ce nu mi-a plăcut la articolul Timpului este faptul că aceştia l-au terminat cu o statistică a numărului bărbaţilor şi femeilor din Moldova (48,1% bărbaţi vs 51,9% femei), sugerînd că la noi nu ar exista această problemă. Se pare că lenea a fost prea mare pentru a face o mică cercetare şi a scrie un articol complet.

Iată un grafic:

După cum se observă, încă din 1980 pînă în prezent în Republica Moldova se nasc mai mulţi bărbaţi decît femei. În anul de vîrf 1986 s-au născut practic cu 3 mii de bărbaţi mai mulţi decît fete în Moldova. În prezent, de regulă, se nasc în medie cu o mie de bărbaţi mai mult decît femei. Un raport de 104-106 băieţi la 100 fete, ceea ce, ar putea fi, de fapt, şi o tendinţă normală/naturală (cică aşa ar fi şi statisticile la nivel global). Cei care vor să vadă cifrele concrete (naştere băieţi, fete în RM), le pot găsi aici.

Motivul pentru care în RM avem mai multe femei decît bărbaţi (51,9% vs 48,1%) este din cauza că femeile trăiesc mai mult (71 ani vs 64 bărbaţii). Cinic spus, în ţară avem un surplus de băbărit, însă un deficit de fete tinere. Deci, treaba nu e chiar aşa de veselă şi nici la noi. Soluţia? Creşterea numărului homosexualilor? Sau un al treilea război mondial în viitor, care să cureţe oleacă din bărbaţi pentru a restabili echilibrul dintre sexe? Nu ştiu, nu e problema mea să o caut (poate Dodon vine cu soluţia?), dar nu mă miră previziunea că acest fenomen ar putea duce la sporirea violenţelor.

P.S.1. Despre faptul că în RM (şi în lume) se nasc mai mulţi bărbaţi decît femei cunoşteam încă cu mult timp înainte. Or, îmi amintesc cum vara citeam un articol pe blogurile allmoldova, de ce bărbaţii ar înşela femeile. M-a pufnit rîsul cînd am citit argumentul, că cică la noi ar fi aceeaşi situaţie ca în Moscova, o mulţime de femei la mai puţini bărbaţi, şi că bărbaţii ar avea o mai mare alegere, fetele trebuind să suporte înşelăciunea bărbaţilor pentru a nu-i pierde. Un exemplu care încă odată m-a convins că moldovenii sunt maieştri în a se da cu părerea despre ceea ce deloc nu cunosc.

P.S.2. Am menţionat mai sus că faptul că se nasc 104-106 băieţi la 100 fete ar putea reprezenta o tendinţă naturală, adică, să-i zicem, biologică. Menirea bărbatului, a fost, de milenii (nu acum însă, în prezent), războiul, sau lupta pentru hrană, supravieţuire, protecţia tribului. Iar mulţi mureau înainte de vreme, ceea ce restabilea, sau chiar cobora balanţa în favoarea femeilor. Astfel că, poate special natura a făcut ca să se nască mai mulţi băieţi decît fete, pentru a preîntîmpina aceste dezechilibru. Mă rog, asta e o idee/teorie de-a mea, ce mi-a venit acum în minte.

A apărut primul număr al revistei economice Amount

2011-11-01T19:30:00.000+02:00

A apărut numărul 1 (1 noiembrie 2011) al revistei economice online Amount. Revista reprezintă un nou proiect al casei de producţie DIA Media Group. Pe lîngă revistă, DIA Media Group a lansat azi şi site-ul Amount.md, pe care şi puteţi găsi revista, pentru a citi-o. Pînă în acest moment, în proiectul Amount.md au fost investiţi 2.500 euro, urmînd ca în ultimile două luni ale anului curent să mai fie investită o sumă similară.

Primul număr al revistei Amount conţine 28 de pagini cu articole scrise de 6 autori. Printre aceşti autori mă aflu şi eu, cu o analiză la nivel internaţional/global în care compar puterea statelor în dependenţă de mărimea Produsului Intern Brut al acestora. Articolul se numeşte "Geopolitica şi puterea economică: ce state conduc lumea?". Citind acest articol, veţi afla cu cît este mai superioară SUA faţă de urmăritorii săi, care este puterea reală a Chinei şi Rusiei în comparaţie cu cea a Statelor Unite, şi care este locul Republicii Moldova în cadrul economiei globale şi a lumii în care trăim. Articolul meu îl puteţi citi ori la pagina 7 a revistei, ori aici.

Următorul număr al revistei economice Amount va apărea la 1 decembrie 2011.

Baghirov ne-a tras-o? Sau tot ai noştri?

2011-10-21T15:24:00.002+03:00

http://karadeniz-press.ro/

Miercuri aflam de fuga lui Baghirov din Republica Moldova, care era în arest la domiciliu. Prima impresie a fost că este o adevărată bătaie de joc la adresa ţării noastre, că e încă un argument cît de falimentar şi patetic este statul în care trăim, dacă un porc a reuşit bine-mersi, cu mare uşurinţă, să fugă din ţară.

A doua zi aflu de ipoteza lui Victor Moşneag că Baghirov ar fi fost eliberat de către Filat, la comanda lui Putin, după întrevederea acestora din 18 octombrie. Apoi aceeaşi ipoteză mi-o întăreşte şi Ghimpu, care a spus că Baghirov a fost eliberat la comandă. Ipoteza asta schimbă cardinal viziunea asupra la cum a fugit Baghirov din RM.

Astăzi m-a pufnit rîsul cînd am aflat că Baghirov a fost ajutat de cei de la Publika TV să fugă din ţară. Asta chiar e tare de tot. Se pare că cei de la Publika TV sunt proşti de tot dacă nu au ştiut că porcul ăla o să-i trădeze (dar şi ei singuri s-au dat de gol, prin interviul lor "exclusiv" cu Baghirov de la Odesa).

Cred şi eu că ar trebui cercetat de urgenţă, şi de aflat sigur care sunt persoanele care l-au ajutat pe Baghirov să fugă, şi să plătească scump pentru asta, chiar dacă sunt de la Publika TV. Şi dacă se adevereşte că postul era la curent cu evadarea lui Baghirov, n-ar strica şi nişte "persecuţii" pe-acolo. Căci dacă e adevărat că au fost complici la fuga lui Baghirov, e o adevărată bătaie de joc la adresa statului nostru ceea ce şi-au permis să facă. Dar, Publika TV e verde, şi probabil că va scăpa curată din situaţie.

Cert e că situaţia chiar a ieşit anectodic de patetică. Baghirov ne-a tras-o, şi rîde acum de mămăligari, se pare, cu ajutorul anume al unora de-ai noştri. Dacă e adevărat că a fost eliberat de Filat, la comanda lui Putin, rămîne de văzut ce va primi acesta înapoi de la ruşi (dacă va primi gaz mai ieftin de la ruşi, lumea ar putea să-l ierte). Dar oricum ar fi, Republica Moldova tare a mai ieşit de rîs, şi penibilă, din această situaţie.

Trăim în Moldova, ţara tuturor posibilităţilor! Ura, tovarişi!

Porc (DEX "moldovenesc") - rus obraznic, nesimţit.

O nedreptate în fotbal

2011-10-20T23:10:00.002+03:00

http://www.gsp.ro/international/

Asta e faza care a provocat penaltiul şi eliminarea lui Bicfalvi. Din captura asta se observă clar că faultul a avut loc în afara careului, deci nu a fost penalti. Dar, nu asta mă interesează, căci nu am de gînd să apăr Steaua, ci despre altceva să scriu. Despre un lucru care mi se pare a fi o nedreptate în fotbal.

Nu înţeleg de ce s-a hotărît (în regulamentul competiţiilor de fotbal) ca în asemenea faze să se dea şi eliminare şi penalti. Demult de fapt m-am mai gîndit la situaţia asta. O eliminare, în opinia mea, costă mai mult chiar decît un gol primit, căci rupe echilibrul jocului. Dar, să zicem, că un om eliminat este egal cu un gol primit. În asemenea situaţie, după un aşa fault, se primeşte că arbitrul dezavantajează clar o anumită echipă, pentru că le bagă 2 goluri de fapt în poartă, deşi echipa respectivă, dacă nu făcea faultul, primea doar un gol. Cineva poate să zică că la penalti exista şansa ratării, de aia ar fi nevoie şi de eliminare; dar şi în faza de joc, ca cea de azi a Stelei, atacantul putea rata să dea gol. Deci argumentul ăsta decade.

Singura explicaţie mai bună care îmi vine este că conducătorii forului fotbalistic vor prin această regulă să descurajeze faulturile ultimului apărător, sau altfel spus, să pedepsească dur pe cei care îndrăznesc să faulteze în asemenea situaţii. În asemenea situaţii şansa de gol e mare, astfel încît cel care opreşte atacantul prin fault, trebuie să şi plătească dur. Iar în aşa caz, îmi apare întrebarea de ce jucătorii mai faultează, sau riscă să oprească jucătorul advers prin fault? Dacă eşti sigur că îi dai mingea la o parte, îl ataci, dacă nu îl ajungi din urmă, ca în cazul lui Bicfalvi, pentru ce îl mai faultezi? Îţi faci şi ţie rău, că zbori din teren, dar şi echipei tale, care oricum primeşte un gol, dar şi pierde un jucător de pe teren. Un efort depus în zadar.

Pe de altă parte, trebuie de subliniat că fotbalul de azi este foarte mult şi teatru. 80% din căderile de pe teren sunt de fapt simulări. Ca şi în faza asta, în care nu neg că a fost fault, dar pe care, observîndu-o la televizor, pot spune că a fost şi o parte de simulare din partea atacantului respectiv. Eu personal, şi orice om normal, mă îndoiesc că am fi căzut la faza respectivă, pentru că avem deprinderea de a sta în picioare (chiar dacă te împiedici, eşti faultat, avem reflexul de a ne menţine echilibrul). Fotbaliştii însă de azi, sunt învăţaţi să cadă, chiar şi dacă nu a fost contact - oho, cîte faze de astea am văzut în fotbal, cu duiumul, că deja sunt dezgustat de ele.

Deci, judecînd şi din punctul ăsta de vedere, se primeşte urît, şi nedrept, că la asemenea faze se dă eliminare şi penalti. Uneori, de la o simplă simulare, o echipă poate primi 2 lovituri deodată, ceea ce e bătaie de joc, dar nu fotbal. Dar în fine aşa e viaţa, ca să mai greşească şi arbitrii cîteodată. Deşi, nu ştiu cît de justificată e decizia ca la faulturile de ultim apărător din careu să se dea şi penalti şi eliminare.

Risc de infarct minim

2011-10-20T18:58:00.005+03:00

http://medlive.hotnews.ro/

Săptămîna trecută am privit un documentar despre un savant care a demonstrat că o dietă bogată în peşte reduce posibilitatea infarctului la minim. În anii 50-60 ai secolului trecut toţi oamenii de ştiinţă credeau că explozia incidenţei infarcturilor în lumea occidentală se datorează consumului mare de grăsimi, însă savantul respectiv, studiindu-i pe inuiţi, a observat că aceştia consumau mari cantităţi de grăsime de peşte, însă incidenţa infarctului la ei era una dintre cele mai mici din lume.

Teoria sa a fost clar respinsă la momentul respectiv, însă acesta a demonstrat în urma unui experiment în care timp de 6 luni a mîncat doar produse din peşte, că o mică tăietură de pe corpul său a ajuns de la 4 minute la 50 minute timp să se coaguleze. Riscul unei asemenea diete constă însă în faptul că în cazul unei răni şansele unei hemoragii grave (sîngerare continuă) să fie mai mari, omul putînd muri deja din altă cauză. Deci, "perfecţiunea" pentru sănătate se află undeva la mijloc.

Tot săptămâna trecută, cînd eram răcit, m-am tăiat adînc la un deget. Mi-am pus un plasture şi mi-am căutat de treabă, însă seara, cînd mi-am scos plasturele, am rămas uimit să văd că sîngele încă ţîşneşte. Avea să aflu apoi că motivul pentru care sîngele nu se coagulase ţinea de faptul că luam pastile de răceală (aspirină), care activizau circulaţia sîngelui. Deci, nu prea bun moment mi-am găsit pentru a mă tăia la deget.

Cîţiva ani în urmă mă antrenam atletism. De obicei alergam dimineaţa, depunînd efort mare. Apoi, într-un timp am observat că începea să mă supere inima, şi că eram mereu obosit. Am aflat mai tîrziu că nu se recomandă deloc să faci sport puternic dimineaţa, pentru că inima este suprasolicitată după odihna din timpul somnului de noapte, ceea ce poate duce la obosirea acesteia şi la infarct. De-atunci am înţeles şi recomand tuturor, dacă vor să alerge dimineaţa, să facă doar jogging (viteza 10-12 km/h), dar în nici un caz atletism şi efort puternic. Pentru că joggingul dezmorţeşte organismul (adormit), dar atletismul îl distruge obosindu-l.

Aşa că, dacă vreţi să aveţi un risc minim de infarct, consumaţi peşte, mai luaţi cîte o aspirină la bătrîneţe (da nu vă tăiaţi degetele în această perioadă), şi nu alergaţi puternic şi mult dimineaţa. Astea sunt lecţiile pe care le-am învăţat eu în viaţă ;).

Moldova Gaz ne fură

2011-10-19T13:31:00.000+03:00

http://informatorulmoldovei.ro/

Nu e o noutate pentru mine. Ţin minte cînd ne-am pus gaz şi am cumpărat un aragaz nou-nouţ, în manualul acestuia scria că o anumită cantitate de apă se încălzeşte într-un anumit timp. În realitate, cînd am făcut experimentul, timpul a ieşit mult mai mare. Astfel că, mereu am ştiut că ăştia de la Moldova Gaz ne fură, dar, cum spun părinţii mei, orice ai face, totul se va ascunde şi nu se va face deloc dreptate. Exact ca în cazul omului ăsta, care prin metode ştiinţifice demonstrează clar că cei de la Moldova Gaz ne jecmănesc. Chiar dacă ştiu că nimic nu se va schimba, merită ca cîţi mai mulţi oameni să ştie despre acest lucru.

Metaforic vorbind, singura şansă ca să se facă dreptate ar fi ca în ţara asta să reapară lupii care să-i sfîşîie pe porcii ăştia, inclusiv pe cei de la guvernare. Din păcate, însă, lupii demult au dispărut, Moldova fiind o ţară de boi, şacali şi de hiene.

Plus pentru Orange

2011-10-18T20:35:00.001+03:00

Ieri la amiază, chiar înainte de a mă porni la un oficiu Orange, am primit mesajul ăsta:

"Salut, Victor

Am citit articolul http://vciobanu.blogspot.com/2011/10/orange-fura.html de pe blogul tau, am gasit in contacte numarul tau de telefon si am verificat cum ai fost taxat in luna curenta.

In data de 29.09.2011 s-a inclus bonusul pentru apeluri in retea Seara si Week-end de 56 minute sau 3360 secunde (84 lei), valabil pana in 29.10.2011.

Din 29 septembrie pana in 14 octombrie ai efectuat apeluri din bonus de 1132 secunde. In data de 14 octombrie la orele 20:00 ai initiat un apel catre un numar Orange care a durat 60 minute. Dupa 60 minute apelul a fost intrerupt (deoarece durata maxima a apelului este de 60 minute). Acest apel a fost taxat astfel: 2228 secunde ai vorbit din bonusul disponibil, iar urmatoarele 1373 secunde le-ai vorbit din credit (ai vorbit in Magic Zone 30%)."

Am scris înapoi celor de la Orange pentru a afla ce număr am sunat pe 14 octombrie, şi am aflat că se începe cu cifrele 69. Urma a 2 zi să mă duc la Orange să scriu cerere să aflu ce număr am apelat, dar înainte de asta am căutat seara prin telefoanele familiei ceva urme, intuind parcă, şi avea să găsesc într-un final în telefonul sorei apelul respectiv, ce a durat o oră. Apoi, după ce le-am explicat de mai multe ori alor mei ce s-a întîmplat (care era cauza), peste o oră mama şi-a amintit că a efectuat un apel în acea seară de pe telefonul meu.

Mai pe scurt: mama mea a sunat-o pe sora, şi a uitat să închidă convorbirea. Pentru ca situaţia să fie "perfectă", sora mea tot. Şi astfel, din neatenţia a 2 oameni, "am vorbit" 60 de minute. Norocul meu că aveam 50-60 lei bonus, că altfel aş fi "vorbit" de 90 lei din creditul real.

Acum, legat de articolul meu "Orange mă fură?", acesta a supărat cîţiva prieteni de-ai mei, angajaţi la Orange. Faţă de conţinutul articolului, nu am nimic ce-mi imputa: am descris situaţia (problema), am enumerat posibilele variante la ce s-ar fi putut întîmpla, şi am scris că mă voi adresa la Orange, ceea ce am şi făcut (în chiar seara aia am scris un mesaj la Orange de pe situl lor). Deci, nu am atacat, sau dat vina pe Orange.

Ceea ce i-a indignat pe aceştia e titlul, în care mă întrebam dacă Orange mă fură. Pe de o parte, faptul că mă întrebam nu reprezintă nimic negativ la adresa Orange (titlul nu era o afirmaţie, sau concluzie), pe de altă parte, "subliminal", titlul atacă pe cei de la Orange. Motivele pentru care am hotărît să utilizez acest titlu sunt două: în primul rînd, pentru că credeam că cel mai probabil problema ţinea de Orange, în al doilea rînd, deoarece doream să atrag cît mai multă atenţie la problema mea.

Obiectiv îndeplinit cu succes, probabil, dacă ţinem cont că cei de la Orange au citit articolul meu şi apoi m-au ajutat să mă clarific. Zic asta pentru că eu aşteptam să fiu clarificat în baza mesajului meu scris de pe site lor, însă se pare că articolul meu a ajuns primul la ei, cei de la Orange fiind prezenţi şi activi la ceea ce se petrece în blogosferă (sau cineva i-a îndrumat către articolul meu).

Recunosc că am exagerat, pe de o parte, cu acest titlu, însă, după cum se observă, el a funcţionat, ajutîndu-mă să descoper adevărul. Iar articolul ăsta, cu un titlu favorabil Orange, l-am scris special pentru a echilibra situaţia, clarificîndu-mi şi cititorii în privinţa finalului problemei.

Republica Moldova - o ţară autoritară, cu un nivel înalt de inegalitate

2011-10-17T11:57:00.003+03:00

http://www.wackyarchives.com/

Am citit azi dimineaţa un articol foarte bun pe CriticAtac: "Tu ştii cu cine vorbeşti? Antropologia (in)egalităţii". Voi prelua cîteva idei de-acolo.

"La ambele capete există o corelație : la un capăt, țări sărace, ne-democratice, cu mare inegalitate de venituri; la celălalt capăt, țări bogate, democratice, și cu venituri aproximativ egale. Inegalitatea veniturilor (măsurabilă) e un bun predictor al nivelului de democrație dintr-o țară, nivelul de democrație fiind prin excelență greu de măsurat."

Cred că fiecare cunoaşte cît de mare e gradul de inegalitate din Republica Moldova. După acest indiciu, suntem foarte departe de a avea un stat democratic.

"Românii percep instituțiile ca mari monștri birocratici și care nu pot fi trași la răspundere de către simplul cetățean. Cînd cetățenii au sentimentul că nu pot trage la răspundere instituțiile statului, instituțiile își pierd legitimitatea, legile își pierd legitimitatea, statul își pierde legitimitatea."

Un lucru foarte bine observat. Or nu degeaba la noi oamenii fug peste hotare, iar cei rămaşi nu dau 2 bani pe stat. Nu mai pomenesc de Unire, reîntoarcerea la URSS, etc. La noi statul demult şi-a pierdut legitimitatea în faţa cetăţenilor săi, pentru că majoritatea nu mai cred că se poate schimba ceva aici.

"Am mai polemizat pe același subiect și persist : în societățile difuz-autoritare ca cea românească, puterea (politică sau de alt fel) este cea care determină averea și cîștigurile. În țările cu mentalitate autoritară, averea (sau îmbogățirea, sau succesul în afaceri) depind de bunele relații cu oamenii puterii. Economicul nu e autonom față de politic. Diferența dintre țările occidentale și România (sau Moldova, Ucraina, Rusia, Bulgaria și Bielorusia, țările Asiei centrale) e că în Occident economicul e autonom față de politic."

Ei bine, aici nici nu am ce adăuga, practic. La noi doar totul se rezolvă prin cumătri şi "nacialnişi", iar dacă nu ai crîşă, imposibil să reuşeşti ceva în Moldova. Şi nu degeaba milionari ca Plahotniuc, Filat se luptă crîncen între ei pentru putere, iar "biznesmenii" intră în partide şi în politică. Că nu intră ei pentru a realiza binele comun şi a ajuta populaţia, ci tot pentru a face milioane de pe spatele poporului cu "ajutorul" statului.

"Mentalitatea autoritară permează pînă și în structura geografică. Țările cu mentalitate autoritară sînt centralizate, cu o capitală hipertrofiată și cu o provincie puțin locuită : Buenos Aires, Rio de Janeiro, Moscova, București sînt capitale imense, mult mai mari decît orașele de rangul doi din țările respective (regularitatea poartă numele de legea lui Zipf)." - Iarăşi reprezentativ pentru Republica Moldova.

Apropo, în tabelul din articolul respectiv Moldova în anul 2002 era pe locul 2 în Europa de Est la nivelul inegalităţii economice, cu un indice de 43, avînd şi a doua creştere după Rusia a inegalităţii. Inegalitate care pe timpul guvernării comuniste a mai crescut, dar mă îndoiesc că ar fi scăzut după aprilie 2009, observînd în această perioadă lupta şi dorinţele unora de a-şi păstra averile şi avantajele obţinute în perioada comunistă. Tot un detaliu semnificativ: peste limita de 40 nu mai există nici un stat democratic!

Singura scăpare pare a fi creşterea economică. După cum se menţionează în finalul articolului respectiv, cu cît creşterea economică a ţării este mai mare, cu atît şi creşterea inegalităţii este mai redusă. Doar că, politicienii noştri sunt mai mult concentraţi să se lupte pe resursele puterii de acum, decît să implementeze politici şi reforme care să contribuie la creşterea economiei ţării noastre.

Recomand să citiţi integral acest articol.

Orange mă fură?

2011-10-16T22:26:00.002+03:00

Mi-a fost de-ajuns o săptămână să nu-mi verific creditul de pe cont pentru ca să-mi apară o problemă. Deşi săptămâna asta mai deloc nu am vorbit, mi-a dispărut o sumă bună de pe cont. Totodată, mi-au dispărut şi cei 50-60 lei pe care îi aveam ca bonus în reţea pentru luna octombrie. Se primeşte situaţia de parcă cineva mi-a vorbit tot bonusul din reţea, pentru ca apoi să-mi cheltuie şi banii din creditul meu real.

Idee nu am cum au fost vorbiţi banii ăştia. Din familie nimeni nu i-a vorbit, şi nici în sunete în telefon nimic nu e salvat. Se primesc 3 variante: cineva mi i-a cheltuit de pe telefonul meu, ştergînd apoi apelurile (cine oare putea să mi-o facă, şi eu să nu observ?), sau cei de la Orange ceva încurcă, mi-au luat bani aiurea, sau cineva s-a folosit cumva de nr. meu, nu prin telefon, cheltuindu-mi banii (idee nu am cum s-ar fi putut face în varianta asta). O situaţie foarte urîtă.

Cert e că trebuie să mă adresez la cei de la Orange, să obţin o descifrare a sunetelor/cheltuielilor, să aflu real ce s-a întîmplat. Căci nu prejudiciul în sine mă frustrează, ci frica că pe viitor mi s-ar mai putea întîmpla aşa cazuri, astfel încît să rămân fără toţi banii mei de pe cont.

Citeşte şi aici: Plus pentru Orange

E-mailuri

2011-10-16T17:34:00.003+03:00

http://www.barmani.co/

Primul e-mail mi l-au creat cei de la StarNet, cînd m-am şi conectat la internet la dînşii. Apoi, din "patriotism", mi-am creat cont pe mail.md. Mai tîrziu am aflat că e mai "serios" să ai o căsuţă poştală electronică cu numele şi prenumele tău întregi, astfel că mi-am mai creat o căsuţă poştală pe mail.md. Creîndu-mi cont în yahoo messenger şi msn, mi-am mai creat 2 e-mailuri.

Apoi, săturîndu-mă de cît de "tormoz" este mail.md, am început să caut şi alţi furnizori de servicii e-mail. Astfel mi-am creat cont şi pe mail.com, pe care nu l-am folosit de fapt niciodată, şi probabil şi pe alte site-uri, pe care nu le mai ţin minte. Într-un final, 2 ani în urmă, mi-am creat o căsuţă poştală şi pe gmail.com, care a devenit de-atunci e-mailul meu de bază, fiind cel mai rapid şi comod în utilizare.

Acum, dacă aş putea, mi-aş lichida imediat căsuţele poştale de pe mail.md şi starnet. În iarna trecută cineva mi-a spart căsuţa poştală de pe gmail, şi nu mi-ar plăcea să o păţesc şi cu celelalte e-mail-uri. Cît am căutat opţiunea de lichidare a unui e-mail, nu am găsit-o. Legat de starnet, credeam că după ce mă voi despărţi de dînşii îmi vor lichida e-mailul, dar nu au făcut-o. Aşa că nu mi-a rămas decît să schimb parolele cu unele mai puternice şi să şterg toate datele cu mine, înainte de a părăsi acele e-mailuri. Mă gîndesc, că exact ca şi la mine, în lume, în internet, există miliarde de căsuţe poştale abandonate. Ar fi fost mult mai bine dacă exista posibilitatea de lichidare a acestora.

Trei niveluri ale conştiinţei. Elitele

2011-10-05T13:55:00.002+03:00

http://www.spiritus.ro/

Am descoperit cartea lui Dorin T. Moisa: "Creierul, O Enigmă Descifrată", în vară. Mi-au plăcut unele idei şi teorii ale autorului, în special cele legate de nivelurile de conştiinţă, pe care le voi expune mai jos într-o formă mai simplă.

Autorul susţine existenţa a 3 niveluri de conştiinţă. Prima, forma primară a conştiinţei, este caracterizată perfect de expresia "a fi conştient". Un exemplu: dacă o persoană bea apă dintr-un pahar, şi el ştie ce face şi care sunt consecinţele acţiunii sale, atunci ea se află pe nivelul I de conştiinţă. Primul nivel al conştiinţei este cel în care tu eşti conştient de existenţa ta, de acţiunile şi faptele tale şi de implicaţiile acestora.

Conştiinţa de nivel 2 apare atunci cînd propria persoană apare explicit ca un element al modelului/sistemului, în general în relaţie cu alte persoane sau grupuri. Nivelul 2 de conştiinţă este atunci cînd sistemul conţine persoana-subiect ca membru într-un grup, persoana respectivă fiind, în această situaţie, un element ca oricare altul al acestui sistem. Dacă persoana construieşte şi operează corect modelul (comunică permanent cu membrii grupului, cunoaşte/respectă regulile, obiectivele şi metodele grupului, etc.), atunci ea se află pe nivelul II de conştiinţă.

Problema cea mai des asociată nivelului 2 de conştiinţă este tendinţa oamenilor aflaţi la acest nivel de a-şi considera acţiunile lor cele mai optime (ceilalţi sunt leneşi, incompetenţi, proşti, eu însă sunt cel mai bun). Persoana poate considera că ceea ce crede sau face este perfect şi corect din punctul de vedere al obiectivelor şi metodelor grupului, ceilalţi membri fiind greşiţi, astfel încît el ignoră opiniile/interesele ceilorlalţi. Tendinţa respectivă este foarte des întîlnită, în fiecare zi putînd să o observăm în societate.

Un mod de a controla această posibilă tendinţă negativă este trecerea (la cei care pot) pe nivelul 3 de conştiinţă. Nivelul 3 de conştiinţă (cel mai înalt) este atunci cînd persoana poate privi din exterior un model/sistem în care ea se află ca element. O persoană se află pe nivelul 3 de conştiinţă atunci cînd reuşeşte să gîndească şi cu capul altor membri ai grupului (pe nivelul 2 este preocupată doar de propria persoană şi de regulile, obiectivele şi metodele grupului).

Din păcate, încercarea de a gîndi cu capul celorlalţi (cum văd şi alţii, din punctul lor de vedere, aceeaşi situaţie şi realitate externă) presupune un imens efort al creierului (în special intelectual), cu un consum mare de energie. De cele mai multe ori, creierul majorităţii oamenilor nu poate suporta pur şi simplu acest efort. Altfel spus, nu orişicine poate ajunge pe nivelul 3 de conştiinţă, asemenea persoane fiind extrem de puţine.

Totodată, o altă observaţie pe care o face Dorin T. Moisa, este că aflarea pe nivelul 3 de conştiinţă nu aduce prea mari avantaje personale persoanelor respective. Din contra, efortul de a sta pe nivelul 3 de conştiinţă este imens, iar într-o structură/societate în care majoritatea oamenilor se află pe nivelul I şi II de conştiinţă, cei aflaţi pe nivelul 3 sunt defavorizaţi din cauza încetinirii activităţilor asociate cu propria persoană. Această teorie explică practic de ce în societatea noastră (şi multe altele) nu oamenii "deştepţi" sunt cei care reuşesc în viaţă, ci cei care sunt cît mai mult nişte nesimţiţi.

Cum spunea profesoara mea de franceză din liceu, cuvinte la care nu am atras atenţie la momentul respectiv, oamenii deştepţi îşi dau seama că prin multe acţiuni ale lor pricinuiesc rău altor oameni, şi se opresc, însă cei proşti, îşi satisfac interesele "călcînd peste cadavre", majoritatea succeselor lor fiind clădite în baza unei imense suferinţe a altor oameni. Dar asta deja este un alt subiect.

După cum subliniază Dorin T. Moisa, nu orice persoană poate să ajungă pe nivelul 2 de conştiinţă (sau nu poate să ajungă decît într-un nr. foarte limitat de planuri şi pe timp limitat), iar cei care ajung şi se află pe nivelul 3 sunt şi mai puţini. În acest context, autorul dă definiţia elitelor: elita unui grup/comunitate este formată din acele persoane care se află, în general, pe nivelul 3 de conştiinţă. Cum am menţionat şi mai sus, a sta pe nivelul 3 de conştiinţă nu are o importanţă practică (şi pozitivă) de obicei pentru majoritatea oamenilor. Excepţiile reprezintă anume acele persoane care contribuie în mod decisiv la stabilitatea şi progresul civilizaţiei (elitele).

Există anumite domenii unde nivelul 3 de conştiinţă ar trebui să fie obligatoriu: acolo unde o oficialitate ar trebui să aibă grijă de o comunitate. Exemplu: conducătorii statelor, politicienii, care ar trebui să guverneze ţara în interesul tuturor cetăţenilor, dar nu al lor. Funcţionari sau membri ai diferitor comisii de stat, care ar trebui să lucreze pentru apărarea comunităţii de diferite pericole şi probleme, care chiar dacă nu există şi nu ameninţă societatea la moment, membrii comisiei îşi dau seama/intuiesc posibilitatea problemei, şi că cineva va avea nevoie de ajutor, identificînd soluţiile şi mecanismele rezolvării problemelor încă de mai înainte ca acestea să apară. Fără de o conştiinţă de nivelul 3, munca lor, practic, ar fi ineficientă.

Cred că nu are sens să vă mai indic ce fel de "elite" avem noi astăzi la conducerea ţării. Mă îndoiesc amarnic că politicienii noştri de astăzi (măcar 10%) se află pe nivelul 3 de conştiinţă. Singurul lucru care mă întreb este dacă vom avea şi noi, odată, o elită adevărată, a căror conştiinţă să se afle pe nivelul 3, şi care să guverneze Republica Moldova într-adevăr în interesul cetăţenilor săi.

Şi ultima întrebare, la care nu e nevoie să-mi răspundeţi (idee de reflecţie personală), voi pe care nivel de conştiinţă vă aflaţi?

Articol apărut şi pe allmoldova.

De ce articolele ideale nu sunt populare

2011-10-04T19:59:00.006+03:00

http://www.flickr.com

Recomand dintîi să citiţi acest scurt articol.

Scriu deja de mai bine de trei ani, şi în această perioadă am observat că articolele mele cele mai bune, practic perfecte, sunt, de regulă, şi cele mai puţin citite. Un fel de 80 la 20: articolele la care am depus 80% efort intelectual adună 20% din vizualizări, iar articolele la care am depus mai puţin efort intelectual - peste 80% din afişări. Şi Nati Vozian menţiona odată pe facebook că se miră că articolele sale cu cifre şi argumente adună puţine vizualizări, în comparaţie cu altele mai simple. Totodată, există nu puţini oameni care se jeluie că scriu articole bune, dar au puţini cititori, în comparaţie cu alţii care scriu articole proaste. Astfel că, încă de mai demult, mi-a apărut logic întrebarea: de ce articolele perfecte nu sunt populare (nu adună multe vizualizări)?

Prima explicaţie care mi-a venit în minte ţine de efortul intelectual pe care cititorul trebuie să-l depună pentru a înţelege mesajul articolului, precum şi pentru a-ţi replica, în caz că nu este de-acord cu tine. Un articol puternic, cu argumente, necesită un efort intelectual mai mare pentru a-l înţelege decît unul cu 3-5 propoziţii, în care autorul doar îşi exprimă opinia, dar nu şi-o argumentează/demonstrează. Totodată, în caz că cititorul nu va fi de-acord cu tine, el va trebui să depună un efort intelectual major pentru a-ţi deconstrui argumentele şi a-ţi da o replică, în comparaţie cu articolele slabe, unde cititorul îţi poate scrie direct că nu ai dreptate fără a se chinui a-ţi demonstra asta.

Astfel se întîmplă următoarele fenomene: acolo unde un blogger scrie articole puternice, şi argumentate (de obicei articole mari), vizitatorii de obicei ori abandonează de la început citirea articolului, ori, dacă l-au citit, nu mai au ce adăuga sau comenta, totul fiind demonstrat de autor. Acolo însă unde articolele sunt slabe, cititorii ori mai adaugă, ori dau o replică, revenind pe parcursul zilei de mai multe ori la articolul respectiv pentru a citi şi răspunsul autorului la comentariile sale. Şi astfel se naşte un dialog (sau confruntare), care duce la multe comentarii, şi la multe vizualizări.

O altă explicaţie ţine de o "calitate" a perfecţiunii: plictiseala. Apropo, ieri seara am privit filmul "Two weeks notice" la TV. Personajul interpretat de Hugh Grant i-a făcut un reproş personajului jucat de Sandra Bullock precum că aceasta ar fi perfectă, fiind astfel plictisitoare, ceea ce alungă bărbaţii din viaţa ei. Şi foarte corect, în viaţă nu te îndrăgosteşti de persoana perfectă, ci de micile defecte ale acesteia, pe care ajungi să le consideri adevărate calităţi ce-ţi fac jumătatea ta o persoană unică pentru tine.

Or, acelaşi lucru e şi cu articolele perfecte: ele sunt, de regulă, plictisitoare. Eu însumi am observat pe analiza comportamentului meu că fără să am intenţia de obicei evit să intru pe blogurile unor autori care scriu de regulă foarte bine şi serios/argumentat, pentru că, în sinea mea, stilul lor de a scrie mă plictiseşte, oarecum. Şi viceversa, acei bloggeri care scriu articole slabe, naive sau adevărate prostii, mă atrage să intru pentru a mai vedea ce prostie au mai scris şi de data asta. Şi aici apare a treia explicaţie: prostia.

Prostia, îmi place sau nu, atrage oamenii. Inclusiv şi pe mine. Se zice că poporul (oamenii simpli) vrea doar pîine şi circ. Astfel că, anume articolele proaste ale unor bloggeri şi reprezintă un anumit fel de circ de care mulţi oameni sunt atraşi inconştient. Din acest punct de vedere ar trebui schimbată sintagma că bloggerii buni/populari sunt cei care scriu bine - doar că nu susţin această idee (acum), şi din cauza că mi-am propus altceva să explic, dar şi din cauza că există bloggeri populari care chiar scriu bine.

Ceea ce am vrut acum să explic este de ce articolele ideale nu adună multe vizualizări. Bloggerii care scriu articole perfecte au şanse minime de a ajunge populari, pentru că perfecţiunea plictiseşte. Fiecare trebuie să lase o doză de ceva discutabil în articolele sale, pentru a fi interesant. Ca exemplu, îl pot menţiona pe Ion Grosu, blogger care este şi popular, dar care scrie şi articole foarte bune. Articolele sale nu sunt perfecte, unele chiar sunt foarte discutabile. De exemplu, articolul "Ochelari 3D pentru sondaje" nu m-a convins deloc, însă Ion ştie/conştientizează "atacabilitatea" articolului său, singur menţionînd că "Jocul nu este serios".

Ceea ce mie îmi place foarte mult la scrisul lui este că el are/oferă abordări foarte originale asupra diferitor lucruri. Abordări atacabile, însă care nu pretind a fi generale/absolute, ci doar oferă viziuni diferite de a privi unele lucruri. Ceva de genul "think outside of the box" - mai mereu aflu ceva nou sau îmi îmbogăţesc imaginea citindu-i articolele. De aia, la final (deşi nu ăsta mi-a fost scopul scrierii acestui articol), vă îndemn să îl votaţi pe Ion Grosu pe Vip Magazin la bloggerul anului. Pentru că articolele sale sunt cele mai bune şi cele mai calitative din cei 4 concurenţi.

La offline cu directorul Sun Communications, John Maxemchuk

2011-10-03T18:00:00.003+03:00

http://ionurusciuc.wordpress.com/

Pe 24 septembrie am participat la un offline pentru bloggeri cu directorul Sun Communications, John Maxemchuk. Întîlnirea a avut loc într-un mediu ambiant plăcut, fără de mass-medie, astfel încît discuţia cu domnul John a ieşit foarte constructivă şi interesantă pentru bloggeri.

John a cumpărat compania Sun TV în 2003 cu 2 mln. de dolari de la MetroMedia. Acesta a venit în RM pentru un contract de doar 4 luni, ca consultant pentru MetroMedia, însă doar după 2 luni jumate ştia şi luase decizia de a achiziţiona filiala acesteia din RM, decizie pe care nu o regretă deloc acum. Ca urmare şi a crizei din 1998-1999, dar şi a lipsei investiţiilor, Sun TV se afla la momentul respectiv în pierdere, MetroMedia dorind să se debaraseze de dînsa.

Astfel că în primii ani de după achiziţionarea afacerii, John a trebuit să depună o muncă considerabilă în punerea pe picioare a companiei, precum şi în pornirea unor investiţii de dezvoltare. În 2004 a cumpărat GlobNet cu 70 mii de dolari, pentru ca în 2006 să lanseze primii în Republica Moldova internet prin fibră optică. În 2007 Sun Communications au cumpărat o mică companie de televiziune în Bălţi, pentru ca în 2010 să achiziţioneze FocusSat, servicii de televiziune oferite celor de la sate. În prezent compania are aproape 200 de angajaţi, avînd ca scop primordial să se extindă pe piaţa serviciilor de internet. În privinţa pieţii TV, cei de la Sun Communications stau foarte bine, doar în Chişinău avînd peste 100 mii de clienţi din 180 mii de gospodării.

Oferta principală la moment a celor de la Sun Communications se bazează pe Pachetele Noi 3 în 1: TV + internet + telefonie fixă, care pornesc de la un preţ extrem de avantajos pentru clienţi, de doar 69 lei (pachetul Mini). Aceasta s-a observat foarte uşor în discuţiile cu bloggerii, John pomenind de mai multe ori, aproape obsesiv, de această ofertă. Se pare că cei de la Sun Communications îşi pun toate speranţele în aceste pachete 3 în 1, pe care le-au lansat primii pe piaţă (da, încă înaintea StarNet-ului, nici eu nu am ştiut), şi la care au lucrat (pentru realizarea şi extinderea infrastructurii) încă cu 3 ani înainte de lansarea serviciului. Rezultatele par a fi promiţătoare la moment: de la 5-6 mii de utilizatori internet pe care îi aveau în iarnă au ajuns, odată cu vinderea pachetelor noi, la 14-15 mii în prezent.

Ţinînd cont că şi eu sunt client Sun Communications, conectat la Pachetul Nou Mini, l-am întrebat direct dacă pe viitor costul pachetului, care este unul foarte ieftin, nu va fi majorat după ce îşi vor strînge o mulţime de clienţi în baza acestei oferte, lucru de care se tem mai mulţi oameni. Dînsul mi-a spus că în nici un caz costul pachetelor nu se vor mări, acest lucru putînd să se întîmple doar în cazul devalorizării excesive a leului faţă de dolar (dacă dolarul ar ajunge 15 lei, de exemplu).

Într-un moment cînd discuta despre situaţia companiei la Bălţi, l-am întrebat dacă i se pare corect ca cei din Bălţi să achite doar 25 lei pentru TV, în comparaţie cu 60 lei cei de la Chişinău. El a spus că a preluat cîţiva ani în urmă o companie mai mică de TV la Bălţi, care oferea servicii de televiziune la acest preţ, astfel încît i s-a părut incorect să majoreze preţul la cei care deja erau abonaţi, plus că el nu se fugăreşte după profit. Acest răspuns nu a venit practic decît să întărească cele spuse de el la prima mea întrebare.

A menţionat de fapt de mai multe ori că pentru el nu e important profitul, ci dorinţa de a construi ceva, de a lăsa ceva în urmă pe acest pământ. A spus că azi e mult mai uşor să distrugi, decît să creezi, şi că, în contextul în care azi produsele alimentare, gazul, etc. în RM se scumpesc, el caută să ofere servicii de comunicaţii la un preţ cît mai mic pentru populaţie.

Legat de serviciile sale de telefonie fixă, dumnealui a spus că la Sun Voice este mult mai ieftin de sunat peste hotare decît la Moldtelecom. De asemenea a criticat monopolul Moldtelecomului, şi protecţia acestei companii de către oficialităţi, care nu doresc să adopte legea portabilităţii numerelor de telefon şi în domeniul telefoniei fixe, lege care ar putea face ca mulţi clienţi să fugă de la Moldtelecom la alţi operatori de telefonie fixă.

Am rămas uimit să aflu că compania Sun Communications este una "mică", cel puţin în percepţia sa. El a subliniat asta de mai multe ori, spunînd că bugetul companiei sale pe timp de un an Orange îl are în mai puţin de o lună. Din acest motiv, după cum am înţeles cînd s-a adus vorba de telefonia mobilă, Sun Communications nici nu-şi propune să intre pe această piaţă. Totodată, cînd l-am întrebat de ce nu-şi extind serviciile de comunicaţii în teritoriu, mi-a spus că nu au bani de investiţii pentru construcţia infrastructurii, acum lucrînd să se extindă mai mult în orăşelele din apropierea Chişinăului. A mai menţionat că e posibil ca în viitorul apropiat să ia credit un milion de dolari pentru investiţiile companiei.

Americanul John Maxemchuk a menţionat că aici, în Moldova, este deja casa lui. L-am întrebat dacă se visează îmbătrînind în ţara noastră - mi-a spus că da, că aici e casa lui şi cînd pleacă din ţară, lui îi este dor de Moldova. De menţionat că pe tot parcursul offline-ului a vorbit doar în română, deşi a avut uneori mari dificultăţi de exprimare sau înţelegere - lucrul ăsta a lăsat o bună impresie asupra sa.

P.S. Motivul pentru care articolul a apărut atît de tîrziu este faptul că acest articol trebuia să apară dintîi în revista economică online Amount. Din păcate, lansarea revistei s-a amînat cu o lună, astfel că nu am mai aşteptat şi am publicat articolul pe blog.

Trei tipuri de critici pe care le primesc bloggerii

2011-10-02T15:39:00.002+03:00

http://blogatu.ro/

Personal clasific toate criticile pe care le primesc bloggerii în trei categorii:

1) cele care atacă conţinutul articolului, adică ideile expuse;

2) cele care atacă forma articolului (felul în care a fost scris);

3) cele care atacă autorul.

I tip de critică este caracteristic oamenilor cu un nivel înalt de inteligenţă. Aceştia, dacă ceva nu le place, atacă ideile expuse în articol, dar nu autorul în sine. În acest tip de critică, comentatorii ori îţi demontează articolul (îţi deconstruiesc ideile şi argumentele), ori îţi expun un alt punct de vedere. În rezultat, are loc un schimb de idei, în care ambele părţi (bloggerul şi comentatorul) cîştigă/progresează. Personal cînd primesc asemenea critici, încerc să înţeleg punctul de vedere al comentatorului, şi să caut un compromis, sau, dacă sunt cert convins de cele scrise de mine, îi deconstruiesc ideile sale şi aduc noi argumente în sprijinul ideilor mele, încercînd să îl conving.

Al 2 tip de critică sunt cele care se leagă de felul în care ai scris articolul: de scăpări de litere, de greşelile gramaticale, de cuvintele folosite, de anumite fraze incorect scrise. Cele mai frecvente sunt cele legate de greşelile gramaticale: nu rareori comentatorii, pe baza acestora, ajung să atace autorul, coborînd la nivelul al treilea de critică. Tot aici se încadrează şi critica îndreptată împotriva întregului articol, că nu ar fi trebuit scris pentru că e greşit sau că ai avea motive sau simpatii/ antipatii ascunse. Personal consider utile acest comentarii, pentru că ajută să te corectezi (greşelile din articol) şi să-ţi dai seama cam care e calitatea articolelor tale. Utile atîta timp cît nu atacă autorul.

Al treilea tip de critică sunt cele în care autorul, bloggerul, este direct atacat şi insultat. Comentatorului puţin îi pasă de ideile expuse de tine sau de viziunea şi opinia ta, el deodată te face prost, tîmpit, rău, te insultă sau te atacă. Tot aici se încadrează şi criticile în care comentatorii descoperă vreo greşeală gramaticală, sau de alt tip, şi te face agramat, prost, necunoscător de limba română, etc. Acest tip de critici le sunt caracteristice proştilor. Personal, cînd primesc asemenea "critici", din start consider interlocutorul un prost, astfel că ori îl ignor (nu-i răspund), ori îl ridiculizez şi îl iau peste picior, ori îl trimit direct într-un loc (nu are sens să te cobori şi să te cerţi cu el, pentru că la nivelul lui el este maestru).

Pe de altă parte, personal ajung să înţeleg de ce unii oameni atacă deodată autorul. Sunt unii bloggeri, care scriu de obicei articole proaste, încît însumi mie mi s-a format în minte concepţia că sunt nişte proşti, astfel încît îmi vine uneori să le scriu direct în comentariu (la un articol extrem de prost al lor) cît sunt de proşti. Dar reuşesc să mă abţin şi să mă controlez, pentru că dacă nu aş face-o, aş fi şi eu un prost ca şi dînsul. Totodată, sunt unii bloggeri care atacă/insultă direct alţi oameni prin postările lor, şi primesc la rîndul lor fix asemenea critici (insulte). Culegi ceea ce semeni, vorba ceea.

AutoShow Chişinău 2011

2011-10-01T17:15:00.007+03:00

Am fost azi la Moldexpo AutoShow 2011, aşa că am făcut nişte poze. La final îmi voi scrie şi opinia.

Standul Daewoo

Opel

Chevrolet

Standul Hyundai

La AutoShow au participat doar 4 mărci de automobile: Daewoo, Chevrolet, Opel şi Hyundai. Foarte puţine! ţinînd cont de cîte mărci de automobile sunt şi la noi pe piaţă, darmite în lume. Preţul biletelor a costat 15 lei - nu-şi merită deloc banii. Anii precedenţi costa 5-10 lei, dar erau zeci de automobile la care să te uiţi. An de an expoziţia devine tot mai sărăcăcioasă, dar şi tot mai scumpă - o bătaie de joc, pur şi simplu. Neputînd umple măcar un pavilion, au inventat şi o expoziţie de automobile retro, în care majoritatea exponatelor erau nişte rable de Gaz. Personal sunt un om orientat către viitor, astfel că nu am obţinut mare plăcere să mă uit la automobilele retro. Nu cred că voi mai vizita în viitor această expoziţie, dacă va fi organizată tot atît de sărăcăcioasă ca şi acum.

P.S. Legat de data de la poze, am schimbat bateriile la fotoaparat, dar am uitat să pun data corectă.

Offline Sun Communications - despre organizare

2011-09-26T21:09:00.004+03:00

http://ionurusciuc.wordpress.com/

Sîmbăta trecută am fost la un offline cu directorul Sun Communications, John Maxemchuk. Nu am să scriu acum despre ce am discutat acolo, pentru că intenţionez ca articolul despre offline să apară într-o revistă economică online, săptămâna viitoare. Acum am să scriu doar despre organizarea offline-ului.

Ţin să precizez că acesta e primul offline economic la care am participat. Pot însă să spun că din toate offline-urile la care am participat (am vreo 5, sau mai multe la activ), acesta de departe a fost cel mai bine organizat. Atît de perfect organizat, încît asta a şi fost, de fapt, singura "problemă" a offline-ului. Acuşi explic de ce.

Cei de la Sun Communications au dorit să facă un offline cu bloggeri, astfel că au angajat o firmă de PR, BDR Associates, reprezentanţa din Moldova. Aceştia, după cît se pare, pentru I oară au organizat un offline cu bloggeri, pentru că s-au străduit din răsputeri să-l facă perfect. Offline-ul a avut loc la Skyland, un complex hotelier destul de drăguţ aflat la 12 km depărtare de Chişinău.

La offline au fost invitaţi 15 bloggeri. Idee nu am cum au fost selectaţi aceştia: recunosc că eu însumi am fost uimit (şi încîntat) de invitaţie (personal sunt sigur că fac parte din primii 100 bloggeri din Moldova, dar în nici un caz din primii 15). Din ceea ce am auzit, cică bloggerii au fost selectaţi din diferite locaţii ale Chişinăului (dar de unde cunosc ei unde trăiesc eu?). Am observat totodată că majoritatea bloggerilor nu erau din categoria celor vestiţi (după părerea mea), sau care scriu des - unii chiar îmi erau completamente necunoscuţi (precum şi eu lor). Cum am mai spus, idee nu am cum ne-au selectat, dar mă bucur mult că şi eu am fost invitat.

Cum a scris şi Nicolae Apostu, bloggerii au fost bine îndopaţi. Într-adevăr, a fost foarte multă mîncare, chiar prea multă, lucru pe care l-am semnalat şi eu între cîţiva bloggeri, şi pe urmă, cînd ne-am despărţit, alţi bloggeri le-au spus acelaşi lucru organizatorilor. Se crea o situaţie oarecum de disconfort: în I rînd, ei chiar se aşteptau ca noi să mâncăm toată mîncarea aia (era mîncare pentru vreo 2 zile, probabil)? Şi 2, se crea senzaţia că parcă vor să ne ghiftuiască şi cumpere cu mîncărurile alea atît de bune. Zic eu că o simplă masă, puţin mai modestă, ar fi făcut o impresie egal de bună. Nu degeaba se zice, că cînd e prea bine, strică.

Organizatorii au fost la I offline, şi probabil de asta s-au şi scăpat cu mîncarea. Mi-a plăcut însă felul în care s-a organizat prînzul: s-au adus 3 tăvi de mîncare pe 3 mese, hrănindu-ne în picioare în jurul lor, ceea ce a dus ca să purtăm cu directorul Sun Communications discuţii mult mai interactive şi deschise. Acesta, apropo, a mîncat în rînd cu noi, bloggerii, devenind mult mai deschis în comunicare. Un lucru ce mi-a lăsat o bună impresie despre el.

La final am primit nişte cadouri de la Sun Communications. Nu m-am uitat decît acasă la ceea ce am primit: am rămas uimit să văd că am primit un cadou cît de cît scump. Personal nu agreez însă ideea dăruirii bloggerilor a unor cadouri scumpe: iarăşi mi s-a creat impresia că au vrut să ne cumpere. Îmi amintesc şi acuma cum la offline-ul lui Dodon, acesta la final a început să distribuie tricouri şi chipiuri, eu însă ieşind deodată din încăpere. Probabil că există o categorie de bloggeri, care, ca oameni, dacă nu li se oferă ceva dulce (cadouri), nu au de gînd deloc să scrie de bine despre tine. Nu ştiu. Eu însă, ştiu precis că nu fac parte din această categorie.

La final pot spune, cum am mai scris, că evenimentul a fost organizat foarte bine, chiar prea bine. Cu această ocazie vreau să recomand altor companii, politicieni, dacă vor să facă un offline cu bloggeri, să apeleze la serviciile BDR Associates ;). Iar eu personal, vreau să mulţumesc aici şi celor de la Sun Communications, dar şi celor de la BDR Associates Chişinău, pentru invitaţia de a participa la acest offline.

Admis la studii în România

2011-09-26T12:59:00.002+03:00

Am fost admis la studii universitare de licenţă în România, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, specialitatea Management, fără bursă. Personal nu intenţionez să mă duc să învăţ acolo.

Cineva m-a întrebat de ce am mai aplicat dacă oricum nu vreau să învăţ. Deoarece nu am fost admis în primul tur, şi am vrut să văd dacă statul român mă ia măcar în al doilea. Dacă aş fi fost admis în I tur, cu bursă, aş fi plecat deodată în România. Aşa însă, am înţeles că pentru întreţinere un student basarabean are nevoie în medie de 100 euro pe lună, iar eu nu am aceşti bani, şi nici nu vreau să-mi împovărez părinţii să mai achite încă 3 ani pentru mine, în condiţiile în care şi situaţia social-economică din ţară se înrăutăţeşte considerabil, dar şi eu mă consider deja prea mare, pentru a nu mă mai întreţine ei. Dacă aş şti precis că acolo, în Cluj Napoca, mi-aş găsi un job cu uşurinţă, aş pleca sigur - aşa însă, cu criza asta şi din România, nu vreau să risc.

Mă gîndesc să-mi mai acord mie o şansă în Moldova. Dacă îmi voi găsi în acest an (sezonul 2011-2012) un lucru bun, care să-mi dea speranţa la un viitor decent, aş putea să rămân în RM pentru a trăi aici. Aşa însă, acum sunt foarte orientat de a pleca cumva din ţară, şi pentru studii, dar şi pentru a lucra sau chiar de a mă muta definitiv peste hotare.

Vara asta am meditat intens de ce am ales să fiu român (naţionalist) dar nu moldovean (patriot) şi de ce mi-am ales România ca fiind patria mea. Mi-am dat seama că motivul cel mai puternic ţine de faptul că eu m-am simţit mai mereu aici în RM un străin. Aici, printre moldoveni, în ţara mea, în familia mea, printre rude, la mine acasă, nu m-am simţit şi nu mă simt deloc acasă. De mai bine de 10 ani de cînd am căpătat conştiinţa a 3 m-am simţit mereu străin şi singur aici, în Moldova. De aia şi mi-am creat încă din adolescenţă şi am visat la o patrie ideală, România, pe care îmi doream să o aduc şi aici (unirea). Acum însă, mă tem că şi România ar putea să reprezinte o dezamăgire... însă dintîi ar trebui să o cunosc, înainte de a conchide asta.

Toată viaţa mea pînă acum a fost marcată de cuvîntul "stabilitate", de frica de a-mi depăşi zona de confort. Astfel am ratat o mulţime de oportunităţi în viaţă. Acum însă, vreau să trec la cuvîntul schimbare, unul care să însemne călătorirea în alte ţări, cunoaşterea altor culturi şi civilizaţii, altor popoare şi etnii, în speranţa că voi găsi odată şi odată un loc, în care să mă simt şi să-l pot numi într-adevăr "acasă".